Cuvântul obscen: unii îl strigă, alții îl votează

Acum foarte mulți ani, m-am înscris la o sesiune de „comunicări științifice”, care se țineau la Institutul la care lucram. Natura acestor evenimente, anunțate în cercuri academice cu luni de zile înainte, pregătite de cercetători consacrați, dar la care participau tineri aspiranți la gloria revistelor de specialitate, era definitiv sobră, chiar severă. Zâmbetele erau îngăduite și erau de mai multe feluri: zâmbetul de încurajare, zâmbetul subțire, academic, zâmbetul condescendent, zâmbetul de ușurare, acesta din urmă aparținând îndeosebi debutanților care reușeau să treacă prezentarea cu bine. Ziua aceea a marcat în istoria Institutului un alt tip de zâmbet: zâmbetul înlemnit. Colegul Edi, cercetător frenetic și băiat de viață în timpul liber, și-a lansat cu elan tema, care era de altfel anunțată în micul caiet-program: „Câteva considerații asupra limbajului țigănesc…” O mică foială în sală, după care Edi a făcut și o necesară completare: „…Azi, despre muie”. Fiecare a înghețat în poziția în care l-a prins vestea. Sala, mormânt. Directorul nostru încerca să-și ascundă stânjeneala privind melancolic un tablou agățat strâmb pe un perete. Încurajat de atenția primită, Edi și-a purtat auditoriul cu generozitate prin toată familia lexicală a cuvântului tratat, menționând cu un soi de plăcere nedisimulată toate expresiile în care intră acesta, prilej cu care am aflat cât de fertil este acest termen socotit în general mai degrabă sterp. Nu mai țin minte despre ce s-a vorbit în restul sesiunii, nu mai țin minte nici măcar despre ce am „comunicat” eu, dar „considerațiile” lui Edi ne-au rămas tuturor în memorie, prilej de nesfârșite glume printre colegi, chiar și la mulți ani după ce Edi și-a luat adio, în stilul lui dezinvolt, de la România, alegând să comunice pentru restul vieții în Canada. După ce Edi și-a încheiat cuvântarea, s-a trecut la cele 15 minute de întrebări și răspunsuri, însă nimeni nu a mai avut vreo nelămurire, comunicarea fiind considerată unanim pe deplin lămuritoare. Cu o lungă experiență de viață, directorul nostru a avut prezența de spirit să treacă discret la următorul punct din program.

Mi-am amintit de felul în care oamenii subțiri de la Institut au știut să treacă peste acest moment văzându-i astăzi pe cei trei milițieni, șefime ceva din Ministerul de Interne, rostogolind muia pe toate ecranele în regim de breaking news. Tâmplă fierbinte lângă tâmpla Partidului, ei n-au înțeles că excesul lor de zel nu servește în niciun fel cauzei, ba, dimpotrivă. Scrufuloși la datorie, au dezmembrat plăcuțe, au amendat, au deschis dosar penal, după care au ieșit plini de importanță să explice inexplicabilul, blindați cu Convenția de la Viena, cu corespondența cu omologii suedezi (sic!), cu combinații de cifre și litere și alte bazaconii țâșnite de sub cașcheta lor de slugi de Partid. Nu au făcut altceva decât să sufle în foalele unei povești inițial teribiliste care s-ar fi stins așa cum s-a aprins, să amplifice senzația că trăim într-un stat milițienesc în care nu e bine să-l calci pe bătături pe Suveran și să-i facă până și pe cei mai pudici și mai pașnici dintre noi să scrie pe toate gardurile reale sau virtuale cuvântul eliberator. Explicația unuia dintre cei trei, care s-a arătat îngrijorat de efectul pe care un astfel de mesaj nociv („muie psd”) l-ar avea asupra copiilor, m-a înduioșat. La asta îi stătea mintea domnului de la MAI - cum răspunzi când cei mici te întreabă: „Daddy, daddy, ce e muia?”

Suntem țara din Europa cu cel mai mare număr de morți pe șosele. Suntem țara în care am stabilit un record mondial la furat autostrăzi. Suntem țara cu regi ai asfaltului fără a avea asfalt. Suntem țara în care conducătorii se plimbă de acasă până la televizor cu elicopterul. Suntem țara în care de 10 ani nu reușim să facem 3 kilometri de autostradă de la A3 până în București. Suntem țara din UE cu cel mai ridicat număr de conducători auto fără permis. Suntem țara în care grosul dosarelor penale sunt cu șoferi beți. Suntem țara în care centura sau scaunul copilului sunt motive de negociere cu organul. Suntem țara cu psihopați liberi în trafic, care conduc în stilul „la omor”, dau flashuri, claxonează turbat în mijlocul orașului, te bagă în șanț dacă nu te dai din calea lor și-ți arată degetul mijlociu după ce te-au depășit. Suntem țara cu șoferi la marginea apoplexiei, stresați, hăituiți, obligați să-și rupă mașinile în gropile pe care ar fi trebuit să le astupe acest Partid care de zeci de ani conduce România. Iar Miliția lui Dragnea, după 2 săptămâni de investigare riguroasă a cazului, smulge cu emfază plăcuțele de pe mașina „suedezului”, după care bate toba să dea siguranță și încredere la tot poporul. Câtă slugărnicie! Asta ne arată ce poate face regimul Dragnea din instituțiile acestui stat: așa cum Poliția este azi o simplă sculă la dispoziția Partidului, așa vor fi toate instituțiile „nealiniate” încă - Parchete, DNA, Justiție, servicii, ONG-uri, presă etc.

Bravo, Plutonier Căpșună, case closed, meritați o chiftea de la PSD! C-așa-i cu cuvintele obscene: unii le dau și sunt amendați, alții le votează și le servesc cu plăcere.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp