Copii răpiți pentru organe. Organele de partid

Foto: Bogdan Dănescu/ Inquam Photos

Există două tipuri majore de evenimente care ne marchează existențele zi de zi în această societate a spectacolului de azi.

Pe de o parte, sunt evenimentele tăcute, care ne influențează în profunzime și pe termen lung viețile tuturor. Pe de altă parte, sunt evenimentele superficiale și zgomotoase, perdelele de fum care după ce se risipesc nu lasă nici o urmă a trecerii lor.

Mașinăria puterii politico-inteligento-mediatice funcționează după această schemă (pe care o simplific aici): e vital ca marile decizii politice favorabile consolidării puterii să fie cât mai puțin vizibile, exact în măsura în care spațiul vederii trebuie să fie saturat în permanență cu false evenimente, cu zgomot, cu bruiaje, cu iluzii optice și cu multă multă afectivitate ușor manipulabilă. 

Cazul adopției din Mehedinți este exemplul cel mai recent al fabricării de pseudo-evenimente menite să distragă atenția, să provoace pasiuni care se consumă în gol și care nu au nicio finalitate. Dacă veți spune că lumea a reacționat la suferința unui copil, vă voi răspunde că aceeași lume a tăcut mâlc la suferința fetiței violate de un profesor de religie și al cărei destin este marcat pe viață de această violență. La fel cum vă voi răspunde că opinia publică nu a schițat un gest de revoltă la aflarea atrocităților din centrele de plasament, dezvăluite de Vlad Alexandrescu în cercetările lui, în cartea lui și făcute publice pe toate canalele. Zeci de mii de copii trăiesc în condiții abominabile și duc cu ei o suferință căreia nimeni nu-i răspunde la nivelul statului sau al opiniei publice. Ştiți ce înseamnă 55.000 de mii de copii care suferă zilnic de foame și de rele tratamente? Doar în vremea lui Hitler, Stalin sau Pol Pot atât de mulți copii au suferit atât de multe traume și violențe pentru o perioadă atât de lungă de timp.

De ce nu reacționează societatea la ceva demn de cele mai negre regimuri politice ale secolului XX? Pentru că nu s-a creat în jurul acestor copii sau al fetiței violate un mecanism de manipulare emoțională al cărei scop precis e să deturneze atenția publică ori să sporească dominația celor de la putere asupra societății. 

Dimpotrivă, dacă cei 55.000 de copii instituționalizați ar ajunge cu adevărat în centrul unei dezbateri publice responsabile, pe străzile României ar trebui să se afle sute de mii, milioane de oameni revoltați, care să pună presiune pe o putere iresponsabilă și indiferentă la suferința oamenilor. Dacă asta s-ar întâmpla, rețeaua de putere instaurată ar fi denunțată în tată complicitatea ei ticăloasă și s-ar afla astfel în pericol. De aceea nu va exista vreun protest în favoarea acestor zeci mii de copii, după cum nu vor exista proteste masive în favoarea celor săraci, a celor bolnavi, a celor discriminați sau neajutorați: pentru că toți aceștia sunt efectele colaterale ale unui joc de putere care detestă solidaritatea și responsabilitate, dar care produce neîncetat învingători și învinși, dominanți și dominați, staruri și resturi umane.

Vor exista doar manipulări grosolane ale unor cazuri individuale transformate în non-evenimente. Suferința copilei din Mehedinți e strict ultima grijă a puterii. Ceea ce contează pentru aceasta din urmă este să nu-i fie atinse nervurile și punctele vulnerabile. E motivul pentru care dispozitivul format din rețeaua politică la putere, aliată cu o parte din intelligence și cu o mare parte din media va fabrica încontinuu asemenea cazuri emoționale și fără soluție. Ele nu schimbă nimic din destinul societății noastre, ci doar ne țin active spaimele, prejudecățile, fobiile, vulnerabilitățile. O putere care fabrică emoție este o putere care caută fisurile din societate, dintre oameni, dinăuntrul oamenilor și se infiltrează acolo cu o rangă, așa cum fac Antena3, România TV și alte instrumente de mobilizare emoțională, pentru a lărgi aceste fisuri, pentru a deschide rănile și a le ține deschise presărând pe ele sarea non-evenimentelor, isteria banalității, exasperarea nimicului.

În tot acest timp, în laboratoarele voindu-se discrete ale puterii, ni se decide viața pentru decenii de acum înainte. Exact în timpul în care această figură exemplară a societății spectacolului, a vidului frumos ambalat în cocuri, broșe și creme date în straturi groase, Viorica Dăncilă, ne vorbește cu emoție prefăcută de copii, exact în același timp mâna ei bine împinsă semnează documente care ne îngroapă viitorul și ne limitează șansele unui vieți mai bune împreună. Exact în acest timp, mintea ei teleghidată împarte societatea în privilegiați și discriminați, în baroni și oameni de mâna a doua, condamnând tinerii de azi fie la furt, fie la exil, condamnând bătrânii la singurătate și copiii singuri la suferință îndelungată.

Dar despre aceste decizii cruciale e bine să nu se facă vorbire. Un singur lucru să reținem acum: nimic din ce spune în gura mare această putere ipocrită nu e important pentru viitorul nostru. Tot ceea ce nu vrea să spună sau să se audă această putere mincinoasă ne scrie viitorul pentru mulți ani de acum înainte.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp