Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Duminică noapte, s-a înregistrat un nivel record al poluării în Capitală. Dr. Mihai Craiu: „Adevărul este că la aceste niveluri vom face boli grave. Și vom muri”

Duminică noapte, aerul din București a fost extrem de poluat. Nivelul de PM 2.5, particule extrem de fine în suspensie, care pun în pericol sănătatea cetățenilor, a fost depășit cu 1000%, iar nivelul particulelor mai mari, PM 10, și ele foarte nocive, a fost depășit cu 800%. Poluarea s-a menținut la cote ridicate și luni dimineața, când senzorii din rețelele Airly și Aerlive au continuat să înregistreze depășiri mari ale limitelor maxime admise.

Medicul Mihai Craiu a postat pe pagina de Facebook Spitalul Virtual măsurătorile făcute de senzorii Airly duminică noapte, în jurul orei 12:00 în zona 1 Decembrie. Potrivit acestora, nivelul de PM 2.5 era depășit cu 1088% de ori, în timp ce nivelul de PM 10, cu 800%.


„Chiar dacă până la urmă scăpăm de gripă si SARS-CoV2 ne va veni de hac poluarea”

„În timp ce toată atenția este focalizată pe COVID-19 și pe reacțiile pe care le stârnește in societatea românească am uitat cu toții că inhalăm ceva cu siguranță daunător. Zilnic

Aceste valori catastrofale sunt de duminică seara. Traficul este redus, deci care ar fi explicația autorităților? Niciuna evident... Căci acum avem altele, mai serioase.

Adevărul este că la aceste nivele vom face boli grave. Și vom muri. Chiar dacă până la urmă scăpăm de gripă si SARS-CoV2 ne va veni de hac poluarea.

Asta este, atât s-a putut...”, a scris Dr. Mihai Craiu.

Pe Facebook, oamenii au pus print screen-uri cu situația aerului în diferite zone ale Capitalei, care arată depășirile enorme ale limitelor maxime de particule în suspensie. Mulți cetățeni s-au plâns de mirosul de fum, care i-a forțat să închidă geamurile, și de ceața vizibilă. „Duminica seara in jur de ora 21:00 am deschis geamurile apartamentului pentru a aerisi însă mirosea groaznic a ars și am renunțat. Nu este prima data când se întâmpla acest lucru, aproape in fiecare Weekend in ultimele luni. Aceasta este crima cu premeditare, suntem otrăviți in mod intenționat, trebuie sa aflam ce se întâmpla neaparat! Instituțiile statului apăra infractorii in loc sa apere cetățenii!” - este doar unul din sutele de comentarii și postări de pe Facebook,

Foto: Mircea Diniță

Jurnalistul Florin Negruțiu: Respirăm otravă, expirăm venin

Jurnalistul Florin Negruțiu a scris pe pagina sa de Facebook despre smogul din București: „Respirăm otravă, expirăm venin. Uneori, în zilele senine, de pe Ştefan cel Mare se vede Piața Victoriei, aflată la o aruncătură de băț. Azi - a devenit de altfel un obicei - Piața şi oraşul sunt învelite în smog. Ustură când tragi aer în piept. Nu e aer, ci un amestec de praf, noxe şi cenuşă. O gravă problemă de sănătate publică pe care primarul nostru incompetent o tratează ca pe un atac politic.”

Într-un comentariu la postarea sa, cineva arată cât de rău stăteau lucrurile și dimineață:

Foto: Petac Emanuel

Aerlive: Toate cele 11 stații Aerlive.ro au înregistrat depășiri record noaptea trecută pentru particulele PM2.5 și PM10

Platforma Aerlive.ro a anunțat pe Facebook că toate cele 11 stații pe care le deține în București au înregistrat depășiri record noaptea trecută pentru particulele PM2.5 și PM10. Mai jos, postarea:

„Maxima pentru PM10 a fost la ora 2.00, la stația de pe Calea Moșilor, unde s-au înregistrat 604ug/m3, adică de 12 ori mai mult decât valoarea limită zilnică pentru protecția sănătăţii umane!

Valori limită pentru PM10:

50 ug/m3 – valoarea limită zilnică pentru protecția sănătăţii umane

40 ug/m3 – valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane

Valorile maxime înregistrate noaptea trecută, pentru PM10:

  • Calea Moșilor: 604ug/m3
  • 13 Septembrie: 314 ug/m3
  • Băneasa Nord: 240 ug/m3
  • Expoziției: 314ug/m3
  • Iuliu Maniu: 290ug/m3
  • Libertății: 363 ug/m3
  • Ion Mihalache: 374ug/m3
  • Piața Romană: 440ug/m3
  • Piața Sudului: 559ug/m3
  • Timpuri Noi: 389ug/m3
  • Universitate: 385ug/m3

Considerăm că acest fenomen necesită intervenție imediată, iar Ministerul Mediului - România ar trebui să instituie un comandament de urgență la nivelul Gărzii de Mediu pentru a verifica sursele de poluare din timpul nopții din Capitală!”

Potrivit Aerlive, particulele în suspensie reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid.  Ele reprezintă un grup complex de poluanți care variază în funcție de dimensiune, formă, compoziție și origine. Acestea se pot infiltra în căile respiratorii și adânc în plămâni și să provoace probleme de sănătate. Efectele includ moartea prematură, agravarea bolilor cardiace și pulmonare. Copiii sub 15 ani sunt în mod special vulnerabili. Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a postat la rândul său imagini cu situația din zona Barbu Văcărescu,la ora 1 noaptea, cu comentariul: „Chiar atât de mult ne urăște G. Firea că vrea să ne omoare? La această oră în București este fum peste tot în zona de nord. Miroase îngrozitor ca și când s-ar fi dat foc la deșeuri (cel mai probabil cauciuc). Pur și simplu nu se poate respira.

București lăsat complet de izbeliște. Consecințele se văd asupra sănătății noastre.”


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Florin check icon
    O parte a poluarii a putut fi observata aseara dinspre Drajna spre Bucuresti pe A2 unde zeci de focare aprinse de catre cei care au sarbatorit "lasatul secului".
    In zona respectiva se aprind cauciucuri care degaja un fum foarte gros si toxic.

    Spun zeci dar posibil sa fi fost chiar sute. In fiecare sat se vedeau cateva focuri care degajau fumul gros de o parte si de alta a autostrazii.

    • Like 0
  • este necesar sa ne mai ...rarim la nivel de capitala ,dealungul anilor taranimea din intreaga tara au dat naval in bucuresti cu gandul de a deveni domni de bucuresti .,si ca tacamul sa fie complect au inceput sa goleasca europa de rablele acestora marind considerabil ricul nstru.al tuturor de a da coltul (muri ) prin fel de fel de boli legate de mizeria din atmosfera si nu numai .Stau si ma intreb de ce sa desfiintat taxa de mediu legata de aducerea ...fara numar a rablelor di intreaga lume .Atat cei ce au administrat capitala guvernele , presedintii ,in general clasa politica sunt responsabili de neglijenta in serviciu ,atentat ,crima la adresa umanitatii si altele ,care ar trebui suportate de acestia conf. legilor in vigoare ( daca mai ecsista )
    • Like 1
    • @ Milian Militaru
      Cate generatii are familia dvs in Bucuresti?
      Dupa cum respectati regulile gramaticale cred ca sunteti prima.
      • Like 0
  • Alooo, autoritatile, dormiti???? Sau stiti ca nu mai pupati inca un mandat si va doare undeva??? Poate ca meritati mai mult decat puscarie..... poate ce reintroducerea pedepsei cu moartea ar fi benefica. Linsajul - ne omorati, va omoram!! Atat de simplu....
    • Like 1


Îți recomandăm

Dosarele Epstein / sursa foto: Profimedia

Carevasăzică qanonii au avut dreptate. Doar că nu era o pizzerie, ci o insulă. Și nu erau (doar) democrații, ci toată lumea, de la extrema stângă (Chomsky) la extrema dreaptă (Bannon, Thiel), de la președinți și consilieri prezidențiali la actori și regizori, de la multimiliardari la cercetători și profesori, de la membri ai familiilor regale la burghezi banali.

Citește mai mult

Invatamant superior / sursa foto: Profimedia

Eu m-am mirat că în universitățile occidentale este posibil să existe profesori universitari proveniți direct dintre practicieni, unii nici măcar n-au studiat respectiva disciplină pe care o predau, în facultățile absolvite de ei. Contează doar priceperea practică. Cum se spunea la noi pe vremuri: teoria ca teoria, dar practica ne omoară. În mod evident, în societatea occidentală, inclusiv la nivel universitar, se pune accent mult mai mult pe activitatea practică.

Citește mai mult

CTP--

Trebuie să fii bătut în cap sau/și aurici, ca să crezi că acelei comisii MAGA din Congresul SUA i-ar păsa cât negru sub unghie de Georgescu-Dumnezeilă și alegerile fraudate din România. Marele „Raport” este nimic altceva decât o înșiruire de cuvinte goale, ce nici măcar din coadă nu sună, susținute de NICIO DOVADĂ, nothing, nada, canci. În schimb, de o minciună sfruntată: TikTok le-ar fi spus lor că n-a fost nicio distorsiune în rețea în noiembrie-decembrie 2024 în România.

Citește mai mult

Siria / sursa foto: Profimedia

În Orientul Mijlociu, istoria se repetă mai repede şi cu mai multă duritate decât oriunde altundeva în lume. Pentru kurzi, acest vicios cerc istoric este poate cel mai vizibil. De la munții Irakului până la câmpiile din nord-estul Siriei, promisiunea unui stat apare periodic doar pentru a fi apoi limitată, negociată, abandonată sau înecată în sânge.

Citește mai mult