Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Creier pané și tocană de inimi

Citind sutele de comentarii la articolul subsemnatului despre descalificarea lui Djoković am senzația că mă scufund într-o mlaștină umană care îmi trece peste cap.

Pentru toți netoții și toate netoatele netului care au postat teorii ale conspirației-masturbației, rasisme de secol XIX, ignominii, idioțenii în „apărarea” lui Novak Djoković, fără speranța de a-i face să priceapă sau măcar să simtă ceva, mai scriu, nu știu nici eu de ce, dar scriu câteva rânduri:

- „Când servește Isner cu peste 200 km/h, arbitrul se ferește, să se fi ferit și aia”. Păi, când se execută un serviciu, arbitrul e pregătit. Doamna a fost luată prin surprindere, fiind în pe loc repaus după încheierea ghemului, și lovită de la mică distanță, prieteni ai prostiei.

- Niciunul dintre netoți și niciuna dintre netoate nu evocă posibilitatea ca, lovită în gât, în carotidă, femeia să facă un stop cardio-respirator. O acuză, în schimb, bestial, de „teatru hollywoodian”...

- Lovirea arbitrului cu mingea când jocul este întrerupt e penalizată cu descalificare, indiferent de intenție sau nu. Dacă intri pe contrasens ca să depășești coloana și lovești o mașină, n-a fost cu intenție, nu? Mingea expediată de Djoković echivalează cu o intrare pe contrasens.

- Serena Williams nu a lovit niciodată un arbitru și nici altă persoană. Pentru manifestări verbale violente a fost penalizată cu puncte pierdute chiar aici, la US Open, în finala cu Osaka, pierzând apoi și meciul. Comparația cu cazul ei o poate face doar o ceafă lată rasistă din Carpați. Sau un campion din aceeași zonă.

- Și, în fine, prieteni ai prostiei, o idee simplă, pe care, poate, o veți înțelege cu un efort al cerebelului: Ce interes aveau organizatorii US Open să-l scoată pe Djoković din concurs? Răspuns: niciunul. Dimpotrivă. Djoković vrea o asociație paralelă cu ATP – atunci mai abitir faci totul ca el să joace cât mai mult într-un turneu sub sigla ATP, în speranța reconcilierii. Nadal și Federer lipsesc de la New York, Grand Slam-ul e pus în ghilimele de pandemie, și tu, ATP, sau USTA, să vrei să-l elimini pe Djoković ca să-ți ofilești de tot turneul?

Creier pané și tocană de inimi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult