Sursă foto: Zmina.info.
Când devii o crimă de război, prima dată soldații îți rad părul. Râd în timp ce fac asta, acoperind cu hăhăieli stridente bâzâitul banal scos de mașina de tuns. Mirosul fetid al respirației lor umple cu pestilență încăperea în care te-au închis, făcând și mai înspăimântătoare apropierea acestor brute, despre care nu știi dacă au fost cândva oameni. Din când în când, îți dau câte-o palmă. Nu suficient de puternică încât să te rănească grav. Vor să te doară, dar nu chiar așa de tare ca să-ți pierzi cunoștința. Unde-ar mai fi distracția atunci? După ce-au terminat, te vor lăsa acolo și se vor căra o vreme. Dar nu înainte de-a scutura scaunul de care ești legat și a-ți trage un pumn în coaste, pe post de preambul pentru ceea ce va urma. Tremuri și plângi în întuneric, gândindu-te la cei pe care îi iubești. N-ai să-i mai vezi niciodată și, deși n-are nicio noimă, le ceri iertare că n-ai să fii acolo la niciun Crăciun, la nicio zi de naștere, la nicio înmormântare. Celula răsună de suspinele tale înăbușite, care sunt, dintre toate sunetele pe care le vei scoate în următoarele ore, singurele omenești.
Când devii o crimă de război, soldații se întorc cu instrumentele pe care le vor folosi ca să te tortureze. Întâi te bat. Pe rând, apoi toți deodată îți transformă trupul într-o fantoșă dezarticulată care nu poate să facă altceva decât să sângereze. Oasele îți pârâie sub povara izbiturilor lor și tot ce-ți trece prin cap este imaginea unei carcase de pui, frânte cu mâinile goale. Nu îți dai seama când se opresc. Timpul a încetat să mai existe. La un moment dat, mai târziu probabil, te electrocutează. Convulsionezi, iar durerea colorează întunericul într-o nuanță bolnavă de violet. Zgomotul pe care-l scoate curentul când îți străpunge corpul seamănă cu cel pe care-l făcea aparatul de ras, doar că-ți urlă în urechi la un volum dement, de parcă milioane de mașini de tuns ar zbiera simultan, ca niște animale mecanice rănite de moarte. De fapt tu ești cel care țipă. Tu ești animalul. Hlizindu-se, soldații își bat joc de glasul tău deformat de supliciu, de spasmele trupului rupt în bucăți și de expresia terifiată a acestui chip care nu va mai cunoaște niciodată zâmbetul. Pentru ei, acesta este divertisment.
Când devii crimă de război, soldații te strangulează ca să se amuze. O fac până când îți ies ochii. Una dintre fiare, cea mai teribilă, răvășește instrumentarul în căutarea a ceva mai interesant. Au trecut mai multe ore de când se joacă cu tine și s-a plictisit. Are nevoie de un stimul mai puternic. Mutra abrutizată a monstrului se lăbărțează într-un rânjet excitat când înșfacă cleștele. Cu mâini tremurânde de la emoția pe care o simte, galvanizat de ură, ți-l înfige în orbite și trage. Și trage. Și trage. O face lent, gâfâind. Savurează. Ceilalți se uită cu admirație, aproape cu reverență. Răcnetele tale fac temnița să răsune a abominație, dar nu e niciun om acolo să se înfioare la auzul lor. Doar bestii. Nici măcar nu-și duc palmele la urechi. Monstrul trage. Și trage. Și trage. Până când nu se mai aude nimic.
Când devii crimă de război, părinții tăi vor merge la morgă ca să te recunoască. Imaginea de coșmar a hăului orbitelor tale goale, acoperite de pleoape ferfenițite, se va lipi, ca un parazit letal, de amintirile în care le apari așa cum ai fost înainte de război: vesel, întreg, bun și blând. Copilul lor frumos și adorat, cu ochii scoși și trupul ars. Iar când vor muri și ei, mult după ce te-ai dus, poate că ultima lor închipuire vei fi tu, stând pe scaun la căpătâiul lor, privindu-i fără de priviri și chemându-i fără de glas într-o lume mai dreaptă.
Jurnalista ucraineană Viktoriia Roshchyna a fost răpită, torturată și ucisă de soldații ruși. Aceștia i-au ras părul, au bătut-o, au electrocutat-o, au strangulat-o, i-au scos ochii, laringele și creierul și i-au rupt gâtul. Viktoriia avea 27 de ani și scria, printre altele, despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina. Acum este ea însăși o victimă. Dumnezeu s-o odihnească. Oricare dintre noi ar putea să-i împărtășească soarta dacă România nu rămâne de partea bună a istoriei.
Aveți grijă cu cine votați duminică. De data aceasta, este o chestiune de viață și de moarte, nu doar pentru democrație, ci și pentru fiecare dintre noi și pentru cei pe care îi iubim. Lăsați „suveraniștii”, pro-rușii, izolaționiștii și adoratorii lui Putin să dispară. Faceți-i irelevanți. Votați pro-european. Nu există altă cale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu e puțin lucru să scoți la lumină partea sublimă a sufletului, empatia, bunătatea. În fond despre asta vorbea Isus în Pilda bunului samaritean.
Cui îi mai pasă ce reprezintă de fapt sacrificarea mielului de Paște ?
Din păcate, mai există și cealaltă latură, ce ține de derizoriul ființei umane. Ticăloșia, răutatea și brutalitatea față de semeni. Homo homini lupus.
Dar să-i lăsăm pe romani cu păcatele lor, pentru că de actualitate sunt crimele odioase comise de soldații ruși în numele lui Putin.
Anna Politkovskaya a fost prima victimă a regimului Putin dintr-o listă lungă, care se întinde (deocamdată..) până la martirul opozant Alexei Navalnîi, ucis în închisoare anul trecut. Nu vreau să-mi imaginez ce torturi a trebuit să îndure..
Revenind, Politkovskaya a fost asasinată în scara blocului în care locuia, pentru că îndrăznise să scrie despre brutalitățile comise de armata rusă în al 2-lea război cecen (1999-2005). Crime odioase care vedem că se repetă și în Ucraina.
Mă abțin să-i caracterizez pe cei care găsesc justificări pentru așa ceva..
Mă bucur să văd că mai există o speranță, că pe lumea sunt și oameni luminoși. Că lumina răspândită de ei ajunge mai ales la cei care au nevoie măcar de o mângâiere, de un cuvânt bun.
Baftă și cu rock-ul.. Dar în final îți propun un Hit ABBA, cu rugămintea de a-ncerca să-ți imaginezi, cum ar fi să înlocuiești în text, Ciquitita cu Ucraina..
https://www.youtube.com/watch?v=p4QqMKe3rwY
Maistore, gândurile lu matale devin din ce în ce mai irelevante și mai plictisitoare, mai ales când ești cu ea în mână. De ștampilă zic :-) :-)
Cam asta ne oferă "suveranistii". Nu au nicio viziune asupra dezvoltării, doar o ură vicerarala împotriva tuturor celor care nu "le împărtășesc "valorile",
Ăsta-i motivul pentru care fascistul simion nu a participat la cele trei "confruntări", care au fost total lipsite de relevanță. Au fost doar ocazii de a se denigra, batjocori intre ei.
Au avut doar plăcerea de a tabără, ca niște javre turbate asupra celui mai realist, față de ei, Nicușor Dan. Le-a făcut față, dar, sigur, a ramas marcat de atâta ură. Asta este reacția nulităților împotriva valorii umane.
Acum nu mai poate spune nimeni că a fost propagandă. Ce a fost de văzut s-a văzut. Și auzit. Să vedem duminică cine suntem.