Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Dragnea nu vrea să mai câștige alegerile

Cu prilejul anului nou, guvernul Dragnea bagă noi membri în statul paralel: Comisia Europeană și Banca Națională a României.

Carevasăzică, L. Dragnea, șeful României, țară aflată la președinția Consiliului UE, dă în judecată guvernul UE pentru că și-a permis să facă un raport despre matrapazlâcurile cu bani europeni ale firmei TelDrum. Mai mult ca sigur, investigatorii OLAF, adică haidamacii lui Juncker, au acționat la comanda lui Pahonțu de la SPP. Sau a lui Coldea, care uneltește din umbră. Sau a lui Kovesi, care n-a fost încă arestată...

BNR, prin vocea prim-viceguvernatorului Florin Georgescu, altfel pesedist de viță veche, dar specialist redutabil în finanțe, a comis și ea o îndrăzneală de neiertat: a calculat urmările dezastruoase ale „taxei pe lăcomie” Vâlcov-Teodorovici. Drept care, gigălăul Manimani de la Finanțe îl, nici mai mult, nici mai puțin, cheamă la interogatoriu pe Mugur Isărescu, în baza la faptu că a auzit el, Teodorovici Manimani, cum că BNR amenință băncile să țină sus ROBOR!... Și că dacă nu ține cu ROBOR-ul, atunci Isărescu împușcă leul!

E limpede că BNR vine la rând ca să fie decapitată și paralizată, cum s-a întâmplat cu DNA. Spuneam, pe vremuri, adică acum un an, că mai importantă decât legea și structura este atmosfera dintr-o instituție. Iată că după înlăturarea lui Kovesi, șefa interimară a DNA, Jurma, dă bir cu fugiții, în vreme ce procurorii anticorupție stau cu botul pe labe așteptând să vadă cum bate vântul...

Asaltul bandei Dragnea asupra instituțiilor statului pe care încă nu le-a încălecat continuă în forță. Dar niciuna dintre acestea – Justiție, Armată, BNR, Servicii Secrete... – nu constituie un scop în sine, ci unul intermediar, pentru maimuții lui Putin și Erdogan. 

Nici măcar compromiterea României până la cvasiexcluderea din UE și NATO nu e ținta finală.

Marele vis al spărgătorului național Dragnea este sugrumarea votului liber al cetățenilor români. Dragnea nu mai vrea să câștige iar alegerile, Dragnea vrea să desființeze alegerile democratice. Pentru că UE și NATO nu-l pot da jos, dar românii, prin vot, pot.

Așa cum l-au aruncat din șa pe Adrian Năstase în 2004, când totul era aranjat pentru reinstaurarea dictaturii în România. Așa cum l-au făcut să muște țărâna pe Ponta în 2014.

Ce face Dragnea nu e nou. De 30 de ani, PSD nu are alt obiectiv decât să repună stăpânire totală pe țară. Nici nu concepe să fie în opoziție, vrea puterea pe veci.

Dumnezeu e pesedist, spunea un fruntaș PDSR în anii `90. 

Poate că e, banda lui Dragnea e în stare de multe, dar, la alegerile europarlamentare și prezidențiale din acest an încă nu poate controla votul oamenilor.

Stimați Republicani, unii dintre dumneavoastră, în anii din urmă, nu ați fost la vot, din diverse motive, pe care sunt gata să le înțeleg. Ce vreau să vă spun însă, și o să repet până fac scurtă la limbă, este că, dacă în acest an nu veți fi prezenți la urne, în 2020, la parlamentare, o să puteți sta acasă liniștiți, pentru că votul dumneavoastră nu va mai valora nici cât hârtia pe care puneți ștampila. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult