Cum organizezi primul festival muzical după lockdown. Ghid de supraviețuire

Foto: Electric Castle Facebook

Când am primit un telefon și invitația de a fi director de marketing pentru EC_Special, nu îmi făceam încă planuri pentru mai mult de o săptămână. Ce „early booking”?! Viața noastră se resetează în funcție de știrile la zi, ne sincronizăm ceasurile după numărul cazurilor de Covid-19 și statistici privind vaccinarea. Am spus totuși „Da!” cu entuziasmul și golul în stomac pe care l-am resimțit de câte ori am luat-o de la capăt până acum. O provocare probabil unică în viață (sper!) de a face parte dintr-un proiect ambițios: primul festival după lockdown.

Un festival al „kilometrului 0”, cum a fost numit în țări vest-europene. Un festival cu reguli încă nescrise, cu constrângeri nemaiîntâlnite, organizat sub semnul imprevizibilului. M-am înarmat cu optimism, singura armă în contextul dat, și m-am alăturat echipei care organizase deja 7 ediții Electric Castle, în jur de 100 de oameni.

Primul pas a fost să găsesc și alți optimiști incurabili care să ne ajute să îndeplinesc acest vis: oameni care trebuiau să aibă în CV nu doar abilități profesionale, dar și o agilitate ieșită din comun, o minte elastică și capabilă să gândească în jurul oricărui obstacol nou apărut. Mărturisesc că atunci când citeam în publicații de business despre „agilitate” ca noua calitate sine qua non, nu înțelegeam ca astăzi ce înseamnă asta. Înseamnă, mai pe românește, că atunci când ți se închid toate ușile, tu găsești un geam prin care să intri în Castelul Banffy. Că atunci când cineva zice „nu se poate cum a fost”, tu zici „dar facem altfel!”

Directorul muzical, Edmond Lenarth, colegul meu la EC_Special, este o reală inspirație: a reușit să găsească peste 250 de artiști din România și încă 22 de țări, de pe 3 continente, și să îi convingă că acest eveniment va avea sigur loc: în măsura în care mai putem spune despre ceva că este sigur. Este un șpagat mental să pătrunzi într-o planificare în care ții cont de genuri muzicale, programul artiștilor, posibilități de deplasare, bugete, și pe deasupra și de rata de vaccinare și de răspândire a tulpinii delta în lume: noi reguli de călătorie, pașaport „verde”, carantină, teste PCR. Nici cel mai sofisticat tabel în excel nu poate cuprinde o formulă care să țină cont de toate aceste variabile. Sunt situații, ca cea de față, când pentru succes trebuie să te încrezi într-un fel de magie, o formulă cu ingrediente ca optimism și noroc. 

Al doilea pas a fost să încerc să resetez așteptările echipei față de proiectul actual. Evenimentele anterioare nu mai pot fi repere. Așa cum fiecare zi de naștere este minunată în felul ei, dar diferită la 18 ani, la 28 de ani, la 48 de ani, la fel și noi descoperim o nouă realitate în fiecare fază a luptei cu noua boală care ne schimbă munca, vacanțele, planurile, viața în general. Înainte de pandemie și după pandemie - acestea sunt paradigmele cu care lucrăm astăzi. De aceea EC_Special este special: este gândit ca o sumă de experiențe culturale și artistice în peste 30 de locații care includ scene, expoziții new-media, zone de relaxare, de admirare a panoramei, totul putând fi trăit în sfârșit „împreună”, dar mai atomizat. Festivalul se întinde pe 10 zile, nu 7, are loc și în Cluj-Napoca, nu doar în Bonțida. Și nu întâmplător genialul Asaf Avidan, unul dintre preferații mei din line-up, are programate două concerte în cadrul EC_Special, nu unul singur! Este diferit, dar este bine. Este special! Este minunat să putem face asta în ciuda situației și să ne hrănim sufletele cu muzică și dans și efecte luminoase spectaculoase. Covid ne amenință sănătatea, dar nu ne poate lua speranța, creativitatea, visarea.

Nu în ultimul rând, pentru a face față noii provocări, în ultimele săptămâni am ținut aproape tot ce mi-e drag și pe toți care-mi sunt dragi. Am sărbătorit ziua soțului meu, am cumpărat fructe de sezon din piață, m-am văzut cu prietenii și am ascultat multă muzică cu bucurie și anticipare: în curând o voi asculta live! Avem nevoie să găsim noi posibilități de a fi fericiți. Este „gimnastica” de care am nevoie să rămân în formă: optimistă, în primul rând. Să nu uităm niciodată, ne avem unul pe celălalt.

Eu m-am născut în România. Până acum, m-am mutat în Georgia, în Mexic și în Spania, iar acum mă aflu înapoi în România, într-o situație care mă face să mă simt din nou ca într-un loc nou, față în față cu un alt început. De fiecare dată mi-am resetat așteptările și m-am bucurat de descoperiri. Am retrăit în Georgia amintiri din România anilor ’90, mi-am recalibrat busola interioară care îmi indica „normalitatea” după ce am întâlnit în Mexic sau în Spania împlinirea în multe forme, după ce am cunoscut oameni care trăiesc după alte reguli sau tradiții și sunt, până la urmă, cu toții fericiți. Iar fericirea este universală. Cu fiecare nouă adresă avută până acum, dar și datorită unui MBA în Germania unde aveam colegi din 14 țări, deci o bogăție culturală și umană extraordinară, am învățat un lucru important. Să judeci o experiență în termeni de „mai bun” sau „mai rău” înseamnă să îi pierzi infinite dimensiuni. Este la fel ca și cum ai spune despre lumea întreagă că este mai mult sau mai puțin albastră, ignorând restul spectrului de culori. O privire atentă, fără prejudecăți și frică, arată că fiecare lucru este, de fapt, special.

Dacă lumea medicală s-a mobilizat pentru a trata bolnavii, iar cercetătorii au făcut eforturi pentru a face vaccinuri în timp record, în lumea culturală și artistică ne rămâne să hrănim speranța și optimismul. Ce am fi fără ele?

Ne vedem la Castel! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp