Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cum şi cât plagiază studenţii britanici. Soluţii de la Cambridge pentru o problemă românească de fond

Plagiatul este, numai de câţiva ani, în atenţia opiniei publice din România, aceasta întâmplându-se, în principal, datorită mediatizării unor cazuri flagrante ale unor politicieni mai mult sau mai puţin vestiţi, care şi-au dobândit titlul de doctor în urma unei fraude. 

În realitate, plagiatul, oricât de pompos l-am denumi, este o hoţie şi, prin urmare, se înţelege că el se practică nu de ieri de alaltăieri: nici chiar de la Platon şi Aristotel încoace, cum se încerca, la un moment dat, să se vehiculeze, dar e cert că, în accepţia sa de bază, aceea de „furt academic”, plagiatul se regăseşte de mai multă vreme în şcoli, şi nu numai în cele româneşti. 

Ar fi nedrept să credem că instinctul de a fura îi caracterizează fundamental pe români, în timp ce alţii ar fi imuni la această ispită. Se copiază destul de mult şi în universităţile britanice – despre alte medii academice nu pot vorbi în cunoştinţă de cauză –, iar fenomenul a devenit tot mai amplu în ultimele decenii, odată cu expansiunea masivă a internetului. 

Diferenţa faţă de mediul românesc constă însă atât în perceperea publică a fenomenului, cât şi în dimensiunile şi modul lui de manifestare. În UK plagiatul nu este decât arareori subiect de dezbatere publică, iar aceasta numai atunci când se publică vreo statistică în presă sau când se întâmplă ceva inedit la una din universităţile lor faimoase: 

Cambridge sau Oxford. Altfel, cum politicienii britanici nu se înghesuie să facă doctorate, acestea fiind foarte greu de obţinut şi neaducându-le niciun beneficiu în carieră, dezbaterea în jurul lor este inexistentă. Plagiatul este tratat aici exclusiv în mediul academic şi este abordat cu maximă seriozitate.

Dimensiunile plagiatului. Când şi cum se copiază la britanici

În universităţile britanice în general, iar la Cambridge în special, plagiatul este considerat la fel de grav dacă se întâmplă atât într-o teză de doctorat, cât şi într-un banal eseu de anul I, iar consecinţele, în cazul dovedirii lui, sunt aceleaşi, ele mergând până la expulzarea din universitate. Mai mult, se acordă o atenţie sporită eventualelor practici neoneste ale studenţilor încă de la primul contact cu universitatea, astfel încât să nu se ajungă la asemenea incidente la nivel doctoral. 

Cu toate acestea, în ultimii patru ani, conform celei mai recente statistici, aproximativ 60.000 studenţi au fost acuzaţi de plagiat în universităţile britanice; dintre aceştia, 400 au fost exmatriculaţi, cca 12.000 au fost sancţionaţi prin scăderea drastică a notelor, iar în jur de 28.000 au primit sancţiuni mai uşoare, în funcţie de gravitatea plagiatului comis. 

Tehnica copy / paste, care pare a avea încă mare priză în România, este depăşită de tehnici mai subtile precum parafrazarea fără citare a textului-sursă, preluarea unor idei fără citare sau chiar angajarea unor companii care oferă, contra cost, servicii de essay writing. O statistică recentă făcută de publicaţia Varsity a relevat faptul că, inclusiv la Cambridge, 49% dintre studenţii anonim intervievaţi au recunoscut că au comis o formă de plagiat la un moment dat în cursul studiilor de licenţă.  

De ce e greu de plagiat într-o teză de doctorat la Cambridge

Dacă plagiatul nu-i scuteşte nici pe unii studenţi din anii mai mici de la Cambridge când vine vorba de teme săptămânale sau diverse lucrări elaborate în vederea unor examinări anuale, fenomenul este cvasi-inexistent când vine vorba de scrierea unei teze de doctorat. Motivele sunt multiple şi ţin, în primul rând, de natura sistemului doctoral şi a relaţiei cu profesorul coordonator, cu facultatea şi colegiul la care doctorandul este afiliat. 

Nimeni nu-şi permite riscul de a fi exmatriculat după ce a trecut printr-un proces de admitere şi finanţare a studiilor extrem de selectiv şi mai ales după ce a petrecut trei sau chiar patru ani de muncă asiduă în bibliotecă, laborator, spital sau pe teren. În afară de considerentele de natură morală, care, de regulă, îl împiedică pe doctorand să recurgă la plagiat, există numeroase impedimente obiective care fac plagiatul în cel mai înalt grad improbabil: 

1. Nicio teză de doctorat nu apare ca Venus din spuma mării, ci este rezultatul unui proces de cercetare originală, în care studentul este supravegheat continuu şi îndeaproape; or, e greu de crezut că profesorul coordonator cu care te vezi şi lucrezi zilnic în laborator sau care, în cazul disciplinelor umaniste, îţi cere lunar un raport sau o parte dintr-un subcapitol al tezei nu va sesiza eventualele nereguli sau tentative de furt pe care le-ai putea comite;

2. Presupunând, prin absurd, că ai reuşit să înşeli vigilenţa coordonatorului vreme de patru ani sau a comisiei de evaluare la sfârşitul fiecărui an, Universitatea are la dispoziţie şi un software anti-plagiat extrem de performant cu care verifică tezele la depunerea lor;

3. Examinatorii sunt, aproape fără excepţie, cei mai buni specialişti din lume în domeniul tezei tale de doctorat şi e dificil de închipuit că niciunul dintre ei nu va fi suspectat nimic în neregulă;

4. Susţinerea orală a tezei nu este deloc un proces formal, cum se întâmplă în universităţile româneşti, unde examenul final e mai degrabă un pretext pentru pateurile, pişcoturile şi şampania aferente, ci un veritabil interogatoriu care durează între două şi cinci ore, uneori chiar cu pauză de prânz, şi în care doctorandul trebuie să-şi susţină ideile exprimate în teză până la virgulă. 

În atari condiţii, decât să-ţi pierzi vremea încercând metode ingenioase de înşelare a sistemului şi a celor care au încredere totală în tine, mai bine te laşi păgubaş şi scrii o teză cinstită, dacă tot ai fost acceptat într-un loc în care puţini au privilegiul de a ajunge.

Surse ale problemei în sistemul românesc

Având experienţa atât a învăţământului românesc, la toate nivelele lui, cât şi a celui britanic, la nivelul doctoratului, am avantajul de a vedea, cu o oarecare detaşare, problemele endemice ale sistemului universitar din România. 

Cauzele pentru care plagiatul a scăpat, practic, de sub control în universitatea românească ţin, la suprafaţă, de atitudinea relativ laxă a universităţilor şi a profesorilor faţă de această practică, iar, mai în profunzime, de întregul sistem care structurează şcoala.

E limpede că atunci când le ceri studenţilor referate cu duiumul, pe care, ca profesor, nu le citeşti deloc sau peste care doar îţi arunci o privire superficială, nu faci decât să încurajezi furtul. La fel de limpede e că, dacă nu te preocupă foarte mult pregătirea studenţilor tăi şi nu te vei interesa, la intervale regulate, cum evoluează cercetarea lor, ce dificultăţi întâmpină, ce bibliografie citesc, cum îşi structurează proiectele, disertaţiile, tezele, nu le dai niciun feedback util, nu le explici, pas cu pas, în funcţie de nivelul lor, cum se scrie o lucrare ştiinţifică serioasă şi, mai ales, nu le oferi sentimentul că ţi se pot adresa cu încredere atunci când se împotmolesc, aceştia se vor descurca cum vor putea. 

Privită mai în adânc, problema porneşte însă mult înainte ca studentul să ajungă la universitate şi este legată de un sistem şcolar prăfuit, corupt, neperformant, bazat funciarmente pe memorare şi repetiţie mecanică şi, prin urmare, puţin receptiv la gândire critică şi inovaţie. 

Cum se poate ieşi din impas?

Soluţii realiste pe termen scurt şi mediu ar putea fi:

• adoptarea unor reguli explicite de conduită academică şi afişarea lor la vedere pe site-ul fiecărei facultăţi sau chiar al fiecărui departament, astfel încât studenţii, de la anul I de licenţă până la ultimul an de doctorat, să fie permanent informaţi cu privire la gravitatea plagiatului şi la mecanismele de evitare a lui. Universităţile nu au, actualmente, decât nişte coduri de etică abstracte, pe care e evident că nu le citeşte nimeni;

• organizarea de cursuri obligatorii prin care studenţii să fie învăţaţi cum se redactează o lucrare ştiinţifică, cum se alcătuieşte o bibliografie, cum se scriu notele de subsol, cum se citează din alt autor, cum se construieşte un argument propriu etc.;

• instituirea unor ore de tutoriat one-to-one, în care profesorul se întâlneşte, cel puţin de două ori pe lună cu studentul pentru a discuta progresul cercetării la care s-a angajat, dificultăţile întâlnite, variantele provizorii ale unei lucrări etc.;

• aplicarea, fără excepţie, a unor sancţiuni severe în cazul descoperirii şi dovedirii unui plagiat, nu numai în cazul tezelor de doctorat, ci şi al banalelor referate ori disertaţii de licenţă / masterat;

• renunţarea la păguboasele referate din şcoală, pe care e clar că elevii nu ştiu să le scrie întrucât le lipsesc disciplina şi forţa de a-şi construi o argumentaţie şi pentru care, spre a obţine o notă mare, sunt, practic, împinşi spre copiere din alte surse. În felul acesta, odată prostul obicei infiltrat în mentalitatea elevului, va fi greu de evitat la universitate. Referatele pot fi utile numai în măsura în care profesorii le şi citesc cu atenţie şi le şi explică elevilor, în prealabil, cum se alcătuiesc, precum şi, pe parcursul elaborării lor, unde şi de ce au greşit.

În universităţile britanice în general, iar la Cambridge în special, plagiatul este considerat la fel de grav dacă se întâmplă atât într-o teză de doctorat, cât şi într-un banal eseu de anul I

Pe termen mai lung, sunt de dorit trei lucruri esenţiale:

• creşterea calităţii profesorilor: îmi vine greu să cred că un profesor cu o autoritate ştiinţifică şi morală de necontestat, care-şi ia munca în serios, citeşte scrupulos lucrările studenţilor săi şi le cere să-i trimită, cu deadline-uri precise, toate variantele provizorii ale lucrărilor va fi uşor de păcălit;

• creşterea semnificativă, cel puţin la nivelul doctoratului, a exigenţelor de admitere şi, implicit, a prestigiului titlului de doctor; de asemenea, evaluarea finală trebuie să devină un examen în sine, nu doar un pretext de chef straşnic cu examinatorii şi colegii;

• trecerea de la un sistem de educaţie bazat pe memorare şi mimetism la unul bazat pe gândire critică şi creaţie originală.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am scris cateva esee pentru studenti prea incarcati,dar asta m-a obligat sa respect regulile privind citatele care sunt simple dar necesare pentru a evita acuzatia de plagiat.Pe de alta parte,nu poti scrie un eseu de 2-3-4-5 mii de cuvinte plin cu citate! Softul anti-plagiat in UK este foarte performant-simplu i-ti analizeaza eseul si stabileste in procente cat este plagiat din lucrare.Adica plagiatul FRIGE.In cel mai bland caz,te 'roaga sa-ti imbunatatesti' eseul sau sa-l refaci total.Apoi vin alte penalitati pentru situatii mai serioase.Daca Romania ar avea acest soft doar si deodata ar dispare problema.Si asa se bate toba ca Romania e plina de IT-isti.Ce simplu ar fi-nea deputatu' de la Balta Porcului scrie o lucrare pentru doctorat.Este analizata si in cateva zile nenea primeste scrisoare ca doar semnele de punctuatie sunt ale lui-cele folosite gresit,eventual.Si invitatia sa nu confunde o academie sau universitate cu o mocirla pentru porci.
    • Like 0
  • Sînt doctor din anii '70 al Universităţii Bucureşti; recomandările făcute aici pentru obţinerea unui doctorat curat erau atunci regula. Nu proslăvesc sistemul de învăţămînt de atunci, cum nu-l consider pe cel de acum totalmente păgubos, dar nu pot să nu întreb: cum a fost posibil şi ce a făcut posibil ca practicile benefice, valoroase din şcoala veche să fie uitate, aruncate la coş o dată cu ceea ce într-adevăr era rău şi trebuia schimbat? Ar fi fost mult mai uşor să se remodeleze sistemul, introducînd corijările necesare, decît să se schimbe din temelii, cum se pare că e cazul acum. Veşnica restructurare nu conduce decît la instabilitate, la neîncredere în şcoală, în societate, în tine însuţi, lipsit de criteriile valorii.
    • Like 1
  • check icon
    pentru mine lucrurile sunt simple. plecand de la definitie - A doctorate (from Latin docere, "to teach") or doctor's degree (from Latin doctor, "teacher") or doctoral degree is an academic degree awarded by universities that, in most countries, qualifies the holder to teach at the university level in the degree's field, or to work in a specific profession. - doctoratul poate fi dat de cineva care are o meserie si - Criteria for research doctorates vary, but typically include completing a substantial body of original research which may take the form of a single thesis or dissertation, or of a portfolio of shorter project reports (thesis by publication). The submitted dissertation is assessed by a committee of examiners and will then typically be defended by the candidate during an oral examination (viva in the UK and India) by the committee. Candidates may also be required to complete graduate-level courses in their field, as well as study research methodology. The time required to complete a research doctorate varies from three years, excluding undergraduate study, to six years or more. - presteaza in meseria lui 3-6 ani publicand articole si carti, participand la proiecte si realizand o cercetare asupra unui obiect. consider ca fara o condamnare de minim 9 ani, legislatia romana nu poate recunoaste unui detinut doctoratul :) si invers, odata ce se dovedeste plagierea unui doctorat, dottorul respectiv trebuie sa se retraga 3 ani, cu vizite conjugale si alte drepturi, la o puscarie comuna gainarilor :)
    • Like 0
  • check icon
    mda... se pare ca te referi doar la situatia plagiatului...

    din pacate in romania, politicienii sau oameniid e afaceri cu bani, isi "comanda" cartzi/teze originale, ca care un cadru didactic/de cercetare munceste luni de zile...asta mie mi se pare un furt intelectual cu mult mai grav decit plagiatul, care are sanse f. mari sa ramina nedetectat atita vreme cit examinarea /sustinerea tezei ramine o simpla formalitate de petrecere.

    intalnirile lunare sau bilunare dublate si de un formalism (formular de monitorizare al progresului) pot intradevar da un "traceability" la progress ca sa nu apara cum ziceai, teza de doctorat ca si venus din spuma marii.

    o alta masura pe care nu ai prevazut-o ar fi responsabilizarea conducatorului de doctorat (legala/penala) e IMPOSIBIL ca un conducator de doctorat sa nu stie cind omul ala (doctorandul) a muncit sau a frecat mentosana. nu se poate ca dupa 2-3 ani de pierdut vremea, sa apara teza gata scrisa. Si o sa spuneti ca de ce sa fie responsabil ca nu primeste bani...pai daca conducatorul de doctorat nu are de gind sa isi faca treaba, si se uita numa dupa remuneratzue, de ce nu renuntza la conducerea de doctorat? e clar ca foloseste asta ca un privilegiu care sa ii aduca foloase necuvenite

    in vest se foloseste o alta metoda pt reducerea riscurilor de plagiat sau chiar furt intelectual, este supervizarea in echipa.
    • Like 0
  • Cursurile de scriere academica sint rara avis in Romania, unde abunda accesarile din referate.ro! Este greu sa scrii daca nu stii cum se face... Iar universitatile sint interesate doar de banii platiti de cei care intra la doctorat, nu si de calitatea lucrarilor. Intr-o tara unde se dau 70 000 de diplome de licenta la Spiru' ce mai putem zice?!
    • Like 1
  • Am făcut un Masterat în Australia și iată ce am observat acolo legat de această boală a plagiatului.
    Înaintea oricărei lucrări ce trebuia predată trebuia ataşat un formular în care studentul declara că lucrarea respectivă e numai și numai munca sa și că e conștient de consecințele pe care la atrage plagiatul: excludere și plata unor daune (deloc mici) către universitate plus interdicția de a frecventa vreo universitate australiaă pentru termene ce ajungeau și până la 3 ani. Formatul academic și referințele erau obligatorii, nota scăzând foarte mult în lipsa lor. Toate lucrările erau verificate cu soft-antiplagiat și, ca o curiozitate, cca 10 procente dintre studenți au trebuit să dea explicații pentru lucrările lor. Prin urmare se poate reduce acest fenomen dacă există determinare. Nu e nevoie să reinventăm roata ci doar să o implementăm.
    • Like 3
  • Cum sa nu se plagieze dizertatii si lucrari de doctorat intr-o tara in care exista un website ca www.referat.ro si nu sare in sus de indignare ministerul educatiei nationale? Elevii nu pot trage decat concluzia ca nu este nimic rau sa iei de undeva ceva facut de altul si sa il livrezi ca si cum l-ai fi facut tu. De la referat la dizertatie sau teza de doctorat nu sunt multi pasi de facut.
    Trist. Foarte trist. Oare ce o fi simtind un conducator de doctorat cand izbucneste un scandal legat de o teza pe care a condus-o? Frustrare ca a fost pacalit de candidat? Rusine ca nu si-a dat seama ca teza e copiata din cauza ca nici el nu este destul de competent pentru pozitia respectiva? Sau nimic din cele de mai sus pentru ca a lasat sa treaca o teza despre care stia ca e copiata? Nu as vrea sa fiu in locul domnului profesor.
    • Like 0
  • Hequba check icon
    Două comentarii 1. In România s-a întâmplat ca studenții care au copiat tema să ia note mai mari decât cei care și-au făcut temele pe bune ... 2. În Anglia până și autoplagiatul e o problemă. Nu poți fi notat de două ori pe aceeași muncă. Adică, dacă ai primit o notă în timpul semestrului pe un eseu, nu poți folosi același eseu în lucrarea de licență
    • Like 1
  • Eu sunt student, in cei 4 ani pana acum, nu am avut voie sa am 4 cuvinte similare cu nicio alta lucrare a vreunui student.

    http://turnitin.com/ro/

    E atat de simplu, facultatea din banii aia fosrte multi face un cont aici, ei vor cauta toate resursele academice plus google, si cand un student isi trimite lucrarea catre student, site-ul cauta cuvintele in toate resursle(baza de date cu carti si lucrarile altor studenti) inclusiv Google.
    Sistemul asta este imbatabil, si atat de simplu!
    • Like 0
  • Cand un elev baiat care a descoperit sf-ul (fime, carti, jocuri) face la scoala o compunere despre o lume viitoare fara sa foloseasca " expresii frumoase" si i se transmite ca : data viitoare fara sf", ce credeti ca face data viitoare? Copy-paste expresii frumoase de pe net!
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult