foto Profimedia
Perioada admiterii la facultate se apropie cu paşi grăbiţi; ocazie cu care mi-am adus aminte de o mulţime de situaţii întȃlnite în cabinet, respectiv a unor studenţi care fie erau extrem de nefericiţi, fie ei erau mulţumiţi, dar părinţii nu. Cum cazuri din acestea sunt destul de frecvente, mi-am propus să scriu acest articol din tripla mea perspectivă (de psiholog, cadru didactic universitar şi absolvent de master).
Mai întȃi mă adresez părinţilor: am întȃlnit destule situaţii în care părinţii au sugerat (sau mai rău, au dictat) o cale pentru proaspeţii absolvenţi de liceu. Desigur că părinţii doresc binele copiilor, dar uneori acest bine poate să se dovedească un cadou otrăvit.
La ce mă refer? Mai întȃi la cazurile în care părinţii influenţează elevul să le urmeze meseria, pentru că în această meserie ei, părinţii, sunt persoane apreciate şi realizate, deci cred că îşi vor putea proteja sau susţine copilul. Cu atȃt mai mult în cazul în care această „susţinere” implică nu doar informaţii ci şi o oarecare bază materială (de tip cabinet stomatologic, birou notarial, afacere de familie, birou de avocatură, etc). Unii copii chiar îşi doresc să urmeze aceeaşi carieră cu părinţii, pentru că au fost inspiraţi de aceştia şi le-au apreciat conţinutul muncii şi realizările. Dacă asta este dorinţa fermă a copiilor, nimic de obiectat, le urez succes.
Pe de altă parte uneori copiii poate că nu au o idee precisă despre ce ar dori ei să facă pentru ei, şi atunci insistenţa părinţilor le cam taie din puterea de decizie, iar ce este şi mai rău este că le şi reduce mult din dorinţa de a depune efort şi energie pentru sine, nu de alta dar drumul este „deja pavat”, deci de ce ar trebui să facă şi copilul eforturi? Dacă mai este şi un copil măcinat de anxietăţile şi îngrijorările oricărui început, e posibil ca acesta să aleagă pur şi simplu „calea uşoară”; aparent uşoară pentru că dacă facultatea – şi profesia rezultată în urma studiilor – nu li se potriveşte, li se așterne în faţă o viaţă profesională pe care o vor considera cel puţin ternă, dacă nu obositoare, cu tot ajutorul venit de la părinţi.
Un alt caz mai special este acela al părinţilor ai căror copii îşi doresc cu tărie un anumit domeniu, dar acest domeniu este fie necunoscut de părinţi fie arată neatrăgător. Există ideea în societate că „dacă te faci pictor o să mori de foame”, „artiştii sunt cerşetori”, „ce e aia social media, e ceva neserios”, şi aşa mai departe. Eu însămi am auzit (nu de la părinţi, dar de la sute de oameni din jurul meu) fraze de tipul „cu psihologia investeşti zeci de mii de euro şi ajungi să mori de foame”.
De unde vin aceste idei? În primul rȃnd pentru că în aprecierea „viabilităţii” unei profesii părinţii se bazează pe ceea ce este acum, în timp ce pentru cei care intră pe băncile facultăţii piaţa muncii în care se vor înscrie va fi cea de peste cca 5 ani, dacă stăm să punem şi licenţa şi masterul. Din păcate, în societatea actuală, în schimbare rapidă, aceste orizonturi de timp pot fi extrem de mari, iar a proiecta ce se întȃmplă acum într-un viitor de peste jumătate de decadă nu mai este un indicator foarte bun.
Tot de această dezvoltare extrem de rapidă ţine şi faptul că peste noapte apar meserii noi, care nu existau nici măcar acum 10 ani, darămite pe cȃnd erau părinţii tineri? Mărturisesc că am avut clienţi la cabinet a căror profesie nu am reuşit să o înţeleg, dar care păreau extrem de fericiţi cu alegerea lor (şi unii au fost la cabinet pentru că doreau să reconcilieze cumva succesul lor cu dezamăgirea părinţilor). Unii părinţi chiar nu reuşesc să accepte că ei se poate să nu înţeleagă domeniul în care doreşte să activeze copilul, şi atunci îl îndreaptă spre ceva ce li se pare palpabil, inteligibil. Ocazie cu care un spirit tȃnăr şi perfect adaptat la a învăţa ajunge să fie ţinut în tipare vechi şi greoaie.
Pȃnă la urmă, ce am să le spun părinţilor? Lăsaţi copilul să aleagă (dar informat, şi despre asta voi vorbi în continuare) şi susţineţi-l să meargă la acea facultate pe care şi-o doreşte, chiar dacă pentru dvs. pare un drum spre insucces. Dacă ceva îţi place foarte mult, atunci ajungi să te dezvolţi profesional oricum, chiar în condiţii vitrege, şi oricum prea puţin putem aprecia acum care vor fi condiţiile peste 5 ani.
Acum doresc să mă adresez şi tinerilor absolvenţi de liceu. Am întrebat mulţi tineri cum au ajuns să îşi aleagă facultatea, iar parte din răspunsuri au fost destul de „aiuritoare”: „m-am dus la drept pentru că prietenul meu mergea acolo”, „am dat la medicină pentru că la şcoală ni se spunea că toţi elevii buni dau la medicină”, „m-am dus acolo pentru că îmi plăcea cum sună”, „am ales facultatea pentru că nu se dădea admitere”. Asta pe lȃngă motivaţiile legate de decizia/îndrumarea părinţilor, pe care le-am clarificat mai sus.
Dragi absolvenţi de liceu, să ştiţi că alegerea unei facultăţi este una personală, şi importantă. Oricum o facultate nu se alege după „cum sună numele”. Se alege după o cercetare serioasă, şi toate informaţiile sunt postate pe website-urile facultăţilor. Nu doar descrierea generală ci şi planul de învăţămȃnt şi fișele disciplinelor. Şi da, merită să le deschideţi şi să le citiţi – chiar dacă la un moment dat formulările vi se par neatractive, în paginile finale ale fiecărei fise de disciplină se găseşte programa analitică, respectiv lista subiectelor studiate la curs şi a celor de la aplicaţii (seminar, laborator) precum şi modul de notare. Nu de alta, dar dacă porniţi de la câteva cuvinte dintr-un titlu al specializării şi vă faceţi o imagine greşită, s-ar putea să aveţi un şoc atunci când începeţi şcoala în octombrie.
Mai există o situaţie – aceea a absolvenţilor de liceu care au ceva de demonstrat (lor sau altora) şi atunci aleg o facultate pentru că „e grea” sau „e concurenţă mare”. Aici daţi-mi voie să vă împărtășesc din experienţa mea de absolvent a 3 facultăţi: inginerie chimică, cibernetică şi psihologie. Dragii mei, orice facultate e „multă”, în sensul că absolvirea ei cere muncă multă. „Grea” sau „uşoară” este în funcţie de cȃt de mult vi se potriveşte (mie a doua nu mi se potrivea şi m-a „pus la pămȃnt”, în timp ce prima şi a treia mi-au plăcut, şi atunci am considerat că e mult de muncit, dar folositor). Nu vă duceţi într-o arie care nu vi se potriveşte doar pentru a demonstra ceva; nu de alta dar această demonstrație s-ar putea să vă coste nişte ani de nefericire.
De asemenea nu vă alegeți facultatea prin perspectiva câștigului financiar final; oricȃt de mulţi bani v-ar aduce o profesie care nu vă place, gratificaţia financiară nu este suficientă pentru a vă susţine starea de bine pe termen lung.
Cel mai important lucru este să vă aflaţi într-o facultate care se potriveşte cu structura minţii voastre. Nu de alta dar în facultate modul de a învăţa se schimbă complet faţă de liceu, cerinţele sunt altele, se muncește mult independent, iar metoda „cuvȃnt cu cuvȃnt” nu mai foloseşte. Nu vă aruncați nişte ani din viaţă pe ceva ce vreţi să faceţi pentru alţii sau pe ceva ce vi s-a părut că sună bine, sau aduce bani.
În final o să vă spun că uneori am la cabinet clienţi care vin loviţi de depresie, de anxietate, sau chiar au nevoie de „management universitar” (a se citi prea multe restanțe). Pe aceştia eu îi întreb întotdeauna: „eşti la facultatea care trebuie?”. Dacă nu, dacă nu le place şi au început-o din motive străine lor, îi sfătuiesc ferm să renunţe şi să meargă într-un loc în care simt că se potrivesc. Indiferent de ce îşi doresc cei din jur.
Articol publicat anterior pe blogul autoarei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.