Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum am votat

Cristian Tudor Popescu---

Nu la alegerile prezidențiale, deși rău n-ar fi să putem vota și noi anticipat, ca în America. Am votat pentru „Oscarurile” cinematografice românești – premiile Gopo. E bine că se mai țin și anul ăsta.

Două filme din competiție ar putea să poarte subtitlul „Reconstituirea”, în amintirea capodoperei lui Lucian Pintilie: „Anul Nou care n-a fost” și „Săptămâna mare”. 

 Primul este o dioramă animată a vieții în ceaușismul târziu. Ca și cum ai spune jurasicul sau paleoliticul târziu. Specii în habitatul lor natural: tineri frontieriști care vor să admire din Occident binefacerile comunismului în România, și pentru asta sunt dispuși să-și riște libertatea și viața sărind peste graniță, ștabi și securiști gata să apere până la capăt sistemul care le-a dat un post și un rost pe lume, oameni „cu frica lui Dumnezeu”, care înghit orice ca să-și poată întreține familia, artiști mâncători de căcat la zile mari, turnători, oameni de pe Uranus demolați de Ceaușescu, revoluționari de capătul răbdării, foarte puțini, că din vocație, și mai puțini.

O reconstituire cu un remarcabil efort de producție, migăloasă, verosimilă străbătută de multe ori de senzația vieții. Nu toți actorii sunt la același nivel, apar și replici „din auzite”, clișee neconvingătoare, în cele câteva fire narative se strecoară și secvențe „puse cu mâna”, din perspectiva de acum, dar sentimentul cuprinzător pe care mi-l dă filmul este „așa a fost...”. Și eu am trăit acel timp... Iar pentru tineri, pentru acei tineri de azi care votează cg, dornici să ajungă apoi să cânte și să recite, vor nu vor, „Anii-lumină ai georgismului victorios, ne-au făcut traiul mai bogat și mai frumos”, „Anul Nou care n-a fost” poate fi o terapie.

Am ales „Anul Nou...” la categoriile „Cel mai bun film” – Bogdan Mureșanu/Kinotopia, „Cel mai bun scenariu” – Bogdan Mureșanu, „Cele mai bune decoruri” – Iulia Fulicea, Victor Fulicea. Iar pe Nicoleta Hâncu, care întruchipează cel mai viu și puternic personaj, al actriței zbătându-se să nu deschidă gura ca să nu-i moară sufletul, „Cea mai bună actriță în rol principal”.

Timpul din „Săptămâna mare” este cel al sfârșitului de secol 19 într-un sat românesc. De obicei, nu-mi place „colaborarea” dintre cineast și un scriitor mare, primul luându-și libertatea de a modifica o poveste clasică. Andrei Cohn, însă, reușește să dezvolte creativ „O făclie de Paște” a lui Caragiale, transformând-o într-un tablou vivant al României nedesprinse din Evul Mediu. Antisemitismul, rasismul, xenofobia, adânc înfipte în structura românească, de unde n-au plecat nici astăzi, sunt înfățișate nicidecum demonstrativ, tezist, ci cu un firesc tulburător, ca niște fenomene ale naturii de pe aici. Felul în care credința, cuplată cu neștiința, creștină sau mozaică, le strâmbă mințile oamenilor, împingându-i spre ură și crimă, apare pregnant în dialogurile excelent scrise și interpretate chiar și de actorii de plan doi. De mare finețe este vorbirea în românește a evreului Leiba, fără accente îngroșate, în interpretarea lui Doru Bem. O tensiune amenințătoare în fiecare secvență în care apare reușește să creeze Ciprian Chiricheș (Gheorghiță). Imaginea, cu lumină și culori șterse, parcă mâncate de timp, creația lui Andrei Butică, costumele și machiajul, m-au făcut să mă cufund în film cu sentimentul că a fost făcut chiar atunci, în anii 1890... Sau că văd urmarea la „La Moara cu noroc”, al lui Victor Iliu. L-am votat pentru „Cea mai bună regie” – Andrei Cohn, „Cel mai bun actor în rol principal” – Doru Bem, „Cel mai bun actor în rol secundar” – Ciprian Chiricheș, „Cea mai bună imagine” – Andrei Butică, „Cele mai bune costume” – Viorica Petrovici, „Cel mai bun machiaj și coafură” – Dora Codiță, Adelina Handuri, Ramona Geamăn.

Mai semnalez o fetiță, care poate deveni o mare actriță, dacă nu cumva deja este: Carina Lăpușneanu în rolul copilei bolnave incurabil din „Unde se duc elefanții” – votul meu pentru „Tânără speranță”.

În sfârșit, la categoria „Cel mai bun film european” aleg încă o creație memorabilă a marelui cineast turc Nuri Bilge Ceylan: „Prin ierburi uscate”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Citește mai mult

Screening gratuit pentru cinci tipuri de cancer, disponibil pentru locuitorii județului Brașov

Există o diferență fundamentală între a descoperi un cancer la timp și a-l descoperi târziu. Studiile arată că până la jumătate dintre cazurile de cancer pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. În cazul cancerului pulmonar, de exemplu, diagnosticul precoce poate crește șansele de supraviețuire de peste trei ori.

Citește mai mult

Martorii lui Iehova

Odată ajuns la locul de întâlnire, pe o ploaie ușoară și după lăsarea întunericului, așa cum cere tradiția lor, am fost întâmpinat de un domn de origine franceză, care a învățat repede cum se pronunță numele meu și mi-a găsit un loc în sală. Când a aflat că sunt „nemartor” și că am venit acolo în urma unei invitații la ușă, s-a mirat și s-a luminat la față, începând să mă prezinte celor din jur, iar alții au venit din proprie inițiativă la mine, văzând o prezență necunoscută printre ei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Piesa de teatru / sursa foto: arhiva personala

Mă împart între locații, între job și repetiții, între viața de civil și viața de artist. Mă lupt contra frustrării că programul nu-mi permite să merg constant la castinguri sau să mă pregătesc pentru probe și mă bucur de sentimentul ăla mișto pe care îl am la aplauze, după un spectacol bun. Nu mă plâng, nu mă victimizez, dar asta e viața mea de când îmi împart timpul pe două planuri mari și importante.

Citește mai mult