Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum am votat

Cristian Tudor Popescu---

Nu la alegerile prezidențiale, deși rău n-ar fi să putem vota și noi anticipat, ca în America. Am votat pentru „Oscarurile” cinematografice românești – premiile Gopo. E bine că se mai țin și anul ăsta.

Două filme din competiție ar putea să poarte subtitlul „Reconstituirea”, în amintirea capodoperei lui Lucian Pintilie: „Anul Nou care n-a fost” și „Săptămâna mare”. 

 Primul este o dioramă animată a vieții în ceaușismul târziu. Ca și cum ai spune jurasicul sau paleoliticul târziu. Specii în habitatul lor natural: tineri frontieriști care vor să admire din Occident binefacerile comunismului în România, și pentru asta sunt dispuși să-și riște libertatea și viața sărind peste graniță, ștabi și securiști gata să apere până la capăt sistemul care le-a dat un post și un rost pe lume, oameni „cu frica lui Dumnezeu”, care înghit orice ca să-și poată întreține familia, artiști mâncători de căcat la zile mari, turnători, oameni de pe Uranus demolați de Ceaușescu, revoluționari de capătul răbdării, foarte puțini, că din vocație, și mai puțini.

O reconstituire cu un remarcabil efort de producție, migăloasă, verosimilă străbătută de multe ori de senzația vieții. Nu toți actorii sunt la același nivel, apar și replici „din auzite”, clișee neconvingătoare, în cele câteva fire narative se strecoară și secvențe „puse cu mâna”, din perspectiva de acum, dar sentimentul cuprinzător pe care mi-l dă filmul este „așa a fost...”. Și eu am trăit acel timp... Iar pentru tineri, pentru acei tineri de azi care votează cg, dornici să ajungă apoi să cânte și să recite, vor nu vor, „Anii-lumină ai georgismului victorios, ne-au făcut traiul mai bogat și mai frumos”, „Anul Nou care n-a fost” poate fi o terapie.

Am ales „Anul Nou...” la categoriile „Cel mai bun film” – Bogdan Mureșanu/Kinotopia, „Cel mai bun scenariu” – Bogdan Mureșanu, „Cele mai bune decoruri” – Iulia Fulicea, Victor Fulicea. Iar pe Nicoleta Hâncu, care întruchipează cel mai viu și puternic personaj, al actriței zbătându-se să nu deschidă gura ca să nu-i moară sufletul, „Cea mai bună actriță în rol principal”.

Timpul din „Săptămâna mare” este cel al sfârșitului de secol 19 într-un sat românesc. De obicei, nu-mi place „colaborarea” dintre cineast și un scriitor mare, primul luându-și libertatea de a modifica o poveste clasică. Andrei Cohn, însă, reușește să dezvolte creativ „O făclie de Paște” a lui Caragiale, transformând-o într-un tablou vivant al României nedesprinse din Evul Mediu. Antisemitismul, rasismul, xenofobia, adânc înfipte în structura românească, de unde n-au plecat nici astăzi, sunt înfățișate nicidecum demonstrativ, tezist, ci cu un firesc tulburător, ca niște fenomene ale naturii de pe aici. Felul în care credința, cuplată cu neștiința, creștină sau mozaică, le strâmbă mințile oamenilor, împingându-i spre ură și crimă, apare pregnant în dialogurile excelent scrise și interpretate chiar și de actorii de plan doi. De mare finețe este vorbirea în românește a evreului Leiba, fără accente îngroșate, în interpretarea lui Doru Bem. O tensiune amenințătoare în fiecare secvență în care apare reușește să creeze Ciprian Chiricheș (Gheorghiță). Imaginea, cu lumină și culori șterse, parcă mâncate de timp, creația lui Andrei Butică, costumele și machiajul, m-au făcut să mă cufund în film cu sentimentul că a fost făcut chiar atunci, în anii 1890... Sau că văd urmarea la „La Moara cu noroc”, al lui Victor Iliu. L-am votat pentru „Cea mai bună regie” – Andrei Cohn, „Cel mai bun actor în rol principal” – Doru Bem, „Cel mai bun actor în rol secundar” – Ciprian Chiricheș, „Cea mai bună imagine” – Andrei Butică, „Cele mai bune costume” – Viorica Petrovici, „Cel mai bun machiaj și coafură” – Dora Codiță, Adelina Handuri, Ramona Geamăn.

Mai semnalez o fetiță, care poate deveni o mare actriță, dacă nu cumva deja este: Carina Lăpușneanu în rolul copilei bolnave incurabil din „Unde se duc elefanții” – votul meu pentru „Tânără speranță”.

În sfârșit, la categoria „Cel mai bun film european” aleg încă o creație memorabilă a marelui cineast turc Nuri Bilge Ceylan: „Prin ierburi uscate”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult