Foto: Profimedia Images
Săptămânile trecute, cu prilejul reuniunii G20 de la New Delhi, preşedintele Biden anunţa construirea unui coridor feroviar şi maritim care va conecta India de Uniunea Europeană, trecând prin Arabia Saudită, Iordania şi Israel. Acesta ar reprezenta un nou argument pentru apropierea Riadului de Tel Aviv. După normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe, un conflict pe scară largă între mica ţară de la Mediterana şi vecinii săi musulmani, cum au fost cele din anii ’60 şi ’70, părea a fi doar istorie, chiar dacă ţări sau organizaţii aflate în umbra Iranului şiit fac încă din lupta contra Israelului un scop primordial – de exemplu, anul trecut, Irakul dominat de partidul şiit al clericului Moqtada al-Sadr a aprobat o lege care interzice normalizarea relaţiilor cu statul evreu.
În ultimul an, părea că singurul duşman al unităţii şi stabilităţii Israelului erau doar partidele sale extremiste ajunse în coaliţia de guvernare şi premierul Benjamin Netanyahu, a cărui reformă a justiţiei scoate de luni bune în stradă sute de mii de israelieni.
Numai că, sâmbătă dimineaţa, locuitorii localităţilor din sudul Israelului, de la graniţa cu Gaza s-au trezit sub o ploaie de rachete. Iar sub acoperirea acestui atac, sute de luptători Hamas au trecut graniţa şi au intrat în casele evreilor. Agenţiile de presă vorbesc despre disperarea localnicilor, obişnuiţi cu tirurile de rachete, dar deveniţi, de această dată, victimele teroriştilor înarmaţi care împuşcau civili în propriile locuinţe sau îi luau prizonieri, fără ca armata să poată riposta imediat. Atacul teroriştilor palestinieni a fost atât de bine pregătit, încât au reuşit să pună stăpânire pe câteva localităţi, să cucerească posturi de poliţie şi să ia ostatici soldaţi şi ofiţeri evrei. Duminică dimineaţa, Israelul vorbeşte despre cel puţin 250 de morţi şi mii de răniţi dintre cetăţenii săi.
Saleh al-Arouri, unul din liderii Hamas, a declarat că gruparea sa are suficienţi ostatici evrei încât să obţină, în schimbul lor, eliberarea tuturor deţinuţilor palestinieni din închisorile israeliene.
Un atac reuşit de o asemenea anvergură este surprinzător, serviciile de securitate ale Tel Avivului, de obicei cu un pas înaintea atacurilor teroriste, dejucându-le mereu pe cele atât de însemnate. De această dată, la fel ca în cazul războiului de Yom Kippur, se pare că acestea au dat greş în a identifica şi elimina un risc major pentru însăşi existenţa ţării.
Atacul palestinian nu a rămas fără urmări. Ripostele aeriene israeliene au făcut deja un număr de victime în Fâşia Gaza de câteva ori mai mare decât al israelienilor ucişi. Dacă ne gândim că războiul din 2014 a fost urmarea răpirii a doar trei evrei, e lesne de imaginat ceea ce va urma. Premierul Netanyahu a declarat imediat că ţara sa este în război şi că atacatorii vor plăti un preţ mai mare ca niciodată.
Din păcate, drama palestiniană este folosită în mod cinic de unele regimuri de aici pentru a-şi mobiliza electoratul sau a abate atenţia propriilor cetăţeni de la adevăratele probleme ale statelor pe care le conduc despotic. Iar exemplul Iranului nu este singular. Emoţia pe care crimele teroriştilor Hamas ori atacurile Tzahal împotriva oraşelor din Gaza le produc în pieţele marilor oraşe din Orientul Mijlociu sau Magreb este mereu exploatată de politicienii ţărilor musulmane conştienţi că atacurile asupra Israelului nu vor aduce nici eliberarea teritoriilor palestiniene, nici o soluţie de compromis cu Tel Avivul. Aşa-zisa eliberare a Palestinei nu este un scop realizabil, este doar un mijloc pentru unele regimuri musulmane din regiune de a-şi legitima menţinerea la putere. Iar palestinienii suferă generaţie după generaţie, însufleţiţi de un fals eroism al libertăţii.
Urmează săptămâni complicate în Orientul Mijlociu şi spirala violenţei probabil se va amplifica exponenţial.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.