Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Am plecat în Anglia ca medic și m-am întors în România ca pacient. „Spitalul românesc? O tragicomedie...”

Sunt multe aspecte legate de practica medicală pe care doresc să le împărtășesc, nu neapărat pentru că sistemul în care îmi desfășor activitatea ar fi perfect, sau cel mai bun, nu, nici pe departe. Doresc acest lucru, din simplul motiv că pot împărtăși un alt mod de a practica medicina, o altă perspectivă, pe care, dacă nu dorim să o aplicăm, cel puțin ne determină să reflectăm asupra activității de zi cu zi, și, eventual, să împrumutăm anumite elemente, care ar aduce o lumină pozitivă practicii medicale din România.

În cele ce urmează voi face o relativă paralelă între sistemul medical românesc și cel britanic, cu care am luat cunoștință în 2005. Am rămas la curent cu tristele evenimente din medicina românească prin intermediul presei și datorită faptului că și membri ai familiei mele au fost pacienți. Iar cel mai recent pacient am fost eu, cu o lună în urmă. Am vizitat serviciul de urgente al unui spital foarte bine cunoscut din București cu a patra dislocație de umăr, în timpul unei vizite de nici trei zile ca să îmi văd părinții.

Am avut o discuție foarte interesantă zilele trecute cu un prieten bun, român de origine, medic de familie aici, care, după ce a terminat rezidențiatul pe Medicină de Familie în România, l-a mai făcut încă o dată în Marea Britanie, trecând prin toate filtrele de specializare în acest sens. Cunoaște ambele sisteme foarte bine și crede în actualul sistem medical românesc mult mai mult decât o fac eu.

Discuția m-a pus pe gânduri, pentru că avea și el dreptate, Am reflectat și am înțeles că sistemul britanic este, în cele din urmă, făcut de britanici pentru societatea lor, iar sistemul românesc merge din inerție, mulat pe societatea și felul de a fi al românilor. Una din concluziile discuției cu acest prieten a fost: „Ti-au redus dislocația?” „Da!” Iar răspunsul ulterior a fost: „Ei, asta contează! Rezultatul final”.

Făcând o paranteză imaginară, rezultatul final în cazul meu era ușor, întrucât nu implică niște cunoștințe de teorie și practică medicală sofisticate și profunde. (O să abordez problema diagnosticelor și planurilor de management într-un alt articol.) Am încercat să îi explic că, în lipsa anumitor detalii profesionale, mi-ar fi redus dislocația fără anestezie ușoară, iar replica a fost: „Ei, și! Ți-ar fi redus-o. Contează rezultatul final! Restul este aberație britanică, care înseamnă costuri de materiale, timp și resurse umane.” Adevărat, însă oare nu ar fi mai agreabil pentru acea ființă umană aflată în discomfort și durere să aibă o experiență mai puțin traumatizantă, care se adaugă la situația deja neplăcută în care se află?!

În București am chemat Ambulanța (căci mi s-a părut mai bine decât să iau taxiul) și nu mi s-a dat un timp estimativ de sosire, mi s-a spus că vine acum. Acest „acum” mi s-a părut interminabil, și am mai sunat o dată. Recepționista mi-a răspuns intrigată că am sunat abia cu nouă minute în urmă, vine acum, ce nu înțeleg?! A trebuit să mai dau niște telefoane ca să vină, în sfârșit, Ambulanța. Nu mai spun că sfatul inițial fusese să aștept în curte! Cum poți să îi spui unui pacient să aștepte în afara casei sale?!

Prin urmare, prin prisma experienței pe care o am aici, în Marea Britanie, aș putea recomanda ca pacientul să fie informat în cât timp se estimează ajungerea Ambulanței. Acest mic detaliu ar reduce din anxietatea momentului, pacientul neavând senzația că așteaptă în van. Și dacă taxiul poate estima timpul, de ce nu ar putea-o face și Ambulanța, care, fără îndoială, are un rol vital.

Un alt detaliu deloc de neglijat este securizarea pacientului pe targa din Ambulanță. Mie nu mi s-a întâmplat acest lucru, deci îl pun pe lista de recomandări.

Spitalul este o tragicomedie, iar cazul meu este dintre cele mai simple posibile. Analizând, îmi dau seama că personalul medical este așa deoarece tot sistemul este așa, mentalitatea este așa, și nu există un stimul real pentru medici. Se merge cu valul, că împinge de la sine.

Rezultatul final este cel care ar fi fost oriunde și în cele din urmă mi s-a dat și un anestezic cu timp scurt de acțiune, însă am o amintire plăcută de acolo? Probabil că nu. Un pacient ar trebui să plece cu o amintire pozitivă, că a fost tratat cu respect, că se ia în considerare suferința lui. De când am ajuns la serviciul de urgențe și până când a venit momentul reducerii luxației, nu mi s-a dat nici un medicament analgezic. Iar durerea era cumplită. Nu puteam sta nici pe scaun de durere în timp ce așteptăm radiografiile să fie gata și să ajungă la medici (căci observ că nu s-a introdus sistemul computerizat prin care radiografia apare în sistem înainte ca pacientul să se fi întors de la investigație)….cei doi medici stăteau la masă și unul dintre ei, care, între timp se juca pe telefonul mobil, mă invita să stau ori pe scaun, ori pe pat, numai să stau locului undeva. I-am spus că nu pot de durere. Cred că ar fi mult mai bine dacă medicii ar lăsa telefoanele în buzunare când au un pacient cu ei, chiar dacă stau și așteaptă. Pacientul are senzația că incomodează, că este în plus, în nici un caz că medicul este acolo pentru el.

A lăsa pacientul în durere este o eroare, este o practică medicală desuetă. Este incorect că analgezia distorsionează cadrul clinic. Dacă pacientul are o durere atenuată, sau care chiar a dispărut, este mult mai cooperant, dă o istorie clinică mult mai bună și poate fi examinat mai ușor. În ziua de azi un diagnostic clinic se pune nu numai pe tabloul clinic, ci se coroborează cu investigații, în concluzie analgezia ar trebui acordată imediat ce pacientul pășește pe ușile serviciului de urgente.

Pe de altă parte, pacientul va avea o experiență pozitivă, va simți că a fost tratat cu respect, cu interes, iar suferința a început să îi fie redusă imediat, nu a trebuit să aștepte.

Examinarea pacientului este fundamentală. Înțeleg că eu am fost un pacient ușor, o problemă medicală simplă, am dat un istoric clar și corect, dar totuși, deși era clar că sunt bine, în afară de respectivul umăr scos din articulație, nu poți să nu examinezi bolnavul. Nu poți asuma că pacientul, mai ales cel aflat în durere, este o sursă clinică de încredere.  

Comunicarea: aș putea spune că britanicii sunt experți în materie de comunicare. Este incredibil cât de mult din actul medical este rezolvat printr-o comunicare adecvată, atât verbală, cât și non-verbală. Discuțiile laconice, care demonstrează un grad de superioritate, discuțiile directe și închise, îl fac pe pacient să se simtă depreciat, inferior. Pacientul român nu este integrat în decizia medicală, care, de fapt, se ia pentru el. Nu voi continua aici în ceea ce privește comunicarea, întrucât o să îi dedic un articol separat.

Am intrat în respectiva cameră de gardă ca orice persoană care ajunge acolo. Am spus doar cum mă numesc și ce am. Nu am vrut să spun nimic mai mult. Mama, care era prezentă, o persoană deloc neglijabilă din învățământul superior farmaceutic românesc, probabil că devenise îngrijorată și unicul lucru pe care îl repeta era că sunt medic. Într-un final s-a ținut cont de afirmația că sunt medic, am fost întrebată unde, nu am dat prea multe detalii și am beneficiat de anestezie, în loc de a mi se reduce luxația fără ea. Apreciez acest gest colegial, însă nu consider că este un semn de bun augur.

Sunt multe aspecte care trebuie schimbate radical în sistemul medical românesc, de la formarea medicului în universitate, spitalele cu structură organizațională, atât la nivel macro, cât și micro, educarea populației, dar unul dintre aspectele majore ține de mentalitatea medicilor și a personalului medical. În primul rând toți trebuie să înțeleagă că este nevoie de o schimbare fundamentală și din rădăcini și să fie deschiși să o primească. Societatea românească, în care sunt incluși și medicii, este atotștiutoare și autosuficientă. Primul pas către progres este abilitatea de a asculta și versiunea celuilalt, în cazul nostru, să fie luat în seamă și ceea ce spun diferiții medici români care au experiență în afară. Cu siguranță se pot împrumuta elemente pozitive de la alte sisteme și adaptate celui românesc.

Le sunt recunoscătoare medicilor de gardă în acea zi de sâmbătă că m-au ajutat, deși, în final, nu au făcut altceva decât să își facă profesia.

Acest articol nu are ca scop inculparea nimănui, motiv pentru care evit să dau anumite detalii; are ca scop reflecția, realizarea faptului că este nevoie de o schimbare majoră în sistem, iar aceasta se va realiza făcând un pas înapoi și gândindu-ne: cum putem fi mai buni pentru pacienții noștri, ce modele avem de la care am putea învăța.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ovidiu check icon
    Buna ziua....am citit cu interes articolul cu experienta dvs. in Anglia , despre cum a decurs reducerea luxatiei de umar , facand o paralela cu tratamentul din Romania. Sunt de acord cu dvs. in ansamblu , insa cred ca nu se pot face comparatii datorita sistemelor diferite. Sistemul de sanatate din Romania , nu poate sa faca fata cazurilor de " trauma " care se prezinta la urgente deoarece nu exista personal suficient. In conditiile in care in timpul tratarii unui pacient mai apar la usa alti 3 sau 4 , nici medicii si nici asistentii nu pot sa faca tot ceea ce spuneti dvs. ca ar trebui sa se faca. Pentru ca sa se intample aceste lucruri , ar trebui sa existe la serviciul de urgenta sau la camerele de garda macar 2-3 asistenti , 1-2 medici ATI ajutati de minimum o asistenta de anestezie , de un asistent care sa se ocupe de imobilizari. Este frumos sa ne gandim la o teorie dar foarte greu de pus in practica daca sistemul este subfinantat....asa cum dealtfel stim si noi si autoritatile. Ca sa va faceti o idee....la un serviciu de garda ortopedie se prezinta intre 50 si 80 de cazuri zilnic ,intr-un oras cu 320.000 de locuitori , la care se adauga si zonele limitrofe. Cum pot fi aceste cazuri gestionate de catre un singur asistent pe tura , fiindca asa functioneaza sistemul. Cum credeti ca acesta mai poate empatiza cu pacientul ? Cred ca trebuie studiate in paralel aceste sistemele si abia apoi sa facem comparatii. Este o lipsa de respect nu numai fata de pacient ca trebuie sa astepte ore in sir sa fie tratat dar si fata de personalul din sistem care trebuie sa faca fata si la nevoile birocratice ale sistemului cat si la cele medicale ale pacientilor. Si...de cele mai multe ori....pentru sistemul din Romania este mai importanta birocratia decat pacientul. Cu regret trebuie sa spun asta !
    • Like 0
  • Am sa va contrazic, in Marea Britanie, am sunat de aproximativ 5 ori sa vina un echipaj medical si intr-un final dupa doua ore a venit un paramedic. Am avut pentru prima data o migrena ingrozitoare, cu stari de voma, ameteala etc. Am vomitat si in ambulanta de doua ori adica era clar ca nu ma simt bine, dupa ce paramedicul a realizat ca nu consumasem nici bauturi alcoolice, nici alte substante mi-a zis ca este foarte lunga lista de asteptare si ar trebui sa astept pana la ora 19:00 pentru o consultatie.( era ora 14:00). Am asteptat pentru ca eram panicata, nu patisem asa ceva vreodata, intrebarea medicului a fost daca sunt insarcinata, dupa ce i-am zis ca nu sunt, m-a sfatuit sa iau paracetamol. Super!
    Am avut experiente pozitive doar in clinicile private unde se plateste extrem de mult, dar daca ai ceva de rezolvat, platesti....
    • Like 1
    • @ Bianca Mikaela
      Când suni in UK la 999, in funcție de gravitatea a ceea ce ai relatat tu prin telefon, ți se aplica un grad de urgentă . Probabil erai la gradul 2 . Gradul 0 este de 5 min. și este real dar acolo este vorba de crize epileptice de peste 5 minute, atacuri cerebrale, infarct..., poți suna de 100 de ori din moment ce ești in sistem cu gradul respectiv, nu sari gardul ca in Romanica .... iar pentru o migrena , scuze dar sunt altele mai grave ...,
      • Like 1
  • Usor de criticat, chiar foarte bine argumentat: cine munceste, mai si greseste si trebuie criticat, nu?
    Am ajuns si eu la urgente untr-un spital din Anglia, dupa ce mi-am "inchis" usa masinii pe un deget. Durerea era greu suportabila. Ajuns la spital, m-a "vazut" un medic in cca 3-4 minute. Si m-a programat pentru interventie chirurgicala peste 3 saptamani!!!! De durere, nervi si disperare am vomitat; mi-a recomandat un antiemetic! In Romania faceam un taraboi monstru; acolo am tacut, am plecat si am eliberat cu un ac presiunea de sub unghie. A, ce-mi mai amintesc : la fisierul spitalului era un mesaj de bun venit in limba romana! Asa ca as recomanda tuturor sa se abtina in a ponegrii medicina din Romania.
    • Like 1
  • Dovada ca radiografia scrisa de doamna F.B. este corecta se poate citi prin comentari agresive dedesuptul articolului unde mai lipseste doar jignirea la persoana ca sa fie imagina perfecta de lipsa de bunul simt in societatea romaneasca si printre persoane care pretind sa aiba scoala.
    • Like 2
  • Romanul check icon
    Cat priveste salariile medicilor nu mai sunt de 1 an mici. Profesorii au 15.500 iar medicii rezidenti 7-8000. La acesti bani se adauga garzile si alte sporuri . Niciunul nu merge acasa cu mai putin de 10.000 cu exceptia medicului de familie caruia nu i-au crescut veniturile. Va pot spune ca infirmierele si brancardierii din spitale au ajuns sa aibe salarii barosane, mult peste munca prestata. Cel mai grav este ca majoritatea covarsitoare vor si cer in continuare acea spaga, iar nesimtirea si dispretul fata de pacient este la ordinea zilei.Am fost la spitalul Sfantul Ioan la sectia de urologie cu un prieten si am asistat la scene de groaza. De exemplu un pacient sarman adus de la sala de operatie cu 4 furtune iesind din el nu a fost transferat in pat de catre cei doi brancardieri dintre care unul era cat muntele, ci i s-a cerut sa se mute singur de pe brancarda in pat . Saracul cu mari dureri si cu mare greutate a reusit sa se miste dar i-a iesit un furtun si a inceput sa curga urina pe el , pe jos si pe pat. I-am reprosat namilei de brancardier ca nu isi face treaba si ca nu are pic de suflet , iar raspunsul primit a fost - ce te bagi tu? Cand i-am spus cine sunt si ca nu mi se pare deloc normal ce face el si colegul lui , a plecat repede. Urmarea a fost ca dupa ce au venit 3 asistenti si nu au reusit sa ii puna furtunul la loc pe vezica , a venit un doctor tanar de la sala de operatie si a muncit o ora si jumate pana a reusit . Dupa asta desi m-am dus personal la infirmiere omul ala a mai stat aproape 1 ora in pisat . In salon mirosea groaznic iar el saracul era tot ud.Tot acolo am intalnit 2 persoane care au luat unul pioceanic si celalalt clostridium difficile . Primul este si acum in tratament cel de-al doilea caruia i s-au administrat coktailuri de antibiotice a murit dupa circa 2 saptamini . Brancardierul lua 10 lei , infirmiera ptr pijama si schimb lenjerie pat 10 lei, pana la doctorii luau 200 de euro pe operatie + alte atentii la vizite . Singuri pe care nu i-am vazut si nici nu am auzit pe cineva ca le-ar fi dat erau asistentii, care dealtfel mi s-au parut si cei mai munciti dintre cei de acolo. O alta experienta am avut la spitalul municipal Bucuresti la chirurgie. Am venit conducand 500 de km din zona Turda cu mana umflata rau dupa o muscatura de paianjen . Aveam bursita de cot . La primiri urgente totul a fost ca la carte . Cand si-au dat seama ce am si m-au trimis la chirurgie a inceput calvarul. De garda era un doctor tanar arab dar care nu era acolo. Am stat aproape 2 ore si nu a venit nimeni . Pana la urama asistenta i-a dat telefon . I-a spus asistentei sa ma duc acasa sa ma dat cu spirt si sa iau un antiinflamator - ASTA PRIN TELEFON FARA SA VADA NIMIC. Era de garda duminica, platit suplimentar dar el nu era acolo.Am revenit dupa 2 zile asa cum mi-au transmis cu dureri groaznice si cu un cot cat o minge de handbal .In timp ce ma consulta arabul , profesorul care era langa noi la un alt consult ii spune - NU VEZI CA ARE BURSITA DE COT - DA-I UN CEP. M-a dus sus la sala de operatie si fara sa imi faca anestezie m-a taiat. Asta a fost razbunarea lui ptr ca i-am reprosat anterior ca nu era duminica la garda si astfel mi-a prelungit suferinta cu 2 zile. Am mai fost apoi la o saptamana si m-a mai taiat de 2 ori cu acelasi sadism . A treia oara cand am fost era profesorul( un excelent ca profesionist si ca om) si s-a ocupat el de mine. I-am spus ca modul in care doctorul arab s-a comportat mi se pare ca este de sadic din ISIS nu de medic si de om.Am avut de a face cu multe experiente nasoale in spitalele romanesti . Copilul mi-a fost operat gresit de canale lacrimale infundate si a fost lasat cu un glaucom evident sa stea cateva luni cu ochii in presiune de catre doctorita Zamfir de la spitalul de ochi din piata lahovari. A ramas pe viata cu corneele ingrosate si cu striatii hubb pe retina. Acum va spun si pozitive 1. Dr Stanciu de la Budimex - Marie Curie la care am fost cu copilul si a fost nemaipomenit. I-a facut 3 pagini A 4 de analize si la sfarsit mi-a spus - AS VREA SA VA SPUN CEVA DAR ACEST COPIL ESTE SANATOS, CORPUL LUI PRELUCREAZA TOT NU ARE PARAZITI E IN REGULA . ESTE FOARTE SLAB PTR CA ARE ARDERILE SUPER RAPIDE, ASA E BIORITMUL LUI . ESTE IN REGULA PUTETI MERGE LINISTITI. Toti pe care i-am trimis la el cu varii probleme le-a rezolvat . 2. Doctorita Comanici si sefa ei de sectie( scuze ca nu ii stiu numele ) de la Institutul Alfred Rusescu fost Emilia Irza sunt 2 medici de pus la suflet. Au grija la fel de bine de toti copii indiferent ca sunt copii de oameni avuti sau tiganusi amarati lasati singuri in spital. 3 . Medicul de familie Eremia Maria un medic deschis la minte care nu se repede sa iti dea antibiotice , stimuleaza imunitatea copilului si care in colaborare cu parintii (daca acestia nu sunt aberanti sau incuiati ) reuseste sa aiba copii care se imbolnavesc foarte greu si care atunci cand o fac, fac doar forme usoare. Tot in cabinetul doamnei doctor este si o asistenta cu o experienta vasta doamna Nunuca. Aceasta echipa este foarte foarte buna. In toate cele 3 cazuri pozitive amintite de mine nu mi s-a pretins nici macar un leut. Oamenii astia si-au facut treaba cu demnitate cu cinste si cel mai important cu DRAGOSTE DE COPII SI DE OAMENI. CEi din prima parte adica negativii , nu numai ca asteptau ceva dar isi si trimiteau rezidentii cu vadita dorinta de a primi ceva. Oricum cea mai urata experienta a fost cea de la spitalul Sfantul iOAN DE LA UROLOGIE. ACOLO POATE FI CONSIDERAT IADUL PE PAMANT.
    • Like 2
    • @ Romanul
      maripos check icon
      Medicilor de familie nu le-a crescut venitul pentru ca era deja destul de mare si inainte (12.000-15.000 lei). De compatimit sunt asistentele care lucreaza la medicii de familie, acestea avand cam un sfert din salariile colegelor lor angajate la stat.
      • Like 0
  • Medicii, acesti oameni speciali care te salveaza sau fac tot posibilul sa fii salvat, dar-DUMNEZEULE, AJUTA SA NU AI NEVOIE DE EI, oriunde te-ai afla pe Planeta asta! In rest, am constat cu cat gravitatea este mai mare, cu cat esti un caz mai complicat, cu atat nemultumirea reciproca este mai mare. Pacientul ideal este acela care are probleme cat se poate de minore, care se rezolva rapid, eventual de la sine. Dar din pacate nu este asa mereu...In concluzie, sa nu ai nevoie cat se poate de mult de doctori!
    • Like 1
  • Fiecare dintre noi trebuie sa fi avut o experienta la medic, intr-o unitate spitaliceasca si majoritatea concluziilor suna la fel : profunda dezamagire Din experienta mea, intre medic si pacient , in cele mai multe din cazuri, se ridica un zid de plictiseala si aroganta peste care pacientul se uita umil si temator. Impresia pe care mi-au lasat-o mie majoritatea medicilor, nu toti , este ca pacientii sunt la dispozitia medicilor si trebuie sa se multumeasca cu asta . Interesul in sine pentru pacient este destul de scazut si direct proportional cu avantajele oferite de acesta. Vina nu o au medicii ci sistemul care incurajeaza lipsa de empatie si indiferenta la suferinta . In contrapunct, as dori sa dau un exemplu al unei experiente personale, cand am contactat pe internet un medic din Olanda pt ca fiica mea se imbolnavise acolo si avea nevoie de ajutor pt ca nu putea iesi din casa. Spre marea mea surprindere, medicul mi-a raspuns si a cerut mai multe detalii pt a sti exact ce sa faca . A trata-o contra unei sume modice , si a vindecat-o , fara prea multe mofturi. De asemenea apelul meu la o clinica din Olanda , a fost tratat cu mult respect cerandu-mi detalii despre natura si starea bolii pentru a sti unde sa dirijeze pacientul. Multa decenta si intelegere fata de suferinta, atitudine care la noi este inexistenta iar in cazul persoanelor in varsta , ce sa mai vorbim. Experientele mele in Romania au fost atat in clinici de stat cat si private. In privinta sperantelor pentru o schimbare..slabe.
    • Like 0
    • @ Rocsana Radulescu
      maripos check icon
      "Vina nu o au medicii"
      Ba da, vina o au medicii!!!!!!!!!!! Cei care nu sunt oameni! Cei care nu dau un scuipat pe tine. Cei care cer si iau bani, cat mai multi bani. Nu-i mai satura Dumnezeu! Cum e cu juramantul depus? E doar de forma. Medicii de azi nu-si aleg meseria din dragoste de oameni, ci de dragul averilor.
      O fi sistemul corupt si toti in jur iau. Dar se face primavara si cu o floare. Fii tu medicule care citesti primul care nu ia bani. Cine stie, poate vor face si altii la fel!
      Si unde sunt pacientii sub acoperire ai doamnei ministru? Ati mai auzit de ei?
      • Like 0
  • Mi-a plăcut articolul pentru că este rupt din realitate. Nu există la noi grija pentru modul în care se simte sufletește pacientul. Cred că ar trebui să existe cursuri speciale de comunicare cu pacienții în fiecare facultate de medicină. Pentru că această comunicare nu este ușoară de loc. Cât să spună, cum să spună, în ce mod să-i spună doctorul unui pacient ce are și ce îl așteaptă în viitor? Nu este așa de ușor cum pare. Din nefericire în clipa în care ne îmbolnăvim ne pierdem identitatea reală și devenim toți doar pacienți tratați ca atare. Și mulți suferă din această cauză mai mult decât din cauza bolii. Din acest motiv și ajung unii oameni atât de târziu la medic. Din experiența mea de pacient am dedus că nu trebuie să vorbesc prea mult și neîntrebată, că trebuie să vorbesc clar și sigur, că nu trebuie să mă pierd în amănunte inutile și mai ales nu trebuie să sugerez soluții și diagnostice doar pentru că am citit eu ceva pe google.Un medic de familie are 15 minute pentru un pacient, ca să fie eficient trebuie să ne cunoaștem interesul ca pacienți și să îl lăsăm să-și facă meseria. Nu doar medicii trebuie să comunice mai bine ci și pacienții trebuie să fie mai conștienți de interesul lor și să comunice mai eficient. Și mai ales să nu ne așteptăm la prea mult confort pentru că riscăm să fim dezamăgiți. Important este să ne întoarcem acasă sănătoși.
    • Like 1
  • Cei mai multi medici se plang ca munca lor si ei insisi nu sunt respectati, acum pot sa inteleaga de ce nu se intampla asa ceva , pentru ca nici ei nu respecta pacientul, ce dai aia primesti.
    • Like 1
  • Avand in vedere ultima experienta cu serviciile medicale de urgenta, nu pot sa fiu de accord cu dvs dna doctor, deoarece totul s-a intamplat pe teritoriul mult laudat, in Londra. Am fost cu un copil mic de 1 an si 2 luni care aparent fara motiv plangea neincetat de 2 ore, long story short, mi-au dat panadol sa se linisteasca, nu mi-au spus ce are, in afara de faptul ca e tare speriat, si m-au trimis acasa cu el exact cum am venit. In afara faptului ca l-au ascultat si studiat atent cu ochiul liber, nu i-au facut nicio analiza, nu au considerat ca avea nimic. A doua zi dimineata dupa o alta runda de planset puternic mi-am dat seama ca era balonat si facuse si scaun moale. Stiu ca a contat faptul ca nu era cetatean britanic si nici nu era nascut pe teritoriul lor, dar chiar sa ne batem joc de un bebelus pentru acest motiv?! Stiu si faptul ca analizele nu se fac atat de usor din motive ce tin de economie, dar cand esti prost si nu iti dai seama ce are un copil, degeaba imi vorbesti frumos si imi spui acelasi lucru de 1000 de ori calm si confident si imi dai paracetamol, pentru ca da, rezultatul final CONTEAZA!!! Iar la noi nu a fost nimic, am ramas cu un gust amar, plangeam in sinea mea, dorindu-mi sa ajung cat mai repede acasa in Romania, sa ma duc la niste doctori in care am incredere sa imi ofere servicii medicale si o finalitate (diagnostic si tratament)!
    Stiu ca serviciul medical romanesc nu e imbracat in haine scumpe si adesea sub pres miroase urat, dar si daca esti bogat si te dai cu deodorant dar ai uitat sa faci dus inainte, tot la fel de urat puti!
    • Like 4


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult