Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cioloș și copilul. Un gest sincer sau tehnocratul tocmai a devenit politician?

Sunt imaginile care mi-au rămas în minte astăzi, după paradă! Copiii militarilor români morţi în Afghanistan, în lacrimi la parada naţională şi în braţele premierului.

Posted by Simona Gheorghe on 1 Decembrie 2015

M-am uitat de mai multe ori la înregistrarea cu Dacian Cioloș îmbrățișând un copil. Filmulețul a fost postat pe pagina de Facebook a jurnalistei Simona Gheorghe și surprinde momentul în care premierul se întâlnește, în timpul paradei militare de 1 Decembrie, cu copiii soldaților morți în Afganistan.

Mi se încrețește carnea pe mine de fiecare dată când văd un politician alături de un copil. În 99 la sută din situații, această apropiere atinge obscenitatea: este întâlnirea unui spațiu al murdăriei absolute (politica) cu unul rezervat inocenței și purității (copilăria). Pentru mine, ca simplu spectator, indecența publică are circumstanțe agravante în câteva situații: 1. atunci când un politician își expune propriii copii ca să-și coafeze imagine terfelită; 2. atunci când un politician folosește suferința unor copii pentru a poza într-o ființă umană, plină de generozitate și de compasiune; 3. atunci când copii necăjiți sunt aduși în studiouri de televiziune „pentru a fi ajutați prin bunăvoința domnului primar, a domnului ministru, a domnului senator și deputat și a sponsorului nostru”. În acest caz în care durerea unui minor este pusă pe masa de disecție cu complicitatea voyeuristă a mulțimii telespectatoare, necuviința atinge absolutul.

În anii de presă, am văzut mulți oameni de bine, vedete ale scenei politice sau publice, în scene impudice: mângâind și sărutând bebeluși, smulgându-i din brațele părinților (multe dintre aceste ființe reproducătoare închinându-și ele însele copiii zeului-politician), pozându-se cu copii sau chiar arzându-le câte o palmă când aceștia îi scoteau din sărite.

Acum, premierul Cioloș este filmat îmbrățișând un copil timp de mai bine de un minut, după cum se vede în înregistrare. Linia fină dintre umanitate și abjecție stă în sinceritate. Iar sinceritatea gestului dlui Cioloș este o necunoscută pe care nu o putem afla decât din acțiunile sale viitoare: pur și simplu nu avem cum să știm acum dacă avem în față acea excepție de 1 la sută în care a îmbrățișa un copil în public nu vine dintr-un calcul rece și pragmatic de imagine, ci dintr-o interiorizare a nevoii de a mângâia și de a alina suferința.

Prin urmare, vă adresez și dvs. provocarea cu care mi-am petrecut această dimineață: este gestul dlui Cioloș unul sincer, izvorât din compasiunea pentru un copil care și-a pierdut tatăl?; sau, din contră, premierul tehnocrat tocmai a devenit politician, știind că este filmat de televiziuni?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    „Prin urmare, vă adresez și dvs. provocarea cu care mi-am petrecut această dimineață: este gestul dlui Cioloș unul sincer, izvorât din compasiunea pentru un copil care și-a pierdut tatăl?; sau, din contră, premierul tehnocrat tocmai a devenit politician, știind că este filmat de televiziuni?” // Rămîne cum am stabilit. Adică nu știm. //// Apoi. // „Întâlnirea unui spațiu al murdăriei absolute (politica) cu unul rezervat inocenței și purității (copilăria)” // Dl autor se află cam panglicar.
    • Like 0
  • Cred ca gestul a venit in locul cuvintelor...nu prea ai ce spune in asemenea momente. A fost un gest spontan, al omului ce nu poate ramane indiferent si care mascheaza propria stanjeneala insa dovedeste si empatie nedisimulata. Cand nu ai ce spune, gesticulezi...
    • Like 0
  • check icon
    pe-do?? :))
    • Like 0
  • Cred sa poate face o presupunere relativ educată și anume că gestul domnului Cioloş este parțial sincer, parțial de imagine. Partea importanta în această nuanță de "partial" este pe ce parte pică procentul majoritar: cea a sentimentului veritabil, a pornirii umane? Sau cea a omului public care știe că există mulți ochi ațintiți pe el?

    În orice caz, un astfel de gest nu înseamnă neapărat ca domnul Cioloş s-a politizat. Orice persoană cu o imagine publică ar putea face un astfel de gest pentru promovarea imaginii.
    • Like 0
  • Dacă am învățat ceva trăind, nu neapărat în România, ci trăind pur și simplu, este faptul că nimic nu are o singură semnificație. Ca și antevorbitorii mei, cred că îl putem „suspecta” pe domnul Cioloș de omenie. Și mai cred că această „suspiciune” demonstrează sănătatea sufletească pe care ne-am mai păstrat-o. E de bine. Pe de altă parte, atunci când, premier fiind, ești înconjurat de mulțime și de camere de luat vederi, mi se pare absolut firesc să-ți joci și rolul de persoană publică. Credeți că există cineva care nu ar face-o? De aceea, mi se pare incorect pusă o întrebare atât de tranșantă: dacă a fost gestul unui om, sau al unui tehnocrat atins deja de virusul politicianismului. Eu, personal, aș încerca, mai curând, să mă întreb CE PREDOMINĂ: omenia unui adult în fața tristeții amarnice a unui copil, sau grija persoanei publice pentru imagine. Și, pentru liniștea mea, uitându-mă la copiii mei, VREAU să cred în prima variantă. Pot înțelege rostul acestei provocări, pe care o lansați din îndatorirea omului de presă de a ridica probleme, de a trezi conștiințe și de a stimula apetitul interpretării. Dar rămân la convingerea, exprimată ceva mai sus, că bariera dintre om/tehnocrat/politician este de o flexibilitate care nu poate fi înghesuită într-un răspuns categoric, de genul, să zicem: dacă e iarnă, atunci sigur nu e vară. În situația de față, ca și în cam toate ale vieții, eu cred că poate să ningă din când în când și pe caniculă. Și viceversa.
    • Like 4
    • @ Mihaela Hură
      check icon
      „Dacă am învățat ceva trăind, nu neapărat în România, ci trăind pur și simplu, este faptul că nimic nu are o singură semnificație. ” // Interesant ce spuneți. Aici și în restul comentariului.
      • Like 0
  • Eu chiar cred ca l-a imbratisat sincer...In general, nu prea m-am inselat citind chipul oamenilor. Ori, Premierul pare un om bun, dornic sa ajute, credincios, bun roman, altfel de ce ar fi lasat un post platit de 10 ori mai bine, pentru unul de Premier in Romania?
    • Like 0
  • E cel mai uman gest facut de un premier. Nu poti minti un copil caruia tatal a murit in misiune.
    • Like 0
  • RB check icon
    Nu cred ca este regizat gestul.
    Copilul cred ca a inceput sa planga spontan si si-a ascuns fata in fas ca sa nu fie vazut.
    Nu cred ca premierul avea de unde sa stie ca baiatul va incepe sa planga.

    Ar fi trist daca a regizat si calculat la rece momentele astea.
    • Like 0
  • Eu cred si sper, si sper si vreau sa cred ca este sincer!
    • Like 1
  • Domnule Negrutiu, eram pe cale sa ma minunez. Incercam sa inteleg cum a fost posibil sa faceti saltul intre nivelul autorului unor texte acceptabile, usor de digerat si cel al textelor elaborate, cu un continut complex, apropiat de nivelul analitic specific gazetarilor cu experienta. Presupuneam ca, pentru acestia, flecareala textuala reprezinta un pacat temporar, acceptabil, al experimentului publicistic. Si iata ca citesc cu nedumerire: "vă adresez si dvs. provocarea cu care mi-am petrecut această dimineată: este gestul dlui Ciolos unul sincer, izvorât din compasiunea pentru un copil care si-a pierdut tatăl?; sau, din contră, premierul tehnocrat tocmai a devenit politician, stiind că este filmat de televiziuni?" E usor de inteles ca puteti avea, ca tot romanul, in fiecare dimineata, tot soiul de nedumeriri personale. Ca jurnalist cu experienta, este de datoria dumneavoastra sa le filtrati si sa ni le comunicati pe cele semnificative, fara a abuza de timpul pe care eventualii cititori decid sa-l dedice lecturii textelor noi de pe "Republica". La randul nostru, noi, cititorii, nu suntem obligati sa citim Republica. Putem sa ne oparim in continuare cu cafeaua manevrand telecomanda televizorului si injurand pisica. Aveti puterea sa ne sfatuiti sa facem astfel. Din pacate, de data aceasta, "provocarea" pe care, dupa spusele proprii, ne-o adresati are culoarea si profunzimea textelor din "Click", sustinuta (semnificativ) de avantajul de a fi publicat ca "autor fondator". Personal, referitor la "provocare", nu stiu ce sa va "raspund". Ne cereti opinia in legatura cu o nedumerire, cu o jena personala sau ne puneti o intrebare? In rest, sa asteptam, impreuna cu dumneavoastra, viitoarele actiuni ale premierului Ciolos. Nu ma pot abtine sa citez un (aproape obscur) artist german (pe numele lui Kurt Schwitters) "The picture is a self-sufficient work of art. It is not connected to anything outside". Fetei noastre dragi, Romania, tinerete fara batranete si viata fara de moarte! La multi ani!
    • Like 2
vezi toate comentariile
Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro