Foto: Bogdan Dănescu/ Inquam Photos
De fiecare dată când aud „micuțul”, „micuța” din gura lor mi se încrețește carnea pe mine. Pentru că gura lor miroase a putred. Toți factorii responsabili care cer anchete, toți adulții îngrijorați, analiștii cu gușa indignată, organele noastre competente, toți duioșii României care strivesc acum o lacrimă de crocodil pentru „micuța Sorina” îmi provoacă greață. Un nerușinat care fuge de Justiție folosește cazul „micuței” ca să-și justifice obsesiile legate de „republica procurorilor”. O piftie lăcrămoasă de prin Guvern s-a băgat în față la coada ipocriziei naționale ca să asigure că mascații care au venit să ridice copilul (?!) nu au nicio vină. Mamoșa țării „a cerut explicații” de la vreo 3 miniștri, gest interpretat de Sputnik, organul de propagandă al Rusiei, drept o „intervenție de suflet”. Ce au rușii cu Baia noastră de Aramă? Păi au, dacă familia adoptatoare e „americană” (chit că-s români), or se știe că americanii nu au suflet. Madam Serendipity și-a suflecat mânecile și a scris un ditamai editorialul la finalul căruia așteaptă „cu nerăbdare o analiză serioasă” asupra dosarului de adopție. În calitate de ce așteaptă? Probabil de împărăteasă a muștelor și a țânțarilor din București.
Mai vreți?
O turmă de cetățeni responsabili s-a adunat azi în fața Primăriei din Baia de Aramă. Apărătorii „micuței” s-au deplasat apoi cu un autocar spre Craiova, pentru a vedea „dacă fetița adoptată este bine”. Printre altele, purtau o pancartă care a atras atenția prin patriotismul manifest: „Sorina noi vom lupta, traficanţii nu te ia”. După cum vedeți, scandarea are două părți. Partea fer-oasă spune că „ne vom lupta”; așa au văzut ei la televizor că se poartă la case mai mari - după o decizie definitivă a instanței de judecată se iese în stradă la presiune și la luptă. Partea lemn-oasă spune de „traficanți”; asta cu mașina de sânge sau duba neagră care fură copii să le ia organele e poveste veche, din comunism; întotdeauna duba neagră era condusă de străini.
Dacă Nenumitul mai era printre noi, s-ar fi pus de bunăseamă în fruntea alaiului să zbiere că, după ce ne-au otrăvit roșiile, străinii ne fură copiii pentru organe. Ar fi dat indicii temeinice în direct și în exclusivitate despre duba neagră care se plimbă prin oraș.
Dacă presa nu oteviza cazul, Sorina rămânea un copil de etnie romă pe care 180 de familii de români verzi au refuzat să îl adopte. Din ce motive n-au dorit să o adopte pe „micuță”? Din preaplinul sufletului lor rasist. Sper că nu deranjează poporul nostru tolerant și primitor această constatare, dar mulți dintre cei care doresc să adopte își închipuie că centrele de plasament sunt pline de orfani blonzi, cu ochi albaștri, făcuți de studente suedeze în trecere pe la Mamaia.
Dacă chiar voiau să rămână în țară, într-o familie românească neaoșă, mitingăreții de la Baia de Aramă aveau nenumărate ocazii să o adopte ei pe Sorina. Cum și acum au ocazia să adopte unul dintre zecile de mii de copii greu adoptatibili din motive de rasă. Adică nu-i ia nimeni „pentru că sunt țigani”.
L-am întrebat odată pe un actor minunat cum a reușit performanța să-și adopte atât de rapid fetița de origine romă. Bănuiți ce mi-a răspuns.
În fine, despre procuroare și „organele competente”. Poate e legal, deși nu înțeleg ce treabă are un procuror să târască un copil prin curte. Poate că e blindată de acte, avize, hârtii. Însă nicăieri nu scrie la lege că trebuie să te porți ca un câine. Câinoșenia comandoului de intervenție a dezgustat opinia publică. Intervenția a fost evident disproporționată cu gravitatea faptei. Cineva remarca faptul că, în cazul recidivistului care a omorât un polițist, au fost trimise forțe de ordine înarmate cu pistoale cu apă; aici s-a deplasat un ditamai plutonul de intervenție, cu procurori, polițiști, mascați, cu tot tacâmul. Ce au reușit să facă acești oameni este un abuz: i-au provocat unui copil chinuit o traumă emoțională. Încă una.
Dacă instituțiile ar fi lăsate libere și n-ar fi politizate până la os, astfel de aberații nu s-ar întâmpla. Dacă s-ar afla în slujba oamenilor, instituțiile s-ar purta omenește. Dar cum sunt aflate în serviciul unor vorbeți siniștri, sistemele crapă. Uite că acum poate au un răspuns și plăvanii care se întrebau ce crimă a făcut Dragnea că le-a luat pe femeile alea de la Direcția Copilului și le-a pus să muncească la Partid?
Iar noi ne pierdem timpul și viața uitându-ne în gura unor nesimțiți care nu doar că nu fac nimic în serviciul public, dar nici măcar n-au decența să tacă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nimeni nu a cumpărat “ fetita “ dar noi toți putem ajuta cele câteva mii de copii rămași in orfelinat . De ce Juno,facem decât când “ se da la televizor “ ?
Si Cristos era un fel de internationalist. Nu simti, asa, o jena, o neliniste, rugindu-te la ei.
De curând am adoptat, impreuna cu soțul, un băiețel de etnie roma...de pe lista copiilor greu adoptabili.
După toată experiența si toate procedurile prin care am trecut mi-e greu sa cred ca poate fi adevărat cea ce declara doamna asistent maternal.
Pentru toți cei care latră in strada pe degeaba , un sfat, INFORMAȚI-VA oameni buni. Poate din dorința de a o ajuta pe micuța mai mult rău ii faceți...
Sunt total de acord ca legile adopției, precum si toate procedurile impuse nu sunt in totalitate in favoare micuților , prelungind cu mult actul in sine de adopție al unui copil, dar din experiența noastră va pot spune ca se lucrează legal, se respecta termenele, si nu se trece cu vederea peste nimic. Tocmai datorită acestei proceduri destul de complicata si de lunga durata cred ca multe cupluri au avut un moment de impas, in care poate se gândeau sa se retragă. Așa ca respect pentru părinții adoptatori , eu stiu ce presupune o adopție intr-un alt județ la 600 km distanță si sunt convinsă ca lor le-a fost mai greu.
Referitor la faptul ca nici un cuplu , dintr-un nr fabulos, nu a vrut-o pe Sorina, se poate sa fie adevărat.Tot din experiența va spun, in grupul nostru de pregătire pentru atestat am fost cam singurii cărora nu ne-a pasat etnia sau culoarea copilului.
Ca o părere personală nimeni nu deține adevarul in povestea asta si vinovați suntem cu toții .
Povestea aceasta ar avea un sfârșit frumos dacă măcar voi, cei ce va manifestați public “durerea” fata de trauma copilei v-ați implicat activ in povestea aceasta a adopțiilor .