foto: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia
Suntem în situația în care noi, ca societate, va trebui să acceptăm unele ajustări de cheltuieli și de fiscalitate, sau unele tăieri, că parcă sună mai dur așa. Eu continui să le spun ajustări, pentru că știu că există și varianta mai dură, dacă nu o acceptăm pe aceasta de acum.
Am putea vorbi câteva luni bune despre cine ar trebui să suporte mai mult. De ce “noi”, sau de ce tot “noi” și de ce nu “ei”? Care “noi” și care “ei”, asta ține mai degrabă de percepția subiectivă a fiecăruia, de unghiul din care privește. Cert este că, per total, dacă nu acceptăm inclusiv niște nedreptăți, așa cum le-am putea percepe subiectiv, s-ar putea ca în 3 luni sau în 6 luni să pierdem toți mai mult decât avem acum iluzia că putem apăra.
Câteva exemple din aceste zile:
a) Se discută redimensionarea cheltuielilor cu bursele școlare. “De ce se începe cu elevii și studenții”, nu-i așa? Și de ce nu se începe din partea cealaltă. Care parte cealaltă? De la “ei”.
M-am uitat la o statistică ce arată că numărul beneficiarilor de burse de merit a crescut cu mai mult de 50% în ultimii 2-3 ani.
S-au deșteptat brusc noile generații în 2 ani? Sau mai degrabă au crescut în mod nenatural mediile de 9.50 pentru a primi bursa de merit? Dacă sunt atât de merituoase, atunci poate ar trebui să vedem în rezultatele de la bacalaureat o promovabilitate în creștere.
b) Se intenționează tăierea unor sporuri și a tichetelor de vacanță în sectorul bugetar: în unele cazuri spor de antenă sau “spor de fonduri europene”, sau limitarea sporului de condiții vătămătoare și așa mai departe.
În același timp, sindicaliștii amenință cu greve, că așa știu ei să răspundă în astfel de situații. Domnul Bogdan Hossu de la Cartel Alfa este întotdeauna primul care anunță proteste sindicale în toată țara. Așa se șantajează cetățenii unei țări, așa se șantajează guverne, prin amenințări cu blocarea diverselor servicii publice. Pentru că pot.
Nici la tăierea sporurilor nu știm dacă se procedează corect în toate cazurile. Însă revenind la ideea că nu ne mai permitem atâtea bonusuri și atâtea subvenții în economie, va trebui ajuns la un compromis care mai degrabă să ajute procesul de ajustare, decât să îl încurce.
c) venind acum către antreprenorii mici, regimul acela extrem de favorabil în care cu 8% se scoteau banii din firmă (3% pe venituri de firmă fără salariați și 5% pe dividende) este istorie. Și toți antreprenorii știau că este nesustenabil.
În noua realitate, aceea a unui impozit de 16% pe profit, 16% pe dividende și 10% CASS pentru asociații persoane fizice atunci când scot dividende, plafonat până la un anumit prag de salarii minime, fiscalitatea micilor afaceri începe sa semene cu cea din Europa Centrală.
M-am uitat de curiozitate cu cât ar rămâne dintr-un profit brut de 100.000 de euro un antreprenor din România versus unul din Polonia. În România cu circa 68 de mii de euro după ce plătește și CASS-ul, iar în Polonia cu circa 73 de mii de euro.
Desigur, mai există și varianta să acționezi împotriva statului român, care și așa n-a făcut nimic pentru tine, și să îți faci firmă în Bulgaria. Impozitele pe profit, pe dividende și CASS-ul care ar fi plătit în România ar totaliza cam 20%, deci ai rămâne cu un 80 de mii de euro. Iată cum mai rămâi cu 7 mii de euro în plus, pentru că ai fost inteligent și ți-ai făcut firmă în Bulgaria.
d) La orice propunere de ajustare, de pe oriunde am discuta, replica instantanee este: “dar de ce nu se taie pensiile speciale”. Nici asta nu știu, ar trebui să întrebăm Curtea Constituțională, aflată în conflict de interese, atunci când membrii săi trebuie să decidă asupra propriilor privilegii.
e) Dacă vedem că dispare vreo sinecură de 8.000 de euro sau 12.000 de euro de pe la o companie de stat – vezi Eximbank, vezi STB – deja încadrăm asta doar la PR de suprafață, să se bucure un pic poporul. Sigur vor fi niște procese pe care le vor câștiga cei păgubiți, nu-i așa? Mai bine nu se apucau de tăiat, cum ar spune unii sau alții, că oricum nu ajută la nimic.
Și nedreptatea supremă:
f) În calitate de consumatori, probabil nu vom putea evita nedreptatea ca TVA-ul să crească la 21% spre toamnă sau de la anul. Doar că și aici va fi o nedreptate acceptabilă, prin comparație cu cealaltă variantă.
Alternativa este să ne cramponăm în a nu crește TVA-ul cu 2 puncte procentuale, ceea ce naște riscul de a pierde mult mai mult: un downgrade al agențiilor de rating în această toamnă ar duce cursul de schimb la 5.5 RON, iar un euro cu 10% mai sus se transpune într-o inflație de 3-5% peste ceea ce avem deja; apoi împrumuturile pentru orice devin mai scumpe cu câteva procente. Per total, am pierde mai mult decât acel +2% de la TVA-ul mărit la 21%.
Da, știu că peste jumătate de an sau un an vom avea aceeași percepție, că “marii hoți” tot nu vor fi prinși. Sigur vom mai afla despre câte o sinecură de mii sau zeci de mii de euro pe la câte o companie sau instituție. Sigur vom suspecta evaziunea fiscală din diverse zone – despre unele cazuri vom afla, despre altele doar vom bănui.
Dar, în final, este despre ce nedreptăți vor fi acceptabile acum.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Să vezi atunci redresare bugetară..
De exemplu, politrucii din Gorj, numiți de gașca politică la conducerile ADIA și Aparegio au câte 300 de milioane de lei per lună, însă nu sunt capabili să asigure apa la robinete cu presiune. Prețul apei este de circa 16 lei, mult mai mare decât în București. În consiliul de administrație al furnizorului de apă sunt băgați alți politruci, inclusiv șefii similarelor din județele vecine și niște pensionari cărora mafia le-a rămas datoare.
Există și varianta antreprenorului român cu profit brut de 10000 de lei pe lună care se angajează în firma lui cu salariul mediu pe economie. Oare el cu câți bani rămâne?
Dacă există posibilitatea (legal) să obții mai mulți bani oamenii o vor folosi. În multe țări din Europa, nu ai posibilitatea să scoți din dividende atât de avantajos ca în România (sursa: https://taxfoundation.org/data/all/eu/dividend-tax-rates-europe/), și pentru a se evita ca antreprenorii să evite plata taxelor pe muncă.
Cei din vest nu se înghesuie să scoată banii din firme și nu îi afectează un impozit pe dividende crescut.
La noi concurează patronul cu statul, care ia mai repede banii din firma și lasă firmele fără bani (capital). Multe firme sunt făcute pentru afaceri cu statul unde se scot banii cât mai repede și cât mai ieftin. Dar ce pregătim pentru viitor? Bugetari și lucrători la multinaționale?
Ce ne facem cu cei care vor să deschidă o afacere nouă? Cei care pentru inceput pornesc cu încasări de 10000 lei pe lună sau mai puțin.
Asta e strict problema statului prin angajarea de fosile si pile. Nimeni nu pleaca de placere.
Asa ca sa nu ne mai dam patrioti de tastatura.
Motivul principal pentru care pleacă e statul care redistribuie resursele țării (tot mai puține) în loc să lase indivizilor aceste resurse. Pare ciudat dar pleacă inclusiv pentru că s-au hrănit cu burse și învățământ gratuit (+ alte "gratuități") și nu au mai rămas resurse pentru cei care prin inițiative private le-ar fi putut oferi alternative în Romania. Cei care rămân poate apelează la o variantă călduță (plătită de stat, cu sau fără pile), adâncind problema...
Așa că toți politicienii sunt o apă și un pământ.
Interesant că în Statele Unite este un senator care vrea să introducă un plafon și un fond de campanie al partidelor finanțat exclusiv de la buget pentru a preveni toate încrengăturile rezultate din strângerea de fonduri private pentru partide, aceste contribuții crescând vertiginos de la campanie la campanie.