Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cum s-au stricat lucrurile într-un promițător „cartier rezidențial” din București. Cearta românilor într-un microcosmos urban

Scară de bloc

Foto: Guliver Getty Images

Stau de 8 ani într-unul din cartierele rezidenţiale noi din Bucureşti. Este, vorba aceea, „prima casă”. Locuisem deja cu chirie în câteva cartiere până să mă mut în casa mea şi încercasem mai multe variante: garsonieră, apartament cu două camere împărţit cu o prietenă, apartament cu trei camere împărţit cu o pisică, apartament cu trei camere al unei prietene de familie care m-a primit în gazdă. Mi-a fost uşor să mă mut în orice zonă: aveam maşină şi mă puteam deplasa oriunde la orice oră, plus că nu mă îngrijoram prea tare că n-aş găsi loc de parcare în jurul blocului. Cu toate acestea, complexul în care m-am mutat părea de vis: avea pază în permanenţă, eu deţineam locul meu de parcare, era linişte, iar atmosfera era una de vacanţă. Exista un forum al cartierului unde vecinii se ajutau reciproc cu informaţii, iar comunitatea părea a fi una prietenoasă. Eram, în sfârşit, Acasă.

La un moment dat am luat o pauză de la micul meu templu şi am locuit într-o garsonieră dintr-un bloc de garsoniere, undeva în Bucureşti. Traiul într-o singură cameră nu era aşa cum mi-l aminteam: auzeam ce vorbeşte la telefon, în miez de noapte, vecinul de sus; mai rău, eram martor la fiecare utilizare a toaletei; asistam, fără să vreau, la petrecerile vecinilor de la etajul de jos; ştiam fiecare duş al vecinei de lângă noi şi ca bonus auzeam sunetele mai mult sau mai puţin senzuale ale vecinei despre care o altă vecină mi-a spus că practică video-chat-ul, în timp ce alte voci strigau în gura mare „Fă curvo, taci dracului că vin la tine acuma!” Ieşind pe scară mă învăluia aroma diverselor bucătării combinată uneori cu cea a naftalinei, iar alteori asistam la certurile vecinilor de palier, protagonişti principali fiind o doamnă în vârstă care îngrijea pui de porumbei pe unul din balcoanele scării de bloc şi domnul care fusese închis pentru viol cu ceva ani în urmă - informaţie aflată din schimbul de replici din timpul conflictului - care acum trăia împreună cu soţia sa.

Când am considerat că traiul într-o comunitate cu un asemenea grad de intimitate este suficient, am decis că e cazul să revăd cum stă treaba în templul meu. Locul de parcare era acolo, numai că de această dată, pentru a fi sigură că îl găsesc liber la orice oră, am pe el un blocator. Nu mai există forumul, reţelele de socializare par că „au uşurat” comunicarea în cartier. Sunt nenumărate postările pe grupul cartierului în care locatari diverşi, mai mult sau mai puţin nervoşi, folosind un limbaj mai mult sau mai puţin licenţios sau chiar vulgar şi agresiv - după caz - îi ceartă pe cei care au ocupat abuziv locurile de parcare, pe cei care nu strâng după animalele lor de companie, pe cei care petrec prea zgomotos afară sau în apartament şi tot aşa. Acum nu mai e linişte în cartier pentru că de dimineaţă până seara sunt afară copii de toate vârstele care se joacă, strigă, ţipă, plâng, înjură şi se înjură. Aşa se face că citeam în balcon când am auzit un copil relatându-i altuia pe un ton foarte ridicat: „E prost! E foarte prost! Şi ştii de ce-i aşa?! Pentru că l-a făcut mă-sa pe centură, acolo unde au loc cele mai multe accidente!”. M-am ridicat ca o babă curioasă sau ca un cercetător dornic să-şi noteze datele cu acurateţe, să văd totuşi cine vorbeşte aşa, imaginându-mi adolescenţi de vreo 15-16 ani. Erau trei puşti de 10-12 ani. Nu a râs nimeni, în caz că s-a vrut a fi o glumă, iar tonul copilului era mai degrabă serios. Mă gândesc că cel ce a făcut relatarea nu înţelegea despre ce vorbeşte, dar era probabil ceva „cool” auzit la cei mai mari sau poate la părinţi.

O singură dată în aproape un an de zile s-a întâmplat să iasă cineva din bloc să le atragă atenţia copiilor că fac prea multă gălăgie. Câţiva vecini au ieşit atunci pe la balcoane şi i-au ţinut partea doamnei. A avut loc un schimb de replici în care copiii au fost întrebaţi cum de stau toată ziua afară, nu au părinţi? Fac prea multă gălăgie iar oamenii au şi ei dreptul la odihnă în casa lor. Copiii se apărau spunând că e prea cald în casă, că părinţii lor îi lasă. „Şi vă lasă îmbrăcate aşa?” către două fete de 9-10 ani care aveau doar pantaloni scurţi pe ele. „Da, ne lasă aşa” a fost replica fetelor. Pe măsură ce se îndepărta de grupul de copii, probabil exasperata, locatara a lăsat să se audă: „Dacă aş avea nişte fete ca voi, le-aş călca în picioare!”. După plecarea locatarei, copiii s-au mobilizat: erau care mai de care afectaţi de îndrăzneala doamnei de a le atrage atenţia asupra gălăgiei. Erau cu toţii de acord că, dacă venea să îi roage frumos, mai înţeegeau, dar ce, ea e cumva unul din părinţii lor să le spună cum ar trebui să se comporte? Cu siguranţă le-au fost încălcate drepturile, trebuie să sune la protecţia copilului! Fetiţa ofensată, cea în pantaloni scurţi fără tricou, şi-a luat rolul în serios: cu mâna în şold, cu telefonul la ureche, bătând agitată din picior, încerca să-şi sune mama, probabil să afle numărul de telefon de la protecţia copilului.

Cum am mai menţionat, a fost singura dată când am văzut pe cineva făcându-le observaţie copiilor că sunt prea gălăgioşi. Discuţii mai sunt şi pe grupul cartierului, iar părerile sunt şi aici împărţite: unii sunt de părere că „Aţi uitat că şi voi aţi fost copii?!” mesaj scris uneori cu majuscule şi înflorit cu alte cuvinte colorate , alţii că „Am şi eu dreptul la linişte şi odihnă în casa mea”.

Şi în final, un episod relevant la filmul unui microcosmos urban: de câteva luni bune nu mai există în cartier o societate care să se ocupe de curăţenia pe spaţiile comune. Există un număr X de blocuri, fiecare cu asociaţia şi administratorul lui. Contractul cu societatea care a avut această atribuţie a fost reziliat, deşi locatarii erau mulţumiţi de serviciile prestate: cartierul era tot timpul curat, iarba tăiată frecvent; mai mult, iarna a trecut fără niciun incident, deszăpezirea s-a făcut prompt. Personal, nu aveam ce să le reproşez, mai ales în contextul în care costurile de întreţinere au fost mereu la un nivel decent. Însă unii administratori de bloc au găsit chestiuni de reproşat şi încet-încet şi-au găsit şi susţinători dintre cei mai activi pe grupul de socializare al cartierului – acesta este locul în care toţi administratorii de bloc ne ţin la curent cu ce se mai întâmplă: s-au depus atâtea oferte, acesta este contractul asupra căruia orice locatar poate veni cu sugestii şi aşa mai departe. Totul minunat şi transparent. Doar că de la un timp ceva nu e cum trebuie să fie în universul lor şi acum se arată unul pe altul cu degetul în văzul tuturor locatarilor, se acuză de şpăgi şi interese, se ambiţionează să pună piedici semnării oricărui contract pentru că X nu a fost de acord cu societatea A propusă de Y şi atunci nici Y nu va fi de acord cu societatea B propusă de X. Limbajul devine din ce în ce mai colorat, curg ameninţări şi injurii, toate în timp ce de mai bine de trei luni cartierul se degradează. Din când în când li se mai atrage atenţia de câte un locatar „Domnilor, aţi întrecut măsura, nu se poate să vă bateţi joc de noi în văzul nostru.” Administratorii vin cu replici acide pe care cel ce a încercat să le ţină piept le conchide cu „Eşti om în toată firea, sunt convins că îţi asumi ceea ce spui şi faci.”  

În timpul în care administratorii de blocuri nu se înţeleg pe comisioane în alegerea unei societăţi care să menţină curăţenia, oameni din cartier, în special cei ce au copii care se joacă afară, se adună să strângă gunoaie, să asfalteze gropi şi să facă orice alt lucru ce necesită urgenţă.

Sunt doar câteva secvenţe din traiul într-o comunitate mică de doar câteva blocuri, care îmi arată cât de divizaţi suntem şi cât de greu ne este să găsim un numitor comun. Este cu siguranţă o frântură din tabloul general al României în acest moment. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Principala problema a romanilor (din care deiva toate celelalte, este "mama tuturor problemelor" :D ) este ca majoritatea sint pur si simplu retardati.
    Nu inteleg ce se intimpla cu ei, nu inteleg ce se intimpla in jurul lor iar in sistemul democratic universal si majoritar pe care l-am adoptat in urma cu ceva timp majoritatea (idioata in cazul romanilor) decide ce se intimpla.

    Tara asta este esuata din cauza ca are prea multi esuati care decid.
    • Like 0
  • Un fost coleg de serviciu, se hotaraste sa emigreze in U.K. Imi povesteste despre felul in care britanicii reglementeaza viteza pe sosele, Se gasesteu cate o camera la inceput si sfarsit de autostrazi, fara panda radar ca in Romania. Intre doua puncte se inregistreaza timpul de plecare si sosire si se calculeaza viteza. Ai depasit limita de viteza iti vine si amenda. Nu te intreaba nimeni de educatie, cultura, etnie sau daca ai plie. Ce ma surprins la el, stiut de mine ca unul caruia ai place viteza, a fost dezinvoltura si naturaletea acceptarii aceste realitati. Asa educa occidentul nediscriminatoriu cetatenii. Divizati ori nu ei au gasit un numitor comun. La fel in Germania, a cazut un scaun in apartament, dupa orele 21 peste cateva minute, o bataie in usa,, polizei amenda pentru tulburarea linistii. Lucruri simple care dau rezultate.
    • Like 2
    • @ Victorin Borsciov
      Al Lui Al Lui check icon
      Din ceea ce ati scris dvs. inteleg un lucru : strainii aceia vicleni care nu ne lasa in pace sa facem ce vrem noi in tarisoara asta bogata si dotata, chiar aplica legea la ei acasa ! Iar noua, vicecampioni mondiali la emigrari se pare ca ne place asta, din moment ce depunem toate eforturile pentru a ne stabili definitiv sub tirania alora... Aici le dau dreptate politicienilor nostri care ne considera de-a dreptul nerecunoscatori din moment ce ei ne ofera fericirea maxima, bazata pe dezordine sociala generata de nerespectarea legii cat si o coruptie generalizata, iar noi ii hulim pe unde-i prindem.
      • Like 1
    • @ Al Lui
      Sant curios, ce a-ti inteles la partea cu:"divizati ori nu, ei au gasit un numitor comun."
      • Like 0
  • Corina check icon
    Scrieți bine și înregistrați fidel.
    • Like 0
  • Sunt curios care e ,,cartierul "ăla ,,rezidențial" promițător ? Toate sunt nişte mizerii inghesuite aflate prin bălăriile de la marginea oraşului. M-ați făcut curios.
    • Like 0
  • Copiii au atricat liniştea cartierului. Eu sunt decrețel iar generația mea a crescut cu cheia de gât şi mai făceam gălăgie , jucam fotbal ,mai se spărgea un geam ,bătaia cu cornete albea cartierul cu hârtii ,aveam babe şi moşi deranjați de gălăgie şi eram mulți. Ciudat articol ,eu nu l-am priceput. Problemele de organizare sunt tipice la noi in orice domeniu ,nu avem obiş uința şi mecanismele unei bune orînduieli dar nu are nici cine să la impună ,in vest sunt impuse ,nu le respecți te ard .
    • Like 2
    • @ Adrian Adrian
      Corina check icon
      Lucrurile s-au degradat mult în România în ce privește comportamentul copiilor: gălăgie, vulgaritate, obrăznicie, agresivitate, poftă de a distruge, nepăsare. S-ar zice că părinții nu-i mai educă și se bucură să scape de ei. Pe unde sunt și ce fac - astea-s amănunte...
      • Like 1
  • mike mike check icon
    Cred ca toti locatarii de acolo au nevoie de un "training" in Germania sau alta tara vestica... Sunt oameni cu educatii diferite acolo, care provin din medii diferite, iar asta este principala cauza a haosului in acea cumunitate mica. Daca aceste lucruri se intampla la o scara atat de mica, imaginati-va la nivel de tara ce se intampla si cat de divizati suntem.
    • Like 0
    • @ mike
      In Germania te mută ăştia in funcție de educația şi mediul din care provii ? Bună asta . Au doar reguli pe care trebuie să le respecți ,atât. Dacă nu o faci te lipeşti de o amendă măricică .. E simplu . La ei.
      • Like 3
    • @ Adrian Adrian
      mike mike check icon
      Eeee...ajungem la durerea noastra-amenda. Pai da, amenda, insa cine sa taie chitanta pentru ea?
      • Like 1
  • Cosmin check icon
    De ce nu a ieșit decât o singură dată cineva să atragă atenția copiilor? Păi probabil sunteți parte din problemă, ca noi toți dealtfel.
    • Like 2
    • @ Cosmin
      ghe.c check icon
      Un exemplu de gandire comunista....
      Daca nu fac galagie in "Programul de liniste" nu aveti nici un drept sa le faceti observatie.
      Orele de liniște sunt în intervalul 22:00 - 8:00 și între 13:00 și 14:00.
      • Like 1
    • @ ghe.c
      Cosmin check icon
      Mai citiți odată,concetrativă putin.
      Incercam o explicație la dilema doamnei, cum ati ajuns la ideea de a interzice ?
      • Like 0
    • @ Cosmin
      ghe.c check icon
      mai "concentrati-va " putin dvs.
      nu exista cuvantul "interzice" in comentariul meu
      • Like 0
    • @ ghe.c
      Cosmin check icon
      Telefonul bată-l vina...
      Dacă nu ai un drept, probabil că cineva tocmai ți l-a interzis, în opinia mea.
      • Like 0


Îți recomandăm

Adrian Despot

Un artist care urcă pe scenă nu ar trebui să-i mulțumească niciodată „domnului primar” sau altui politician. „Eu mulțumesc publicului”, spune Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie. (Credit foto: Vlad Bâscă)

Citește mai mult