Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

E lung pământul, ba e lat/ Mănânci..., că e pătrat

Cristian Tudor Popescu

The Square (Pătratul), prezentat de Les Films de Cannes à Bucarest, e un film bun. Și nu pentru că a luat Palme d`Or 2017 – am văzut destule producții mediocre încununate la Cannes.

Deocamdată, nu scriu o cronică. Fac doar un spoiler de mici dimensiuni.

Tema cerșetoriei în Suedia străbate Pătratul lui Ruben Östlund. Eroul, Christian, intră într-un fast food. O cerșetoare, cu îmbrăcăminte și trăsături de etnie roma, cu expresie agresivă, așezată la o masă, agită spre el un pahar de plastic cu niște monede. Omul se întoarce spre ea și îi spune, altruist, tolerant, dispus să-și ajute christienește aproapele: „Bani nu pot să-ți dau, dar pot să-ți iau ceva de mân...”. N-apucă să termine cuvântul, că cerșetoarea scuipă printre dinți „Ciabatta cu pui”. 

Ușor buimăcit, Christian se îndreaptă spre tejghea. Femeia mai mârâie ceva greu inteligibil. Până la urmă, Christian, care tocmai s-a hotărât să nu mai fie egoist și nepăsător, pricepe: „Vrei fără ceapă?!”.

Cumpără sandvișul, îl pune pe masă și zice: „Ceapa ți-o scoți singură”. Vizibil enervată, cerșetoarea bombăne cu năduf în urma lui, într-o românească curată: „Căcat!” și alte câteva vorbe, care nu se mai aud bine...

Dintre toate cuvintele lumii pentru batjocura fecală, n-am auzit skit, shit, merde, gavno, ssać, szivás sau luino. Regizorul suedez, premiat cu Palme d`Or, a considerat că în gura unei cerșetoare țigănci din Stockholm, dintr-o capitală europeană, cel mai firesc este excrementul românesc... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult