Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier: ”Să nu se bucure prea mulți! Avem un premier decis să continue reforma”

Dragoș Anastasiu 2025

Foto: Profimedia

În urma scandalului public generat de apariţia în presă a informaţiilor conform cărora acesta a recunoscut că a dat mită unei funcţionare ANAF, care a fost şi condamnată, într-un dosar instrumentat de DNA, omul de afaceri Dragoș Anastasiu și-a prezentat public demisia din funcția de vicepremier al României. 

Acesta a explicat în cadrul unei conferințe de presă care a fost implicarea lui în acea speță legată de mita incriminată și a povestit presiunile la care a fost supusă una dintre companiile lui, vorbind doct despre șpăgile de supraviețuire și despre șpăgile de îmbogățire.

Situația companiei era absolut dezastruoasă, motiv pentru care am tot încercat să urgentăm finalizarea anchetei. După trei ani și ceva am fost chemat și mi s-a spus: Nu avem absolut nimic ce să vă reproșăm. Pe un sens aveți mult mai multe bilete decât avem noi evidențe, pe alt sens aveți ceva mai puține, dar per total aveți mult mai multe în înregistrări decât în acele evidențe de la Poliția de Frontieră, care oricum erau neopozabile justiției (...) Aveam de ales între un posibil faliment, sute de angajați cu familiile lor, 20.000 de călători care nu se mai puteau întoarce cu autocarele noastre sau să dau curs șantajului. Partenerul meu a semnat un contract pe una dintre firmele noastre și de aici încolo lucrurile sunt clare în rechizitoriu” - a povestit Anastasiu. 

Conferința de presă a conținut și câteva momente de emoție, în care Anastasiu și-a întrerupt discursul, gâtuit de emoție. A mulțumit familiei pentru că a rezistat acestei perioade și premierului Ilie Bolojan pentru încrederea acordată. 

El a spus că a acceptat să fie vicepremier pentru că știa că poate face lucruri prin care să ajute țara, însă, acum, după izbucnirea acestui scandal public și după reacția publicului, știe că nu mai este în postura de a ajuta pe cineva. Ca atare, a decis să își prezinte demisia. A insistat, însă, foarte mult timp asupra ideii că nu este șpăgar și că așa se făceau lucrurile pe vremea aceea, apariția acestui dosar în dezbaterea publică fiind doar o reacție a sistemului pe care l-ar fi deranjat prin măsurile pe care urma să le adopte. 

Nu, nu sunt șpăgar. Sunt un om onest și integru. Când am avut întregul adevăr, m-am dus la DNA. Reforma trebuie să continue. Plecarea mea nu va opri acest lucru, să nu se bucure prea mulți. Avem un premier decis să continue reforma. Nu am mințit. Antreprenorii nu trebuie să poarte anatema incorectitudinii și nu trebuie să fie demobilizați. Statul trebuie să devină un partener loial al business-ului. În încheiere aș vrea să mulțumesc multor oameni, familiei mele, care s-a uitat la televizor. Aș vrea să mulțumesc colaboratorilor mei, care atunci când am spus că plec în această aventură s-au mobilizat și au rămas singuri. Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor de la Cotroceni și de la Palatul Victoria pentru colaborare, tuturor colegilor onești. Aș vrea să mulțumesc premierului României pentru că a avut încredere în mine și să îi spun că trebuie să continue, este singura șansă pe care România o are astăzi, un om atât de determinat să facă reforme.” - a specificat Anastasiu în cadrul acestei conferințe de presă în care și-a anunțat retragerea din funcție. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    A se citi ȘI ÎNȚELEGE articolul:
    https://hotnews.ro/dragos-anastasiu-a-dat-spaga-de-supravietuire-timp-de-8-ani-a-denuntat-si-a-mutat-activitatea-pe-alta-firma-iar-anul-urmator-a-vandut-afacerea-unui-mare-grup-german-era-o-2032741
    "Controlul a afirmat că a descoperit la firmă nereguli la neplata de către companie a taxelor și impozitelor pe salarii"
    Adică firma avea totuși niscai probleme. După ce și-a "angajat consultant" a crescut ca Făt-Frumos. Or fi fost cu taxele la zi ori s-au bazat pe "consultanță"?
    • Like 1
  • In cazurile astea cu spaga exista 2 persoane implicate cel putin: cel care ia si cel care da. Asa ca da, eu sunt sigura ca cei de la ANAF procedau destul de curent la a-i strange cu usa pe multi patroni pentru a-i face sa scoata spaga din buzunar (abuz in functie as zice ca e asta), iar aceia, stiind ca asta e sistemul, se conformau, asa cum se conformeaza multi si acuma dand spagi la doctori... sistemul e plin de spagari, asta trebuie sa dispara URGENT. Nu esti angajat in structurile statale ca sa exerciti presiuni si nici ca sa iei mita chiar daca nu ai exercitat presiuni si cel care da doreste sa iasa basma curata din ceva nasol bagandu-ti tie, angajat ANAF, spaga in buzunar. Oricum, personal am o parere excesiv de proasta despre ANAF, daca aia si-ar face treaba ca lumea s-ar colecta mai multi bani la buget (oare ei cate spagi au colectat de-a lungul timpului?)
    • Like 3
  • Este o oportunitate, cred, ca si alti antreprenori sa povesteasca interactiunile care le-au avut cu Garda Financiara, ANAF, ITM, etc. Este o oportunitate ca acest buboi plin de puroi sa se sparga. In anii 2000-2015 toti dadeau spaga. De la buticarul din coltul strazii pana la companiile mari dadeau spaga exact ca sa supravietuiasca. Daca am uitat cine a fost Ceausecu e greu sa crezi ca am iutat cum fuctiona statul versus mediul de afaceri acum 10 ani. Asta era Statul Roman si sunt convins ca obiceiurile persista si azi. Cat despre Anastasiu, era normal sa plece. Sper ca in locul lui sa vina cineva mai curat si mai determinat sa deratizeze mizeria din institutia numita Statul Roman.
    • Like 3
    • @ Dimitriu Andi
      Mai curajul este marian neacșu? Sau oricare de la psd?
      • Like 1
  • IOAN check icon
    Autoarea are o mare calitate. Cred ca dactilografiaza mai repede decat vorbeste un om grabit sa demisioneze asa cum a facut deja fostul vicepremier acum cateva minute. Pe de alta parte viteza cu care apare un articol care doar copiaza ce spune un om la televizor pe aceasta platforma te face sa crezi ca nu calitatea informarii si valoarea adaugata de autor prin intermediul gandirii critice este ceea ce il mana in lupta pe autor. Daca inmultesti cu zero acest articol iti da unu adica...nota primita daca nu ai noroc si te prinde.
    • Like 1
    • @ IOAN
      Corina check icon
      Sunteți nedrept. Articolul nu „doar copiază ce spune un om la televizor”. Este o informare rapidă, de prim moment și probabil va fi urmat de o părere a autoarei în zilele următoare. Dar și aici se observă că ia distanță față de protagonist:
      „vorbind DOCT despre șpăgile de supraviețuire și despre șpăgile de îmbogățire”
      plus
      „A insistat, însă, foarte mult timp asupra ideii că nu este șpăgar și că așa se făceau lucrurile pe vremea aceea, apariția acestui dosar în dezbaterea publică fiind doar o reacție a sistemului pe care l-ar fi deranjat prin măsurile pe care urma să le adopte”.
      Pentru cine e dispus să observe, sigur.
      • Like 2
    • @ Corina
      Și cam are dreptate. As dori să apară și alți patroni și să arate adevarata față a anaf sub patronajul psd. Hai vitejilor!
      • Like 2
    • @ IOAN
      mai invata ceva aritmetica. daca inmultesti orice cu zero, face... zero
      • Like 0


Îți recomandăm

pod Bulgaria - Romania

Trebuie începută o relație mult mai pragmatică, cu rezultate concrete, cu Bulgaria și dezvoltate atât relațiile bilaterale cât și schimburile comerciale între cele două țări. Ar fi de dorit să renunțam la aerul de condescendență cu care tratăm Bulgaria și cetățenii săi. În competiția inerentă cu Bulgaria nu stăm prea bine. Am ales câțiva indicatori cu scopul de a avea o imagine care să reliefeze punctele tari și slabe ale fiecărei țări. foto: Profimedia

Citește mai mult

Cules de căpșuni - Getty

Am muncit cincisprezece ani și ceva în Belgia. Am început de cât de jos se poate, și nu mi-e rușine s-o spun. Ba chiar e bine cunoscut printre prieteni faptul că sunt mândru că am cules și căpșuni și că am stat și la aceeași masă unde se luau decizii ce implicau cheltuieli foarte mari și hotărâri care afectau zeci, dacă nu sute de oameni. foto Getty

Citește mai mult

anaf - taxe - impozite

Cu actualele injuste măriri de taxe, situate între 100% și 300% pe apartamente, locuințe, proprietăți în general, automobile, remorci, rulote, motociclete etc guvernul Bolojan se sincronizează inexorabil cu logica în care reducerea deficitului cu metode brutale este tot ce contează.

Citește mai mult