Comitetul Olimpic Internațional a dibăcit o formulă de compromis, deosebit de eficientă în a compromite pe toată lumea. Sportivii cu pașaport rusesc și Belarus au dreptul să participe la JO de la Paris 2024 numai individual, nu pe echipe. Celor care au vreo legătură cu domeniul militar, sau au exprimat poziții prorăzboi, li se interzice accesul. Sunt, de asemenea, interzise imnul Federației Ruse și drapelul, înlocuit cu unul neutru.
Regimul Putin a reacționat imediat, calificând condițiile ca „discriminatorii și contrare principiilor sportive”. Totuși, pentru că Putin știe bine că orice breșă în deciziile internaționale este în interesul Rusiei și trebuie exploatată, ministrul rus al Sportului anunță că sportivii admiși, până acum în număr de 11, vor participa.
După capul meu, CIO a ales o „cale de mijloc” greșită.
Rusia nu va pierde războiul din Ucraina. Ocupanții nu vor fi împinși înapoi peste graniță. Potrivit sfintei tradiții rusești, ce au înșfăcat, Crimeea, Donețk, Lugansk, înșfăcat rămâne.
Dar Ucraina, în întregime, e foarte greu s-o poată cuceri, cel puțin deocamdată. Așa că, viitorul cel mai probabil este un conflict „înghețat”, pe termen nelimitat. Într-o asemenea configurație, ce-i rămâne de făcut Europei, lumii libere? Nimic altceva decât întărirea continuă a capacităților de apărare și separarea totală de Rusia în planul vieții internaționale. Pentru că Putin va încerca să obțină de la Occident acceptarea situației ca fapt împlinit și reluarea, fie și parțială, a relațiilor. Astfel, va câștiga timp pentru a-și pregăti planurile de viitor, despre care un lucru e cert: numai pacifiste nu sunt.
NATO și UE trebuie să transmită Rusiei, prin toate mijloacele, în orice moment, că e inacceptabil ce a făcut, că nu se resemnează nimeni în fața raptului de teritorii. Izolarea Rusiei pe plan mondial nu e posibilă. Alături de Putin vor rămâne toate dictaturile, în frunte cu China, precum și India, Brazilia, Africa de Sud...
Și atunci, rămâne separarea. Sportivilor ruși să li se interzică complet participarea la toate evenimentele sportive organizate în lumea liberă. N-au decât să-și facă, împreună cu acoliții lor, o „olimpiadă”, niște campionate „mondiale”, niște competiții interdictatoriale, desfășurate la Moscova, Beijing, Phenian, Teheran...
Artiștilor, oamenilor de știință, oamenilor de cultură, să li se permită accesul în UE, SUA, Canada, Australia... numai cu aprobare specială, după o verificare atentă a relației lor cu Kremlinul. Simplii purtători de pașaport rusesc sau Belarus să nu aibă drept de intrare în statele de mai sus decât cu o viză acordată pe criterii cel puțin la fel de restrictive, ca acelea pe care le aplică acum Rusia vizitatorilor din Occident.
Zeci de ani de-acum încolo e practic o certitudine că Rusia va rămâne statul agresor care este. Prin urmare, așa cum pentru războiul palestinian nu se întrevede decât soluția „Două state”, pentru războiul Rusiei împotriva democrațiilor nu văd decât soluția „Două lumi”.
Și, înainte de toate aceste argumente, stă spiritul olimpic. Spre deosebire de orice altă competiție de pe planetă, Jocurile Olimpice sunt, de mii de ani, un semn al Păcii. Potrivit legendei, un rege din Olimpia, pe nume Ipythos, a întrebat oracolul din Delphi cum să facă să oprească războaiele din Pelopones. Pythia i-a transmis să organizeze întreceri atletice, în perioada cărora luptele să fie oprite. Ceea ce a și făcut. În plus, ca să poată participa la Jocurile Olimpice, fiecare atlet depunea sub jurământ o declarație că nici el, nici altcineva din familia lui, nu a fost condamnat pentru crimă...
Ca muzicalitate, imnul Rusiei e printre cele mai frumoase din lume. Imaginea care îmi străbate gândurile: o victorie a unui rus la Paris (plauzibilă, căci Rusia are mulți sportivi remarcabili), urmată de ridicarea, într-o tăcere de mormânt, a unui drapel cenușiu. Sau negru.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
