Cronicile Festivalului Enescu (IV) Santa Cecilia: Frumusețea, Fantasticul şi domnul Cho

Daniel Harding şi Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia © Petrica Tănase

Academia Nazionale di Santa Cecilia şi Daniel Harding au fost pentru două zile, pe 30 şi 31 august, echivalentul frumuseţii simfonice la Sala Palatului. Cu pianistul Seong-Chin Cho şi mezzosoprana Magdalena Kožená, concertele lor au căpătat pe rând o strălucire personalizată sub bagheta fermă și senzitivă a dirijorului britanic care înţelege că muzica e plăcere şi satisfacţie pentru cei care o iubesc. Iată cronica celor două seri romane la București cu Santa Cecilia, una dintre cele mai bune orchestre ale lumii astăzi. Şi pentru că maestro Harding a împlinit 50 de ani chiar pe 31 august, Buon compleanno! E Grazie! 

Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia © Cristina Tănase

Sâmbătă 30 August 2025

Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia

dirijor Daniel Harding

London Voices

Magdalena Kožená, mezzosoprană

Luciano Berio - Sinfonia

Luciano Berio - Cântece populare

Claude Debussy - Marea L. 109

 London Voices și Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia © Maria Gîndac

E una dintre cele mai vechi instituţii muzicale din lume şi una dintre cele mai renumite la nivel internaţional. Fondată oficial în 1585, Accademia Nazionale di Santa Cecilia a ţinut să-şi respecte blazonul la Bucureşti, cu un program variat în care Luciano Berio a fost personajul principal. Nu întâmplător, Festivalul Enescu i-a celebrat centenarul. Și cum mai frumos decât cu două lucrări esenţiale, într-o interpretare memorabilă, mai ales pentru cei care au ascultat această muzică pentru prima oară. Mai întîi Sinfonia (1969), o istorie abstractă a culturii umane pentru orchestră, pian şi 8 voci care rostesc, șoptesc sau strigă fragmente din Lévi-Strauss, Beckett, instrucțiuni din partiturile lui Gustav Mahler și citate din cronicile lui Debussy. O fantasmagorie delicioasă care în viziunea lui Harding m-a trimis la geometria incorectă din pânzele lui de Chirico, o alchimie a zgomotului într-o formă care se amuză de propria rigiditate. Nici textele în franceză, nici rumoarea absurdă a vocilor șoptitoare din London Voices, ascunse de dirijorul britanic printre instrumentiştii orchestrei, nici alaiul carnavalesc ilustrat de o trompetă voioasă ori citatele zeflemitoare din Mahler, Beethoven, Ravel sau Stockhausen nu trebuie luate în serios. E ca în teatrul lui Beckett, pe care Berio îl citează aici copios: să nu cumva să analizezi psihologic ce auzi, dacă o faci, vei fi pierdut! Pentru că așa ceva nu se analizează. Doar se ascultă! Finalul improbabil - oare s-a terminat cu adevărat? – te face să înţelegi că tot acest talmeş-balmeş din care vocile au plutit peste joaca orchestrală nu a fost decât o fantasmă a ceva imposibil. Și totuși, oare aceasta fantasmă e proiecția culturii noastre pentru generațiile de peste secole? Nu știu răspunsul, dar am o senzație acută de recunoștință că am putut asculta așa ceva.

Magdalena Kožená și Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia © Maria Gîndac

Dulceața modală din Black is the colour, prima melodie din Cântecele populare (1964) ale lui Luciano Berio irumpe brusc din vocea frumos timbrată a Magdalena Kožená, o muzică inocentă între cântec de leagăn și doina de jale a unei iubiri neîmplinite. Dar imaculata muzică ce se înfiripă din vocea superb a cehoaicei îmbrăcate cu o superbă rochie negru-înflorată, melodie cu melodie - fervoarea mistică din I Wonder as I Wander, exotismul armenesc din Losin yelav, tandrețea medieval-occitană din Roosignolet du bois, până la ironia genoveză șfichiuitor de fină din La donna ideale – crește o puternică și profundă emoție argumentată perfect de gestica și acompaniamentul minimalist al orchestrei lui Harding. Ce frumusețe! La Mer de Claude Debussy, finalul concertului e un plus de încântare a simţurilor: realizezi ce poate să facă o orchestră mare din paletele cuceritoare ale texturilor impresioniste. Jeux de vagues e o plutire fină, aproape transcedentală. Daniel Harding e transportat în mișcările ondulatorii iar orchestra pare transfigurată de energia sa. Aplauzele finale sună ca roţile unui avion la aterizare . Ne întoarcem pe pământ.

Duminică 31 August 2025

Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia

dirijor Daniel Harding

Seong-Jin Cho, pian

George Enescu - Pastorala-fantezie

Ludwig van Beethoven - Concertul nr. 1 în do major pentru pian și orchestră op. 15

Johannes Brahms - Simfonia nr. 2 în re major op. 73

Daniel Harding © Petrica Tănase

Daniel Harding a repetat serios şi concentrat vreo trei ore în ziua celui de-al doilea concert de la Sala Palatului la care am vrut neapărat să asist. Chiar în blugi și pantofi sport alura dirijorală rămâne suverană, britanicul vorbește o italiană perfectă, fără să ridice tonul atunci cînd vrea să reia măsurile cu probleme. E dirijorul care știe să obțină ceea ce vrea. La ora începerii simfonicului totul e lămurit, iar asta dă aplomb și siguranță orchestrei care atacă decis unduioasa Pastorală-fantezie redescoperită și orchestrată de dirijorul român Gabriel Bebeșelea, care iată că intră și în repertoriul mare de concert. Italienii simt just lirismul muzicii scrise de Enescu la doar 18 ani, iar bagheta fermă a lui Harding conduce fără ezitare vîrtejul neliniștit al viorilor temei a doua în dialog cu alămurile a la Marcia și în contrapunctul zglobiu al lemnelor până la confortul revenirii temei principale în registrul corzilor grave, cu chemarea din altă lume a unui oboi pastoral. E o încântare și e firesc să fie așa, Santa Cecilia e o orchestră predestinată frumuseţii. Mai ales cu un dirijor senzitiv ca Daniel Harding. Britanicul a preluat acest ansamblu fenomenal în 2024 de la Antonio Pappano iar unul dintre primele sale concerte cu romanii a cuprins Simfonia a II-a de Brahms, lucrarea care va face deliciul părţii a doua a din a doua seară de la Bucureşti. Ascultându-l în Brahms mă gândesc la structura clară şi logică şi la intimismul pe care reuşeşte să-l transmită interpretării, ca într-o lucrare de muzică de cameră. Dar până la Brahms intră în scenă vedeta serii, pianistul sud-coreean Seong-in Cho. Domnul Cho.

Daniel Harding și Seong-Jin Cho © Petrica Tănase

E firesc să fii stresat când trebuie să înlocuieşti o legendă. Am riscat să-l întâlnesc în culise chiar după repetiţia general, dar când i-am arătat fotografia cu Radu Lupu din articolul meu despre el, fața i s-a luminat într-un zâmbet cald. Eleganţa acestui tânăr de doar 31 de ani a încîntat publicul de la chiar intrarea în scenă. Frazarea lui e incredibil de suavă în Beethoven 1, un concert totuşi atât de mozartian în care dirijor şi orchestră sunt la fel de seduşi ca publicul din sală. Nu doar virtuozitatea, ci claritatea sunetului și mai ales firescul cântului, acel frapant ”effortless” care impresionează la pianistul care plutește în dialogul cu ansamblul orchestral, în fiecare mic detaliu, de la partida suflătorilor de lemn până la timpan şi contrabaşi, cu o stratificare aproape stereofonică a registrelor reuşită de Harding. Ce energie, ce sensibilitate are Seong-Jin care face respirațiile să decoleze în Sala Palatului. Largo-ul median e oază de calm și suavitate, dar una fluidă, atemporală, cu vagi ruperi de ritm al unui rubato șăgalnic. Echilibrul orchestral e marțial iar Rondo-ul final e chiar scherzando, cum scrie compoyitorul în partitură, cu sublinierea fără ostentație dar cu bucurie a pasajului jazzy care-l face în ochii unora părintele artei improvizatorice pe bătrânul Ludwig. Bucurie, asta e concluzie, bucurie e și pe figura pianistului care în sfârşit zâmbeşte fără rezerve chiar după cadenţa finală. “O iubim pe Martha dar ne înclinăm în faţa unui fenomen”, par să spună aplauzele generoase care răsplătesc o interpretare de zile mari.

Seong-Jin Cho © Petrica Tănase

Da, frumuseţea, cu toate semnificaţiile ei curge prin degetele acestui pianist genial cu care am fost fericiţi să respirăm acelaşi aer în ultima seară a unui august torid la Bucureşti. Bisul e un Chopin brilliant într-un tempo imposibil, dar publicul nu vrea să plece. Al doilea encore, foarte ciudat, e Sonata Lunii - oare ce se întâmplă? – dar modulaţia bruscă e şi mai ciudată, Happy Birthday to you! - e ziua lui Daniel Harding care a împlinit 50 de ani în chiar zua celui de-al doilea concert cu Santa Cecilia la Bucureşti. O seară a frumuseţii pentru oameni fericiţi!  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp