Sunt un om care trăiește din cuvinte, dar pe Via Transilvanica am rămas fără cuvinte. M-am trezit de multe ori gâtuit de o emoție profundă în fața unei asemenea frumuseți. Via Transilvanica nu e un traseu pe o hartă, ci e un pretext să ne reîndrăgostim de România, să-i cunoaștem locurile tainice, comorile și oamenii.
Eu am făcut traseul de la Saschiz la Blaj, dar băieții din grup au început de la Putna și mi-au povestit că Bucovina e copleșitoare. „Chiar peste Ardeal, îți vine să crezi?”. Le-am spus că nu-i cred până nu văd cu ochii mei.
Am plecat pe traseu cu biciclete electrice închiriate de la un centru care oferă astfel de servicii pentru călătorii de pe Via. Sunt electrice, dar tot pedalezi de-ți iese sufletul din tine pe hârtoape. Adică te ajută, dar nu merg singure.
După cum vă spuneam, pe Via e ușor să-ți pierzi cuvintele și să le înlocuiești cu exclamații și onomatopee (de alungat câinii de la stâne).
Dar dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt la care m-am gândit zilele astea, acesta este „grijă”.
1. A fost grija înduioșătoare a băieților din grup pentru mine: să nu-mi rup ceva, să nu o iau prin urzici, să nu mă muște câinii. Camaraderia dintr-un astfel de grup face ca fiecare să aștepte pe fiecare, pentru că nu e o competiție, ci un efort de echipă.
2. Apoi e grija față de Via. A fost un moment în care am greșit drumul pentru că cineva tăiase niște copaci, iar traseul era camuflat de crengi. Am stat, am degajat, am curățat, din grijă față de cei care vor veni după noi.
3. Grija față de oameni și locuri e esențială. „Sașii au construit bisericile astea, dar noi trebuie să avem acum grijă de ele”, mi-a spus doamna de la cetatea fortificată din Moșna, un sat despre care nu știam că există, dar care am aflat că e celebru pentru 2 lucruri: cel mai bun lapte de vacă și prima vizită a prințului Charles, acum Rege al Marii Britanii.
4. Fără a folosi vorbe mari, în definitiv e vorba de grija față de România, față de culturile care au trecut pe aici și care au îmbogățit-o. Această frumusețe e fragilă și poate să dispară în doar o generație, dacă nu avem grijă de ea.
5. Mulțumiri speciale pentru familia Nemeș din cătunul Văleni, Valea Podului, Micăsasa. Eu oameni mai primitori, care să-ți dea tot ce au în casă, nu știu să fi întâlnit. Doamna Hajni ne-a întâmpinat cu cireșe, clătite, plăcinte cu vișine, aşa ca antreuri. A urmat o masă de coconi, cu ciorbe ardelenești cu tarhon și fripturi cu pireu, stropite de domnul Gabi cu licori producție proprie. Poate pentru că m-a văzut mai sighinaș, domnul Gabi mi-a zis că data viitoare când venim, taie un porc.
Prietenul meu Ciprian Aber m-a scos din oraș în călătoria asta. E corporatist, sibian și crește albine. Nu are rețele sociale. Davidescu e sufletul grupului și omul pe care te poți baza pentru orice problemă tehnică. Florian mi-a dat ultima lui picătură de baterie electrică, să urc o coastă abruptă, iar el a luat bicla la împins. Claudiu și Ştefan au avut grijă să nu rămân singur în contemplare și să nu-mi rup gâtul în toate turlele bisericilor în care am urcat. Iar Mădălin este un călugăr shaolin, tăcut și înțelept. Costi ne-a ajutat mult cu logistica pe traseu, iar vărul lui din Micăsasa e pâinea lui Dumnezeu.
Asta a fost Via de vară și, de va mai fi, vă voi mai povesti…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.