Pensiile speciale ar trebuie date la baza piramidei sociale, este de părere gazetarul Cristian Tudor Popescu. În emisiunea „Cap Limpede” de la Digi24, gazetarul spune că prioritatea politicienilor care se ocupă de sistemul de pensii ar trebui să fie mai întâi ridicarea „la un minim nivel de supraviețuire decentă, de viețuire decentă a tuturor pensionarilor din această țară”.
„E suficient să întrebați oricare cetățean, simplu cetățean, nu cu pensii de felul acesta, un pensionar, întrebați-l dacă e cinstit, dacă e drept, ce se întâmplă cu sistemul de pensii din România. Și asta nu înseamnă că se rezolvă lucrurile, pe de altă parte e presiunea asta extraordinară din partea puterii parlamentare să crească cu 40% pensiile. De ce să le crești cu 40%? Ca să nu le mai poți plăti încă din prima lună...? E absolut lipsit de sens. Cum să susții așa ceva. Eu nici nu știu cum pot fi luate în considerare astfel de inițiative parlamentare.
Aici e vorba de tratarea acestor oameni, a pensionarilor, tratarea lor cu dispreț, ca o masă de manevră. De 30 de ani încoace ei așa sunt tratați. De către toate puterile politice care au fost aici în România. Nimeni nu s-a ocupat cu adevărat de probleme pensionarilor, adică să ia sistemul de pensii, nu numai sistemul de pensii, viața unui pensionar din România și să vadă, unde sunt suferințele, problemele grave, unde apar – la medicamente, la tratament, la cumpărarea de produse unde prețurile sunt din ce în ce mai mari. Să vadă întreaga situație a pensionarilor și să gândească un sistem echitabil pentru toată lumea, care să nu însemne neapărat belșug, ca să folosesc o expresie a domnului Dan Barna, ci echitate și demnitate.
Pentru că ce îi scoate acum din sărite, oamenii aceștia se simt în primul rând desconsiderați, jigniți, cei mai mulți dintre ei au muncit ani mulți, au muncit și în sistemul comunist, iar pensiile astea de mizerie pe care le iau în raport cu aceste pensii nesimțite, sfidătoare, pentru că asta e problema, îți bați joc de mine în ultimă instanță. Eu poate că pot să trăiesc și cu 2000 de lei în timp ce tu ai 70.000 de lei. Dar cum arată asta? Îți bați joc de mine, de munca mea. Pentru că, de fapt, pensia nu reprezintă numai niște bani, ci și o apreciere a muncii depuse de om în cursul vieții. Nimeni nu a abordat așa problema pensionarilor. Toată lumea a vrut să genereze ideea «Noi vă dăm! Cu noi o să fie belșug, o să vă dăm pensii pân’ la cer».
Dacă oamenii s-ar simți apreciați, tratați cu respect, s-ar simți demni în această postură a lor, atunci ar fi deschiși și ar înțelege că nu se poate da acum 40% mărire la toată lumea.
În momentul de față pensia minimă cât este? 700 de lei? Nu se poate așa ceva! Aia este o jignire. Problema nu e că nu se măresc pensiile cu 40%, ci că nu ar trebui să existe pensii de asemenea dimensiune, la asemenea nivel. Eu dacă aș fi politician și m-aș ocupa de sistemul de pensii aș spune: «dom’le, în primul rând vreau să nu mai există nicio pensie sub 2000 de lei», de pildă. De ce? Fiindcă indiferent de ce-a muncit, c-a fost șef de stat sau a fost femeie de serviciu, omul ăla e bătrân. Are aceleași nevoi, aceleași cerințe la bătrânețe și pentru asta 700 de lei nu îi ajung. Categoric!
La peste 2000 de lei intervine contributivitatea. Aici ar trebui date pensiile speciale, la baza piramidei! Ăștia sunt bani de la stat. Ar trebui dați acești bani la baza piramidei pentru a îi ridica la un minim nivel de supraviețuire decentă, de viețuire decentă pe toți pensionarii din această țară. După aceea, vii peste cu contributivitatea care te poate duce la sume mult mai mari” a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"...în Parlament, Florin Roman, alături de Roberta Anastase, Alina Gorghiu, Gigel Sorinel Știrbu, Răzvan Sorin Prișcă, Ben Oni Ardelean și alți membri ai PNL, dar și alături de Eugen Orlando Teodorovici și alți pesediști, a fost inițiator al unei legi ce adus la apariția pensiilor speciale pentru angajații Curții de conturi. Nu doar că a fost printre inițiatori, dar a și votat-o. În total, legea respectivă a avut 20 de inițiatori de la PNL-isti și doar 5 de la PSD."
Pomenea cineva într-un comentariu de pe un site că „Un drept câștigat nu mai poate fi luat înapoi” - așa spune legea, dar un drept acordat unei persoane care încalcă dreptul altei persoane nu poate fi supus acestui principiu. Resursele sunt limitate și ce primește unul nemeritat nu primește celălalt căruia ar trebui să i se coreleze pensia cu realitatea economică actuală în contextul principiului contributivității, desigur.
Contribuțiile la fondul de pensii ar trebui să fie echivalate în aur, fiindcă aurul reflectă puterea de cumpărare la momentul contribuției cel mai bine și astfel se va menține puterea de cumpărare și după momentul pensionării - mai bine decât cu orice altă monedă. Fondul de pensii ar trebui să facă parte integrantă din tezaurul de aur al României și ar putea fi promisiunea statului că pe viitor cetățenii acestei țări vor avea cu ce trăi după pensionare.
Acest lucru se întâmplă și acum pe moneda națională, prin stocul de valută existent la BNR prin care se produc echilibrări pe moment, însă fiecare echilibrarea are o pierdere de referință în puterea de cumpărare și după multe asemenea echilibrări populația pierde șirul și poate pierde din puterea de cumpărare după cum poate să și câștige. Dar lucrurile astea sunt greu de evaluat de către omul simplu și tendința finanțiștilor e să jupuiască dacă pot.
Desigur că poate exista și opțiunea ca să contribui la un fond de pensie privat, care face investiții pentru a compensa devalorizarea monedei și a mări valoarea depozitului, dar echivalarea ar trebui făcută tot în aur la momentul contabilizării plusurilor provenite din investiții.
În concluzie echivalarea în aur a pensiei ar permite constituirea unei referințe mult mai stabile pentru puterea de cumpărare a pensionarilor.
Sunt atatea nedreptati incat oricum ai analiza te poti doar apropia de un sistem echitabil.
E multa munca la negru in tara asta, de asemenea cei care lucreaza legal sau nu in alte tari; astia nu contribuie la fondul de pensii iar cand e vorba de primit de la stat ar trebui sa primesca aproape cat cel care a muncit zeci de ani si a contribuit ?
Anormal e si sa fie atat de mare decalajul intre pensia minima si maxima, indiferent ce au muncit oamenii aia.
Anormal e si ca membrii cc, parlamentarii, toti influencerii politici sa stabileasca asupra legalitatii propriilor pensii speciale.
In opinia mea- poate gresita, sistemul de pensii e aiurea in capitalism.
Il lasi pe om sa se descurce singur in viata, sa-si caute el sursa de venit pe care i-o impozitezi - normal, ca membru al societatii pentru nevoi comune, dar il obligi si la contributia de pensii care apoi i-o returnezi cum te taie capu', discretionar si uneori abuziv - asta daca omul nu da ortu' popii si statul ramane bine mersi cu banii lui. In fond comun, cei care pot, pot sa-si bage labutele cum doresc. E munca pe sistem capitalist cu sistem de asigurari comunist. Strutocamila.
Lasa-l pe om sa-si faca propriul plan de viata daca slujba nu-i garantezi si in general nu-i garantezi nimic ( decat la nivel declarativ...in realitate lucrurile stau altfel ) Nu discut aici de incapacitate de munca, care intra in sfera responsabilitatii comune, sau de asigurari voluntare.
Ce ar trebui sa faca statul e doar sa aduca la cunostinta oamenilor proverbul cu greierele si furnica.