Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

De singurătate

cristina topescu

Foto Facebook/Cristina Țopescu

Recunosc că m-a afectat moartea Cristinei Țopescu. Fiindcă a murit singură, în urmă cu atât de mult timp și nimeni, dar absolut nimeni nu a sesizat dispariția ei. Fiindcă asta vorbește exact despre societatea în care trăim și despre noi, ca oameni. 

Când am scris despre ipocrizie, lipsă de atașament și chiar obediență, am deranjat. Dar așa ne-am pervertit, am devenit falși în relații, nu mai suntem capabili de sentimente și implicit de o prietenie adevărată, sinceră, deschisă. Facem complimente gratuite, nu știm, ne e frică să spunem „nu" de teamă, din lașitate. Apreciem pe cei obedienți și nu pe cei deschiși, sinceri, care chiar dacă spun vorbe care câteodată deranjează, au curaj și sunt direcți. Ne place superficialitatea, nu analizăm în profunzime. 

Ne înconjurăm de cei care ne laudă, ne periază cu orice ocazie. Ne apropiem oamenii în funcție de interese. Nu mai suntem capabili de sentimente, nu mai investim sentimente în relații, indiferent de natura lor. Constatăm că suntem singuri atunci când ne este greu, când trecem prin perioade nefaste. Nimeni nu ne caută, nimeni nu ne ajută. Ne lamentăm că nu avem timp, e mereu scuza pe care o folosim. Dar știm bine că lucrurile nu stau tocmai așa. 

Ne este mai ușor să pierdem mult timp, comunicând online, dar nu ne facem timp să ne întâlnim, să trăim „realitatea" unei relații. Ne-am închis în noi, am devenit egoiști, dar declarăm că avem o groază de prieteni. Este doar o amăgire, fiindcă tocmai când ai nevoie mai mare de acești prieteni, constați că ești singur. 

Am uitat să spunem un „mulțumesc" unui om care merită, dar apreciem falsul și imaginea strălucitoare, fără nicio consistență. Ni-i apropiem pe cei de care ne putem folosi, sau care ne cresc „acțiunile", dacă suntem văzuți în prezența lor. Ar trebui să fim atenți la calitatea umană și nu la numărul de așa-ziși prieteni. Dar să ne și asumăm riscul de a ne implica sentimental, fiindcă de multe ori ne impunem bariere. Tocmai aceste bariere ne abrutizează și ne mențin la distanță de oameni și umanitate în general. 

Și da, trebuie să avem așteptări, fiindcă fac parte tot din ceea ce este uman. Cu riscul dezamăgirii ulterioare. Să îi apreciem pe cei care merită și să avem grijă să le transmitem asta. Până nu este prea târziu. Iar eu mă folosesc de aceste rânduri și le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape când au simțit că am nevoie!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Apuripu-ripu / sursa foto: Profimedia

Tata avea doar cinci ani când a rămas orfan de tată. Fără casă, au locuit o vreme în grajdul unde unchiul lor ținea caii. Bunica muncea cu ziua, „la cocoane”, încercând să-și țină cei șapte copii în viață. Asigurarea hranei era cea mai mare provocare. Toți au renunțat la școală, mai puțin cel mic — tata. El a iubit caii toată viața.

Citește mai mult

Doctorat / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, doctoratul a însemnat disciplină intelectuală (pentru un om care citea haotic, avea ideile împrăștiate în zeci de jurnale și caiete, practica fișării și a lucrului pe text a fost o adevărată terapie), sens al educației (cred că scrierea la teza de doctorat și studiul temei alese au dat cu adevărat sens formării mele intelectuale) și contact cu ideile cele mai rafinate, cu textele și autorii cei mai reprezentativi din domeniul meu de cercetare.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Planck a realizat că erorile din ambele legi, deși opuse, au nevoie de o unică condiție corectoare. Așa a apărut quanta Planck – „A fost un act de disperare... Am sacrificat toată fizica pe care o știam”, mărturisea calmul fizician. Adică, fizica lui Newton.

Citește mai mult