Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV*) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, creat în 2023 printr-un proiect PNRR-I10 și care deservește întreaga Regiuni de Dezvoltare Nord-Est a României, are misiunea de a susține excelența și parcursurile educaționale remarcabile în domeniul cercetării și al formării profesionale. Pornind de la această misiune, articolul de față aduce în prim-plan povestea inedită a lui Cristian Dumitrescu, antreprenor IT cu o carieră solidă și specialist de top într-un domeniu tehnologic, care a ales să revină pe băncile facultății și a devenit șef de promoție în 2025 la specializarea Biochimie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Cristian a demonstrat că setea de cunoaștere nu are vârstă și că performanța academică autentică vine dintr-o motivație interioară profundă. A parcurs fiecare etapă a studiilor cu aceeași curiozitate intelectuală care l-a ghidat și în cariera sa de antreprenor, considerând „învățatul de lucruri noi ca pe un stil de viață.” Beneficiar al unor sesiuni online de formare organizate prin COACH-USV și sprijinit de cadrele didactice-mentor din cadrul centrului, Cristian este astăzi un exemplu de cum pasiunea autentică pentru cunoaștere poate construi punți între domenii și generații, demonstrând că excelența educațională nu se măsoară doar în diplome, ci în capacitatea de a pune în practică ceea ce înveți, cu integritate și viziune.
Cristian Dumitrescu (foto) este absolvent al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și șef de promoție în 2025 al Facultății de Medicină și Științe Biologice, specializarea Biochimie. Are 48 de ani și este căsătorit.
Parcursul său universitar a fost dublat în permanență de un stil de viață activ și de numeroase interese personale și profesionale. Cristian citește peste 50 de cărți pe an, în special science fiction și fantasy, și acordă o atenție constantă stării fizice: „îmi place să merg la gym - prioritizez fitness-ul și încerc să am o nutriție cât mai bună.” Se relaxează ocazional prin gaming și vizionarea de filme și seriale, iar condusul mașinilor sport reprezintă o pasiune declarată. Este, de asemenea, antreprenor: deține împreună cu soția sa o mică firmă IT care produce și comercializează online un software fintech: „Firma este foarte mică, lucrez doar eu și soția mea, care se ocupă de relații cu clienții precum și de partea administrativă de când eu sunt la facultate; în rest cam toate sarcinile sunt ale mele, începând de la programarea efectivă, până la administrarea bazelor de date și a serverelor.” O mare parte din fluxul de lucru al firmei este automatizat, un aspect pe care Cristian îl consideră esențial: „motivul pentru care totul funcționează cu o echipă atât de mică este că avem o mare parte din flux automatizat.” Automatizarea este o pasiune pe care o duce și în viața personală: „Deși ne-am construit casa în 2012 când nu prea se auzea cuvântul «smart home», am integrat automatizare KNX de pe atunci la toate nivelurile”, ulterior completată cu integrare vocală prin Google Home. Pe lângă aceste preocupări, Cristian studiază și practică managementul portofoliului de investiții pe termen lung, fiind interesat de principiile investițiilor pasive.
Descriindu-se ca o persoană foarte curioasă, Cristian recunoaște: „sunt genul de persoană care nu poate să stea fără să facă nimic.” Această curiozitate se reflectă și în felul în care a participat la cursuri. Nu de puține ori, întrebările sale au anticipat subiecte viitoare, lucru remarcat cu umor de profesori: „unul dintre profesori îmi zicea des, în glumă, că eu «sunt cel care face spoiling la filme la vizionare în grup».” Cristian consideră firesc să caute constant legături și implicații între informațiile noi și ceea ce știe deja: „în general, încerc să fac conexiuni între ce se discută și ce știu eu, sau ce implicații poate avea ce se discută.”
Deși mărturisește că: „fiind antreprenor, timpul meu disponibil a fost extrem de limitat, împărțit între firmă și studii”, Cristian a reușit să îmbine cu succes rigorile academice cu o carieră antreprenorială activă și cu o viață personală bogată în interese și proiecte, ajungând să fie șeful de promoție al generației sale la una dintre cele mai dificile facultăți, indiferent în ce universitate ai urma-o, Facultatea de Medicină și Științe Biologice, specializarea Biochimie.
Privind retrospectiv către anii de liceu, Cristian Dumitrescu recunoaște că parcursul său până la poziția de șef de promoție într-un domeniu pe care nu l-ar fi anticipat atunci i-ar fi părut complet neașteptat: „Eu am fost în clasa a IX-a în ’91. Eram pasionat de calculatoare încă din ’86-87, am început cu jocuri pe calculator, dar asta implica vizite la Palatul Pionierilor unde am învățat și programare și am ajuns și pe la concursuri naționale.” Deși visul lui era clar orientat spre informatică, nici prin gând nu i-ar fi trecut că, peste ani, avea să studieze biochimia, un domeniu pe care în liceu îl privea cu dezinteres: „Biologia și chimia erau printre ultimele pe listă, poate că doar istoria era mai jos. Nu m-aș fi așteptat vreodată să ajung să studiez biochimie.”
La acea vreme, Cristian nu era un elev exemplar. În afară de domeniile legate de informatică — unde, după cum spune: „știam mai bine decât majoritatea profesorilor” — restul materiilor îl interesau prea puțin. Întorcându-se cu gândul la acea perioadă, recunoaște că și-ar fi dorit să fi înțeles mai devreme valoarea unei pregătiri temeinice: „Ce aș fi vrut să știu din clasa a IX-a este că e o idee foarte bună să te ții de școală și să înveți în liceu. Ce-i drept, probabil că mi s-a spus pe vremea respectivă, dar eu am ignorat cu succes.”
Conștientizarea importanței studiului a venit târziu, odată cu decizia de a urma facultatea de biochimie: „Ca să pot să țin pasul cu facultatea, am luat manualele de școală și de liceu de biologie și chimie cu o lună înainte să încep facultatea (când m-am decis să mă înscriu) și am trecut prin toată materia pe care nu am învățat-o la vremea respectivă.”
Reflectând mai larg asupra sfaturilor pe care ar fi dorit să le audă — sau să le asculte — în adolescență, menționează și alte aspecte de viață esențiale: „Alte lucruri pe care îmi doresc să mi le fi spus cineva la vremea respectivă ar fi că sportul are multe avantaje, că nutriția contează, că o igienă impecabilă este admirabilă, că fumatul și alcoolul nu sunt obiceiuri foarte bune.” Cu autoironie adaugă însă: „Dar probabil că dacă cineva mi-ar fi spus astea, aș fi zis că e «morală» și aș fi ignorat sfaturile, crezând că știu eu mai bine; tipic vârstei.”
Pentru Cristian Dumitrescu, vocea care l-a construit cel mai mult, în mod direct și constant, a fost propria pasiune. Nu indică în mod special profesori, familie sau prieteni ca surse decisive de influență; motorul esențial a fost motivația interioară: „Cred că în cazul meu, cel mai mult a fost vorba de pasiune. Dacă faci ceva cu pasiune, în general tinzi să o faci bine, iar lumea din jur remarcă asta. Când lucrezi într-un domeniu care chiar îți place, munca în sine e o recompensă.”
Această pasiune pentru informatică a existat încă din anii de liceu, dar parcursul său profesional nu a fost unul liniar. Deși se pregătea să urmeze o facultate de informatică, circumstanțele personale nu i-au permis acest lucru: „Pentru mine a fost puțin dificil după ce am terminat liceul: deși mă pregăteam să urmez o facultate de informatică, circumstanțele nu mi-au permis. Very long story.”
A fost astfel nevoit să intre direct pe piața muncii, într-o perioadă în care domeniul IT abia începea să prindă contur: „Așadar, am fost nevoit să mă angajez imediat după finalizarea liceului, în condițiile în care tot ce știam să fac era pe calculator, iar în 1995 se puteau număra pe degete firmele din Brașov (localitatea mea natală) care posedau un calculator.” Au urmat câțiva ani dificili, în care a perseverat până a reușit să lucreze efectiv în programare — ceea ce își dorise din adolescență: „Mi-a fost destul de dificil timp de câțiva ani, până când am reușit să ajung să fac programare - ceea ce îmi doream. Odată ce am trecut la asta, lucrurile s-au îndreptat către bine și foarte bine.”
Aceeași filozofie a aplicat-o și în anii de facultate, unde a descoperit că, atunci când înveți cu pasiune, succesul devine o consecință firească. „Este la fel și în cadrul facultății: dacă vrei să înveți și o faci cu pasiune, rezultatele nu se lasă așteptate.”
Pentru Cristian Dumitrescu, sensul meritului nu a fost o temă problematică în parcursul său academic sau profesional. Nu își amintește situații în care evaluările sau recunoașterea performanțelor să i se fi părut nedrepte sau arbitrare: „Top of my head, nu-mi aduc aminte momente în care evaluările să mi se fi părut nedrepte.”
Dacă asemenea situații au existat totuși, consideră că au fost suficient de minore încât să nu fi lăsat o amprentă semnificativă: „Deci, dacă au fost asemenea situații, probabil că au fost suficient de mărunte încât să nu fie memorabile.”
Pentru el, acest raport natural și echilibrat cu ideea de merit pare să reflecte și încrederea sa în propria capacitate de a învăța și de a performa — atunci când faci lucrurile cu pasiune și onestitate, recompensa vine, iar micile nedreptăți nu contează pe termen lung.
După ce în primii doi ani de facultate a obținut numai note de 10, deși nu își propusese acest lucru în mod explicit, Cristian Dumitrescu a decis ca, în al treilea an, să încerce să termine studiile cu media maximă: „După primii doi ani în care am avut numai note de 10 deși nu îmi propusesem neapărat asta, în al treilea an mi-am autoimpus să încerc să termin cu media 10.”
Situația s-a complicat în primul semestru al anului respectiv, când, din motive legate de activitatea sa de business, a fost pe punctul de a renunța la facultate: „În primul semestru, am fost pe cale să renunț la facultate (din motive de business, long story) și am încercat o altă abordare: nu m-am mai prezentat la cursuri.”
Această decizie a avut consecințe directe asupra performanței din sesiune, unde dificultatea examenelor și standardele ridicate au adus un nivel de presiune semnificativ: „Rezultatul a fost că în sesiune mi-a fost mult mai dificil, iar când examenele au 30 de întrebări din care poți să greșești maxim una pentru a obține nota maximă, presiunea poate fi destul de ridicată.”
Deși nu a resimțit această situație ca pe o povară în sine, Cristian admite că stresul a fost mai mare decât de obicei: „Nu a fost neapărat o ‘povară’, am privit-o ca pe o provocare, dar m-am simțit mai stresat ca de obicei”. Experimentul a condus la o schimbare de abordare în semestrul final, când a revenit la prezența constantă la cursuri: „După acest experiment, am fost la absolut toate cursurile în semestrul final.” Reflectând asupra experienței, a observat că timpul câștigat prin absența de la cursuri nu a produs un progres semnificativ în activitatea profesională, în timp ce stresul suplimentar din sesiune l-a convins să își ajusteze prioritățile: „Timpul câștigat din absența de la cursuri în primul semestru nu s-a materializat într-un progres cuantificabil pe frontul de business, iar stresul din sesiune a fost suficient de pronunțat încât să-mi schimbe abordarea.”
Curiozitatea intelectuală a lui Cristian Dumitrescu nu a avut nevoie de impulsuri externe pentru a rămâne vie pe parcursul anilor de facultate. Din fire foarte curios și pasionat de învățare, nu a resimțit momente de dezamăgire legate de procesul educațional: „Fiind foarte curios din fire și interesat de domeniu, nu am avut momente de dezamăgire, însă oboseala și-a spus cuvântul destul de des.”
Stilul său de a aborda cunoașterea este unul autodidact, permanent activ: „Eu sunt genul de om care dacă nu știe cum funcționează ceva, caută și află – accesul la informație este extrem de facil în ziua de astăzi.” Astfel, învățarea a devenit pentru el o componentă naturală a stilului de viață, nu un demers impus de contextul academic: „Prin urmare, învățatul de lucruri noi reprezintă pentru mine într-o mare măsură un stil de viață.”
Există totuși și momente de frustrare, în special atunci când a întâlnit nepotriviri între conținutul unor discipline și domeniul concret al specializării: „Am avut și frustrări câteodată, în general legate de ocazionalele nepotriviri dintre programa disciplinelor predate și domeniul specializării.” Însă aceste situații nu i-au afectat motivația pe termen lung: „Am trecut foarte ușor peste ele.”
Conștient de faptul că mediile educaționale, în special liceele, pot deveni ușor competitive, Cristian Dumitrescu a adoptat încă de la începutul facultății o strategie clară: în loc să alimenteze spiritul de competiție, a încercat să cultive cooperarea: „Știu că liceele sunt medii destul de competitive, așa că abordarea mea încă de la început a fost să identific colegele care erau foarte interesate de facultate, și să încerc să schimb mentalitatea de competiție pe una de cooperație.”
Această schimbare de perspectivă a realizat-o printr-un gest simplu, dar semnificativ: oferirea de sprijin necondiționat: „Am făcut asta oferind ajutor necondiționat sub forma materialelor pe care le pregăteam pentru învățat pentru mine.” Rezultatul a fost că relațiile dintre colegi au evoluat rapid spre un cadru de susținere reciprocă: „În scurt timp, am ajuns să ne ajutăm reciproc în loc să concurăm, iar după ceva vreme, în ciuda diferenței semnificative de vârstă, pot să zic că m-am împrietenit cu colegele cu care altfel poate că aș fi fost în competiție. Sunt sigur că asta ne-a ajutat mult pe toți.” În ceea ce privește invidia, Cristian nu a perceput manifestări vizibile, poate și datorită particularităților situației sale: „În ceea ce privește invidiile, nici nu știu dacă au fost. Fiind singura persoană de sex masculin și în multe cazuri mai în vârstă decât părinții colegelor mele, îmi imaginez că e dificil pentru orice invidie să aibă o manifestare vizibilă.” De altfel, a reușit de la început să creeze un cadru relațional natural, în care diferențele de vârstă și de statut nu au constituit o barieră: „Deși am reușit încă de la început să conving toate colegele să mă trateze ca pe un coleg și să nu folosească pluralul politeții în adresare, diferențele între noi sunt mari din multe puncte de vedere.” Prin această abordare, Cristian a demonstrat că spiritul de lider nu presupune impunerea prin superioritate, ci crearea unui mediu de învățare în care cooperarea și respectul reciproc să prevaleze.
Activitățile extracurriculare au avut pentru Cristian Dumitrescu un rol important în formarea unei gândiri mai largi și mai nuanțate asupra lumii. Una dintre constantele sale, cu mult înainte de anii de facultate, a fost lectura: „În afara cititului, pe care îl practic de foarte mulți ani și care tinde să ofere tot soiul de diferite perspective prin care lumea din jur poate fi privită…” — astfel își descrie Cristian relația cu cărțile, pe care le consideră o sursă permanentă de deschidere intelectuală.
Pe parcursul facultății, a avut și ocazia de a participa la o acțiune de voluntariat care i-a marcat profund percepția asupra comportamentului social: „Am fost în munții Călimani, am vizitat fosta exploatare de sulf și am strâns gunoaiele pe care lumea le lasă pe drumuri.” Deși experiența a avut o componentă pozitivă prin implicare, lecția trasă a fost una amară: „Din păcate, perspectiva pe care mi-a oferit-o nu a fost una plăcută, ci din contră, una sumbră: am realizat că mulți oameni suferă în continuare de o lipsă de respect, atât pentru natură, cât și pentru cei din jurul lor.” Această constatare l-a făcut să reflecteze critic asupra nivelului real de civilizație și responsabilitate socială: „Deși am «intrat în Europa» de destul de mult timp, civilizația își face loc destul de dificil în cultura oamenilor.” Prin astfel de experiențe, completate de lectura constantă, Cristian și-a cultivat o perspectivă mai critică și mai realistă asupra societății, consolidând în același timp empatia și preocuparea pentru valori civice autentice.
Dacă ar avea la dispoziție o platformă națională prin care să transmită direct mesajele și prioritățile sale către decidenții din educația românească, Cristian Dumitrescu ar începe cu o critică adresată unei mentalități profund înrădăcinate în societate: „Cred că primul lucru ar fi o încercare de a schimba mentalitatea învechită a populației: dacă nu ai o facultate, ești privit ca un «nimeni».” Experiența sa personală confirmă această presiune culturală: „Știu asta pentru că aceasta este prima mea facultate și m-am lovit de asemenea opinii în multe rânduri, în ciuda realizărilor mele destul de semnificative.” Cristian subliniază că această percepție determină un fenomen sistemic cu efecte negative asupra calității educației și a pieței muncii: „Rezultatul: avem prea mulți absolvenți de facultate care sunt împinși de la spate și fac studii superioare nu pentru că sunt interesați, ci pentru că trebuie. De multe ori nici nu au habar în ce direcție se îndreaptă.” Din această situație decurge și un alt efect nociv: „O cantitate foarte semnificativă de absolvenți slab pregătiți care lucrează în domenii care nu au nicio legătură cu studiile pe care le-au parcurs.”
În viziunea lui, o soluție importantă ar fi revitalizarea învățământului tehnic și profesional: „Ar fi mult mai util să readucem în atenție școlile tehnice și profesionale, care ar putea pregăti o categorie calificată de forță de muncă care, ușor-ușor, devine aproape inexistentă în România.” Totuși, recunoaște realismul contextului economic: „O asemenea abordare ar implica și încurajare materială pentru practicarea unor astfel de meserii, ceea ce, deocamdată, probabil că este peste puterile economice ale țării.” A doua direcție pe care Cristian ar adresa-o este sistemul actual de consiliere și orientare profesională, pe care îl consideră ineficient: „Îmi face impresia că acum există doar pe hârtie și este mai degrabă bifat ca activitate de către persoanele responsabile care vor doar să termine cât mai repede cu asta, iar elevii care ar trebui să beneficieze sunt și ei ușurați că scapă ușor.” Consecința acestei superficialități este gravă: „Foarte mulți, probabil majoritatea, nu înțeleg foarte bine direcția în care se îndreaptă, ce cuprind studiile pe care urmează să le facă, și ce meserii pot practica la finalul studiilor.”
În fine, Cristian consideră că problema de fond a sistemului educațional românesc este una structurală și profundă: „Cred că sistemul de învățământ din țara noastră necesită o reformă fundamentală.” Identifică drept simptom cel mai vizibil „analfabetismul funcțional care devine predominant în populație”, o realitate cu multiple cauze și, din păcate, dificil de corectat: „Din păcate, rezolvarea acestei situații ar implica schimbări foarte substanțiale, la foarte multe niveluri, care probabil că s-ar lovi de opoziție puternică.”
Cristian Dumitrescu își conturează clar propria poziționare în raport cu domeniile educației, implicării civice și științei. Nu se vede rămânând în sfera educației formale și recunoaște deschis limitările personale în acest sens: „În sfera educației, cu siguranță nu. Sincer să fiu, nu cred că aș fi un bun profesor: nu aș avea răbdare cu elevii sau studenții și mi-ar fi foarte dificil să tolerez lipsa de interes.”
În ceea ce privește implicarea civică, abordarea sa este marcată de realism și un strop de cinism rezultat din experiența de viață: „În ceea ce privește implicarea civică, din nou, cu siguranță nu. Sunt ușor cinic, iar experiența de viață îmi spune că oamenii te dezamăgesc frecvent.” Chiar dacă ajută frecvent oameni din jurul său, o face într-un cadru personalizat și nu generalizat: „De foarte multe ori ajut persoanele care mi-o cer fără să am nimic de câștigat din asta – sunt sigur că aproape toate colegele mele ar putea să confirme – însă nu mi-aș dori să fac asta la un mod general, cunoscând caracterul oamenilor.”
Cristian este sceptic cu privire la eficiența implicării civice la scară largă, din cauza reacțiilor negative pe care uneori le întâmpină cei care încearcă să contribuie constructiv: „Practic, ce se întâmplă frecvent în implicarea civică este că încerci să faci bine, se trezesc anumite categorii care au impresia că le vrei răul și îți pun bețe-n roate la fiecare pas. Un exemplu relevant ar fi vaccinarea.” Singura direcție pe care o consideră încă posibilă și stimulativă este cea a științei și cercetării: „Implicarea în știință și cercetare, poate. Într-acolo plănuiam să mă îndrept când m-am apucat de studii: ideea cu care am pornit era să înființez un laborator de biotehnologie la Suceava pentru dezvoltarea anumitor proiecte pe care le aveam deja conturate ca idei.” Din păcate, contextul politic actual îl face reticent în a-și asuma o astfel de investiție majoră: „Din păcate, este destul de puțin probabil să păstrez traiectoria datorită climatului politic la nivel național – nu am suficientă încredere în direcția pe care o avem încât să fac o investiție atât de semnificativă.” Cristian Dumitrescu privește cu luciditate ideea de succes academic și avertizează împotriva confuziei frecvente dintre performanța școlară și validarea reală într-un context profesional și social: „Succesul în studii este foarte important, însă părerea mea este că validarea vine la punerea în practică a cunoștințelor după finalizarea studiilor.” Din experiența și observațiile sale, un student poate parcurge studiile cu note maxime, dar dacă învățarea este strict orientată pe obținerea acestor note, există riscul ca informația să nu fie integrată și aplicabilă pe termen lung: „Un student poate să treacă prin facultate învățând pentru fiecare examen și luând notă maximă, uitând într-un timp foarte scurt majoritatea cunoștințelor, deși la momentul respectiv era stăpân pe ele.”
Cristian oferă și un exemplu personal care ilustrează acest fenomen: „Un exemplu bun este gramatica pe care am învățat-o în școala generală: o știam atât de bine, încât mi se părea absolut imposibil să o uit vreodată; până la sfârșitul liceului (de profil real), am uitat cam 50%, iar acum am uitat probabil 70-80%: deși vorbesc și scriu corect, îmi este dificil să numesc timpii verbelor, de exemplu.”
În același mod, spune el, un absolvent de facultate poate ajunge după câțiva ani să aibă dificultăți în aplicarea concretă a cunoștințelor dobândite, dacă acestea nu au fost consolidate prin practică: „Ceea ce nu se practică, se uită.” Din această perspectivă, Cristian consideră că succesul trebuie evaluat pe două planuri: „Aș măsura succesul în două moduri, la fel de importante: (1) Rezultatele profesionale – nu numai recunoașterea profesională, ci și satisfacția de a depăși obstacolele care apar prin soluții creative cu care să te poți mândri și (2) Capacitatea de a fi mulțumit în activitatea profesională, de a găsi plăcere în ceea ce faci chiar și după ani de muncă, de a nu ajunge într-o rutină în care îți desfășori activitatea pentru că trebuie, și nu pentru că îți place.” Această viziune pune accentul nu doar pe performanța formală, ci pe calitatea relației pe care individul o dezvoltă cu propria profesie și pe valoarea adusă în mod autentic în societate.
De-a lungul anilor de facultate, întrebarea cea mai grea pe care și-a adresat-o Cristian Dumitrescu a fost una legată de sensul și valoarea acestui nou demers academic, raportat la propria carieră deja consolidată: „Având în vedere că am deja o situație foarte bună și sunt un specialist de top în domeniul în care activez, oare se va dovedi că fac facultatea asta degeaba?” Această întrebare a rămas deschisă pentru el, fără un răspuns definitiv în prezent: „Nu am un răspuns acum; poate am să am unul peste un an.” Reflecția lui Cristian exprimă onest dilema pe care o resimt mulți profesioniști care aleg, în plin succes profesional, să urmeze un nou parcurs educațional: cât din acest efort suplimentar se va traduce într-un impact real și valoros, personal sau profesional?
Dacă ar avea ocazia să scrie o scrisoare către conceptul de „România educată”, Cristian Dumitrescu ar opta pentru un mesaj care să îmbine recunoștința cu speranța. Nu ar alege revolta, ci mai degrabă o privire lucidă asupra rolului crucial pe care segmentul educat al populației l-a jucat în evitarea unor derapaje majore în societate: „Ar fi o scrisoare de recunoștință și speranță. Am reușit să evităm ceea ce, după părerea mea, ar fi fost un mare dezastru.” Această recunoștință se bazează pe convingerea că „atât intuiția, cât și statisticile ne spun că asta s-a datorat în foarte mare parte segmentului educat al populației.” Din această perspectivă, consideră că România educată are un rol vital în menținerea echilibrului social și al direcției democratice.
În același timp, mesajul său ar include și un apel la perseverență și vigilență în fața provocărilor viitoare: „Celălalt vector ar fi speranța că vom putea să ținem cârma în direcția potrivită, în ciuda furtunii care se întrevede în zare.”
Pentru Cristian, România educată este atât un sprijin esențial pentru prezent, cât și cheia menținerii unui viitor stabil și sănătos.
Cristian Dumitrescu este un profesionist cu un parcurs atipic și o minte permanent curioasă. Specialist de top într-un domeniu tehnologic, antreprenor cu peste două decenii de experiență, și totodată absolvent recent al Facultății de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde a fost șef de promoție la specializarea Biochimie.
Autodidact pasionat, Cristian a ales să revină la studii formale nu din necesitate, ci din dorința autentică de a învăța și de a explora noi domenii: „Învățatul de lucruri noi reprezintă pentru mine într-o mare măsură un stil de viață”, mărturisește el. Cu o perspectivă pragmatică și un spirit critic, privește educația și societatea din România cu luciditate, dar și cu speranță: „Celălalt vector ar fi speranța că vom putea să ținem cârma în direcția potrivită, în ciuda furtunii care se întrevede în zare.”
Preocupat de excelența profesională, dar și de calitatea reală a cunoașterii și aplicabilitatea sa, Cristian crede că „validarea vine la punerea în practică a cunoștințelor după finalizarea studiilor.” Refuzând formulele convenționale de succes și implicare civică de dragul imaginii, își păstrează autenticitatea și angajamentul personal față de valorile în care crede.
Au colaborat Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc și Drd. Oana Grosu
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.