Foto: Inquam Photos
Ați auzit toți de acest Sfânt Graal (cum îmi place să spun) al dezvoltării digitale în România. Un proiect ambițios al Uniunii Europene care ar fi trebuit să ne pregătească pentru un viitor al crizelor de orice fel. Un plan de reziliență care să îți ofere resurse pentru ce urmează.
Un plan făcut de România pe genunchi. La propriu. Oameni din Guvern care își sunau prietenii și cunoștințele ca să zică ce să scrie la diverse capitole. Debandada a fost vizibilă prima dată pe zona de agricultură în care a fost inclus un plan de acum mulți ani, pe care Comisia l-a respins pentru că nu se potrivea deloc cu realitățile de azi. Ne-a fost livrată gogoașa că în acest PNRR nu se dau bani pentru agricultură. Numai că, ce să vezi?, la câteva zile am aflat că Spania va primi milioane de euro pentru agricultură. De ce? Pentru că planul lor conține digitalizare și era gândit în contextul rezilienței.
De atunci am aflat tot felul de lucruri paralele cu realitățile din acest PNRR. Nu mă exprim dacă au fost intenționate sau nu, dacă au fost făcute din necunoaștere sau cu scopul de a „combina” ceva. Nu este treaba mea să fac judecăți de valoare, eu pot doar să constat ce se întâmplă pe teren.
O să vorbesc în acest articol despre cazul digitalizării bibliotecilor din România - un proiect sortit eșecului din start. Și voi explica cât se poate de clar și simplu de ce.
Ce presupune finanțarea aceasta la nivel național?
- 2.585.000 de euro pentru maximum 5 proiecte destinate sediilor centrale ale bibliotecilor județene, bani care trebuie să acopere renovarea, modernizarea și inclusiv extinderea acestora și totodată echiparea cu calculatoare și echipamente tehnice .
- câte 585.000 de euro destinați unui număr de 36 de proiecte. Cei 585.000 trebuie să acopere renovarea a trei biblioteci și echipare cu echipamente tehnice și achiziție/modernizare echipamente informatice pentru minimum 26 de biblioteci, dintre care minimum 8 să fie din zona rurală.
Practic, la prima vedere, un proiect gândit să renoveze și să doteze bibliotecile din România. Zic la prima vedere pentru că dacă cineva se deranja să gândească și practic ce înseamnă asta, se vedea cu ochiul liber că e o spoială ieftină aruncată în cârca Consiliilor Județene și a bibliotecilor.
Hai să facem o mică analiză:
585.000 de euro pentru 26 de biblioteci înseamnă 22.500 de euro pentru fiecare. O sumă mică pentru digitalizare, în opinia mea, dar hai să zicem că poate aveau cu ce să lucreze. Însă nu asta este suma aferentă unei biblioteci. Pentru că trei din aceste 26 de biblioteci, dintre care cel puțin una aflată în zona rurală, trebuie și renovate din aceiași bani și transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. La un calcul foarte simplu, de 70.000 de euro/per renovare (care de fapt la banii ăștia nici nu ar fi renovare propriu zisă, ci mai mult o recondiționare), înseamnă ca rămân 375.000 de euro pentru echipamente în 26 de biblioteci, adică 14.000 de euro pentru o bibliotecă. Din care să își cumpere cel puțin computere desktop cu monitoare, tablete/dispozitive hibride, dispozitive de protecție la supratensiune, echipamente audio-video, cum ar fi camera, microfon, căști, proiector LCD/ televizor, difuzoare, ecran de proiecție (sau un perete alb clar), tablă albă interactivă, accesorii și cabluri, router wireless, imprimantă multifuncțională wireless, cablu de extensie, echipamente de rețea, mobilier și materiale relevante, adecvate pentru o rețea de biblioteci digitale și pentru formare. Minimum. Și, în plus, tot de banii aceștia să își mai ia și: plăci albe tradiționale, markere pentru tablă albă, diagrame flip, ceasuri, mese modulare, scaune confortabile, prize electrice, jaluzele/perdele, panouri de mesaje, dulapuri de fișiere, lămpi, consumabile de birou, sisteme de afișare (precum tablele magnetice, panourile din pluta ori ecranele de proiectie), termometre si senzori de caldura pentru stabilirea unei atmosfere ambientale placute. Toate acestea de 14.000 euro, în contextul în care o tablă interactivă cu sistem video este în jur de 3.000 de euro, iar un laptop care să se miște cât de cât ok și să dureze câțiva ani e în jur de 800 de euro.
Ambișia proiectului este ca bibliotecile să se digitalizeze și să devină un loc în care să poți face cursuri de competențe digitale de bază care să includă alfabetizarea digitală, comunicarea, educația în domeniul mass-media, crearea de conținut digital, securitatea digitală și educația antreprenorială digitală. Pentru 2.500 de cetățeni.
Acum, care este schema prin care banii aceștia puteau ajunge la biblioteci?
Pentru a accesa acești bani Consiliile Județene ar fi trebuit să depună proiectul per județ cu cele 26 de biblioteci partenere. Pentru cele 3 biblioteci care urmau să fie modernizate era nevoie de DALI, autorizație de construcție și proiect tehnic. Acest DALI este un document costisitor pentru care nu existau bani bugetați. În afara de asta, multe biblioteci din mediul rural activau în case vechi care nu aveau nici acte, darămite să li se poată face un DALI.
De unde știu toate aceste lucruri? Am fost la o întâlnire cu reprezentanți ai Consiliilor Județene, primărie municipală și primării mici dintr-o regiune a țării. M-am dus cu intenția de a le da o mână de ajutor dacă au nevoie cu recomandări de echipamente și cum le-ar putea folosi. Acolo am aflat că nu vor depune. Citiseră toți ghidul, știau despre ce este vorba. Ei știau și ce e DALI și cât costă, oamenii erau foarte informați, însă au spus foarte clar că ei nu au cum să depună în aceste condiții.
Aceste proiecte sunt oarecum predefinite pe fiecare județ, adică dacă Consiliul Județean scria proiectul și punea toate actele solicitate, câștiga direct, fără competiție.
La primul call pentru aceste proiecte nu au depus nici măcar jumătate dintre județe (asta am aflat pe surse, că rezultatele nu s-au publicat nicăieri oficial și transparent). Crede cineva că bibliotecile nu voiau banii? Crede cineva ca în prag de alegeri locale Consiliile Județene nu voiau banii? Exclus așa ceva. Modul în care a fost gândită toată această schema a fost proastă de la început. De ce? Pentru că nu s-a deranjat nimeni să vorbească și cu oamenii din teren să vadă dacă se poate.
În cadrul acestui proiect, bibliotecarii ar fi trebuit să se angajeze să atingă acel target de 2.500 de cetățeni instruiți. În mediul rural. Sunt comune care nu au atâția cetățeni! Sunt orașe în care nu vin atâția cetățeni la bibliotecă! Iar bibliotecarii ar trebui să facă asta fără nici un buget, adică în salariul deja existent.
În același timp, tot în PNRR, e prevăzut pentru Banca Mondială un buget de 4 milioane de Euro ca să facă o cercetare în legătură cu ce training ar trebui să primească bibliotecarii și să facă training pentru aceștia. Deci există bani bugetați pentru cei care fac training, dar nu pentru cei care vor face munca de teren!
Mai mult decât atât, anul trecut a avut loc Conferința Națională a bibliotecilor din România organizată de ANBPR, în care evident s-a discutat și despre digitalizare, s-au reîntâlnit bibliotecarii, s-au prezentat studii de caz și exemple de bună practică. Eu m-am aflat acolo în calitate de speaker într-un panel legat de digitalizare și am întrebat dacă cineva de la Banca Mondială, cei care ar trebui să pregătească acest cursuri pentru bibliotecari se află acolo să audă și ei ce au acești oameni de zis, ce fac ei deja în bibliotecile lor. Iar răspunsul a fost că nu.
Dar facem cercetări – un fel de studiu de fezabilitate, ca poate combinația asta o înțelegeți mai bine. Un studiu de fezabilitate pe care dăm vreo 4 milioane de euro ca sa îi punem pe alții să facă treaba gratis, cam așa....
Singapore tocmai a anunțat că bibliotecarii, care teoretic sunt cumva asimilați unei meserii din trecut – că doar cine mai citește cărți fizice, nu?– vor putea sa ajute oamenii să navigheze în zona de AI. Știu ca veți spune că ei sunt cu 100 de ani în fața noastra si că nu ne putem aștepta la același lucru. Însă puteam cu acești bani, folosiți cu cap, să micșorăm foarte mult acest decalaj. Nu este nevoie decât de bunăvoință și să știi să asculți când pregătești un program, să nu crezi ca ai adevărul absolut, că toți ceilalți sunt proști și numai tu știi cel mai bine, căci acest lucru s-a dovedit întotdeauna a fi greșit.
Știți de ce este nevoie ca sa fim la nivelul Singapore? De niște întâlniri prietenoase cu bibliotecarii – în care să înțeleagă partea tehnica dar și importanța pe care o are transmiterea informațiilor pe care ei le învață. Astăzi, mai mult ca oricând este nevoie de educație media și educație în zona de AI. De ce? Pentru că vom asista la o furtună de știri false, imagini false și video false – în care dacă nu știi cum să le verifici, vei deveni extrem de ușor de manipulat. Iar manipularea în timpul alegerilor, dar nu numai, este cea mai periculoasă, pentru ca poate schimba soarta unei țări.
De ce am scris acest articol? Pentru ca atunci cand o sa realizăm că ne-am bătut joc de aceste milioane de euro și o să se întrebe marii experți care a fost cauza, să aibă un punct de pornire.
Cauza este ca nu avem nici o strategie de niciun fel, niciodată nu am avut, se schimbă un ministru, vine cu strategia proprie, și iar și iar o luăm de la capăt. PNRR a fost bun pentru țările care deja știau ce vor și vorbisera deja și își asumaseră asta.
La noi, a fost o colecție de mici planuri disparate, fără sinergii între ele, fără structura și făcute după ureche cu prieteni la telefon sau vizite prin birouri.
Întrebarea la final este: cine răspunde și cum pentru această șansă ratată?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.