Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum nu înțeleg netenisul

Îmi este cât se poate de greu să scriu despre dezastrul Halep. Nu m-am așteptat nicio clipă la așa ceva. Îi dădeam șansa a doua în fața Muguruzei, dar o vedeam în stare să lupte cu toate armele, într-un meci strâns, frumos, după care s-o pot admira și dacă nu câștigă – așa cum s-a întâmplat în urma memorabilei înfrângeri în fața Johannei Konta la Wimbledon. 

Ce am avut durerea să comentez a fost un netenis cum nu cred să mai fi produs vreodată Simona Halep. Iată ce scrie cotidianul francez L`Equipe: „Halep nu vrea să fie nr. 1 mondial. Ce se poate spune despre non-meciul ei cu Muguruza? Românca, pierdută pe teren, și-a multiplicat greșelile directe, iar hispanica s-a distrat fără să forțeze sau să lovească prea tare”.

Nu pot să înțeleg cum a alunecat Simona de la forța calmă, concentrarea, maturitatea arătate cu 48 de ore înainte în meciul tăios, cu o adversară atât de grea cum e Konta, la buimăceala flască și nervoasă în fața Muguruzei. Singura tresărire, în ghemul al 11-lea, la 6-1, 3-0 pentru Garbine, n-a făcut decât să accentueze coșmarul și rușinea...

Și mai grav pentru evoluțiile ei viitoare mi s-a părut felul cum l-a „expediat” pe Cahill (care tocmai îi spusese foarte exact ce are de făcut, să nu mai trimită cu frică mingi pe centru și să atace serviciul 2 al Muguruzei) în stilul ieșirii de la Miami, pe care Darren i-a iertat-o greu.

Cineva m-a întrebat aseară: „De ce vorbești, dom`le, de priveghi? Ce, a murit cineva? Nu crezi că te implici prea tare în treaba fetei ăsteia? Că o iei prea personal? Că îi ceri prea mult? Poate îi și aduci ghinion...”. 

Probabil că așa e. Am ajuns să fiu mai supărat decât Simona. Ce credeți, stimați Republicani: dacă subsemnatul nu mai scriu și nu mai vorbesc despre Simona Halep, va învinge și va ajunge nr. 1 mondial?

P.S.

După finala RG pierdută la Ostapenko, pe care am comentat-o în direct, a sărit cu hârdăul de zoaie să-mi plătească o poliță T. Băsescu. În urma comentariului de la Cincinnati, iată că un alt politician, fost mare tenisman însă, dl Ilie Năstase, simte nevoia să-și regleze conturile cu subsemnatul, după ce am criticat hotărât agresiunile verbale comise de așa-zisul căpitan al naționalei României în meciul de Fed Cup cu Anglia, nesolidarizându-mă „cu Ilie și cu țărișoara” în fața imperialiștilor englezi. Aidoma lui Băsescu, Ilie Năstase scuipă printre dinți că „Cristian Tudor Popescu nu înțelege nimic din sportul ăsta și se pricepe și la politică” și că, din nou ca și marinarul, a închis sonorul pentru că „îl zgâria pe creier”.

De la ambii, niciun argument care să susțină zisa mea nepricepere la tenis. În schimb, dl Năstase a arătat, în câteva cuvinte, cam ce înțelege d-sa din tenis.

„Scorul nu contează. Că e 6-1 sau că e 7-6, tot aia e”, spune dublul finalist de la Wimbledon. Interesant. Deci, dacă rezultatul finalei pierdute în 1972, în fața lui Stan Smith, meciul probabil cel mai cunsocut în lume al lui Ilie Năstase, ar fi fost nu 6-4, 3-6, 3-6, 6-4, 5-7, ci 1-6, 1-6, 1-6, mai rămânea această confruntare în memoria tenisului ca „una dintre cele mai frumoase finale de la All England Lawn Tennis and Croquet Club”?

„Astea (Cincinnati, Toronto, Washington – n.m.) sunt turnee preparatoare pentru US Open. Halep n-a pierdut decât 2-3 meciuri pe aici”.

Păi, participând la 3 turnee, pe care nu le câștigi, nu poți să pierzi nici mai mult, nici mai puțin decât fix 3 (trei) meciuri, deci, ce înțelege din tenis dl Năstase prin „decât 2-3 meciuri”?

Iar ca să spui despre Cincinnati Western & Southern Open, categoria Premier 5, 900 puncte WTA și 1 milion $ pentru cea care își adjudecă trofeul, înființat în 1899 și câștigat de Serena Williams, Maria Sharapova, Victoria Azarenka, Li Na, Kim Clijsters că ar fi un turneu „preparator”, este, pentru cât tenis pricep eu, dărâmător...

Și, da, n-am să mă pot ridica niciodată la înălțimea înțelegerii superioare a „sportului ăsta” așa cum o face dl Năstase când numește jucătoarea și antrenoarea adverse „fucking bitches”, îl înjură și pe arbitru, iar ziaristei care a scris despre „glumele” lui la adresa copilului Serenei Williams îi zbiară: „Ești urâtă și proastă!”...

De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, pe mine dl Năstase m-a tratat chiar cu respect...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult