• Era început de decembrie. Abia se liniștiseră lucrurile cu proiectul Roșia Montană, când parlamentarii au venit, cu aceleași prevederi, în noua lege a minelor. Prinsă în zecile de pagini și sutele de amendamente, pe la ora 22:00, pe holul Camerei Deputaților.
Dinspre comisia juridică, unde erau dezbateri pe legea lobby-ului, traversează holul lung, unul câte unul, înspre alte holuri, cu alte săli mai mici.
Steluța Cătăniciu. Marton Arpad. Marius Manolache. Ciprian Nica. „Unde mergeți?”, i-am întrebat. „Până aici, la birou”. A doua zi, legea amnistiei și grațierii era băgată, peste noapte, pe ordinea de zi.
• Ies din lift și-mi dau seama că am greșit etajul. Ajunsesem la 4, când, de fapt, aveam treabă la 1M. Chem, din nou, liftul, și aștept. „Bună ziua”, îi urez, surprinsă, deputatului PSD Bogdan Niculescu Duvăz, președintele comisiei de statut. „Dar ați avut ședință? Că nu era programată...”, adaug eu.
„Nu chiar, o mică consultare între noi...”, răspunde senin. La acea „consultare”, deputații din comisia de statut și-au votat sume forfetare mai mari pentru transport și cazare.
Matematica populistă
Un cetățean care câștigă salariul mediu pe economie, adică aproximativ 2.000 de lei, face într-un an aproape 24.000 de lei, adică 5.400 euro. Un parlamentar câștigă, pe lună, 5.000 de lei doar indemnizația, adică 60.000 de lei - 13.500 euro pe an.
Un cetățean își plătește singur, din cei 2.000 de lei, cazarea (chirie, rată la casă, întreținere, utilități), transportul către locul de muncă. Parlamentarul primește 4.000 de lei pentru cazare și 1.000 de lei pentru transport și tot nu-i ajunge.
Programul standard de lucru, potrivit Codului Muncii, este de 40 de ore pe săptămână, cu minimum 20 de zile de concediu pe an. În cazul unui parlamentar, lunile iulie, august, decembrie și ianuarie sunt libere. Practica a demonstrat faptul că, în ani electorali, perioada de campanie electorală este destinată activității în circumscripții, adică o pauză de la munca în Parlament.
În 2012, au fost două campanii electorale, deci încă o lună de vacanță. În 2014, tot două campanii electorale, altă lună de vacanță. Plus zilele libere naționale, prima zi de școală, Paștele catolic și alte diverse sărbători.
Practic, un deputat sau un senator muncește cam 8 luni pe an. Din cele 7 zile din săptămână, pe parlamentari îi putem găsi la muncă de luni (când e program scurt, de la 13.00 la 18.00) până miercuri. De joi încolo, bate vântul, deși sunt programate ședințe în comisii. În toate zilele libere, toți parlamentarii își încasează fiecare indemnizație.
Într-o zi, un parlamentar rar depășește 6 ore de muncă pe zi. Lunea pot fi găsiți începând cu ora 13:00 și la 18:00 deja dispar. Marțea, când este program de comisii la Cameră și un plen matinal la Senat, ora 16:00 este deja târzie. Miercurea e agitație la Camera Deputaților, de la 10:00 la 15:00.
Practic, un deputat sau un senator muncește cam 8 luni pe an. Din cele 7 zile din săptămână, pe parlamentari îi putem găsi la muncă de luni (când e program scurt, de la 13.00 la 18.00) până miercuri
Unde se duc banii
Bugetele celor două Camere, adoptate la începutul lui 2015, depășesc 80 de milioane de euro. Numai apa și curentul consumate într-un an sar de 1 milion de euro. Salariile reprezintă cam o treime din tot bugetul.
Pentru cei 547 de parlamentari (câți au mai rămas), se plătesc aproape 10 milioane de euro pe an. La acestea se adaugă și celelalte salarii alocate celor câtorva mii de angajați ai Parlamentului: funcționari publici parlamentari, înalți funcționari publici și funcționari contractuali.
În total, doar pe salarii – aproximativ 50 de milioane de euro. Încă 3 milioane de euro se duc pe diurnele parlamentarilor într-un an. 7.5 milioane de euro se duc pe cazarea, transportul și telefonia mobilă a deputaților și senatorilor. Diferența o reprezintă sumele forfetare pentru cheltuielile cabinetelor parlamentare, plus deplasările externe.
Sursa foto: Guliver/GettyImages
Ce a produs Parlamentul
În 2015, Parlamentul a adoptat 266 de legi, care au fost și promulgate de președinte. Dintre acestea, 123 dintre ele sunt ordonanțe de urgență, semnate de Guvern, 12 sunt ratificări ale unor Acorduri între România și alte state, trei sunt Protocoale.
În 2014, au fost 187 de legi promulgate, dintre care 70 au fost Ordonanțe de urgență. În 2013, 384 de legi promulgate – 242 sunt Ordonanțe de urgență. Un calcul simplu arată faptul că puterea legislativă reprezintă, de fapt, doar jumătate din rezultatul legislativ final.
Parlamentul nu a lucrat ca un legislativ. Ci, mai degrabă, ca o extensie a Executivului, care a căpătat atribuții de Legislativ. Practic, avem un ghem de ordonanțe de urgență, care să răstoarnă în Parlament pentru a deveni legi.
Cele mai importante legi ieșite din Parlament au fost noul Cod Fiscal și noul Cod de Procedură Fiscală și legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice (legea Big Brother). În 2015, parlamentarii au dezbătut și aprobat multe zile dedicate unor activități, regiuni sau concepte: 10 mai, sărbătoare națională, Ziua Bucovinei, Ziua Ambulanței, Ziua egalității între femei și bărbați, Ziua Dobrogei.
Ce a rămas însă în memoria celor mai mulți au fost însă legile cu dedicație. Adică acele lege făcute în interesul aleșilor, nicidecum al cetățenilor. Mult de lucru a fost la schimbarea regimului incompatibilităților pentru aleșii locali, dezincriminarea conflictului de interese, introducerea superimunității pentru parlamentari, pensiile speciale pentru aleșii locali și pentru parlamentari, modalitatea mult mai restrictivă prin care se poate ajunge la arestarea prevenivă.
Activitatea nocturnă a Parlamentului
Când îi prinde noaptea în Parlament, e clar că se întâmplă ceva important. Un vot de ridicare a imunității pentru un demnitar important (vezi voturile date pentru solicitările DNA în cazul Elenei Udrea), o lege dezbătută și votată pe ascuns (legea amnistiei și grațierii, modificările aduse Codului Penal, superimunitatea) sau legea bugetului. Aceasta din urmă se întinde, de obicei, pe parcursul mai multor zile, iar votul final ajunge să fie dat în jurul orei 3:00.
Alte cazuri în care dezbaterile în Parlament au durat până spre miezul nopții au fost pe proiecte de lege controversate. Legea amnistiei, dezbătută pe la 22:00, într-o ședință paralelă a comisiei juridice, o ședință care nu a fost nici anunțată, nici publică.
Deputații munceau de zor. Legea lobby-ului într-o parte, legea amnistiei și grațierii în cealaltă parte. În același timp, nici Codul Penal nu a scăpat neatins. Deputații au adoptat, la sfârșitul lui 2013, o serie de modificări care dezincriminau conflictul de interese.
Tot în 2013, deputații au vrut superimunitate. Și au stat într-o ședință a comisiei de statut, o sală pierdută la etajul 3, cu ușile închise, până la miezul nopții. Legea a fost adoptată, însă, în final, a picat la Curtea Constituțională.
Legile bugetului sunt singurele care îi prind pe parlamentari muncind zile la rând, ore în șir, iar votul final e dat, aproape de fiecare dată, pe la ora 03.00. dar, pentru că oboseala e mare, voturile date prin ridicare de mâini sunt numărate în doar câteva secunde.
Corupție istorică în Parlament
În 2009, 7,7 milioane de români au decis, la referendum, că vor doar 300 de parlamentari. În decembrie 2012, tot în urma votului a 7,7 milioane de români, ieșea numărul istoric de parlamentari: 588. Acum, au mai rămas 547. Diferența de 41 de parlamentari constă în condamnați, urmăriți penal care au demisionat, decedați sau cei plecați spre funcții mai bune.
Legile bugetului sunt singurele care îi prind pe parlamentari muncind zile la rând, ore în șir
95 dintre ei au cel puţin un dosar, o decizie definitivă de incompatibilitate sau chiar o condamnare. 9 dintre aleşi au ajuns chiar la închisoare, după o condamnare definitivă. Partidul Social Democrat e campion la numărul de parlamentari certați cu legea – 40 . Liberalii au 24 de deputați și senatori care s-au confruntat cu mâna lungă a justiției, UNPR – 12, ALDE – 7, UDMR – 6, MINORITĂŢI 3.
Peste 50 de parlamentari au primit o condamnare, unii dintre ei chiar definitivă. În ciuda sentinței, majoritatea și-au păstrat mandatele. Tudor Chiuariu este unul dintre ei. A fost președintele comisiei juridice a Senatului și a rămas în cadrul comisiei și după condamnare.
Acum, deși a părăsit comisia juridică, este, în continuare, senator, cu o prezență redusă. Mate Andras este încă membru în comisia juridică a Camerei Deputaților. Oana Niculescu Mizil a mai fost parlamentar și după condamnarea cu închisoare. Liviu Dragnea, condamnat în primă instanță, este și el, în continuare, deputat.
Numai în 2015, au venit zeci de cereri de începere a urmăririi penale, reținere și arestare preventivă, multe dintre ele fiind respinse de parlamentari.
În slujba cui?
În ciuda dovezilor factuale, care demonstrează în slujba cui funcționează Parlamentul, încă sunt deputați și senatori, destul de mulți, de altfel, care se întreabă de ce au o imagine atât de proastă. Aleși care dau vina pe presă că a mediatizat subiectele negative și din cauza căreia oamenii sunt revoltați pe parlamentari. Statisticile însă au divizat până și opiniile lor. Unii au ajuns și ei la concluzia că nu prea mai au încredere în Legislativ și, în general, în politicieni. Alții, însă, susțin că unii ar merita și statui pentru dedicarea cu care și-au exercitat mandatul.
De multe ori, parlamentarii pot fi auziți că apără statul de drept și luptă împotriva corupției. Iar când vine proba de foc – o ridicare de imunitate a unui coleg, fie el și Elena Udrea – brusc, procurorii fac abuzuri.
Mulți se plâng că au indemnizații foarte mici, insuficiente pentru un demnitar, însă când vrei să-i găsești la serviciu, mai ales dacă te nimerești într-o zi de joi, ia-i de unde nu-s. Dacă îi cauți la biroul parlamentar, nici acolo nu-i găsești. Uneori, dai de ei la Techirghiol sau la vânătoare de mistreți.
De la legislatură la legislatură, calitatea aleșilor și, implicit, a Parlamentului a scăzut constant. A spus-o unul dintre parlamentarii „nemuritori”, udemeristul Marton Arpad, unul din cei cinci aleși care au prins toate legislaturile după 1989. Deputatul UDMR a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că acum Parlamentul a devenit „locul unde nu trebuie să te pricepi la nimic, unde nu trebuie să lucrezi, unde te poţi îmbogăţi”. Și una dintre cauzele majore este venită din interiorul partidelor, care nu au mai avut un control și un set de criterii în alegerea candidaților. Fapt care, o spune tot Marton Arpad, a deschis „porțile hazardului în Parlament”.
Cele mai slabe legislaturi sunt ultimele două, adică cele rezultate în urma uninominalului mixt. Cea mai bună însă este prima, legislatura 1990-1992. Motivul, susține liderul UDMR, naivitatea aleșilor și dorința lor de a schimba un sistem. Iată un prim motiv care poate duce acum, la 26 de ani de la Revoluție, la o schimbare majoră de paradigmă. Motivarea tinerilor, încă neprelucrați de politică, naivitatea și ardoarea de a schimba tot ce a mers prost până acum – sunt lucruri care pot readuce Parlamentul acolo unde îi este locul: în centrul democrației, în slujba poporului.
Schimbarea
Toate sondajele din ultimii ani arată o scădere constantă a încrederii cetățenilor în Parlament. În definitiv, mulți se întreabă dacă e cineva în Legislativ, în mediul politic, care să merite încrederea lor.
S-a ajuns în această situație pentru că mult timp interesul personal al alesului a primat. Frustrarea cetățenilor vine și din numărul mare de parlamentari, numărul mare de parlamentari care au probleme cu legea, care și-au pierdut astfel legitimitatea. De ce un corupt ar trebui să aibă dreptul de a face legi? Atunci nu există riscul ca legea să nu fie decât în interesul lor, al partidelor?
Noi vrem o schimbare. Cantitativă și, cel mai important, calitativă. Avem nevoie de un Parlament real. Se presupune că este esența democrației.
Sursa foto: Guliver/GettyImages
De ce să plătesc un parlamentar care-și ia vacanță în campaniile electorale ca să-și ajute colegii să fie aleși la primărie, la Consiliul Județean, la europarlamentare sau la prezidențiale?
Sentimentul străzii este că garda veche trebuie să plece. Ei sunt mulți. Prea mulți și nu reprezintă interesele cetățenilor, ci ale partidelor. Sunt doar niște mâini ridicate, niște voturi în plus. Niște numere care fac o majoritate sau o opoziție. Iar când se pune problema să facă un lucru cu adevărat util, precum revizuirea Constituției sau modificarea legilor electorale, chestiuni cu impact asupra cetățeanului, lipsa de transparență își spune, din nou, cuvântul.
Ce încredere să ai într-un parlamentar care el însuși recunoaște că există grupuri infracționale în toate instituțiile? Același care cere un salariu de 3.500 de euro pentru a-și putea schimba cămășile atunci când are întâlniri oficiale?
La urma urmei, de ce să nu simți revoltă atunci când auzi un parlamentar spunând că cei care au pensii mici sunt cei care nu au muncit deloc sau cei care au lucrat la CAP? Același parlamentar care are o pensie de 1.500 de lei pentru cei peste 40 de ani de activitate ca medic...
De ce ar susține un cetățean un parlamentar care se pune singur deasupra legii și deasupra tuturor? Cel care spune că un demnitar este mai presus de orice medic, inginer sau profesor...
De ce ți-ai dori un Parlament ca al nostru, cu 588 de reprezentanți, care, raportat la populația României, îl depășește pe cel al Germaniei, de exemplu?
Noi vrem o schimbare. Cantitativă și, cel mai important, calitativă. Avem nevoie de un Parlament real. Se presupune că este esența democrației. De aceea ne dorim un Parlament cât mai onest, cât mai transparent și care să lucreze în interesul alegătorilor.
Vrem să simțim că dezbaterile, legile sunt făcute pentru oameni. Vrem să nu ne mai simțim furați, mințiți. Vrem uși deschise, un acces mai ușor al cetățenilor la procesul legislativ. Și când vom vedea o deschidere a parlamentarilor către toate aceste lucruri, nu vom mai striga împotriva pensiilor speciale. Și abia atunci se va produce schimbarea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu imi place ca isi dau pensii speciale si ca ne insulta afirmand ca ei sunt mai presus decat restul cetatenilor. Oare in ce privinta? Cand ii auzi vorbind pe cei mai multi dintre ei te intrebi daca au terminat scoala generala. Nici nu vreau sa ma gandesc ce perle de ortografie ar putea produce cei mai multi dintre ei. Nu ma simt reprezentat de un individ care nu vorbeste corect limba tarii in care legifereaza.
Cum as putea avea incredere intr-un individ care este cercetat pentru fapte enumerate in Codul Penal? Ma simt furat cand din banul public sunt platiti chiulangii in Parlamentul Romaniei. Le taie cineva din indemnizatii cand pleaca de marti cand ei ar trebui sa semneze condica de prezenta la plecare joi seara?
Le imputa cineva cheltuielile cu deplasarile in tot felul de destinatii unele mai exotice decat altele daca dupa un an de zile nu s-a semnat nici un document cu vreo autoritate din locurile pe care le-au vizitat si de unde au postat poze pe Facebook in tinuta de vacanta?
Nu imi plac parlamentarii nostri care isi arunca cuvinte grele de ai zice ca urmeaza sa se omoare intre ei iar dupa putine zile se regasesc ca buni prieteni, de parca ne-ar spune: fraierilor, da' ce ati crezut ca e pe bune?
Nu imi plac parlamentarii nostri pentru ca au reusit sa compromita ideea de Parlament ca templu al democratiei. Ma uit pe canale de stiri straine si vad parlamentari din alte tari, mai la Vest, si nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ca "vreau o tara ca afara"
Si lista de motive pentru care nu iubesc parlamentarii nostri ar putea continua.
Poate de acum înainte să ne uităm mai bine când votăm.
Nu contest adevărul datelor prezentate, dar totuși articolul mă înfioară. Situația seamănă cu cea a Germaniei anilor 30. Cei 300/588, aleși „uninominal” sunt aleși uninominal pentru că am răspuns la o lozincă populistă, la fel ca și cea cu 300.
Pentru că nu votăm doctrinar, ci votăm pentru găleți și pungi cu zahăr, sau pentru cel care „le-o zice mai bine”.
Pentru că nu le cerem, nu le impunem principii. Noi trebuie să le dăm o listă cu ce să facă.
În anii 90' discuțiile erau despre numărul de pași pentru liberalizarea prețurilor. Despre repede sau încet. Dar ceea ce s-a schimbat s-a schimbat pentru că așa am cerut noi, să fie încet. Să nu doară, să ne mintă.
Iar partea cu "penalitatea" ar trebui sa fie principala conditie - ai fost condamnat, nu mai ai dreptul sa candidezi vreodata iar daca esti parlamentar vei fi "demisionat" by default. Si se taie si toate "pensiile cuvenite". Plus transparenta totala la "consumabile" - sa se stie cat costa fiecare foaie de hartie. Agenda zilnica sa fie publica astfel incat fiecare contribuabil sa stie ca daca are nevoie de Deputatul X unde il gaseste cu exactitate. Iar daca nu il gaseste acesta sa aiba o explicatie plauzibila. Si "bomboana de pe coliva" - fara imunitate. Eu daca incalc legea, politia nu cere voie colegilor sa ma ia la intrebari.