Lecția lui Cristian Chivu. Când am uitat că leadershipul înseamnă, de fapt, umanitate?

foto: Profimedia

Într-o cultură de business obsedată de cifre, KPI și restructurări, un fost căpitan al Naționalei ne arată cum se conduc echipele spre succes fără a pierde respectul, decența și empatia pe drum. O analiză despre performanța care se naște din bun-simț.

Nu sunt o împătimită a fotbalului. Totuși, de câțiva ani, se întâmplă să îl urmăresc pe Cristian Chivu. Într-o mare de personaje stridente, cu o imagine poleită și motivați doar de profitul propriu, mi s-a părut întotdeauna un om de o calitate rară.

Dincolo de gazon și trofee, am impresia că parcursul lui este o lecție vie de management. O lecție despre cum se conduc echipele nu cu pumnul în masă, ci cu decență și valori.

Dincolo de stereotipuri: asumarea din spatele reflectoarelor

Îmi place și Adelina, soția lui. În interviurile comune, dincolo de sprijinul reciproc evident, mi-a atras atenția un detaliu: niciunul nu cosmetizează realitatea. Punctează deschis ce a fost greu, ce au sacrificat și ce alegeri au trebuit să își asume pentru viața pe care o duc.

Mai mult, dincolo de stereotipurile în vigoare, alegerea ei de a renunța la cariera de jurnalist din București nu mi se pare una tradițională, ci o asumare deplină a vieții personale. Adelina, cum zic italienii, nu este „clasica soție de fotbalist” a cărei preocupare exclusivă este să își expună hainele și vacanțele pe rețelele sociale. Dimpotrivă, fiecare discurs al ei trădează un om educat, cu o gândire autonomă.

Atunci când Cristian a semnat cu Inter, ea a declarat că este mândră, dar nu surprinsă, și că abia așteaptă ca lumea să îl descopere așa cum îl știe ea. Iar el, într-un gest de o rară eleganță pentru bărbații din spațiul public românesc, a recunoscut într-un interviu: „Soția mea este locomotiva, iar eu al șaptelea vagon, tras de ea. Are meritul de a face din mine o persoană mai bună.”

Mediul de business, instabilitatea și un concept uitat: „Empatia”

Recent, am urmărit mai atent parcursul lui victorios de la cârma Interului. Însă dincolo de traiectoria ascendentă a echipei lui, un lucru mi-a atras atenția. Întrebat cum a reușit să își conducă vestiarul spre succes, Chivu a explicat simplu: „Cu empatie și umanitate.”

Vă sună familiar, celor care activați în mediul de afaceri?

Mie nu. Cred că nu am mai auzit aceste cuvinte de ani de zile. Iar de pus în practică, și mai puțin. Deși ar fi extrem de necesar. Trăim într-o lume în care angajații sunt expuși unei instabilități aproape permanente, fiind obligați să proceseze schimbări bruște și să traverseze aceste sinusoidale economice cu o motivație intactă și performanțe ridicate.

În tot acest zbucium, puțini manageri sau lideri de Resurse Umane își mai amintesc că acești oameni au emoții corelate cu schimbările prin care trec, au momente de capacitate mai scăzută sau probleme în viața personală.

Câtă magie face un discurs care îți arată că managerului tău îi pasă de tine și ca om! Ori de câte ori am avut parte de astfel de lideri, am reușit să trec peste mari inconveniente. Sunt oamenii cu care am păstrat legătura peste timp, chiar și după ce am părăsit companiile respective.

Patru lecții de leadership de la un antrenor atipic

Urmărind interviurile lui Cristian Chivu, am descoperit un model de leadership care lipsește adesea din ce vedem în jur :

Reflectorul aparține echipei: După câștigarea Cupei Italiei, a lăsat tot meritul jucătorilor. Și-a lăsat echipa tehnică să dea declarații și le-a recunoscut public valoarea. Am simțit că acolo este o fraternitate, nu doar un antrenor care caută confirmarea propriilor decizii.

Respectarea etapelor: Presa a punctat des că nu a ars nicio etapă. A început de jos, antrenând juniorii Inter, de la Primavera. A învățat, a acumulat și a crescut organic.

Decența în fața criticilor: Chiar și când era contestat în presă, a ales să rămână decent în declarații și să nu escaladeze conflictele. În plus, a menționat mereu cu mândrie că este român.

Asumarea radicală a eșecului: Când lucrurile nu merg, managerii slabi caută vinovați în echipă. Chivu a demonstrat contrariul la momentele de impas: „Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce nu am putut să transmit. Nu am reușit să îi motivez, am eșuat. Trebuia să fiu un antrenor mai bun.”

Jucătorii i-au recunoscut imediat acest merit extraordinar de a le reînsufleți moralul, fără schimbări tactice majore. Iar pentru el, dincolo de strategii, managementul înseamnă conexiune: „Trebuie să oferi și mângâieri. Când apar probleme, trebuie să intri în inimă și în minte și să scoți ceea ce este mai bun din ei.”

Și poate cel mai frumos detaliu: în pofida bucuriei enorme a trofeelor, Chivu a punctat că cel mai fericit moment din viața lui rămâne nașterea copiilor săi. Valorile umane nu au fost nicio secundă înghițite de succesul profesional.

Capitalul de imagine de care aveam nevoie

Recunosc că citind presa italiană, m-am emoționat adesea. Știm ce imagine dificilă a avut mulți ani comunitatea românească în Italia. Prin Chivu, avem în sfârșit pe cineva care a atras un uriaș capital de imagine pozitivă pentru noi, nu doar profesional, ci mai ales uman. Un lucru in plus pentru care sa îi mulțumim.

Cristian Chivu este un om care cred că ne va mai arăta multe. Ar trebui să privim spre el ca spre un etalon de bun-simț și parcurs sănătos, admirabil. Indiferent că ne place fotbalul sau nu, avem nevoie de reperele lui. Avem nevoie să ne amintim cum se conduc oamenii fără a ne pierde umanitatea pe drum.

„Într-o lume în care toată lumea vrea să fie în centrul atenției, amintește-ți că există și bărbați precum Cristian Chivu”

— Presa internațională

„N-am avut emoții cu el, nici măcar atunci când a plecat la Amsterdam. Cristi a fost mereu un tip cu capul pe umeri. A învățat singur olandeza, și-a luat casă la Amsterdam și ajunsese căpitanul echipei la 22 ani. Asta mi-a demonstrat că e om stăpân pe el”

— Mariana Chivu, mama lui Cristian

„Întotdeauna există o confruntare într-un vestiar. Antrenorul a fost un mare jucător și știe asta. Ne-a înțeles imediat la venirea sa și ne-a ajutat să revenim la trofee. Glumește cu noi, a liniștit vestiarul, echipa îi urmează ideile și rezultatele se văd. Am crescut mult sub conducerea sa.”

— Lautaro Martinez, căpitanul lui Inter Milano

„A câștiga două trofee nu este niciodată ușor sau de la sine înțeles. Am petrecut mulți ani la academia de tineret pentru că aveam nevoie de un drum în viață, asta m-a ajutat. Am început de jos și am învățat o mie de lucruri. Cu acest grup, am descoperit ceva minunat. Mi-au dat 10, băieții mei? Primul zece la gimnastică i-a revenit Nadiei Comăneci, născută în România. Și eu dau un 10 echipei. Este un 10 cu onoruri, pentru toată lumea.”

„Eu lucrez pentru jucători, dau totul pentru ei, sunt la dispoziția lor. Mereu petrec foarte mult timp gândindu-mă la ce trebuie să fac și ce trebuie să spun. Voința antrenorului nu este niciodată suficientă, dacă ideile sale nu sunt percepute corect de jucători.”

— Cristian Chivu

Voi ce credeți: mai au loc empatia și umanitatea în cultura structurilor în care lucrăm astăzi sau au devenit simple cuvinte de marketing organizațional? Ați întâlnit astfel de lideri în cariera voastră și ce impact au avut?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp