Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Doamna ministru, nici nouă!

Sorina Pintea, inspecție

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

„Nu mi-a plăcut ce-am văzut”, zice Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, ultimul din şirul nesfârşit de miniştri ai Sănătăţii din ultimii 30 de ani, imediat după ce a vizitat „inopinat” Spitalul Judeţean din Gorj. Şi aici vă rog să-mi permiteţi să leşin de râs. Nici nouă!…

Doamna ministru, poate prin Bucureşti aţi mai putea intra pe şest într-un spital ca apoi să trageţi de urechi conducerea unităţii pentru că aţi găsit pânze de păianjen sau ceva. Dar în provincie, să fim serioşi, e cu totul altă treabă. Am urmărit suficienţi miniştri umblători prin spitalele din Iaşi, aşa că nu mă poate convinge cineva că nu se ştia că vine Sorina Pintea în oraş. Şi dacă vine în oraş, e cam clar că ajunge şi prin spitale, nu-i aşa?! Acum, ce să zic, o fi dormit mai mult directorul de la Spitalul Judeţean Gorj şi nu a apucat bietul om să facă rapid ordine şi disciplină, de l-aţi prins cu ocaua mică. Drobul de sare i-a picat pe cap. Altfel, admirabilă rău intenţia dumneavoastră. Practic aţi descoperit apa caldă şi roata care se învârte. Cică e rău prin spitale. Nu vă supăraţi, dar era cineva care se îndoia de treaba asta?!

Pe vremea când eram reporter, aveam materiale de sezon, saloanele fără aer condiţionat vara, alea fără căldură iarna. Specific oricărui sezon era materialul despre nefericiţii care stăteau câte doi în pat. Sigur, după fiecare material, responsabilii ieşeau şi promiteau că se rezolvă repede, că numai dacă mai aşteptam eu puţin nici nu mai găseam aşa probleme în spital. Aşa şi acum. V-aţi dus în spital, aţi dat cu ăia de pereţi, le-aţi zis că nu e deloc frumos ce fac, aţi ameninţat un pic, să dea bine la ştirile de seară, şi apoi aţi plecat, pe sistemul „de mă voi întoarce, pre mulţi voi popi şi eu”. Ce să zic. #şîeu

Uitaţi însă că există nişte diferenţe colosale între ce vedeţi dumneavoastră şi ce văd pacienţii în fiecare zi. Dumneavoastră veniţi azi, vă oripilaţi un pic, mâine iar pică Guvernul (mă şi mir că ăsta încă e pe loc), următorul ministru o ia de la capăt. În timpul ăsta, sunt manageri de spitale care stau pe acelaşi scaun chiar şi de peste zece ani, unii dintre ei doar pentru că au reuşit să nu supere pe nimeni. Când zic asta nu mă refer la pacienţi. Dar de supărarea lor nu doare pe nimeni. Pacientul nostru e încă groaznic de resemnat. El vine la spital pentru că-l doare şi are nevoie să-l facă cineva sănătos. De problemele pe care dumneavoastră le vedeţi o dată pe mandat el e deja sătul.

Ce faceţi acum seamănă cam mult cu o campanie electorală. Ăia de dinainte n-au făcut, dar las că venim noi şi facem de toate. Numai votaţi-ne şi se rezolvă. V-aţi mai plimbat şi printr-un spital din Ploieşti. Şoc şi groază şi acolo. Cum reuşiţi să vă purtaţi de parcă aţi descoperit America e ceva ce mă depăşeşte. Doamna ministru, situaţia e aceeaşi în toată ţara. Sigur, mai sunt poate şi clinici decente, manageri interesaţi să fie bine la ei în ogradă, medici şi asistente cu adevărat preocupaţi de soarta propriilor pacienţi. Cunosc şi astfel de oameni şi în faţa lor îmi scot pălăria. Dar vă asigur că puţinii gospodari nu au ajuns aşa pentru că ar fi primit vreun ajutor de pe la minister. Văd că ameninţaţi cu retragerea acreditării unor spitale unde nu v-a plăcut. După umilele mele cunoştinţe (să mă contrazică cineva dacă greşesc), de acreditarea aia depinde contractul cu casele de asigurări. Dacă acreditare nu e, bani de la casa de asigurări nu „e”, vorba cântecului. Spitalele de stat din asta supravieţuiesc, aşa cum or fi ele, din banii de la stat. În lipsa lor, se pune lacătul pe poartă şi fie ne ducem cu toţii în privat, fie murim ca şobolanii, fiecare pe unde ne prinde.

Văd că sunteţi supărată că-s oamenii răi şi tot pomenesc de spitalele regionale, care nici pe hârtie nu par să mai existe. Citeam pe undeva o declaraţie cum că dacă le faceţi mai târziu, le faceţi mai ieftin. Da eu zic să nu le mai faceţi deloc, ce-i cu atâta panaramă? Vă daţi seama câtă economie la buget ar fi? Vă asiguraţi aşa încă vreo câteva mandate de ministru. Fie primit!

Mai văd că aţi intrat într-o secţie renovată din Spitalul Ploieşti şi v-a deranjat un miros. „Vreau să spun că sunt foarte răcită, am o rinită puternică, nu prea simt mirosurile, dar imaginaţi-vă că am simţit în acea secţie un miros neplăcut”, citez dintr-o declaraţie de zilele trecute. Doamnă, nu trebuie să-mi imaginez aşa ceva. Nici eu, nici puzderia de oameni de prin spitale. Bolnavii ajung să nici nu mai simtă mirosurile alea, că se obişnuiesc cu ele. Nu e ca şi cum prin ţara asta a mai rămas vreun loc cu aer respirabil, după ce s-au terminat de defrişat pădurile. Şi-apoi, ce-aţi căutat în spital dacă sunteţi aşa răcită? S-a terminat epidemia de gripă şi s-a dat drumul la virusaţi printre bolnavii cu alte probleme? Că parcă era o regulă să nu ne suflăm mucii prin spitale dacă nu e cazul. În fine, astea-s deja detalii.

Îi trageţi pe unii de urechi că nu raportează infecţiile nosocomiale. Păi, cum să le raporteze, doamnă? Asta ar însemna să recunoască faptul că e cam nasol prin spitale şi că oamenii, în loc să se vindece, mai capătă nişte boli. Vă plângeţi că personalul medical e blazat. Cam e, ce să zic. Nici şpăgile n-or mai fi ce-au fost. Sau s-or fi săturat oamenii de atâta bunăstare venită de la guvernarea asta. Mai vor să le fie şi greu un pic. Ce să-i zici medicului care îţi aruncă pe o masă rezultatul unei investigaţii pe motiv că „da de ce v-au dat să faceţi asta,?”, de parcă plătea analiza din propriul buzunar?! Altfel, dacă n-aţi terminat vizitele, vă mai pot recomanda eu nişte locuri prin care să ajungeţi şi să faceţi ordine. Nici măcar nu trebuie să ieşiţi din oraş. Încercaţi să faceţi un CT la Universitar, dar vă recomand ora 2 noaptea şi să vă lase să-l căutaţi singură prin spital. Vă dau eu un indiciu, e pe la subsol şi holurile alea arată ca-n filmele de groază. Puteţi trece şi pe la sălile unde se face kinetoterapie acolo. Sunt nişte biciclete acolo mai bătrâne decât bunicul, Dumnezeu să-l ierte.

Şi dacă tot fac recomandări, vă rog eu mult, fie-vă milă de puţinii dintre noi care mai ştiu limba română şi faceţi ceva cu oamenii care vă scriu comunicatele de presă. Mă ia cu plâns de fiecare dată când deschid site-ul ministerului. Dacă tot ne batem cu patriotismul deşănţat în piept, măcar să avem bun simţ faţă de limba română. Altfel, abia aştept următoarea vizită. Probabil veţi descoperi cu stupoare că pacienţii din spitale îşi cumpără medicamentele din proprii bani şi chiar dau şpagă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E interesant articolul, greu de citit, pentru ca critica sistemului e foarte greu de facut in afara. Adica nu poti sa vezi lucrurile foarte tehnic, pentru ca esti in pacucii pacientului.

    Eu din Targu-Mures, crescut printre studentii la medicina, una dintre cele mai mari din tara, am ajuns sa cred in sistemul medical.
    • Like 1
  • Dorin check icon
    Din păcate sunt destui imbelicili cărora le plac condițiile din sănătate și vor vota PSD ul și la anu.De pomenile sunt grase.
    • Like 2
  • raimond check icon
    Corect. Asta ar fi prima faza, sa scriem articole. Faza doi sa aruncam cu oua si rosii in ei. Faza trei, cine are arme cu arme, cine nu cu furci si topoare. Sau daca nu va place violenta, iesiti naibii la vot.
    • Like 3
    • @ raimond
      Delia MC Delia MC check icon
      Parțial corect.
      Are de-a face cu mentalitatea, indolența, sub-finanțarea, cu "merge și așa ".

      Da, mergem la vot, se schimbă guvernul, culoarea politică, vrem toți asta. Vine un ministru bine intenționat dar care se va lua cu mâinile de cap câte sunt de făcut. Managerii vor face ce-au făcut și până acum, se vor "adapta" cumva, vor zice ca celălalt și vor face ca ei. Sau vor trece la sapă. A noului venit care le strică ploile. De altfel nu se pot schimba multe cu voință de sus și de la unul singur/foarte puțini.

      Va trebui redescoperită apa caldă. Aceea că în centrul sistemului de sănătate stă PACIENTUL și nu cadrele medicale cu buzunarul larg și orgoliul stupid aferent. Schimbarea atitudinii, cursuri de comunicare, eficientizare.

      Mai multe case de asigurări, concurența generează calitate. Nu CAS și palidul OPSNAJ. Statul să nu-și mai bage mâna în bugetul casei/caselor de asigurări cum se întâmplă acum.

      Un sistem de verificare a calității tuturor materialelor. Până la urmă un ansamblu de măsuri cu bătaie lungă spre foarte lungă, susținut și aplicat de orice guvern/ minister.

      Și fiecare să facă mai bine la locul lui nu să așteptăm totul de sus, de la alții, de la guvern. Altfel ajungem (iarăși) să constatăm cu surprindere că nu s-au schimbat multe sau mai rău, a fost cam degeaba.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      raimond check icon
      Ma refeream la politicieni.
      Iar despre sistemul medical... aveti dreptate, dar nu numai managerii sunt de vina. Medicii sunt si ei, poate mai tare. Nu te poti numi medic cand profesezi intr-o cocina de porci.
      • Like 1
    • @ raimond
      Delia MC Delia MC check icon
      Necesitatea unei schimbări e de la sine înțeleasă.
      Sigur că nu numai ei. Și mulți din cei de sub ei dar și cei din minister că la schimbari mari o mică parte pleacă iar cei ce rămân păstrează la purtător și mentalitatea.

      Medicii...incerc să mă pun în pielea unuia tânăr pornit pe fapte mari. Iar realitatea e alta: materiale lipsă, igienă nu așa de impecabilă, poate și niște gândaci, mâncarea care se și fură...Vrea el multe dar nu poate și n-are nici cu cine. Apoi rezistă el pe metereze fără șpagă dar în timp e luat de fraier plus că le scade acțiunile colegilor...

      Sistemul e pervers și-i contaminează și pe nou-veniții inocenți.

      O schimbare vrem toți dar la schimbări de fond trebuie să punem toți umărul. Trebuie să vină și de jos nu așteptat totul de "sus".
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult