Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Construim o Catedrală a Mântuirii, dar ducem o viață de mântuială. Paradoxurile meseriei de român

catedrala mantuirii neamului

(Foto Inquam Photos / Octav Ganea)

Ceva este profund incoerent în viața noastră. E ca și când cineva ne-a umblat „la setări” și le-a dat peste cap, altfel nu îmi explic paradoxurile noastre mioritice. Erorile noastre de sistem sunt însă palpitante.

Papilele noastre gustative sunt obișnuite cu aroma sosurilor balcanice din care nu lipsesc mirodeniile franțuzești, dar nici cele orientale. Suntem inconfundabili în incapacitatea cronică de a îmblânzi paradoxurile noastre prăpăstioase și sublime în același timp.

  •  Construim o Catedrală a Mântuirii Neamului de dimensiuni uriașe, dar nu avem un spital decent de însănătoșire a individului. Statul pare preocupat în a ne face viața de apoi mai frumoasă, ocupându-se - prin alocări bugetare în cascadă - de mântuire, dar măsurile pentru viața de aici sunt de mântuială.
  • Celebrăm cu fast ziua culturii naționale chiar de ziua poetului nostru național, dar tirajele cărților de poezie sunt nesemnificative, de nivel comunal.
  • Avem o apetență inegalabilă pentru bocet, ne iubim „personalitățile” doar după ce au dat ortu popii, dar avem o problemă în a-i aprecia pe cei care sunt in viață. România, prin cinismul și ipocrizia noastră, este doldora de răposați iluștri. Cimitirele sunt pline de oameni formidabili.
  • Celebrăm Centenarul Marii Uniri, dar regiunile noastre istorice sunt, dupa 100 de ani, înca neunite prin infrastructură.
  • Românii au o neîncredere în elite și o repulsie față de conducători, dar se simt dezorientați fără biciul autoritar al acestora.
  • Avem un aparat politic supradimensionat, dar nu reușim să avem o clasă politică decentă.
  • În România crește numărul titlurilor de carte, dar scade numărul celor care citesc.
  • Populația României este una dintre cele mai sărace din Europa, dar avem printre cei mai bogați parlamentari de pe continent.
  • Profesorii români se autoevalueză ca fiind buni sau foarte buni, dar testele PISA arată că performanțele elevilor sunt printre cele mai slabe din Europa.
  • Potrivit statiticilor OMS, în România sunt de trei ori mai puțini alcoolici decât media UE, dar numărul deceselor cauzate de alcool este de trei ori mai mare.
  • Poți fi un analfabet funcțional și agramat și să ocupi funcția de ministru al educației, afișându-ți incompetențele drept virtuți.

Lista paradoxurilor noastre ar putea continua. Le-am amintit pe cele mai flagrante. 

Românii trăiesc în fiecare zi în mijlocul celor mai greu demontabile paradoxuri. A trăi în România nu presupune a avea perspicacitatea logică a de a le rezolva, cât mai degrabă o supradoză de rezistență pentru a te obișnui cu ele.

Paradoxurile cu care trăim împrumută vieții noastre zilnice farmecul unei absurdități expresive. Deasupra geografiei noastre, seducător de frumoase, planează, totuși, o salvare. „Incapacitatea ăstora de a guverna s-ar putea să fie șansa românului să devină viu” – spunea Țuțea în 1990, iar formula aceasta își va dovedi curând gradul ei de veridicitate. Cel puțin așa sper!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • M0sh0o check icon
    Romanika....Tuamne-ajuta..
    • Like 0
  • Asta este pe departe unul dintre cele mai bune subiecte abordate. As spune ca face lumina in ceea ce priveste anormalul normal, bine punctat de Paler cu multi ani in urma. Iar lista poate continua. De la mujdeiul de usturoi bine pregatit si sanatos la cuiele batute cu varful in afara lasat neindoit, Sau, de la SUV Toyota care asteapta zece minute spre a nu bloca intersectia versus Dacia ponosita care o blockeaza. Si totul se regaseste inscris in manualul de supravietuire a romanului la punctul, astia sant oamenii cu astia defilam.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    N-aş zice chiar aşa. Meciul <<spitale şi nu catedrale>> nu e dus prea corect. Tocmai m-am întors dintr-o excursie în Olanda, unde am vizitat un orăşel mic, aflat pe graniţă şi, sub influenţa acestui slogan, am încerca să aflu proporţia lăcaşelor de cult versus spitale.

    Orăşelul avea un singur spital şi... cinci lăcaşe de cult, printre care Marea Biserică, un lăcaş de rit luteran datând din Evul Mediu.

    Scorul era de 5 la 1. Vorbim de Olanda.

    În cazul nostru să nu uităm însă că nu e vorba doar de o catedrală, ci de un complex care va cuprinde de la cantine sociale până la un spital foarte modern, spitalul Sf. Luca.

    Deci se va face şi un spital. Asta ca să nu mai existe discuţii. Un spital FOARTE modern şi bine echipat.
    • Like 0
    • @ Valentin
      maripos check icon
      1. Da, sa vedem cine va avea acces la acel spital! In orice caz, nu cei multi si fara bani, daca va fi unul asa modern.
      2. Olanda are o populatie mai putin bolnava si mai putin obosita ca a noastra. Iar spitalul lor putea avea 1000 de paturi la un oras de 10000 de locuitori, de exemplu,iar bisericile sa fie vechi de sute de ani. Asa ca nu e cea mai potrivita comparatie.
      • Like 5
    • @ maripos
      Valentin check icon
      1. Să înţelegem că la cantina socială vor avea acces doar privilegiaţii? Bănuiesc că cei care trec pe la cantină pot avea tratament şi în spital.
      2. Comparaţia cu Olanda nu e cea mai bună. În Olanda se mânâncă legume fierte cu puţină brânză şi puţin peşte, fără pâine. Olandezii nu cunosc pâinea, cel mult o baghetă cât un degetar la supă. În schimb la mine în bloc miroase de te rupe a varză călită şi prăjeluri. Sănătatea se mai şi păstrează. Ideea să construieşti un pat de spital pentru fiecare locuitor arată că nu prea avem grijă de sănătatea noastră.
      • Like 1
    • @
      Valentin check icon
      Corect, la ei sunt sute de biciclete. Dar asta nu e totul: nu există lanţ de legat bicicleta. Bicicleta are pe roata din spate un fel de opritor cu cheiţă. O blochezi, dar nu o legi. O laşi acolo. Nu se întâmplă nimic, oricum pe singură stradă găseşti mai mult de 100 de biciclete. Nu exagerez, unele sunt puse în rând ca sardelele, aşteptându-şi proprietarii să iasă din magazine.

      Am o idee: ce-ar fi să băgăm bruma de bani în învăţământ şi să facem nişte cursuri de medicină PREVENTIVĂ? Poate scăpăm de paturi. Cum îmi spunea un prieten medic: "îmi place mult meseria asta, dar mă rog zilnic ca nimeni să nu aibă nevoie de mine."
      • Like 3
    • @ Valentin
      maripos check icon
      1. Dupa logica ta, de ce o portie buna de mancare la parlament (cu "p" mic) e 4 lei, iar intr-o cantina, jumatate din acea portie e 10 lei? Cand spitalul va fi deschis, poate o sa scrie cineva cineva despre pacientii de acolo. Si despre cine se imbogateste de pe urma cantinei.
      2. In ceea ce priveste Olanda, probabil preventia e la ea acasa de multa vreme. Personal, am fost internata de 2 ori: cand am nascut. Sper sa nu mai calc pragul spitalelor vreodata. Dar pentru a invata romanul la miscare si hranire sanatoasa mai e cale lunga. E mult de munca, e nevoie de implicare. Biserica ajuta cu ceva la asta? Cu influenta pe care o are ar pute-o face, dar ma indoisesc!
      • Like 0
    • @ Valentin
      Stupidă comparația cu Olanda. Nu este cazul să facem comparație cu nicio țară civilizată, democrată, evoluată. Nu atâta timp cât avem o dancila prim-ministru și o bandă de lotri la conducere. Nu cred că in Olanda sau alt undeva in lumea civilizată un condamnat definitiv are dreptul de a își bate joc de judecători, de ai alege în funcție de interesele personale, ale lui sau ale clicii de complici. Iar pastorii de acolo nu arată ca niște porci, iertare porcilor pentru comparația înjositoare cu popii paraziți și evazioniști, și nu descind din mașini de lux, luate din banii storși de la prostimea sărăcită.
      • Like 0
  • „„Incapacitatea ăstora de a guverna s-ar putea să fie șansa românului să devină viu” – spunea Țuțea în 1990, iar formula aceasta își va dovedi curând gradul ei de veridicitate. Cel puțin așa sper!” . Speranța ar trebui să fie ultima care moare sau, nu ar trebui să moară niciodată. Probabil nici a noastră nu a murit dar, sigur este într-o comă profundă, nu știu dacă și ireversibilă. Pe timpul când am făcut eu serviciul militar (1975) se spunea că ni se punea ”bromură” în ceai pentru a ne topi pornirile sexuale inerente la acea vârstă. Oare ăștia ce ne pun și în ce, de le taie la așa mulți dorința de a se răzvrăti împotriva unui tratament mizerabil venit din partea lor către majoritatea poporului român. Cum nu chiar se înțelege că-i rău în loc să ne fie bine ? Teoretic putem avea, putem găsi explicații și nu numai una, dar nu ajută cu nimic motivele fiind penibile. De fapt (cel puțin eu) descoperim că cei pe care-i cunoaștem de dinainte de 1989, nu sunt așa cum îi credeam noi. Mulți dintre ei au acea latură întunecată care înseamnă că erau turnători. În afară de mine știu și alte persoane care nu vor să-și studieze Dosarul de Securitate pentru că vor descoperi că cel mai bun prieten dădea des informații la Securitate unele fiind minciuni, scorneli necesare pentru a părea mai interesant. Eu sunt aproape sigur chiar dacă unii nu vor fi de acord că aceste aspecte erau ca o „molimă„ de care sufereau mult mai mulți decât vă închipuiți dvs.
    • Like 3


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult