„Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu!” în loc de „Doamne, miluiește!”

Foto Vadim Ghirda / AP / Profimedia

O sufragerie mică dintr-un apartament de două camere. În această sufragerie, urcat pe masă, se află un sicriu cu capacul deschis, iar la căpătâi plânge o bătrână, care își mai șterge lacrimile cu batista din când în când. Fiul bătrânei, un om pe la 50 de ani, trece prin încăpere, privind cu ochi goi scheletul cu mandibula căzută și paltonul negru de astrahan care îl acoperă mai degrabă ca o pătură. Nepotul, cel mai tânăr membru al familiei, a ales să plece din casă, deoarece duhoarea unui cadavru ținut în casă de 33 de ani devenise insuportabilă. Pentru acești oameni, mortul de pe masă nu mai reprezintă de mult timp rămășițele unui om, ci au devenit veritabile moaște, cu sfințenie ce nu poate fi contestată de nimeni.

De aici ni se trage totul.

Ceaușescu, un cadavru trecut de starea de putrefacție, a devenit încă un Dumnezeu al românilor. În vocabularul cotidian, zicerea „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu” este enunțată de mai multe ori decât „Doamne, miluiește!”  

Perioada lui Ceaușescu este văzută ca un paradis pe care l-am pierdut și în căutarea căruia am plecat. Ceaușescu este Dumnezeu pentru românii de rând datorită unei legende construite sub semnul comunului: „Ceaușescu, țăran cu patru clase, a făcut cât n-a făcut nimeni!” Dragostea de Ceaușescu este atât de răspândită pentru că este perceput drept singurul din clasa de jos care a ajuns sus și a pus, chipurile, capăt asupririi omului simplu de către „ăia”, cu vocabularul lor plin de cuvinte încâlcite și preocupări inutile. Chiar dacă regimul care i-a urcat – așa cred ei – în vârful societății s-a prăbușit, ei se folosesc de memoria lui Ceaușescu ca de o parolă a unei loji secrete. Pentru ei, calitatea principală este că au prins perioada lui Ceaușescu. Se leagă de numele lui în speranța că amintirea lor nu va fi aruncată într-o groapă comună. Tocmai pentru că se bazează atât de tare pe nostalgia după Ceaușescu, ei nu permit nimănui care nu face parte din lojă să abordeze subiectul. Ca dovadă, un răspuns la adresa acestui text va fi că cel care l-a scris nu a trăit perioada, deci nu poate să vorbească. Mergând pe firul ăsta, n-ar trebui să vorbim nici de Ștefan cel Mare, că nici pe el nu l-am prins.

Revenind la Dumnezeul românilor, Ceaușescu nu se încadrează în tipologia clasică a „țăranului”, ca dovadă că elementul în cauză este marginal sau inexistent în discursurile lui, unde primează proletarul, nu imaginea arhaică a bunicului îmbrăcat în ie care șade în fața porții. În realitate, Ceaușescu a fost implicat activ în procesul criminal de colectivizare. În calitate de adjunct al ministrului Apărării, general-locotenent la acea vreme, Ceaușescu a ordonat deschiderea focului împotriva unei mulțimi de țărani revoltați din Vadu Roșca, Vrancea. Nouă morți și aproape 50 de răniți.

Acum, întrebare: cum se numește un „țăran” român care deschide focul împotriva altor țărani români pentru a le lua pământul în numele unei ideologii străine de România?

Numai că la întrebarea aceasta nu pot răspunde credincioșii lui Ceaușescu. Așa cum un om religios nu poate accepta niciun fel de excepții de la dogma lui, nici Grundeanu, Vaselinoiu și Icsuliță nu pot accepta că Ceaușescu nu este El, venit să salveze neamul, cel care a făcut România și a construit Casa Poporului. „Avea dreptate Nicușor, ăștia n-or să poată nici să renoveze ce a făcut tat-su!”

În realitate, Ceaușescu nu a fost altceva decât unealta unei ideologii străine, iar mai apoi a schimbat macazul, azvârlind România în negura unei extreme-drepte naționaliste care poartă șapcă în opt colțuri. Un individ care a demolat tot ce înseamnă cultură națională, a dărâmat biserici și monumente istorice, umplând Bucureștiul de ruine. A indus frica cu ajutorul aparatului opresiv, Securitatea, pe care l-a folosit ca românii să se întoarcă împotriva românilor. Și, poate cel mai grav lucru pe care l-a făcut, a injectat în creierul românilor ideea că ei și Europa nu au avut și nu au nicio legătură, de aici și euroscepticismul cu care se confruntă societatea noastră.

Unul dintre militarii de la unitatea din Târgoviște a povestit ce i-ar fi spus cu limbă de moarte Ceaușescu: comunismul - adică ceaușismul - va dăinui în România prin structurile sale joase. A avut dreptate. Foarte mulți dintre cei care vor citi aceste rânduri vor ignora total conținutul și vor uza sculele ideologice ale ceaușismului. „Da, dar ăștia de azi?”, „Nu e adevărat!” Adică se va întâmpla la fel ca la Congresul al XII-lea al PCR, când Constantin Pârvulescu care l-a înfruntat pe Ceaușescu, a fost acoperit de strigătele sălii: „Nu e corect! Ceaușescu reales la al XII-lea Congres, ura!”

 Antonio Gramsci, ideolog marxist, spunea că monștrii se nasc atunci când lumea veche este pe moarte, iar cea nouă întârzie să apară. Destul. Lumea veche trebuie ajutată să piară, iar monstrul care nenorocește România din 1989 până acum, adică nostalgia după Ceaușescu, să fie trimis după ea. Numai așa stafia lui va înceta să umble printre noi, în sfârșit. Mai rămâne o întrebare: dar lumea nouă, cum facem să vină?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp