Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cine și cum răspunde pentru deficit? Răspunsul ministrului Dragoș Pîslaru, „În fața ta”

Dragoș Pîslaru 2025

foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că măsurile de ajustare fiscală sunt împărțite în mod echilibrat între creșteri de taxe, reducerea cheltuielilor și scăderi de investiții. 

„Pentru că (...) a  fost o proastă guvernare. Asta este motivul pentru care acum încercăm să reparăm, să facem curățenie, să simplificăm și să recâștigăm încrederea oamenilor și a mediului de afaceri”, a spus Pîslaru, întrebat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 de ce mediul privat trebuie să plătească din nou factura proastei guvernări.

Potrivit acestuia, „logica primului ministru și a acestui guvern și a coaliției este ca partea de taxe să fie cam o treime din ajustările pe care le facem”. Alte două treimi ar urma să provină din tăieri de cheltuieli și scăderi de investiții. 

Întrebat ce reforme întâmpină cea mai mare rezistență din partea partidelor, Pîslaru a indicat guvernanța corporatistă și pensiile speciale. „Toate reformele, de exemplu, care au fost asumate în PNRR vor trece, dar în trecut, fără îndoială, lucrurile legate de guvernanța corporatistă […] au trenat foarte mult. Și a doua problemă care a trenat foarte mult este problema pensiilor speciale, care, în continuare, nu este rezolvată”, a explicat el.

Cine și cum răspunde pentru deficit? a fost întrebat ministrul. „Aceasta poate este cea mai dificilă întrebare” a subliniat el.

„Bănuiesc că ar trebui să existe o responsabilitate politică, este datoria mea ca ministru să spun lucrurilor pe nume și ce situație avem acum, este datoria, este la latitudinea celor care ne urmăresc să decidă cine a fost în perioada respectivă și cum am ajuns aici. Altfel, rolul meu este mai degrabă acum, nu neapărat politic, am avut această discuție la început, și mai degrabă să vin cu soluțiile pentru ca investițiile și lucrurile pe care românii le așteptau să se îndeplinească, cu constrângerile acestea dificile pe care le avem”, a spus ministrul.

Întrebat dacă este „soroșist”, Pîslaru a răspuns râzând: „Râd pentru că mi se pare ridicol. Astea sunt niște teme MAGA/Orban din Ungaria, care sunt făcute cumva ca să creeze un inamic invizibil.” El a relatat un moment din Comisia de Afaceri Europene, unde a fost acuzat de către un deputat din opoziție că ar fi „omul Ursulei” - „aha, deci ești omul Ursulei (von der Leyen – președinta Comisiei Europene), ai venit în guvern ca să faci rolul ei” - doar pentru că a explicat mecanismele decizionale de la Bruxelles.

„Nevoia de a găsi niște inamici pentru a avea o teorie a conspirației și a explica că lumea ne vrea răul și că ne luptăm cu toți ceilalți pentru demnitatea poporului român este o temă clasică”, a comentat ministrul.

Mândria de a fi român ar trebui să se bazeze pe investiții, muncă și modernizare, vede el. „Nu că nu mi-ar fi plăcut de Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu, dar aș prefera ca mândria să fie legată de ce facem azi […] și cum putem ca popor, ca țară, ca nație să rezolvăm lucrurile.”

Ce le spuneți celor care cred că suntem sub dictatura Bruxelles-ului? a mai fost întrebat Dragoș Pîslaru la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

„Comisia Europeană are un mandat executiv. Ea își face treaba pe baza a unor legi. Este gardianul tratatelor.” A explicat că instituția tratează toate statele membre în mod egal și că atunci când proiecte românești sunt respinse pentru nerespectarea procedurilor, problema este la nivel național, nu la Bruxelles. „Regulile pe care le avem de la Bruxelles sunt regulile care pun ordine într-o societate care vrea să fie bazată pe lege, pe bun simț, pe onestitate.”

În ceea ce privește acuzațiile potrivit cărora președintele francez Emmanuel Macron ar fi influențat alegerile din România, Pîslaru a spus că acestea sunt „iarăși în categoria de căutat dușmani închipuiți”. El a subliniat că Franța a fost un aliat al României, inclusiv în dosarul Schengen, și că nu a existat vreun amestec din partea Parisului în alegerile din România: „Nu a existat, ca să fie și răspunsul totuși direct la întrebare, nu a existat niciun fel de imixtiune a Franței sau a administrației din Franța în alegerile din România.”

Adevărat sau fals, toți colegii dumneavoastră din guvern sunt oameni competenți? 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a răspuns că pornește de la prezumția că afirmația este adevărată. „Asta este speranța pe care o am și trebuie să recunosc că prima parte, acum de la începutul guvernării, mă face să cred totuși că avem un guvern competent, mai ales cu un prim-ministru extrem de hotărât și competent.”

Despre premierul Ilie Bolojan, Dragoș Pîslaru crede că acesta este „omul potrivit la locul potrivit”. „Este un om hotărât, este un om care știe administrație, este un om care nu se joacă. Mi se pare absolut admirabilă hotărârea domniei sale și mai ales rigoarea și ordinea pe care o impune înăuntrul guvernului și în general în administrație.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Gecaba Gecaba check icon
    Pentru ca răspunderea să existe, trebuie mai întâi să existe mecanisme de verificare și control. În România, Curtea de Conturi și Consiliul Fiscal, iar la nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană, care poate interveni prin procedura de deficit excesiv, impunând măsuri corective. Legislație reală a răspunderii pentru cheltuirea banului public este greu de implementat, iar răspunderea politică este tot mai diluată. Cetățenii recompensează politicile păguboase: creșteri de pensii și salarii fără acoperire, care duc la inflație, taxe mai mari și tăieri dureroase. În fond, cetățenii primesc ceea ce votează. Iar dacă aleg să nu se implice, să nu voteze informat, oferă un cec în alb celor care guvernează și devin complici indirecți.România a fost guvernată în linie cu nivelul de educație, de implicare civică și de maturitate electorală. Mulți suntem vinovați de situația actuală.. Cât despre presă, ar trebui să fie de partea cetățeanului, să semnaleze derapajele, nu să se transforme într-un instrument de propagandă partizană al populismului interesat
    • Like 5
  • Măi să fie.... câte pupături umede bagă tipul ăsta respingător celor cu care e înhăitat! Și cum încearcă el să spele mizeria prin limbi! Mi-e pur și simplu greață de acest individ și de tot ceea ce reprezintă el.
    • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Comentariul dvs. este absolut dezgustător și nu vă face deloc cinste. Dacă aveți ceva concret să reproșați oricărui contributor sau oricărei persoane ale cărei puncte de vedere sunt prezentate aici, exprimați-vă civilizat și mai ales fără atacuri imunde la persoană. Dacă nu sunteți de acord cu ideile prezentate, expuneți civilizat argumentele dvs.. Dar să împroșcați cu noroi în mod gratuit și de asemenea manieră, vă descalifică pe dvs. în primul rând!
      • Like 8
    • @ Calin Nistor
      Dintre toate mizeriile scrise pe aici de-a lungul timpului, de către atâția și atâția, și prin comentarii dar și prin articole, m-ați găsit acum tocmai pe mine cel mai dezgustător și neelegant. Că nu v-am văzut alte luări de poziție în alte situații, inclusiv atacuri mizerabile nemeritate, cu duiumul, față de mine. Ce am avut de spus despre Pâslaru am spus, la modul general, nici nu e nevoie de mai multe explicații că mă apucă sincer, din nou, greața.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      Acum nu POT toți să vorbească de informația din apă, de chemarea pentru a face o lucrare cu poporul, ăla rus, evident, și despre cultivarea cânepii de care trebuie să ținem cu dinții.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      Până în momentul de față care este vina acestui ministru? Că nu este Semiom sau vreun guru securilă finanțat de la Kremlin?
      • Like 1


Îți recomandăm

Nicusor Dan - martie 2026

17 februarie. Președintele Nicușor Dan se întâlnește la Palatul Cotroceni cu liderii Coaliției ca să discute „mai multe probleme de actualitate”. Suntem la finalul unei lungi perioade de blocaj. PSD a transformat sabotarea guvernării în politică oficială. Orice inițiativă de reformă a lui Ilie Bolojan este omorâtă din fașă. Reforma pensiilor speciale e în stand-by de luni de zile, judecătorii PSD din CCR pur și simplu rup ușa ca să nu se poată da un vot. foto Profimedia

Citește mai mult

Foto: Sorin Grindeanu, puțin mai devreme, analizând problemele arzătoare ale momentului

…au costuri și riscuri diferite, dar cel mai mare cost e reprezentat de lipsa de asumare și de băltirea în clasicele războaie din coaliție. Boală lungă, moarte sigură. Greul acum începe și el poate fi definit astfel: criza energetică globală care se întâlnește cu populismul tradițional al clasei politice de la noi creează criza economică perfectă. Creștere bruscă a prețurilor, inflație galopantă, recesiune, criză de aprovizionare - sunt riscurile pe care trebuie să le discutăm la rece, cu cifrele pe masă. (Foto: Sorin Grindeanu, puțin mai devreme, analizând problemele arzătoare ale momentului)

Citește mai mult

Sursa foto: Cultura la duba

Peste 100 de personalități culturale și artistice din România, printre care Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc sau Oana Pellea, cer președintelui, premierului și ministrului Culturii să protejeze manuscrisele lui George Enescu. Acestea sunt păstrate în condiții improprii, arată o anchetă jurnalistică publicată săptămâna trecută de Cultura la dubă.

Citește mai mult