Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Detronarea senatorului AUR negravid

Sorin Lavric

senatorul Sorin Lavric/ Foto: Inquam Photos / George Călin

Un grup de parlamentari a înaintat o propunere legislativă care vizează oprirea unui fenomen îngrijorător din sistemul medical. Este vorba de medicii care refuză să efectueze întreruperi de sarcină în spitalele de stat, invocând conștiința, ca mai apoi să trimită pacienta către o unitate medicală privată, unde același medic acceptă fără nicio problemă. Diferența stă în prețul serviciului medical, care ajunge să fie și de șapte ori mai mare în spitalele private, după cum o arată o anchetă citată în expunerea de motive a proiectului legii făcută de cei de la „Jurnalul Decretului”. Totodată, se menționează asigurarea esențială ca în orice spital județean și municipal să existe un medic care facilitează accesul femeilor la acest act medical și subvenționarea de la buget a cazurilor sociale, inclusiv dacă este vorba de o minoră.

Legea a ajuns la Comisia pentru sănătate a Senatului. În urma dezbaterilor, proiectul a primit raport de respingere. 

A doua zi, Sorin Lavric, membru al comisiei, a postat pe pagina de Facebook un videoclip în care vorbește despre „o altercație cu patru-cinci feministe”. Senatorul s-a arătat revoltat de folosirea sintagmei „drept al femeii de a întrerupe cursul unei sarcini”, în opinia parlamentarului, această exprimare „poate fi folosită ca o măsură de a impune avortul în foarte multe împrejurări, fără ca vreo autoritate să se mai poată opune [...] impresia pe care mi-au dat-o este că dorința lor arzătoare era aceea ca toate femeile din România să facă pe bandă rulantă avorturi”. Discursul lui Sorin Lavric este sinistru, el spune că „vehemența” cu care a fost susținut proiectul pleacă dintr-o „dorință de a se răzbuna pe condiția masculină”, pe motiv că bărbații nu au menstruație și nu pot rămâne „gravizi”, iar asta e „nebunia din capul lor”. Așa vede domnul senator situația, care în tot videoclipul folosește termenul „feministe” de parcă a fi feministă, adică a susține drepturile femeilor, este un lucru deosebit de grav. Numai că, probabil fără să vrea, Lavric ne arată ce îi mână gândirea de măciucă – frica. Fără nicio legătură, face o paranteză în discurs, vorbind despre o intenție închipuită de „detronare a bărbaților din toate rolurile sociale pe care le-au căpătat de-a lungul istoriei”. Deci masculului de aur îi este teamă că vin feministele noaptea, îl iau pe sus cu tot cu pat și-l trimit în vreun lagăr.

Insul cu morgă care își aranjează cravata în oglindă privindu-se din profil nu este la primul gest de acest tip. Să revedem câteva citate din „Decoct de femeie”, opera de căpătâi a filosofului:

„Nu sunt un admirator al sexului frumos. Admirația cere recunoașterea ab initio a unei relații de superioritate: admiri pe cineva pe care îl bănuiești a fi deasupra ta, pe când femeia poate fi cel mult dorită, dar în nici un caz admirată”.

„Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios.”

„Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică”.

„Nu te pui cu niște ființe bolânde”, asta spune domnul senator Sorin Lavric, președinte al senatului partidului AUR, la finalul filmării. Concluziile le trage cine poate. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Spunea cineva, nu mai stiu cine, nu conteaza, ca lavricul este unul dintre intelectualii recunoscuti ai adunaturii aur! Eu ma indoiesc ca este intelectual. Un intelectual nu gandeste, in lumea noastra, astfel despre femei. Sigur doar in lumea fundamentalismului islamic. Dar poate lavricul o fi fundamentalist islamic, iar aur o aripa a isis? Dupa elucubratiile debitate de individ si dupa comportamentul ciracilor lui sigur sunt apropiati acestei dejectii umane. Deci asta este "doctrina" aur, despre care spunea, tot cineva pe aici, care merita a fi apreciata. Apreciata da, dar la justa ei nonvaloare si periculozitate. Cam din tot ce debiteaza reprezentantii acestei sleahte nu demonstreaza ca ar fi si intelectuali pe acolo. Sunt total lipsiti de ratiune, habar nu au pe ce lume se afla, de economie. Stiu doar ca vizeaza conducerea statului pentrua-si face si ei mendrele de borfasi. Asa ca mare atentie la anul,mai ales voi turmentatii admiratori ai simionului si hoardei lor! Vedeti sa nu faceti ceva greu reparabil.
    • Like 2
  • interesant este ca toti adeptii avortului nu... au fost avortati
    • Like 2
    • @ Vasile Ostaciuc
      Așa, și?
      • Like 2
    • @ Dan Cojocaru
      sunt uimit de puterea dv de intelegere
      • Like 2
    • @ Vasile Ostaciuc
      acest comentariu duce ignoranța și lipsa de logică la superlativ
      • Like 1
    • @ Vasile Ostaciuc
      Sunt nevoit să repet: așa, și?
      Până una-alta hotărâți-vă la o variantă corectă a primei fraze a Dvs, care ar trebui să sune ori așa:
      1) Interesant este că NICIUNUL dintre adeptii avortului NU... A FOST avortat
      ori așa:
      2) Interesant este că TOȚI adeptii avortului AU... AVUT norocul să scape de (propriul) avort.
      Sper că ați prins ideea, deși nici eu nu sunt deloc mulțumit de puterea Dvs de înțelegere...
      • Like 1
    • @ Vasile Ostaciuc
      Am pacatuit dandu-ti like. Retrag. In ceea ce priveste "puterea de intelegere" a dlui. cojocaru, in acest caz, ii impartasec si eu neintelegerea. Este greu sa intelegi un individ primitiv care contesta dreptul unui om, "fie chiar si femeie" de a dispune dupa propria vointa de viata, trupul, persoana sa. Se pare ca faceti parte dintre inconstientii ce aduc copii pe lume fara a cunoaste implicatiile acestui fapt. Va atrag atentia ca un copil nu este un pisoi sau catelus nostim. Nu este suficient sa-i dai de mancare si sa-i pui o toala, de la fratii mai mari. Si, poate o "mangaiere" sub barbie. Va las sa cugetati dv. ce inseamna un copil. Daca nu va descurcati cereti-ne ajutorul.
      • Like 1
  • Nume check icon
    Sinistru...
    • Like 2


Îți recomandăm

Neptun Deep

Auzim frecvent sintagma „România- hub energetic regional”, o etichetă care hrănește un tip de mândrie cu rădăcini în mitologia industrială de dinainte de 1989. O analiză rece, profesionistă, lipsită de sloganuri ar putea să ne ducă la concluzia că ideea de „hub energetic regional” poate fi o capcană strategică.

Citește mai mult

Andrei Negulescu

Mai puțină muncă manuală, erori reduse aproape la zero, control sporit și o relație mai matură cu clientul – acestea sunt doar câteva dintre transformările aduse de digitalizarea contabilității. Nu vorbim doar despre eficiență, ci despre un avantaj strategic real.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Petrut Rizea

Tot mai des auzim că „nu mai există respect ca înainte”. Formula pare banală, dar în spatele ei se ascunde o realitate vizibilă în multe spații ale vieții cotidiene: în școli, în instituții, în trafic, pe rețelele sociale, chiar și în familie. Nu este vorba doar despre politețe sau despre formule de adresare, ci despre o schimbare mai profundă, e despre felul în care ne raportăm unii la alții și la reguli.

Citește mai mult