Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

De ce nu poate exista o dictatură în Statele Unite. Votul indirect în SUA şi urmările lui

Criticii sistemului politic american, când fac comparaţia cu democraţiile europene, se înverşunează în special împotriva a trei elemente pe care le consideră inferioare: sistemul cu două partide, numărul limitat de candidaţi în alegerile prezidenţiale şi votul indirect.

În articolul publicat săptămâna trecută (Candidaţii din umbră) am arătat că, atunci când se referă la primele două „scăderi”, critica se face de pe poziţia lipsei de informaţie complete: în Statele Unite sunt numeroase partide politice şi, în fiecare ciclu electoral, se înscriu mai mulţi candidaţi (poate chiar prea mulţi) decât crede lumea.

Astăzi ne vom opri puţin la votul indirect, căutându-i originile, explicaţia, posibilele calităţi şi desluşind urmările lui, lăudate de unii şi hulite de alţii.

În alegerile locale, de oraşe şi comitate, în care se votează primari, şerifi, trezorieri şi membri ai comitetelor şcolare, în cele de stat, în care se votează guvernatori şi locţiitorii lor şi membri ai congresului statului, dar şi în alegerile naţionale pentru forul legislativ (membri ai Casei Reprezentanţilor şi ai Senatului), mecanismul alegerilor este cel direct, cetaţenii votând pentru unul sau altul dintre candidaţi. O paranteză: până în anul 1913, alegerea membrilor senatului american a fost de tip vot indirect, modificată ulterior.

În alegerile preliminare (primare) şi generale ale preşedintelui, ca şi în alegerile generale pentru vicepreşedinte, mecanismul este indirect și cetăţenii votează nu pentru candidaţi, ci pentru intermediarii electorali: delegaţi, la alegerile preliminare, şi electori, în cele generale.

Acest lucru este stipulat în Constituţia Statelor Unite şi are mai multe explicaţii.

La începuturile ţării, prima republică din epoca modernă, nu existau partide politice şi nici un mecanism prin care să poată fi colectate voturile, pentru întreaga uniune. Părinţii Fondatori s-au temut de mai multe lucruri. Unul dintre ele a fost considerentul că, la alegerile prezidenţiale, se vor prezenta foarte mulţi candidaţi, în condiţiile în care criteriile pentru un candidat valid nu erau deloc limitative: cetăţean născut în Statele Unite, în vârstă de mai mult de 35 de ani, fără nicio condamnare juridică şi care a trăit peste 15 ani pe teritoriul uniunii americane (articolul 2). Prin amendamentul nr. 12, s-a adăugat hotărârea conform căreia candidatul la postul de vicepreşedinte trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii cu cele cerute candidatului prezidenţial. Abia după moartea lui Franklin Delano Roosevelt, Congresul a votat amendamentul nr. 22, prin care niciunui preşedinte nu i se va îngădui să candideze pentru al treilea mandat.

Prin structura federală a statului, votul indirect asigură o uniformizare a criteriilor de alegere, datorită electorilor informaţi şi cu experienţă de politică publică.

Apoi Părinţii Fondatori au luat în discuţie şansa ca un candidat nepotrivit (abuziv, manipulativ, necinstit) să ajungă la poziţia de preşedinte prin „tirania majorităţii”, democraţia fiind astfel făcută vulnerabilă, aşa cum au dovedit multiple exemple istorice. Dacă votul popular, obţinut prin eludarea adevărului, ar aduce pe primul loc candidatul greşit, filtrul electorilor – care au capacitatea unei judecăţi politice corecte - poate interveni salvator, eliminându-l.

Un alt motiv a fost teama că distanţele mari şi comunicarea precară şi nesigură vor influenţa şi alegerile şi transmiterea voturilor şi nu vor putea preveni fraudele. Un vot direct mai aduce cu el şi dominarea politică a oraşelor, cu populaţie mare şi aruncă în nesemnificativ preferinţele electorale ale locuitorilor din zonele rurale.

Prin structura federală a statului, votul indirect asigură o uniformizare a criteriilor de alegere, datorită electorilor informaţi şi cu experienţă de politică publică.

Cum se petrece votul indirect? La alegerile preliminare, cetăţenii din fiecare stat votează pentru delegaţi. Preliminariile celor două partide se desfăşoară într-o modalitate progresivă, începând în luna ianuarie a anului electoral prezidenţial (pentru alegerile din 2016, preliminariile cele mai timpurii sunt programate pe 1 februarie) în Iowa şi sfârşind în iunie, în Districtul Columbiei (teritoriul pe care este capitala ţării, oraşul Washington). Deşi nu votează la alegerile generale, cetăţenii din teritoriile americane Porto Rico, Samoa, Guam şi insulele Virgine Americane participă la selectarea candidaţilor prin alegerile preliminare.

Alegerile preliminare sunt alegeri partizane, fiind separate după partidul al cărui candidat este ales. După criteriul de admitere al cetăţenilor la vot, preliminariile sunt de trei feluri: închise (votează numai cetăţenii înscrişi pe listele partidului respectiv), deschise (votează oricine) şi semi-deschise (în care votează cetăţenii înscrişi, dar se permite şi accesul independenţilor, care optează pentru unul dintre partide).

După cum se desfăşoară votul, alegerile preliminare sunt de tip clasic (cetăţenii pun buletinele de vot în urne) sau de tip caucus (cetăţenii se adună în ziua alegerii într-un anumit sediu (case particulare, cluburi, şcoli, centre electorale, etc) şi dezbat informaţiile referitoare la candidaţi, cu susţinerea unuia sau altuia, cu eliminarea argumentată a celor pe care îi găsesc nepotriviţi. La sfârşitul acestor conclave, care pot dura ore şi pot deveni foarte înfierbântate, adunarea votează într-un mod neformal (ridicarea mâinii, petece de hârtie cu numele candidaţilor) şi termină cu selectarea unui singur candidat, după care comunică rezultatul comitetului electoral al statului. Deşi numele de caucus sugerează o origine latină, el este de fapt un cuvânt indian, numele dat unui fel de sfat al comunităţii, care dezbate alegerea soluţiei într-o problemă de interes colectiv. Termenul a apărut pentru prima oară în notele din coloniile engleze din America de Nord în secolul XVII şi ar fi fost preluat de la tribul Algonquin. În prezent, folosit numai pentru semnificaţia lui de adunare cu scop politic, cuvântul s-a răspândit şi în alte ţări: Canada, Australia, Noua Zeelandă, etc. Dintre cele cincizeci de state americane, unsprezece au alegeri preliminare de tip caucus: Iowa, Noul Mexic, Dakota de Nord, Maine, Nevada, Hawaii, Minnesota, Kansas, Alaska, Wyoming, Colorado şi Districtul Columbia.

În cele şase luni de alegeri preliminare, candidaţii acumulează delegaţi, aşa cum se adună punctele într-un turneu sportiv. În alegerile de anul viitor, republicanii se vor bate pe 2.472 de delegaţi şi candidaţii democraţi pe 3.283. La stabilirea numărului de delegaţi pentru fiecare stat, criteriile celor două partide sunt legate de populaţie, numărul de electori ai statului (care este suma membrilor Casei Reprezentanţilor şi ai Senatului, plus 3 electori pentru Districtul Columbia, ceea ce aduce un total de electori de 538) şi de distribuţia şi dimensiunile circuscripţiilor electorale.

Pentru ca un candidat să aibă dreptul să câştige delegaţi, el trebuie să adune minimum 15% din voturile acelui stat. Unii candidaţi lasă să treacă unele preliminare, fără să participe la ele, după calculul făcut cu strategii lor de campanie.

Neexistând partide politice în epocă, cei care au scris constituţia americană nu au făcut nicio menţiune la alegerile preliminare, apărute ulterior. Sunt mai multe voci care critică preliminariile americane, sau cer modificarea lor. Faptul că se întind pe o durată lungă, de şase luni şi că avansează în faze este – după unii – un factor de neechitate. Susţinătorii sistemului aduc însă argumentul că, neavând o singură dată pentru toate preliminariile, candidaţii pot să îşi dedice mai bine atenţia, eforturile şi resursele unui număr limitat de state, la fiecare etapă şi că desfăşurarea progresivă dă publicului electoral mai multe şanse de a cunoaşte în detaliu candidaţii, prin expunerea lor în adunări, conferinţe, dezbateri şi evenimente media. O altă critică este aceea că statele programate pentru o fază tardivă a preliminariilor, aşa cum sunt cel mai populat stat, California şi cel mai dens populat stat, New Jersey, işi văd diminuate şansele de a-şi face auzită vocea cetăţenilor lor şi trebuie să se mulţumească cu un impact limitat asupra rezultatelor, deja conturate în faza în care ajung ele să voteze.

După terminarea alegerilor preliminare, se ţin convenţiile naţionale ale celor două partide, în care toţi delegaţii aleşi îşi fac cunoscut votul oficial pentru candidatul prezidenţial. Convenţiile au mai mult un rol decorativ şi de confirmare, fiindcă la data la care se ţin, întreaga naţiune ştie deja cine sunt cei doi care se vor înfrunta în alegerile generale. Partidele politice folosesc ocazia convenţiilor pentru discursurile unor personalităţi politice bine alese, prin care vor să modeleze deja opinia alegătorilor. Cu convenţiile celor două partide, campania oficială pentru alegerile prezidenţiale generale începe deja.

La alegerile generale, primul candidat care are mai mult de 270 de electori, din totalul de 583, câștigă alegerile. Câteodată, cel care devine preşedinte şi are cel mai mare număr de electori, nu are şi majoritatea la votul „popular” (numărul de cetăţeni care au votat electorii candidatului respectiv. S-a calculat că este teoretic posibil ca un candidat să câştige preşedinţia americană fiind victorios în numai 11 dintre cele 50 de state: California (cu 55 de electori), Texas (38), Florida (29), New York (29), Pennsylvania (20), Illinois (20), Ohio (18), Michigan (16), Georgia (16), Carolina de Nord (15) şi New Jersey (14). Aceste state aduc, când sunt combinate, cei 270 de electori necesari pentru victorie.

Când votează, electorii înscriu un vot pentru preşedinte si un altul pentru vicepreşedinte. In cazul în care electorii nu confirmă vicepreşedintele propus de partidul câştigător, se va face o alegere în congresul american, cu membrii camerei reprezentanţilor. Ei vor vota un candidat, dar nu prin vot individual, ci prin votul delegaţiei fiecărui stat. Fiecare delegaţie exprimă un singur vot, anulând diferenţele dintre statele mari şi cele mici.

Electorii sunt persoane cu experienţă politică şi cu un credit ridicat de încredere. Mulţi sunt foşti oficiali (guvernatori, congresmani, senatori, judecători), dar pot fi electori numai cei care nu sunt în funcţie activă.

Dacă electorii nu definesc un preşedinte (eventualitate posibilă mai mult în alegerile cu un al treilea candidat), el va fi ales de senatul american, fiecare senator exprimând un vot. În istoria alegerilor americane, o astfel de eventualitate a fost întâlnită o singură dată, în anul 1824.

În trei cicluri electorale, în anii 1876, 1888 şi 2000, votul electoral nu a corespuns cu cel popular. Aceasta nu a schimbat rezultatul alegerilor, câştigul fiind al candidatului cu cei mai mulţi electori.

Nu există exemplul unei dictaturi în istoria americană, nu au fost lovituri de stat, crize de guvern şi nici regimuri militare care au preluat puterea politică. Sunt puţine şanse ca actualul sistem electoral să se modifice în viitor, tot aşa cum nici Constituţia Americană nu a fost vreodată înlocuită.

Votul prezidenţial indirect, prin electori, este criticat periodic şi printre reproşurile care i se aduc sunt faptul că poate anula votul popular, că nu include teritoriile americane care nu sunt state (Porto Rico, Samoa, Guam şi Virginiile Americane), că favorizează statele mai puţin populate (în New Jersey, un vot de elector reprezintă un număr dublu de cetăţeni alegători faţă de cei din Dakota de Sud), că are o prea mare complexitate procedurală şi că dezavantajează posibilii candidaţi ai celui de al treilea partid, care nu au câştigat niciodată alegerile prezidenţiale.

Părerile care sunt în favoarea menţinerii sistemului inventat de părinţii naţiunii par mai întemeiate şi au avantajul că s-au verificat în 238 de ani de istorie americană. Astfel, este demonstrat că, prin sistemul de electori, alegerile prezidenţiale nu au devenit centrate pe ariile urbane. De asemeni, ele au contribuit la fundamentarea – fără crize – a sistemului federal al uniunii.

Minorităţile, la fel cu aşezările mici şi statele cu populaţie redusă, nu sunt dezavantajate.

Prin perpetuarea sistemului de două partide dominante, ţara a beneficiat de o stabilitate de negăsit la alte state. În istoria americană, nu există criză de guvern, nici alegeri anticipate. În bună parte acest fapt se datorează guvernelor monocolor, fără niciun exemplu de guverne de coaliţie.

Dacă ar apărea fraude electorale, prin sistemul de electori ele nu pot fi decât izolate şi nu influenţează rezultatul final.

În fine, sistemul are flexibilitate prin prevederile constituţionale care îi dau autoritate să intervină în cazurile în care niciun candidat nu are destui electori pentru a deveni preşedinte sau vicepreşedinte. În plus, autoritatea electorilor se extinde şi asupra situaţiei în care un candidat devine incapacitat fizic sau moare în timpul campaniei. Alegerile nu se repetă, fiindcă electorii vor fi cei care confirmă candidatul potrivit propus de partidul câştigător, care şi-a pierdut candidatul desemnat iniţial.

În argumentaţia negativă a celor care consideră votul indirect din Statele Unite ca fiind un fenomen politic izolat, în contradicţie cu votul universal şi direct din toate celelalte state, intervin – din nou – judecăţi părtinitoare şi inexacte. Votul indirect nu este exclusiv american.

Preşedintele Indiei, ca şi cel al Germaniei, Italiei şi altor ţări sunt aleşi de parlamentele respective, nu direct de cetăţeni. Este adevărat că în aceste cazuri, preşedinţii nu sunt şefii executivelor, aşa cum este preşedintele american.

Cel din fruntea executivului Marii Britanii, primul ministru preia funcţia când partidul lui, câştigător în alegeri, îl desemnează şi el este confirmat de monarh. Această modalitate nu este deloc apropiată de votul direct al masei electorale.

Apoi vin organizaţiile multinaţionale şi suprastatale: ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite, NATO - North Atlantic Treaty Organization, OSCE – Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Comisia Europeană şi Parlamentul European. Unele din ele, aşa cum este Parlamentul European, se bazează pe votul direct din fiecare ţară, care desemnează cei 751 de membri. Dar alegătorii direcţi din aria electorală Vaasa din Finlanda nu numai că nu au nimic comun cu alegătorii din judeţul Mehedinţi, dar nici măcar nu au auzit de ei. Iar cei care iau decizii la ONU, OSCE şi Comisia Europeană, decizii care se râsfrâng asupra multor ţări din lume, nu au fost aleşi, ci desemnaţi de guvernele naţionale. Delegaţii ONU ajung în funcţie prin numirea de către guvernul lor, dar nu toate statele membre ONU au guverne democratice.

Apărut în secolul XVIII dintr-o necesitate istorică, votul prezidenţial american indirect, bazat pe Colegiul Electoral, a căpătat o solidă confirmare istorică: nu există exemplul unei dictaturi în istoria americană, nu au fost lovituri de stat, crize de guvern şi nici regimuri militare care au preluat puterea politică. Sunt puţine şanse ca actualul sistem electoral să se modifice în viitor, tot aşa cum nici Constituţia Americană nu a fost vreodată înlocuită.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • cam dezamagitor articolu, ma asteptam la o explicatie mai detaliata a ratiunilor acestui sistem, peste care s-a trecut foarte superficial, intinzand povestea cu informatii care pot fi gasite cu usurinta altundeva... in fine. Poate ne lamuriti totusi un lucru: conform constitutiei urmatorul pas in stabilirea presedintelui este votul efectiv al electorilor care urmeaza sa aiba loc in Decembrie, parca. De ce nu se asteapta acest vot pentru a-l declara formal castigator pe Trump? el este deja primit de Obama la Casa Alba pentru predarea cheilor de la camara, etc... votul asta al electorilor e ceva formal si este tratat ca atare. Oamenii aia se intalnesc sa semneze "ca notarul", vorba unui alt presedinte... oare asta au vrut Parintii Fondatori? Intreb si eu...
    • Like 2
  • Hmm -- as fi deosebit de interesat acum de un comentariu din partea Dvs. Donald Trump a fost ales impotriva votului majoritar al populatiei SUA, a fost ales in principal datorita contributiei statelor care au un numar disproportionat de electori comparativ cu populatia (si, cum comentam anterior, un nivel de educatie relativ scazut). S-a manifestat undeva "intelepciunea" electorilor?
    • Like 0
  • Cand au votat vreodata electorii altfel decat pentru candidatul care a obtinut majoritatea votului popular intr-un stat ?
    Ne tot asiguram ca sistemul american e suficient de solid incat sa reziste derapajelor unui presedinte nebun. De parca menirea presedintelui n-ar fi sa conduca, ci sa fie controlat. Cred ca asa gandeau si alegatorii lui Hitler in 1933: e un pic 'traznit', dar o sa faca ordine in tara, o sa produca joburi si o sa termine cu coruptia.
    Ce pacat de atata stiinta, dnul Martin (Heidegger ?) Intrebati-l pe amicul dvs Gabriel Liiceanu cum e cu 'incremenirea in proiect'. Daca ati plecat din tara din pricina comunismului, nu sariti in barca fascistilor, si daca o faceti, nu va erijati in comentator impartial.
    • Like 0
  • Din pacate este o argumentatie care ignora cateva subiecte cheie si propune in schimb principiul traditiei: in primul rand, electorii in alegerile generale, ca si delegatii in alegerile preliminare, nu au nici macar obligatia legala sa voteze conform votului popular din statul lor. In al doilea rand, faptul ca sistemul electoral nu avantajeaza zonele urbane in defavoarea zonelor rurale, de fapt, inseamna ca dezavantajeaza zonele urbane in favoarea zonelor rurale. Cum zonele urbane au un nivel mai inalt de educatie, in fapt, sistemul electoral da mai multa putere celor mai slab pregatiti, ceea ce nu e o chestie de echitate, ci de decizie politica, deoarece acestia sunt mai usor de manipulat. In al treilea rand, acest sistem nu a produs 238 de ani de stabilitate si echitate politica: a produs un razboi civil, 4 asasinate reusite (din 20 in total) impotriva presedintelui, iar din acesti 238 de ani, mai bine de 150 populatia de culoare nu a avut (de facto sau de iure) drept de vot. Din pacate, genul asta de istorie cam spulbera principiul traditiei (precum si multe dintre comparatiile cu alte tari pe care le propuneti). In sfarsit, desi legea permite aparitia altor partide si a altor candidati, in fapt, intregul sistem este atat de bine conturat in jurul celor doua partide principale, incat accesul unei alte formatiuni ar fi, in acest moment al istoriei, practic imposibil. Cum altfel puteti comenta faptul ca alegerile preliminare sunt exclusiv formulate pentru cele doua partide? Din pacate, aceste doua partide nu inglobeaza nici pe departe toate perspectivele si obiectivele politice ale unui spectru sanatos. Sigur, au pareri, adesea divergente, despre diverse subiecte. Deci, daca vrei protectia mediului, probabil votezi cu democratii; daca esti pro-life, probabil votezi cu republicanii. Insa nu acestea sunt preocuparile principale ale partidelor, de aceea efectele guvernarii lor in aspectele care nu sunt principale, ci secundare, sunt cel mult limitate, daca nu neglijabile cu desavarsire.
    • Like 1
  • check icon
    Dictaturile contemporane se bazează masiv pe IT și pe manipulările în mass media. Căderea cortinei de fier și dispariția luptei ideologice vest ~ est, capitalism ~ comunism a reconfigurat și societățile occidentale, nu numai pe cele răsăritene „foste”. Tehnologia tot mai sofisticată, posibilitățile practic nelimitate de a supraveghea orice și pe oricine, în orice clipă, de a-l asculta, de a-l filma, manipulările grosolane prin mass media oferă posibilități largi politicienilor, inclusiv în SUA, de a coborî (foarte) mult ștacheta democrației. Capitalismul s-a „resălbăticit”, nu mai are niciun adversar ideologic, totul a redevenit o clară luptă pentru zone de influență, pentru putere zonală și globală. Nu știu dacă în SUA s-ar putea ori nu instaura o dictatură, dar constat că deja 2–3 „familii domnitoare” se învârt la Casa Albă: Bush-ii și Clinton-ii, mai scapă unul ca Obama, mai scapă altul. Asta nu seamănă (un pic măcar) a dictatură? Ce credeți?
    • Like 0
  • Multumesc Dlui George pentru corectie: intr-adevar, numarul de electori este 538. Voi incerca sa public o erata in numarul viitor.
    • Like 1
  • George check icon
    Multumiri pentru articol. Semnalez o mica greseala de redactare, 538 electori in loc de 583.
    • Like 0
  • Raspuns Domnilor ionut (un ateu) si Lucian Chiriloi: Multumesc pentru aprecieri.
    Raspuns Dlui Ignis: Multumesc pentru comentariul dumneavoastra si pentru sugestii.
    Martin
    • Like 0
  • check icon
    Tocmai de asta România ar fi trebuit să aleagă o Constituție și un sistem politic adecvat realității din țară. Fiecare țară are specificul ei. Unele sunt mici altele sunt mari, unele sunt izolate/puternice altele sunt slabe/pot fi influențate de centre de putere zonale.
    Ce funcționează bine într-un stat, în alt stat poate fi un eșec.
    Democrația poate avea mai multe aspecte și poate funcționa după reguli diferite.
    Singurul numitor comun trebuie să fie interesul poporului ȘI al statului respectiv. Așa cum este în SUA.
    La noi, după schimbare, s-a copiat un amestec de principii și legi economice și politice din Occident din care a ieșit un ghiveci puturos, nici măcar o mămăligă (care este ceva clar și definit).
    Asta, pentru că nici până acum nu avem definit un Interes Național (mulți politicieni garagarisesc pe tema lui și-l numesc Proiect de Țară)
    Ca țară, orbecăim bezmetici de peste 25 de ani ca o găină beată și ne mirăm de ce ne iese totul prost.

    Citiți jurământul unei oficialități SUA și îmi veți da dreptate.

    "I do solemnly swear (or affirm) that I will support and defend the Constitution of the United States against all enemies, foreign and domestic; that I will bear true faith and allegiance to the same; that I take this obligation freely, without any mental reservation or purpose of evasion; and that I will well and faithfully discharge the duties of the office on which I am about to enter: So help me God."

    Deci ei apără Constituția împotriva DUȘMANILOR din INTERIORUL și din EXTERIORUL țării.

    Acum poate ințelegeți și de ce e necesar Second Amendment.
    Nu mai am nimic de adăugat.
    • Like 0
  • check icon
    Multumesc pentru articol, foarte informativ.
    • Like 2


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult