Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cum am votat

Cristian Tudor Popescu---

Nu la alegerile prezidențiale, deși rău n-ar fi să putem vota și noi anticipat, ca în America. Am votat pentru „Oscarurile” cinematografice românești – premiile Gopo. E bine că se mai țin și anul ăsta.

Două filme din competiție ar putea să poarte subtitlul „Reconstituirea”, în amintirea capodoperei lui Lucian Pintilie: „Anul Nou care n-a fost” și „Săptămâna mare”. 

 Primul este o dioramă animată a vieții în ceaușismul târziu. Ca și cum ai spune jurasicul sau paleoliticul târziu. Specii în habitatul lor natural: tineri frontieriști care vor să admire din Occident binefacerile comunismului în România, și pentru asta sunt dispuși să-și riște libertatea și viața sărind peste graniță, ștabi și securiști gata să apere până la capăt sistemul care le-a dat un post și un rost pe lume, oameni „cu frica lui Dumnezeu”, care înghit orice ca să-și poată întreține familia, artiști mâncători de căcat la zile mari, turnători, oameni de pe Uranus demolați de Ceaușescu, revoluționari de capătul răbdării, foarte puțini, că din vocație, și mai puțini.

O reconstituire cu un remarcabil efort de producție, migăloasă, verosimilă străbătută de multe ori de senzația vieții. Nu toți actorii sunt la același nivel, apar și replici „din auzite”, clișee neconvingătoare, în cele câteva fire narative se strecoară și secvențe „puse cu mâna”, din perspectiva de acum, dar sentimentul cuprinzător pe care mi-l dă filmul este „așa a fost...”. Și eu am trăit acel timp... Iar pentru tineri, pentru acei tineri de azi care votează cg, dornici să ajungă apoi să cânte și să recite, vor nu vor, „Anii-lumină ai georgismului victorios, ne-au făcut traiul mai bogat și mai frumos”, „Anul Nou care n-a fost” poate fi o terapie.

Am ales „Anul Nou...” la categoriile „Cel mai bun film” – Bogdan Mureșanu/Kinotopia, „Cel mai bun scenariu” – Bogdan Mureșanu, „Cele mai bune decoruri” – Iulia Fulicea, Victor Fulicea. Iar pe Nicoleta Hâncu, care întruchipează cel mai viu și puternic personaj, al actriței zbătându-se să nu deschidă gura ca să nu-i moară sufletul, „Cea mai bună actriță în rol principal”.

Timpul din „Săptămâna mare” este cel al sfârșitului de secol 19 într-un sat românesc. De obicei, nu-mi place „colaborarea” dintre cineast și un scriitor mare, primul luându-și libertatea de a modifica o poveste clasică. Andrei Cohn, însă, reușește să dezvolte creativ „O făclie de Paște” a lui Caragiale, transformând-o într-un tablou vivant al României nedesprinse din Evul Mediu. Antisemitismul, rasismul, xenofobia, adânc înfipte în structura românească, de unde n-au plecat nici astăzi, sunt înfățișate nicidecum demonstrativ, tezist, ci cu un firesc tulburător, ca niște fenomene ale naturii de pe aici. Felul în care credința, cuplată cu neștiința, creștină sau mozaică, le strâmbă mințile oamenilor, împingându-i spre ură și crimă, apare pregnant în dialogurile excelent scrise și interpretate chiar și de actorii de plan doi. De mare finețe este vorbirea în românește a evreului Leiba, fără accente îngroșate, în interpretarea lui Doru Bem. O tensiune amenințătoare în fiecare secvență în care apare reușește să creeze Ciprian Chiricheș (Gheorghiță). Imaginea, cu lumină și culori șterse, parcă mâncate de timp, creația lui Andrei Butică, costumele și machiajul, m-au făcut să mă cufund în film cu sentimentul că a fost făcut chiar atunci, în anii 1890... Sau că văd urmarea la „La Moara cu noroc”, al lui Victor Iliu. L-am votat pentru „Cea mai bună regie” – Andrei Cohn, „Cel mai bun actor în rol principal” – Doru Bem, „Cel mai bun actor în rol secundar” – Ciprian Chiricheș, „Cea mai bună imagine” – Andrei Butică, „Cele mai bune costume” – Viorica Petrovici, „Cel mai bun machiaj și coafură” – Dora Codiță, Adelina Handuri, Ramona Geamăn.

Mai semnalez o fetiță, care poate deveni o mare actriță, dacă nu cumva deja este: Carina Lăpușneanu în rolul copilei bolnave incurabil din „Unde se duc elefanții” – votul meu pentru „Tânără speranță”.

În sfârșit, la categoria „Cel mai bun film european” aleg încă o creație memorabilă a marelui cineast turc Nuri Bilge Ceylan: „Prin ierburi uscate”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult

Solar Resources

V-am spus anul trecut povestea IT-stului care a făcut o „reconfigurare de traseu” în carieră: sătul de orele pierdute în trafic în București, s-a întors „la țară”, lângă Turnu Măgurele, să facă agricultură bio.

Citește mai mult

Post Malone

A deschis turneul său european ”The Big Ass Tour” la Cluj și a spus în fața tuturor că nu a mai fost niciodată în România, dar că e „ireal” că a fost primit atât de bine aici. A vorbit cu sinceritate despre începuturile sale și despre cum i se zicea la început că va fi un „one hit wonder”. Am descoperit la Untold X un artist cu o voce foarte bună, inepuizabilă, ca o baterie cu reîncărcare rapidă: la finalul fiecărei piese părea că rămâne fără suflare. În mod neașteptat, se reîncărca în câteva zeci de secunde în care i se auzea respirația adâncă și intra cu aceeași forță în următoarea melodie. E foarte valoros Post Malone, pentru mine, revelația acestei ediții (foto: Inquam Photos / Vlad Bereholschi).

Citește mai mult