Foto: Yva Momatiuk & John Eastcott / Minden Pictures / Profimedia
Castorii sunt o specie cheie în cadrul ecosistemelor naturale, fiind supranumiți ingineri ai naturii pentru ingeniozitatea prin care construiesc un mozaic de habitate care rețin apă și extind zonele umede. Deși barajele lor par să incomodeze la prima vedere, această calitate este extrem de importantă în contextul creșterii numărului de furtuni , ploi torențiale sau perioadelor de secetă. După reintroducerea castorului în România, între 1998-2003, numărul acestora e în continuă creștere și sperăm să putem conta pe ei în lupta cu efectele schimbărilor climatice.
Importanța castorilor
Barajele și canalele create de castori măresc capacitatea de stocare a apei și produc o scurgere mai lentă a apei care este extrem de importantă atât în caz de furtuni sau ploi abundente, precum și în timpul secetelor, când apa se eliberează mai lent din barajele castorilor. Asta va permite un flux constant de apă, inclusiv în pâraiele care în ultimii ani se usucă. Din păcate, castorii au dispărut de pe teritoriul țării noastre în secolul XIX din cauza braconajului excesiv. Totuși, între 1998–2003 am reintrodus în România brebul, castorul eurasiatic – 182 de exemplare pe râurile Olt, Mureș și Ialomița. Acest proces de reintroducere a avut un mare succes, iar acum se estimează că populația de castori a crescut la irca 1,500 între 2009 și 2013.
Ne-am întâlnit adeseori cu acest personaj faimos în diverse povești sau desene animate atunci când eram copii. Când ne gândim la un castor, mintea noastră deja începe să-i schițeze foarte repede conturul:
- dinții lunguieți și puternici care fac posibilă modelarea copacilor;
- coada lată acoperită de solzi care ne indică faptul că este un animal acvatic,
- membrele scurte și puternice adaptate atât pentru uscat cât și pentru apă.
Castorul este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari rozători după capibara din America de Sud. Era totuși o vreme, pe timpul erei glaciare, Pleistocen, când au existat două specii – Castor leiseyorum; Castoroides ohioensis – mult mai mari decât castorul din zilele noastre, lungi de aproximativ doi metri.
După mai multe studii, castorul este considerat o specie cheie în lanțul trofic, datorită stilului său de viață și a acțiunilor lui în modelarea acestui stil natural. O specie cheie ’keystone’ asigură un echilibru ecologic. Astfel, prin tăierea copacilor și a arbuștilor de diferite dimensiuni, castorul contribuie indirect la disponibilitatea nutrienților în natură prin acest lemn mort care nu se mai regăsește atât de frecvent în zilele noastre, din cauza exploatării intensive a pădurilor.
Dar scopul castorului este să ofere adăpost familiei în vizuini subacvatice prin construirea de baraje pe râuri sau pe diverse bazine acvatice. Prin realizarea acestor îndiguiri, ei creează un mozaic de habitate – un amestec de zone umede, pajiști deschise, iazuri, lemn mort și arbuști.
Un alt aspect interesant ar fi această capacitate unică a castorilor de a-și modifica mediul în care trăiesc prin construirea activă de baraje, diguri. Acestea sunt construite pentru a menține un anumit nivel al apei ridicat și constant, lucru care le permite să se miște mai rapid și mai sigur, ei fiind mai agili în mediul subacvatic decât pe uscat. Astfel, ei oferă un acces sigur și rapid al hranei, precum și a materialelor de construcții, dar și o protecție a intrărilor în vizuina acestora. Activitatea castorului poate avea un impact direct și indirect asupra altor organisme din ecosisteme.
Castorul e un inginer al naturii care ajută în fața schimbărilor climatice
Castorul este supranumit „inginerul ecosistemelor” pentru ingeniozitatea prin care construiește acest mozaic de suprafețe naturale, unde reține apa și extinde zonele umede, atât de necesare în condițiile actuale ale schimbărilor climei și secetelor prelungite.
Deși la prima vedere, barajele și canalele create de castori par să incomodeze, acestea măresc capacitatea de stocare a apei și produc o scurgere mai lentă a apei. În caz de furtuni sau ploi abundente, riscul inundațiilor poate scădea, acolo unde există acestea.
În timpul secetelor, apa care se eliberează mai lent din barajele castorilor va permite un flux constant de apă, inclusiv în pâraiele care în ultimii ani se usucă, lucru care duce la înmulțirea peștilor.
Calitatea apei dintr-o zonă populată cu castori poate crește, datorită capacității de filtrare a barajelor lor. Acest lucru favorizează creșterea biodiversității, aducând avantaje anumitor specii. Spre exemplu, somonul se dezvoltă mai bine și mai repede acolo unde sunt castorii prezenți. De asemenea, și o serie de mamifere, plante sau nevertebrate se bucură de ceea ce le oferă castorii.
Castorii în România
Situația castorului eurasiatic, brebul, în zona țării noastre, a fost similară cu populațiile din alte regiuni ale Europei și nu numai. Din cauza braconajului excesiv, acesta a dispărut de pe teritoriul țării noastre în secolul XIX, rămânând în urmă doar o gamă de toponime date de români din diferitele regiuni ale țării, precum: breb, breboaia, brebeni, brebina, brebenei, bibor, biber, biborțeni. Considerăm că în anul 1823 a fost ucis ultimul breb din țările Române, undeva în zona Moldovei vechi, unde avem astăzi județul Caraș-Severin.
Printr-un proiect de colaborare dintre Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) și Ministerul Mediului din Germania, între 1998–2003 am reintrodus în România brebul, castorul eurasiatic. Acest proces de reintroducere a avut un mare succes și la noi în țară – această specie s-a împrăștiat natural pe râuri și afluenții acestora și a ocupat tot mai multe teritorii noi. În 2011 aflăm, pentru prima dată, de prezența castorului eurasiatic în Delta Dunării.
Castorii din Europa au fost vânați de industria parfumurilor
Castorul european sau castorul eurasiatic, cunoscut sub denumirea de breb, este o specie înrudită cu castorul nord-american, Castor canadensis. Brebul este cel mai mare rozător semiacvatic atât din Europa, cât și din Asia. Acesta a fost foarte multă vreme vânat pentru blană și castoreum – o secreție parfumată provenită din glandele castorului – până aproape de extincție. Castoreum este substanța cu care ei își marchează teritoriile și care conține mosc, un compus folosit în industria parfumurilor. Rolul său este de a fixa și de a menține diferite esențe sau parfumuri.
În 1900, numărul exemplarelor a scăzut considerabil, regăsindu-se aproximativ 1.200 de indivizi în întreaga regiune a Europei și a Asiei. După acest declin devastator, au existat diverse campanii de reintroducere a brebului în zonele originale din arealul de răspândire a acestei specii.
Acum poate fi întâlnit într-un număr foarte mare din Franța până în China și Mongolia. În Europa de Sud nu s-au înregistrat date care ar evidența prezența acestuia, fiind considerat absent în: Italia, Portugalia și în zona Balcanică de Sud. Datele indică o creștere semnificativă a populației castorilor eurasiatici de peste 1.200.000 de indivizi. Populația a crescut în acest deceniu cu 178.000, deci 17% în 6–8 ani. Efectivul cel mai numeros al castorului eurasiatic s-a remarcat în zona europeană a Rusiei, Suedia, Polonia și Letonia.
Castorul - personaj negativ în comunitățile locale
Dinamica populației castorului eurasiatic a adus multe beneficii întregului ecosistem, dispersându-se pe distanțe vaste cucerind teritorii noi și readaptându-se la zonele unde cândva era teritoriul lui. Situația se schimbă când populația crește necontrolat și antropizarea mediului natural duce la limitarea spațiului utilizat de castori, astfel că aceștia sunt obligați să urmeze alte cursuri, ajungând în orașe și sate.
Ajungând atât de aproape de oameni se nasc conflicte între aceștia, deoarece afectează interesele locale. Printre acestea se înregistrează o serie de pierderi la nivelul culturilor agricole, forestiere și pomicole. De asemenea, un alt aspect îl reprezintă terasamentele sau drumurile care în fața inundațiilor provocate de castori atrag o serie de pagube. Toate acestea generează costuri financiare și pagube sub diverse forme de pierderi: în agricultură, silvicultură și infrastructură.
Să nu uităm și că, pentru unele comunități, râurile și pârâiele sunt drumuri, iar barajele construite de castori devin bariere rutiere. Pe măsură ce structurile se înmulțesc, mai mult teren este inundat și poate fi mai puțină apă dulce de băut în aval. Dar există și alte efecte: animalele participă într-o buclă: schimbările climatice deschid peisajul castorilor, ale căror iazuri conduc la o încălzire suplimentară, ceea ce atrage și mai mulți indivizi din specie.
Natura ne învață că avem nevoie de un echilibru
Aceste probleme legate de conflictele dintre castori și oameni nu sunt noi. Prin ameliorarea acestor pagube, prin protejarea culturilor agricole, a arborilor cu o importanță economică, protejarea digurilor se poate echilibra balanța, pentru o coexistență prielnică om-natură. În situațiile mai critice, în care regăsim castori în zone neprielnice pentru ei, dar care au un impact economic esențial pentru noi, atunci se poate aplica realocarea acestora într-o arie mai naturală.
Uneori răspunsul stă sub ochii noștri – ca de fiecare dată natura ne învață ceea ce noi uităm. În acest caz, ne referim la importanța creșterii controlate a populației de castori. Mulți factori naturali intervin pentru menținerea unui echilibru între dimensiunea unei populații și numărul de indivizi. Interacțiunea dintre specii poate influența procesele ecosistemului și, în cele din urmă, acestea pot provoca schimbări la nivel de biodiversitate. Astfel, un aspect foarte esențial este implementarea unor strategii în monitorizarea dinamicii creșterii al numărului de castori.
Acest articol a apărut inițial și pe platforma InfoClima.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.