foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Pe măsură ce se scurg ultimele ore până la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de prim-ministrul Ilie Bolojan, se scurge și singurul lucru care încă ținea în picioare declarațiile tuturor: iluzia că pot fi adevărate în același timp. Pe hârtie, aritmetica pare indecent de simplă: PSD, AUR și câteva extensii politice ale furiei organizate au strâns 254 de semnături, iar pentru adoptarea moțiunii sunt necesare 233 de voturi. Totuși, în politica românească, semnătura e doar curajul care precedă votul, votul e frica realității care trebuie să introducă planul, iar planul este acea fantomă pe care toți o pomenesc, dar nimeni nu pare s-o fi văzut.
De aici începe, de fapt, fisura.
Pentru că nu e o performanță să dărâmi un guvern. Îți trebuie un pretext, o majoritate, câteva camere aprinse și talentul folcloric de a numi „vânzare de țară” panica celor care au înțeles că reforma nu se oprește la ușa biroului lor. Așadar, partea dificilă nu este să dărâmi, ci să arăți că, dincolo de demolare, există și altceva în afară de praful ridicat.
Dacă moțiunea trece, Guvernul Bolojan cade și abia atunci începe partea lăsată, aparent din întâmplare, în afara documentului: ziua de după.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că „nu există o înțelegere post-moțiune cu AUR” și că partidul său „nu va face coaliție cu AUR”, pentru că își dorește „continuarea actualei coaliții”, însă cu un alt premier. El a exclus inclusiv susținerea unui guvern minoritar, indiferent de componența acestuia.
PNL răspunde, printr-un comunicat oficial, afirmând că „nu va mai face nicio alianță cu PSD”, indiferent de rezultatul moțiunii, susținând în continuare un guvern condus de prim-ministrul Ilie Bolojan.
Președintele USR, Dominic Fritz, declară că partidul său „nu va putea să stea la dispoziţie pentru un nou guvern cu acel partid care tocmai l-a picat.”
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, trasează, de asemenea, limita partidului din care face parte: „Ceea ce este sigur este că UDMR nu poate fi cu o susținere AUR la guvernare.”
Peste toate aceste uși închise, președintele României, Nicușor Dan, spune că se va „asigura” că nu apare un guvern făcut cu „forțele anti-occidentale AUR”, refuzând numirea unui prim-ministru într-o asemenea coaliție.
Rămâne, teoretic, opțiunea declanșării alegerilor anticipate, situație în care șeful statului poate dizolva Parlamentul, atât timp cât acesta a respins cel puțin două solicitări de învestitură pentru formarea unui executiv, într-un interval de 60 de zile de la prima propunere. Totuși, aceasta este o alternativă nepopulară în rândul politicienilor și, de altfel, fără precedent în istoria României postdecembriste, fiind cu atât mai puțin favorabilă Partidului Social Democrat, care pare să fi descoperit brusc că electoratul nu aplaudă instinctiv orice sabotaj ambalat în limbaj patriotic.
Și atunci, întrebarea devine inevitabilă: cine minte?
Pentru că, dacă toată lumea spune adevărul, atunci mâine România votează o moțiune care poate trece, dar nu poate guverna. O moțiune care seamănă mai puțin cu un act parlamentar și mai mult cu o grenadă aruncată într-o cameră în care fiecare speră că explozia îl va nimeri doar pe celălalt.
Prima posibilitate este ca PSD să mintă.
Nu neapărat în sensul banal, previzibil, aproape obositor al cuvântului, ci într-un sens mai profund: PSD poate să nu-și dorească, de fapt, ca propria moțiune să treacă. Mai exact, poate să-și dorească toate avantajele unei moțiuni, și anume revenirea la discursul naționalist din anii ’90 al lui Iliescu, care încă trezește vechile reflexe ale partidului, alături de liniștirea baronilor locali, a prefecților, a subprefecților, a administratorilor de companii de stat, a consilierilor de cabinet, a șefilor de agenții, a rudelor de prin consilii de administrație și a întregii faune care confundă statul cu un program de fidelizare, fără să-și asume consecința ei logică.
Astfel, pare că după Ilie Bolojan vine un vid politic al neasumării, care, însă se va umple repede cu acea poezie toxică a compromisului care începe mereu prin salvarea României și se termină, cumva, cu salvarea proprie.
Aici ar putea sta calculul real. Cronologia ar putea începe cu un Partid Social Democrat care dărâmă guvernul și apoi invită solemn PNL, USR, UDMR și minoritățile la o nouă construcție „pro-europeană”. Acestea refuză, după cum PSD a aflat deja că vor face din comunicatele oficiale ale partidelor. Astfel, refuzul acestora devine, pentru PSD, materia primă a alibiului. „Nu noi am închis ușa”, vor putea spune, „ci ceilalți au refuzat să intre”. „Noi am încercat, noi am invocat responsabilitatea, noi am încercat să refacem o majoritate pro-europeană. Dar țara nu poate aștepta, instituțiile nu pot pluti în vid, bugetul nu se adoptă singur, iar stabilitatea”, această icoană portabilă a tuturor compromisurilor românești, „trebuie apărată cu orice preț.” Inclusiv cu prețul exact al lucrului pe care astăzi jură că nu-l vor face.
Coaliția cu AUR n-ar mai apărea ca o alegere, ci ca o soluție de avarie, ca un sacrificiu care nu indică apropierea de extrema dreaptă, ci doar „respectarea realității parlamentare”.
În plus, moțiunea poate avea și o utilitate internă mai discretă: sub acoperirea unei mari bătălii naționale, poate asigura înlăturarea a măcar una dintre posibilele incomodități ale partidului, indiferent de rezultatul moțiunii. Prima este Ilie Bolojan, reformistul care a început să atingă exact acele zone ale statului în care patriotismul devine brusc foarte sensibil la audit, listare, restructurare și performanță. A doua poate fi chiar Sorin Grindeanu, care a lăsat să se înțeleagă că un eșec al moțiunii i-ar putea atrage demisia, întrebând ironic: „Mă cheamă Ilie Bolojan să nu-mi dau demisia?”. Iar un lider ajuns să-și lege autoritatea de o moțiune fără ieșire nu mai controlează criza, ci începe să fie măsurat de ea.
De aceea, întrebarea nu este doar dacă PSD vrea ca moțiunea să treacă. Întrebarea este ce vrea PSD să obțină din faptul că ea există. Poate vrea să pară că luptă fără să fie obligat să guverneze cu AUR. Poate vrea să o treacă tocmai pentru a transforma refuzul partidelor pro-europene într-un alibi pentru AUR. Poate vrea să-l dea jos pe Ilie Bolojan. Poate vrea să-l slăbească pe Sorin Grindeanu. Poate vrea, ca de obicei, toate aceste lucruri simultan, fără să recunoască niciunul până la capăt.
A doua posibilitate este ca AUR să mintă.
Nu pentru că nu și-ar dori căderea Guvernului Bolojan, ci pentru că s-ar putea să nu-și dorească victoria moțiunii până la capăt, adică până în punctul incomod în care spectacolul devine responsabilitate. Guvernarea murdărește și necesită competențe, miniștri, gestionarea bugetului, compromisuri, documente și răspundere. Opoziția, în schimb, e curată, comodă și profitabilă. Cu doar o cameră de filmat și un megafon la îndemână, poți să strigi, poți să acuzi, poți să spui că toți sunt vânduți, poți să promiți țara înapoi poporului fără să explici cine, mai exact, o furase și unde o depozitase.
În mod ironic, pentru AUR, PSD este atât adversar, cât și oglindă. O alianță PSD-AUR, chiar și una mascată într-o moțiune, nu arată doar că PSD se radicalizează, ci și că AUR se normalizează. Partidul anti-sistem apare, deodată, la braț cu unul dintre cei mai vechi administratori ai sistemului. Ținând cont de proveniența unei mari părți a voturilor acordate AUR, și anume din migrarea celor dezamăgiți de partidele tradiționale care au guvernat an de an, precum PSD, nimic nu e mai periculos decât să fie văzut ținând scara celor pe care pretinde că îi dă jos.
A treia posibilitate este ca președintele Nicușor Dan să mintă.
Nu spun că o face, ci doar că această criză îl așază în fața aceluiași test pe care l-a mai atins, incomod, la numirile din marile parchete, când a acceptat aproape integral propunerile venite de la ministrul social-democrat al Justiției, Radu Marinescu, numiri pe care o parte a spațiului public le-a citit ca pe o primă concesie majoră făcută PSD. A spus atunci că nu sunt „propunerile PSD” și că și-a format opinia „cu capul lui”. Astfel, va trebui să demonstreze acum că același cap poate rezista și când presiunea nu mai vine sub forma unor dosare de candidatură, ci sub forma unei majorități parlamentare toxice. Pentru că una este să trasezi o linie roșie într-o declarație, spunând că nu vei numi un prim-ministru sprijinit de PSD și AUR, și alta este să o aperi când Parlamentul îți pune pe masă exact combinația pe care ai promis că o vei refuza. Atunci se va vedea dacă președintele este arbitrul impunător al crizei naționale sau doar notarul unei realități politice scrise de alții.
A patra posibilitate este ca PNL să mintă.
Nu neapărat prin comunicatul oficial în care anunță că nu mai face nicio alianță cu PSD, ci prin tăcerile înfricoșătoare din jurul lui. Pentru că, în aceste zile, PNL nu pare să aibă foarte multe fețe centrale dispuse să iasă în față pentru Bolojan, iar dintre cele din cadrul partidului care o fac vocal, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, pare mai degrabă excepția care confirmă singurătatea premierului decât dovada unei armate aliniate în spatele lui.
Așa că Bolojan s-ar putea trezi pe teren alunecos chiar în propriul partid, adică într-unul dintre puținele teritorii în care nu a apucat încă să facă reformă. Așadar, PNL funcționează, de ani buni, într-o stare precară de pluripartidism monopartidic: partidul reformei și partidul fricii de reformă, partidul discursului european și partidul reflexului local, partidul lui Bolojan și partidul celor care au trăit prea bine lângă PSD și beneficiile implicite ca să considere ruptura o eliberare.
Nu ne vindem țara, spun ei, dar poate că întrebarea corectă este alta: cine a închiriat-o până acum? Cine a transformat companiile de stat în aziluri pentru clientelă? Cine a făcut din reforma administrativă o amenințare existențială? Cine se teme atât de tare de listare, transparență, audit, management și performanță încât preferă să arunce guvernul în aer decât să lase lumina aprinsă?
Moțiunea de mâine este, în acest sens, un test de sinceritate. Nu pentru Bolojan. Nu doar pentru PSD. Nu doar pentru AUR. Pentru tot sistemul.
În acest moment, toate declarațiile nu pot fi simultan adevărate. Cineva minte.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.