Foto Inquam Photos/Alexandru Buscă
Nu mă pricep foarte bine la economie, dar am urmărit în ultimele zile diverse propuneri de soluții și am reflectat asupra unor lucruri despre care știu sigur că reprezintă o problemă. Prima problemă e discutată prea puțin, iar despre a doua nu am auzit nimic în dezbaterile publice recente.
Prima problemă:
Vă întreb sincer: câți oameni cunoașteți care sunt angajați cu salariul minim pe economie, dar în realitate primesc mult mai mulți bani „în mână”? Eu cunosc mulți. Iar toți cunoscuții cu care am discutat mi-au spus că sunt în aceeași situație sau cunosc persoane aflate într-o astfel de relație de muncă.
Cine are de câștigat din această practică? Statul, care caută acum soluții de redresare economică, are foarte mult de pierdut. Dar și angajații pierd, pentru că nu contribuie real la sistemul public de pensii și protecție socială.
Dragi antreprenori care ați mers la noul președinte al României: cât din ceea ce vindeți este fiscalizat? Câți dintre dumneavoastră procedați la fel ca George Simion, care a recunoscut public, cu nonșalanță, că a înșelat statul?
Știu că lucrurile sunt complicate, dar impresia mea e că ne aflăm într-un cerc vicios. Nu avem încredere în stat, iar statul, la rândul său, nu poate avea încredere în noi. Politicienii încearcă să-și ascundă averile cu ajutorul CCR, dar câți dintre noi nu facem același lucru, la un nivel mai mic, atunci când fraudăm statul? Putem relua întrebarea clasică: nu sunt politicienii oglinda societății? Suntem oare obligați, de circumstanțele create de ei, să procedăm la fel? Nu cred că există un singur răspuns la această întrebare.
A doua problemă:
Despre a doua problemă nu vorbește aproape nimeni. În România, monahii și monahiile din mănăstiri primesc lunar un salariu de la stat. Din acel salariu, o parte importantă este transferată către vistieria mănăstirii. Din discuțiile cu cei din jurul meu, am observat că mulți oameni nici nu știau acest lucru. Cu alte cuvinte, persoane care au ales să trăiască izolat de societate sunt, totuși, o povară financiară pentru ea. Personal, nu găsesc nicio justificare satisfăcătoare pentru această situație.
Pe lângă salariile călugărilor, ne plângem frecvent de pensiile speciale, dar rareori aducem în discuție salariile extrem de mari ale ierarhilor (episcopi, mitropoliți, patriarh). Ierarhi care, la origini, sunt tot monahi — oameni care, cel puțin teoretic, au ales să se retragă din lume.
Mi-ar plăcea ca această temă să ocupe un loc mai vizibil pe agenda publică în aceste zile, când vorbim despre „tăieri” și soluții. Și sper că va fi tratată mai profund decât am făcut-o eu aici.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.