Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Doctor în onoare

CTP--

La îndemnul „pretinului” Iohannis, așa-numita „Universitate”, și Națională, și de Apărare, analizează acuzația de plagiat ce i-a fost adusă premierului Ciucă de jurnalista curajoasă și tenace Emilia Șercan. Suntem convinși că o face la sânge, având în vedere că ei au considerat valabilă teza lt. col. Ciucă și l-au făcut doctor. Apoi, imediat, general.

Cu colegii profesori înstelați a dat dl Ciucă examenul de doctorat. Știe cineva un exemplu de doctorand respins la acest examen? Nu crez, dar încercați.

Aici este cheia spargerii conductei cu doctori în orice, în România. Examenul de doctorat e mult mai ușor decât cel de admitere în facultate. Mai ales când nu e vorba de un student care și-a luat masteratul, ci de o persoană ceva mai în vârstă, având deja o funcție, un grad, care vrea doctoratul ca să mai obțină încă o funcție, încă un grad și bani în plus la salariu. Sau pur și simplu să-și agațe insigna de doctor pe rever. Comisia îl tratează pe respectivul cu amabilitate complice, îi pune două-trei întrebări de complezență, după care dă o înaltă apreciere lucrării și declară deschisă sesiunea postdoctorală de șampanie și pișcoturi.

Strategul Ciucă, ca oricare altul, n-avea decât să plagieze strategic pe hârtie. Dar, dacă ar fi fost supus unui tir încrucișat de întrebări puse de niște examinatori competenți și integri, impostura n-avea cum să treacă. Nimeni n-ar putea obține un doctorat cu o teză copiată, pentru că asta înseamnă că n-a gândit-o și n-a scris-o singur, și asta se vede imediat, dacă vrea cineva să vadă.

Două lucruri ar trebui schimbate pentru a mai domoli năvala doctorilor.

În primul rând, să nu mai existe doctorat decât în învățământ și cercetare, pentru persoanele care lucrează efectiv în aceste domenii. Adică nu pentru ștabi, politicieni și vedete.

 Apoi, trebuie înlăturat nonsensul numărului doctoratelor cu conținut original – cu zecile de mii?! Pentru asta ar trebui definite două tipuri: doctorat în predare și doctorat în cercetare. În cazul primului nu ar mai fi obligatorie originalitatea: doctorandul va trebui să probeze în scris și oral o cunoaștere cuprinzătoare, profundă și adusă la zi a domeniului, pe care s-o poată preda studenților sau elevilor. În felul acesta s-ar reface sensul inițial, de acum o mie de ani, când a apărut primul titlu de doctor în Europa, la Universitatea din Paris. Sau de acum aproape două mii de ani, când doctori erau numiți apostolii și teologii care cunoșteau și interpretau Biblia, nu o inventau.

Amestecarea profesoratului cu cerința cercetării originale s-a produs în secolul XIX la Universitatea din Berlin și, la noi, dăinuie și azi.

Cred însă că generalissimul Ciucă era mai presus decât orice astfel de doctorat. Pe cale de consecință, Universitatea Națională de Apărare îl apăra acum mult mai ușor dacă îl făceau de la bun început Doctor Honoris Causa, la care nu se cere nici teză, nici examen. Subsemnatul, i-am acordat deja lui Ciucă al lor, pentru realizările în materie de onoare, titlul Generalul Flexiglas.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult