Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cum am votat

Cristian Tudor Popescu---

Nu la alegerile prezidențiale, deși rău n-ar fi să putem vota și noi anticipat, ca în America. Am votat pentru „Oscarurile” cinematografice românești – premiile Gopo. E bine că se mai țin și anul ăsta.

Două filme din competiție ar putea să poarte subtitlul „Reconstituirea”, în amintirea capodoperei lui Lucian Pintilie: „Anul Nou care n-a fost” și „Săptămâna mare”. 

 Primul este o dioramă animată a vieții în ceaușismul târziu. Ca și cum ai spune jurasicul sau paleoliticul târziu. Specii în habitatul lor natural: tineri frontieriști care vor să admire din Occident binefacerile comunismului în România, și pentru asta sunt dispuși să-și riște libertatea și viața sărind peste graniță, ștabi și securiști gata să apere până la capăt sistemul care le-a dat un post și un rost pe lume, oameni „cu frica lui Dumnezeu”, care înghit orice ca să-și poată întreține familia, artiști mâncători de căcat la zile mari, turnători, oameni de pe Uranus demolați de Ceaușescu, revoluționari de capătul răbdării, foarte puțini, că din vocație, și mai puțini.

O reconstituire cu un remarcabil efort de producție, migăloasă, verosimilă străbătută de multe ori de senzația vieții. Nu toți actorii sunt la același nivel, apar și replici „din auzite”, clișee neconvingătoare, în cele câteva fire narative se strecoară și secvențe „puse cu mâna”, din perspectiva de acum, dar sentimentul cuprinzător pe care mi-l dă filmul este „așa a fost...”. Și eu am trăit acel timp... Iar pentru tineri, pentru acei tineri de azi care votează cg, dornici să ajungă apoi să cânte și să recite, vor nu vor, „Anii-lumină ai georgismului victorios, ne-au făcut traiul mai bogat și mai frumos”, „Anul Nou care n-a fost” poate fi o terapie.

Am ales „Anul Nou...” la categoriile „Cel mai bun film” – Bogdan Mureșanu/Kinotopia, „Cel mai bun scenariu” – Bogdan Mureșanu, „Cele mai bune decoruri” – Iulia Fulicea, Victor Fulicea. Iar pe Nicoleta Hâncu, care întruchipează cel mai viu și puternic personaj, al actriței zbătându-se să nu deschidă gura ca să nu-i moară sufletul, „Cea mai bună actriță în rol principal”.

Timpul din „Săptămâna mare” este cel al sfârșitului de secol 19 într-un sat românesc. De obicei, nu-mi place „colaborarea” dintre cineast și un scriitor mare, primul luându-și libertatea de a modifica o poveste clasică. Andrei Cohn, însă, reușește să dezvolte creativ „O făclie de Paște” a lui Caragiale, transformând-o într-un tablou vivant al României nedesprinse din Evul Mediu. Antisemitismul, rasismul, xenofobia, adânc înfipte în structura românească, de unde n-au plecat nici astăzi, sunt înfățișate nicidecum demonstrativ, tezist, ci cu un firesc tulburător, ca niște fenomene ale naturii de pe aici. Felul în care credința, cuplată cu neștiința, creștină sau mozaică, le strâmbă mințile oamenilor, împingându-i spre ură și crimă, apare pregnant în dialogurile excelent scrise și interpretate chiar și de actorii de plan doi. De mare finețe este vorbirea în românește a evreului Leiba, fără accente îngroșate, în interpretarea lui Doru Bem. O tensiune amenințătoare în fiecare secvență în care apare reușește să creeze Ciprian Chiricheș (Gheorghiță). Imaginea, cu lumină și culori șterse, parcă mâncate de timp, creația lui Andrei Butică, costumele și machiajul, m-au făcut să mă cufund în film cu sentimentul că a fost făcut chiar atunci, în anii 1890... Sau că văd urmarea la „La Moara cu noroc”, al lui Victor Iliu. L-am votat pentru „Cea mai bună regie” – Andrei Cohn, „Cel mai bun actor în rol principal” – Doru Bem, „Cel mai bun actor în rol secundar” – Ciprian Chiricheș, „Cea mai bună imagine” – Andrei Butică, „Cele mai bune costume” – Viorica Petrovici, „Cel mai bun machiaj și coafură” – Dora Codiță, Adelina Handuri, Ramona Geamăn.

Mai semnalez o fetiță, care poate deveni o mare actriță, dacă nu cumva deja este: Carina Lăpușneanu în rolul copilei bolnave incurabil din „Unde se duc elefanții” – votul meu pentru „Tânără speranță”.

În sfârșit, la categoria „Cel mai bun film european” aleg încă o creație memorabilă a marelui cineast turc Nuri Bilge Ceylan: „Prin ierburi uscate”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Indicatorii economico-financiari, sociologici, educaționali și de sănătate arată că România s-a degradat masiv în perioadele Iohannis-Cîțu, Iohannic-Ciucă, Iohannis-Ciolacu (licheaua care lua lecții de economie în timp ce era premier, ne dă acum nouă lecții gratis). Dar mai există un semnal, la care sunt foarte atent: folosirea limbii române în mass-media. Deci, nu analizez cetățeni de pe stradă, ci persoane de la care te aștepți să auzi o română corectă.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Mizanplasul „pentru Pace” nu are nicio legătură cu instituțiile oficiale ale Statelor Unite. Dacă ne ducem, ne ducem la Trump, personal, persoană fizică, nu la SUA. Așa că, am putea la fel de bine să ne facem membri ai clubului de golf Trump din Mar-a-Lago, poate chiar ieșim mai ieftin. Pe de altă parte, scula asta „pentru Pace”, pe care Trump și-a făcut-o cadou singur, poate fi folosită pentru Război: când mai are o acțiune gen Venezuela, pentru care ar avea nevoie de aprobarea Congresului, Trump poate pretinde că a avut acordul în unanimitate al Consiliului Său...

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Femicid / sursa foto: Inquam Photos

​În timp ce Marea Britanie introduce în școli module despre respectul față de femei, România se confruntă cu o criză sistemică. Datele pentru anul 2025 (până în luna noiembrie) arată o realitate alarmantă: peste 50 de cazuri de femicid au fost confirmate, ceea ce înseamnă că, în medie, o femeie este ucisă în fiecare săptămână, de cele mai multe ori de către un partener sau fost partener.

Citește mai mult