Foto Profimedia
Aveam în plan de câțiva ani să vizitez Croația, iar anul acesta m-am ținut de proiect și am rezervat cazarea încă de la finalul lunii ianuarie în trei locații diferite, două pe coasta dalmată și cealaltă în capitala Zagreb. În același timp, fiindcă mă informasem că mulți fac concediul în Croația la ,,pachet” cu Muntenegru, m-am gândit să respect scenariul și mi-am asigurat cazarea pentru 3 nopți în Becici, lângă Budva. Căutând pe Booking, am zis că dacă e bal, să fie bal până la capăt, astfel a intrat și Ljubljana printre destinațiile pentru viitoarea vacanță de vară.
Timpul a zburat și a sosit mult așteptatul concediu. Pentru noi, cei care locuim în est, prima problemă este traversarea țării, având în vedere infrastructura subdezvoltată. Se pierde practic o zi cu această călătorie. Am ales Timișoara ca localitate de tranzit spre Serbia, urmând ca a doua zi să străbat aproximativ aceeași distanță, adică peste 650 de kilometri, dar cu o altă viteză de deplasare și implicit medie orară. Cel puțin așa îmi calcula waze-ul, în jur de 12 ore. Citisem pe forumuri că mulți aleg să traverseze Serbia și Muntenegru în două etape, că drumul este oarecum dificil. Un amic mă avertizase că mă aventurez să parcurg distanța într-o zi, fiindcă șoselele-s proaste și pline de restricții de viteză și echipaje de poliție.
Din păcate, toate informațiile s-au dovedit a fi adevărate, drumul Timișoara-Becici a fost extrem de complex și greoi, plin de serpentine, doar cu segmente de autostradă și pe lângă toate acestea, cu restricții aberante de viteză, 30-40 km/h în localități, drumul abundând de acestea, 60-80 km/h în afara acestora, dar cu foarte multe porțiuni cu 60/h și echipaje de poliție cu radare, așteptându-și „clienții”. Și ca să fie tacâmul complet, după Podgorița am prins și un accident care ne-a ținut pe loc 30 de minute. În Muntenegru mi-au plăcut peisajele, orașele vechi Budva și mai ales Kotor, în schimb, m-a dezamăgit atitudinea unor localnici din Bečići, total dezinteresați de turiști, agresivitatea generală a șoferilor în trafic, interdicția accesului pe plajă cu câini, dar și iluminatul public din zona unor resorturi de pe malul mării, unde am avut impresia că mă aflu într-o stațiune comunistă în orele în care se face economie de curent, fiindcă totul era în beznă. Iar pe faleză, era aceeași atmosferă pe care o întâlnești în aproape toate stațiunile de la noi, cu tarabe cu chinezisme și cucuruz fiert. În Kotor și pe alocuri în Budva, am găsit un alt aer turistic, apropiat de așteptările noastre. Kotor old town este chiar impresionant.
Totul s-a schimbat când am intrat în Croația. Infrastructura modernă, traversarea podului din Peljesac cu o arhitectură extraordinară, construit de croați pentru a ocoli porțiunea cu deschidere la mare a Bosniei și Herțegovinei, apoi autostrada spre Zagreb mi-au dat sentimentul că mă aflu într-o țară civilizată, care s-a desprins demult de comunism și a plecat hotărâtă spre civilizație și dezvoltare.
Și nu a fost doar o impresie, fiindcă acest sentiment s-a întărit cu fiecare zi petrecută. Atitudinea ospitalieră a oamenilor, cazările civilizate de care am avut parte, accesul câinelui de data asta peste tot, mâncarea gustoasă și modul în care am fost servit, locurile minunate pe care le-am vizitat și modul în care știu să le întrețină și să le valorifice, toate au contribuit la reușita concediului. Am trăit cu senzația că ajuns între niște oameni puternici, care știu ce vor. Și că atitudinea și determinarea cu care intra naționala de fotbal în teren la turnee și ne încânta nu era deloc întâmplătoare, o întâlnești peste tot la acești oameni.
Orașele porturi de la Marea Adriatică au toate centre vechi sub forma unor citadele, toate restaurate, fiecare cu farmecul său, străduțe și alei pavate, piațete străjuite de biserici și construcții vechi, unele chiar din antichitate, înțesate cu magazine, restaurante, braserii, terase invadate de turiști.
Au deschidere la mare, sub forma unor golfuri și porturi de ambarcațiuni, unde poți admira veliere, iahturi sau simple bărci cu pânze. Croația nu este o destinație principală de plajă, nu are plajele cu nisip și poate mai cochete ale Greciei, predominând cele cu pietre, dar te farmecă prin peisajele de vis create de această combinație de munte stâncos-mare, centrele istorice ale orașelor, atmosfera și vibe-ul pe care le generează, porturile de tip ,,marina” și falezele amenajate, amabilitatea și ospitalitatea croaților. Am vizitat, așa cum îmi planificasem, Dubrovnik, fascinant prin grandoarea orașului vechi și portul de ambarcațiuni, Split- un oraș splendid, cu o asociere reușită de vintage și modern (zona de promenadă cu palmieri și terase), Trogir - o copie la scară mică a Splitului, unde am văzut iahturi luxoase, Zadar - cu cel mai frumos apus, așa cu spunea Alfred Hitchcock, Sibenik - oraș istoric superb și capitala Zagreb - cu multe clădiri istorice în reconstrucție și reabilitare.
Surpriza cea mai plăcută a concediului a fost capitala Sloveniei, Ljubljana, un oraș încântător, verde, străbătut de râul Ljubljanica, ale cărui maluri sunt consolidate în centrul vechi și sunt conectate de poduri istorice, cu o arhitectură deosebită. Cele două zone de promenadă de-a lungul râului sunt mărginite de clădiri istorice și terase, iar de la înălțime orașul e vegheat de Castelul Ljubljana. Străzile sunt pietonale, magazinele frumos ornate, predomină o atmosferă liniștită și boemă, este un oraș care te integrează rapid, parcă te face să te simți de-al locului.
Nu are dinamica și ritmul sufocant al altor capitale, chiar și traficul auto mi s-a părut descongestionat, am remarcat foarte mulți bicicliști și sunt convins că mulți își lasă mașinile personale acasă, în favoarea transportului public eco.
La întoarcere către casă, pe autostrada Zagreb-Belgrad, s-a produs un accident în apropierea frontierei cu Serbia, ce ne-a obligat să mergem în coloană, parcurgând 9 kilometri în 3 ore. A fost cumplit, o aglomerație de nedescris, se formaseră cozi pe kilometri, după punctul de taxare pe autostradă, a urmat punctul de trecere a frontierei, practic au fost două filtre care ne-au prelungit considerabil timpul de deplasare, cu aproximativ 5 ore.
Dacă m-ați întreba ce traseu aș alege acum pentru Croația, nu aș ezita să recomand autostrada Budapesta-Zagreb, de acolo plecând alte autostrăzi spre toate destinațiile croate, aș evita Serbia pentru motivele expuse anterior.
A fost un concediu dinamic, plin cu tot felul de experiențe și interacțiuni, care m-a încărcat pozitiv și m-a făcut să-mi doresc să revin cândva.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.