Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Crăciunul cu tunul

„Constat că, de astăzi, putem marca începutul unei perioade în care Constituția României și legile țării sunt călcate în picioare fără ca instituțiile statului să reacționeze. Asta înseamnă începutul anarhiei”.

Regretă, deci, Doamna Firea, că cele câteva zeci de cetățeni care au împiedicat atacul parșiv pus la cale cu încăpățânare de Domnia-Sa asupra unui loc al libertății de a protesta, câștigat de 27 de ani, nu au fost luați în copitele cailor doamnei Carmen, tocați cu bastoanele și bocancii, că nu s-au pus pe ei tunul cu apă și grenadele lacrimogene și că, finalmente, nu s-a tras cu muniție de război, ca în noaptea de 21 decembrie `89.

Dar ne anunță Doamna Crăciunița Cap-de-Mort că nu e cea din urmă ocazie: „În această ordine de idei, nu voi mai tolera niciun fel de abatere de la litera legii în ce privește manifestațiile publice”...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Nu-mi aduceam aminte care era semnalul de apel al stației automate, a sateloidului, dar l-am găsit în tabelul ce atârna deasupra pupitrului principal. Am lansat apelul în alfabetul Morse și, după opt secunde, mi-a venit răspunsul. Sateloidul, sau mai curînd creierul său electronic, a răspuns printr-un semnal repetat ritmic.

Citește mai mult

poseta pe scaun

Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate când, după prima oră de curs (cursurile ţineau două ore, cu pauză între ele), îl luam de mână pe soţul meu (pe atunci prieten şi apoi logodnic) şi îi spuneam „Hai să plecăm!” El (corect, disciplinat şi pasionat de fizică) încerca să se opună, dar până la urmă venea cu mine să hoinărim pe străzi sau prin parc, îmbrăţişaţi. Era atât de plăcut! foto: Profimedia

Citește mai mult