Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Despre industria Capri și românii care trăiesc în lux

Capri

Fotografii de Mircea Radu

În Insula Capri orice e mai scump decât oriunde am fost. Un pahar aromat cu gheață pisată e patru euro - în Napoli același pahar costă doi, în Sorrento e doi cincizeci. Iar dacă nu ți-e sete și vrei să cumperi o proprietate pe Tărâmul Fericirii Veșnice, metrul pătrat este patruzeci de mii de euro (chiar nu vrei să bei nimic?). Orice se exploatează aici, istoria, flora, obiceiurile, totul e transformat în punct de atracție, în ”mi-ar trebui și mie așa ceva”, deci în bani. Ar trebui să se numească nu Insula ci Industria Capri.

Străzile sunt înguste, pavate cu bazalt care lucește în soarele dogoritor făcându-le să arate ca spinările unor șerpi. Mă las purtat; oricum toate duc spre stâncile inegale și prăpăstioase unde nimic nu mi se poate întâmpla. De-o parte și de alta sunt magazine de lux cu vânzătoare fotomodele care intimidează cu frumusețea și dimensiunile lor; sunt atât de impersonale încât îmi stârnesc cheful de a le întreba dacă prin apropiere există mâncare stradală; renunț - dar dacă aș fi fost singur, aș fi făcut-o.

Cine închiriază pe un sezon sau are casă aici? Mai toți, de la Clark Gable, Sofia Loren și Jackie Kennedy până la Richard Gere, Bradley Cooper și Beyoncé cu toată familia ei. Proprietățile sunt păzite de ziduri înalte din blocuri de piatră; intrarea se face pe un lat de-o ușă prin care nu poți vedea nimic pentru că bogații nu vor oameni ițindu-se la porțile lor. Restul lumii nu e prea placută la vedere, niciodată nu există chef pentru asta, iar de atingere nici nu poate fi vorba.

Știu câțiva români cu foarte mulți bani - întâmplarea m-a dus lângă ei, altfel, avem alte drumuri. Sunt clasici în gusturi: mașini puternice, case uriașe în care stau de cateva ori pe an și iubite cu incizii. Nu îi interesează muzica, nu știu numele niciunui film bun, o carte n-au citit din liceu, sunt atât de limitați încât par retardați mintal. Sunt previzibili, plictisitori și lădăroși până la schizofrenie. Nu dăruiesc nimic - am auzit de unul că își schimbă în fiecare an țoalele de zeci de mii de euro, tricouri nou-nouțe sau purtate o singură dată, pantaloni care încă au dunga din fabrică, pantofi pe care n-a apucat să îi poarte, dar pe care nu le dă de pomană; nici măcar nu le aruncă la gunoi. Nu, omul le taie. Le face bucăți ca nimeni în urma lui să nu aibă nimic… Deși trăiesc în lux niciunul nu a învățat să fie boier; probabil că așa vor muri.

Carthusia. Așa se numește parfumeria: Carthusia… Fetele care îți vorbesc și vând parfumuri sunt proaspete fără a fi machiate și sunt îmbrăcate în halate albe; par farmaciste și îmi place asta. Intru. Descopăr. Adulmec. Mă las vrăjit… Legenda zice că în anul 1380 când a primit vizita neașteptată a Reginei Ioana I de Anjou starețul mănăstirii a făcut un buchet cu cele mai frumoase flori de pe insulă. După trei zile a descoperit că apa căpătase un miros neobișnuit; s-a dus la părintele alchimist care a făcut din ea primul parfum de Capri, știut azi drept "Carthusia Perfume”. Cumpăr un flacon cu nume de pisică neagră și dată dracului - nu am încă una dar dacă voi avea așa am s-o botez, Zagara… Miroase a cucoană care vorbește-n șoaptă, unsă cu toate alifiile, obosită de atâta trăit. Genul căreia chiar și atunci, în momentele alea când o muști de ureche îți vine să-i zici doamnă.

Intru într-o piațetă unde, pe un colț, e o terasă cu câteva locuri. Sub o umbrelă de doc e o masă din lemn alb, câteva farfurioare și o frapieră cu gheață. Tolăniți pe canapelele împernate sunt trei tipi care nu copiază rețeta ușoară de film american în care trioul clasic e grasul, frumușelul și deșteptul, ba chiar deloc: sunt bruneți, gelați și înțoliți impecabil. Mocasinii din picioarele unuia costă mai mult decât toată încălțămintea nou-nouță pe care am avut-o eu de la naștere până acum.

Știu ce sunt. Îi recunosc dintr-un milion, cum altfel?… Sunt strigiformele, marile buhe, playboy-i de vânat greu care își spală gustul sălciu al nopții trecute cu espresso pus în degetare și cu sonde aburite de un lichid carmin-pal, probabil Campari Soda. Își clătesc văzul privind în gol, spre mare, spre pământ, spre cer. Totul pe mutește.

Prada n-a apărut, nu e încă vremea. E abia prânz și fetele încă au trase la geamurile înalte draperiile din catifea vineție care le izolează de viață - îmi pot închipui cum dorm, parcă le văd: întinse pe burtă, în poziția aia pe care o desenează cu cretă criminaliștii pe borduri, cu o singură talpă la vedere, cu o mână sub abdomenul ferm, neslăbit de nicio naștere; bine ați venit în camera unde totul e sculptural din cap până-n picioare! Ele dorm singure.

Yahtul e atât de aproape încât pot să-i citesc numele: Regina D´Italia. Se balansează leneș pe valuri, ca șoldurile lui Ashley Graham atunci când defilează în lenjerie plus-size - chiar, de ce nu urcă pe podium și femei cu forme? De ce toți făcătorii de modă au cultul scheletului?… Căpitanul șalupei îmi spune că yahtul este al cuplului Dolce&Gabana. Remarc cât de mare, cât de gri, câte oglinzi la intrare are. Nenumărate. Un baiat în șort, cu șapcă de marinar pe cap, udă puntea cu un furtun de culoarea șampaniei - cine să fi fost el, Dolce? Gabbana?… &?…

Șalupa mă îndepărtează de Insula Capri, dăruindu-mi apa cu culori în umbre și tonuri nemaivăzute de albastru, turcoaz și verde. Marea e toată a mea.

E tot ce simt că am nevoie acum.  

Text publicat pe site-ul autorului. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dureros de ......... adevărat!!!!!
    • Like 1
  • De această dată textul d-lui Mircea Radu este mai puțin reușit: de la gramatica în câtea rânduri neglijată, până la imaginea vedetelor baricadate și a snobilor cu maniere ciocoiești care suferă de prezența greu disimulată a invidiei autorului.
    • Like 0
  • Bogatia functioneaza ca un "revelator fotografic" pentru caracterul bogatului.
    Vedem ca romanii bogati nu merita averea pe care o etaleaza. Rezulta ca societatea romaneasca nu functioneaza corect. O societate este eficienta daca recompenseaza valoare si permite imbogatirea celor ce dau mai mult societatii nu celor ce fura mai mult.
    Piramida valorilor rasturnata de politrucii comunisti, incepand cu Ana Pauker si terminand cu Ceausescu, produce efecte si astazi.
    Nu stiu daca trebuie sa ne bucure faptul ca si in Occident pare ca selectia valorilor a inceput sa mearga prost .
    • Like 1
  • Daca autorul n-ar avea notorietatea data de programele siropoase de televiziune, si ar fi fost un cetatean simplu (din Bacau, sa zicem) credeti ca acest text ar fi fost acceptat pentru publicare aici?. In alte reviste glossy, tiparite sau on-line, poate. Pacat ca standardele Republica au coborat atat de mult.
    • Like 1
  • ca sa ader/completez cele scrise de cei mai multi,
    poate ca reprezinta noul spirit al "republicii",
    altfel -in spiritul vechii -ar fi trebiut si intrebarea :"de unde banii lu' baiatu' descris?"
    • Like 3
  • Iertare! Gustul cu care am ramas e "salciu", de greata ! Am citit din curiozitate. Sa-mi fie invatatura de minte!
    • Like 4
  • check icon
    Fain scris, mi-a plăcut. Plus : se simte că îmbătrânești... ;)
    • Like 0
  • check icon
    Nu am avut rãbdare sã citesc rahaturile astea ...."din dragoste". Dragi autori-fondatori, autori-contributori,contributori-contributori,contributori-dincândîncâd,în Europa se întâmplã lucruri serioase : Polonia, Ungaria si multe altele despre care am dori sã vedem "disecții",opinii,analize. Voi o ardeți cu Halep,Arșinel,popa Doboș,Capri si alte umpluturi. (Dragnea o fi la Rio) Ce propuneți? "Închidem ambasadele" si ne mutãm pe Hot.news?
    • Like 3
    • @
      rdr check icon
      propun sa-ti opresti calculatorul
      • Like 1
    • @
      check icon
      Subscriu!
      Tara arde si baba... merge in Capri!
      As completa cu lipsa analizelor despre noile "intamplari" din zona politicilor internationale (Trump la Palatul Elysee, conflictul dintre UE si Polonia, Rusii suparati pe moldoveni, miscarile - cel putin interesante- din Orientul Mijlociu etc).
      Chiar ca, in halul asta- renunt sa ma mai uit pe Republica.
      Daca vreau can-can -cred ca mai e revista omonima.
      • Like 2
    • @
      check icon
      In principiu,nu am nimic împotriva articolelor din aceastã categorie,cu condiția sã fie de calitate si in cantitãți mici. Ca sarea si piperul la fripturã! Dar ,când primesc doar sare si piper,fãră fripturã, îmi sare țandãra!
      • Like 2
  • Imi pare un sacrilegiu, cand vorbesti de Insula Capri sa nu pomenesti nimic de Villa San Michele din Anacapri, mai ales de bunul gust, simplitatea si frumusetea locului si despre panorama golfului. Iata cum bunul gust si cultura unui medic (dr. Axel Munthe), pot realiza mult mai mult decat banul si prostia unor asa zise celebritati din America sau de aiurea.
    • Like 2
    • @ Mihai Dumitru
      E opinia lui, lectura lui, personala. Nu in ghiid turistic sau competitie cu marea literatura.
      • Like 4
    • @ Anca Paduraru
      În unele privințe are dreptate Mircea. Italienii sunt foarte mândri de zonele lor turistice deși nu toate sunt extraordinare așa cum susțin ei. Unele sunt de-a dreptul banale dar așa sunt ei. Acum în ceea ce privește îmbogățiții români sunt de acord cu el 100 %. Majoritatea dintre ei nu au educație nici cultură. Spre deosebire de capitaliștii occidentali care sunt și mari filantropi și patrioți ai noștri sunt zgârciți, manelisti și nu dau doi bani pe România. De altfel o sa vedeți că majoritatea lor își duc capitalul afară și trăiesc departe de România. Explicația e dată de diferența de moștenire, în occident capitalul a fost o moștenire de familie , în general de familii celebre cu educație și care iși trimiteau copiii la cele mai bune universități iar la noi provin din foști bișnițari, valutisti, traficanți sau securisti și figuri proeminente de partid care si-au însușit proprietatea de stat sau pur și simplu au jefuit banul public. Mulți dintre ei nu au citit o carte pentru ca susțin ca e pierdere de timp iar alții ca sa epateze au terminat facultăți particulare sau au luat doctorate scrise de alții. Le adaugă titlurilor obținute doar așa ca să impresioneze audiența, nu au făcut cercetare adevărată pentru ca nu aduce bani și nici nu te admiră lumea ca atunci când bei cafeaua pe dorobanți cu mobilul și cheile de la masina de lux puse ostentativ pe masă.
      • Like 1
    • @ Mihai Dumitru
      Da, dacă ar citi cartea lui Axel Munthe poate ar reuși o lărgire a perspectivei la următoarea escapada.
      • Like 1
    • @ Anca Paduraru
      Sigur ca e opinia lui, ca și la Mihai.
      Doar ca e păcat sa te duci, spre exemplu, la Paris, pt ca ai auzit ca are un turn mare :) și sa dai o tura pe "centru" , in condițiile in care daca ai arunca un ochi pe Wikipedia măcar, poate ai da o tura și pana la Versailles.
      • Like 0


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult