Foto: Christophe Simon/ AFP/ Profimedia
C'est étrange.
Momentul niciodată anticipat. Eternul care dispare brusc, amintindu-ne că nimeni nu are scăpare. Alain Delon – cine s-ar fi gândit – îşi ia rămas bun de pe acest pământ. Jalonat de discursuri omagiale, meme-uri şi RIP-uri.
Les mêmes mots.
Francezii, în fine, se trezesc la realitate şi îl jelesc.
Foto: Guillaume Souvant/ AFP / Profimedia
Rien que des mots.
Autorităţile, atente la pulsul poporului, iau în calcul o ceremonie publică, unde cei care l-au preţuit să-i mulţumească fiindcă a fost contemporan cu ei.
Encore des mots, toujours des mots.
Televiziunile şi-au schimbat programele, difuzează filme, interviuri şi documentare cu el. Paris Match a scos un număr omagial, dedicat lui Alain Delon.
Foto: Topfoto/ Profimedia
Les mots tendres enrobés de douceur.
Celebrităţi de pe întreg globul rostesc mâhnite:
Tu es comme le vent qui fait chanter les violons
Et emporte au loin le parfum des roses.
În Argentina, Cehia, România, Rusia, Japonia, Italia, Germania, Pakistan, femei şi bărbaţi care nu se cunosc împărtăşesc, de câteva zile, pentru o clipă sau o oră, aceeaşi emoţie inexplicabilă, aceeaşi tristeţe şi nelinişte.
Je ne sais pas ce qui m'arrive ce soir.
Şuvoaie de mărturisiri despre Alain Delon inundă, pentru ultima oară, online-ul.
Des mots faciles, des mots fragiles.
De pe toate meridianele, se aude acelaşi refren, acelaşi clişeu, repetat la unison în cincizeci şi nouă de limbi şi o sută de dialecte:
C'était trop beau.
Tu es d'hier et de demain.
Bien trop beau.
Tu es mon rêve défendu.
Anonimi de pretutindeni, tineri şi mai ales vârstnici, ce l-au perceput ca pe o bucăţică din tinereţea şi din viaţa lor, suspină îngânduraţi. Pentru ultima oară, cu gândul la el. Înainte să-l uite, înainte să revină la angoasele şi responsabilităţile lor. Căci viaţa merge înainte. Înainte să fie luaţi şi ei de acolo şi duşi Dumnezeu ştie unde.
Foto: Profimedia
Mais c'est fini le temps des rêves
Les souvenirs se fanent aussi.
A existat printre noi, dar mai ales printre ai lui şi, în ultimii ani, aproape toţi l-au ignorat. S-au amuzat pe seama lui, l-au ridiculizat, l-au numit narcisist, megaloman, arogant şi fanfaron. Ziarele i-au ciugulit ultimele fărâme de viaţă privată. Era bolnav şi ele se ospătau cu scandalurile din familia lui. Acum, că a plecat, îl redescoperă plini de regrete.
Je te regarde comme pour la première fois.
Si tu n'existais pas déjà je t'inventerais.
Dar, de fapt, încă din timpul vieţii începuseră să-l reinventeze.
Printre ei, românii, naivi şi lipsiți de discernământ, care continuă să distribuie, fără o tresărire de suspiciune, citate inventate, trunchiate, adăugite, atribuite lui.
Paroles, paroles, paroles, paroles, paroles...
Aşa e, răspund în cor extaziaţi alţi români după ce lecturează, satisfăcuţi, enormităţile debitate pe seama lui. Des mots magiques, des mots tactiques… Bine a zis. Écoute-moi! Un om de mare caracter. Un om care nu s-a sfiit să spună adevărul! Je te jure! Distribuie mai departe cuvintele marelui actor! Je t'en prie! Ne vei lipsi, Alain. Vei rămâne în inimile noastre pentru totdeauna.
Encore des paroles que tusêmes au vent…
Dar Alain Delon, sfinxul pe care, foarte probabil, nici măcar propriii copii nu l-au înţeles, de acolo de unde nimeni nu ştie unde s-a dus, le va răspunde:
Comme j'aimerais que tu me comprennes.
Foto: Profimedia
Pentru că tot ce aţi văzut au fost doar frumuseţea, faima, zâmbetul, lumina de pe chipul personajelor mele. Însă luptele pe care le-am purtat, durerile şi rănile pe care le-am ţinut ascunse, umbra ce se zbătea pe neașteptate să iasă pe chipul meu real, pe ele voi nu le-aţi cunoscut.
Iar superbilor lui conaţionali, care abia de acum încolo vor realiza ce au avut lângă ei şi au pierdut, le va spune dintre stele, fără a-i mai săgeta cu ochii săi albaştri:
Merci, pas pour moi.
Monument français, caramels, bonbons et chocolats… pe toate, luaţi-le şi băgaţi-vi-le-n fund!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mais l'été finit sa course, l'oiseau tomba de son nid
Et voilà que sur le sable nos pas s'effacent déjà
Et je suis seul à la table qui résonne sous mes doigts
Comme un tambourin qui pleure sous les gouttes de la pluie
Comme les chansons qui meurent aussitôt qu'on les oublie
Et les feuilles de l'automne rencontrent des ciels moins bleus
Et ton absence leur donne la couleur de tes cheveux
Une pierre que l'on jette dans l'eau vive d'un ruisseau
Et qui laisse derrière elle des milliers de ronds dans l'eau
Au vent des quatre saisons, tu fais tourner de ton nom
Tous les moulins de mon cœur"
Mi-a placut mult finalul articolului, Mihnea Rudoiu.