V-am povestit în articolul precedent cum mi-am convins bunicile să se vaccineze. (Foto: Getty Images)

A mai fost o treabă interesantă cu ideea asta a mea - toți cei cărora le-am povestit despre proiectul meu cu Ioanele s-au dus instant pe Facebook să vadă câți oameni cu numele și prenumele lor există.

Dacă nu noi atunci cine? Dacă nu acum atunci când? (Foto: Ilona Andrei/ Inquam Photos)

Maica se gândea pe de o parte să se ducă și ea să facă vaccinul, căci mătușa mea îl făcea. Pe de altă parte, îi era tare frică de asta. (Foto: Getty Images)

Pe autostradă, în weekend, vei vedea bărbați și femei, mulți dintre ei de condiție bună, unii foarte bogați, porniți în căutare de plăceri. Toți merg cu aceeași viteză, a celui mai lent automobil din coloană... (Foto: Getty Images)

Nu știm de unde și de către cine li s-a comandat membrilor corpului universitar că ar trebui să se implice, cu orice preț și în orice împrejurare, în spațiul public, în întâmpinarea urgențelor și neliniștilor din zona publică. (Foto: Getty Images)

Prin regresia la medie putem explica și faptul că, de regulă, urmașii geniilor nu se ridică la nivelul părinților lor dar și de ce există situații în care am făcut totul ca la carte dar rezultatul a fost sub așteptări. (Foto: Getty Images)

După părerea mea, capitalismul prezent în România poate fi conceput de fapt ca un amestec între feudocleptocapitalism și un capitalism antreprenorial de consum, o combinație între proprietatea privată asupra mijloacelor de producție pentru a replica lucruri deja create de alții și relațiile de vasalitate, clientelare și de inegalitate în fața legii prezente în orânduirea feudală. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cam pe la jumătatea întâlnirii, ca „ovreiul” din povestea noastră, trece agale pe bicicletă, un pic ciupit de două rachiuri, nea Ion a lui Ciughi, din capătul mahalalei. (Foto: Profimedia)

Noroc că soția mă prevenise de acasă să nu fac scandal... (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

„Mă bușește plânsul. Nu sunt nebună. Mai sunt și alții care trec prin asta. Citesc tot ce scriu oamenii ăia acolo....” (Foto: Getty Images)

Noi, europeni sau americani, obişnuiţi cu dezbaterea şi votul democratic, trăind de la un city break la concediu pe plajele cu nisip fin din ţări înfometate, încă visăm şcolăreşte într-o bulă pre-edenică, uitând că nici măcar Iisus nu a promis că vom găsi raiul în viaţa aceasta. Ultimul an doar ne-a scuturat puţin iluziile, dar se pare că nu ne-a învăţat nici pe noi, nici pe politicienii noştri, prea multe.

Șoferii se urăsc între ei. Bărbații urăsc femeile la volan, mai ales dacă sunt blonde. Femeile urăsc bărbații la volan, mai ales dacă au eticheta aia mică de Uber. (Foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu)

Revoluția i-a prins, pe Daniel încadrat la o întreprindere socialistă de prelucrări metalice, iar pe Sorin student la Politehnică. (Foto: Profimedia)

Este mai la îndemâna minții noastre să credem că dușmanul este o altă ființă umană. Asta, în loc să facem față realității și să acceptăm că avem de luptat cu un inamic invizibil, care ne poate ataca din orice parte, dacă nu suntem precauți și nu ne unim forțele. (Foto: Inquam Photos)

Cele două noțiuni sfidarea și răbdarea ce corespund sau acoperă stări colective de spirit se află într-o dialectică care se strâmbă la români, precum senatoarea Șoșoacă, teribilistă, o nestăpânită avocată în căutare de clienți și o neastâmpărată activistă impetuoasă de partid. (Foto: Inquam Photos/ George Călin)

„Credem ca ar fi frumos in semn de multumire si apreciere sa ii daruim d-nei diriginta un cadou de Craciun!! Noi am zis un "aranjament decorativ"" si bani in plic ! ! ((Noi am zis 700)) Eu personal apreciez mult in care se implica si ii pasa de toata clasa!! Ce zice-ti!? Astept pareri!! Va multumesc!!” (Foto: Guliver/ Getty Images)

O știre care mi-a atras atenția este legată de căsătoria unui culturist din Kazahstan, Yuri Tolochko, cu păpușa sa gonflabilă.

Acum trăim precum oamenii de Neanderthal într-o peșteră, cu bărbi până la genunchi, înveliți în piei de animale, cu ochii mijiți chinuindu-se să se adapteze semiîntunericului. Mă rog, așa ne imaginăm noi în depresia care se instalează pe nesimțite. În realitate avem de mulțumit vecinilor de lângă noi de la care cărăm lumină cu oborocul să alimentăm centrala termică, televizorul și routerul de internet. (Foto: Getty Images)

Este vorba de o iubire și afectivitate ieftină și nu una consistentă, reală și autentică. Tot aici poate fi alocată și emisiunea „spiritualistă”, a exercițiului intelectual protocronist și abisal al lui Grigore Leșe, și anume, „Drumul lui Leșe”, un alt neînțeles și un zeu veșnic încruntat și trist al patrimoniului nostru folcloric. (Foto: Guliver/ Getty Images)

La nivel inconștient voi începe să mă compar cu ceilalți și voi face tot ce pot să fiu și eu „în rândul lumii” și pentru asta va fi nevoie să îl depășesc pe „cutare”. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Când crești într-o lume în care traiul e posibil doar dacă stai la coadă ca să-ți iei pe cartelă strictul necesar, iar cadourile sunt o raritate, ai o perspectivă un pic diferită privind valoarea lucrurilor și semnificația unui dar

Umorul este o treabă foarte serioasă și azi el este amestecat cu multă ură, cu jigniri, cu așa numitul pamflet care nu e chiar pamflet, ci este o umbrelă pentru răutate și agresivitate. Mi s-a părut deci un subiect bun de abordat cu Andreas care scrie umor de bună calitate și a cărui viață arată tare frumos.

Eu, ca pieton, am trecut pe roșu de când mă știu. De mic, am citit principiul enunțat mai sus ca pe „traversează doar atunci când nu trec mașini!”. Așadar, pe o stradă goală, traversez. Respectiv, după ce calculez rapid eventualele riscuri, îmi setez viteza de deplasare, apoi trec. (Foto: Guliver Getty Images)

- De ce să moară? Că așa vreți voi? Că el este un virus mic și voi sunteți niște oameni mari?

Plăcerea de a placa limbajul cotidian cu expresii livrești, neologisme și cuvinte la modă are rădăcini adânci la noi. Și, să stăm liniștiți, nu aparține numai românilor. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Unii dintre noi se mai visează eroi. Nu vor să lupte pe front ori în vreun ring: de altfel, le-ar fi greu să şi ridice piciorul mai sus decât o treaptă, iar la două lovituri de pumn probabil le-ar ceda inima. Se imaginează, însă, în studiourile de televiziune, unde combat păcatele occidentale, ţin discursuri despre vitejia lui Decebal şi metafizica lui Deceneu, despre strategiile militare ale lui Ştefan cel Mare şi, mai nou, despre conspiraţii, microbiologie şi mecanica fluidelor. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Ne-om mai trezi vreodată? (Foto: Virgil Simionescu/ Inquam Photos)

Din spatele lui, de undeva de după tejghea, iese și bătrânul dichisit. Patronul. Acesta scoate capul pe ușa prăvăliei, se apleacă într-o parte și strigă la cățel. - Ești bine? Îți e cald? (Foto: Guliver/ Getty Images)

Numele meu nu a inspirat prea multe porecle. Îmi amintesc cu precizie una dintre ele, care, din fericire, nu poate fi expusă aici. Prin sonoritatea lui, numele meu, Lică, pare oricum o poreclă. (Foto: Guliver Getty Images)

Luna a șasea de pandemie... Numai șase-s norocoase. (Foto: Guliver Getty Images)

Într-un singur minut se realizează o răsturnare de forțe și domnul fără bilet și cu voce stridentă vorbește despre abuzul pe care controlorii, reduși la tăcere, îl fac asupra sa. (Foto: Inquam Photos/ George Călin)

61% dintre românii care au luat parte la un sondaj IRES spun că au fost afectați de pandemia de coronavirus, (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Ne-am făcut-o cu mâna noastră: de la țara dată ca exemplu în gestionarea pandemiei, la statistica zilei de ieri: primii la morți în UE, pe locul doi la infectări, după Spania. (Foto: Sabin Cîrstoveanu)

Chiar credeți ce spun ăștia la televizor și prin ziare? Toți sunt vânduți. Toți mint. Unde ați mai văzut să cadă apă, așa, din cer? Apa e făcută de om, în laborator, curge la chiuvetă și de acolo umple râuri, lacuri și se oprește în mări, care nu curg nicăieri pentru că sunt ținute de ghețari să nu se verse peste marginile pământului. Cum, nu știați? Păi dacă nu citiți ce trebuie... (Foto: Guliver/ Getty Images)

Păcatul acestor indivizi este că sunt atât de proști încât nici nu înțeleg că deranjează. „Dacă nu se vede, nu se pune” pare să fie motto-ul lor. Mirosul? Care miros, domne, ești prea sensibil, se duce imediat. Zgomotul? Dar sunt la mine în casă, băi, fac ce vreau, nu-ți cer ție voie să îmi renovez casa, da?!

Scrolând printre postări, mi-am amintit şi eu cu nostalgie acea perioadă. Însă, dincolo de plăcerea rememorării „vârstei de aur” reprezentată de copilărie şi tinereţe, am regăsit câteva dintre elementele care au deformat viziunea asupra lumii şi valorile multora dintre noi. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Doamna de la casa supermarketului nu are o problemă per se cu domnul care își adună mărunțișul dar ea probabil nu știe asta; trăiește de la o zi la alta cu aceeași stare de spirit și poate nici măcar nu înțelege că lucrurile ar putea arăta altfel. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Dacă atenționarea de pe etichetă este mai mult decât o glumă, înseamnă că este necesară. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Nu boala dezumanizează, lipsa de empatie o face.

Lumea va merge înainte dacă cei mai pricepuți dintre oamenii acestei planete vor ști să-și negocieze sensibilitățile pentru a crea o inteligență colectivă capabilă să găsească soluții la această criză. (Foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu)

Te dor numai când te gândești la ele. (Foto: Tim Ireland/ Xinhua/ Profimedia Images)

Constat uimită şi nemulţumită cât de uşor se adaptează lumea la regulile distanţării sociale. Trecătorii îi ocolesc cu prudenţă pe cei care le ies în cale, privindu-i bănuitori din spatele măştilor care ecranează surâsul. O strângere de mână începe să capete proporţiile unui atentat la sănătate. (Foto: Yaghobzadeh Alfred/Abaca/Abaca Press/Profimedia)

Medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase a spitalului de profil din Timișoara, a avertizat că numărul de cazuri severe de coronavirus ar putea crește, după ce mulți români au ales să nu mai respecte măsurile de prevenire a infectării cu Covid.

De data asta, pentru prima dată poate, țările vestice nu ne-au mai oferit un exemplu, ci un contraexemplu. De fapt noi, alături de alții, le-am oferit calea de urmat. Însă nu putem concepe acest lucru. Nu-i așa? (Foto: Inquam Photos/ Liviu Chirica)

În orice societate, cetățenii sunt fie constrânși, fie cointeresați să respecte regulile. Civilizația nu s-a instaurat nicăieri cu vorba bună. Oricât de rudimentar ar suna, statul are două mecanisme mari și late la îndemână: biciul și zăhărelul. (Foto: Inquam Photos/Cornel Putan)

În februarie 2006 s-a născut un personaj oarecum simpatic, dar foarte controversat încă de la început: Zânul. (Foto: iqads.ro)

Fac parte dintr-o grupă (de vârstă) vulnerabilă faţă de „noul coronavirus”, drept care trebuie să respect regulile emise de stat pentru a mă proteja: Ies cât mai rar din casă şi numai în intervalul orar permis, echipată cu mască şi mănuşi şi cu declaraţia pe proprie răspundere „la purtător”. (Foto: Inquam Photos/Virgil Simonescu)

Vom ieși din izolare după 15 mai. Prin urmare, întrebarea nu mai e dacă, ci când îl luăm? (Foto: Guliver Getty Images)

Din păcate, minunea nu există. După ce problema a fost întoarsă pe toate fețele, s-a conchis că nu există nicio soluție viabilă serioasă, așadar nu avem altceva de făcut decât să înfruntăm vitejește boala. (Foto: Guliver Getty Images)

Bunica Erzsi spunea că unei femei serioase îi stă bine cu părul natural, chiar dacă e alb şi numai parvenitele sau femeile uşuratice îşi vopsesc părul blond. (Foto: Guliver Getty Images)

Mama - nu și nu, vedea în toată întâmplarea asta un semn al sfârșitului, era cumva picătura care umpluse paharul. (Foto: Icv/ Alamy/ Profimedia Images)

Ieri m-am dat cu parfum. M-am dat cu parfum pentru prima dată în ultima lună și jumătate. Mi-am pus și ceasul la mână. M-am îmbrăcat mai drăguț, ba chiar m-am răzvrătit și mi-am luat pantofii office casual, fără toc, cu șiret, pantofii de purtat primăvara sau toamna. Ăia vișinii care se asortează foarte bine cu cardiganul meu vișiniu. (Timothy A. Clary/ AFP/ Profimedia Images)

În războiul oamenilor cu COVID, încep deja să se întrezărească două curente de gândire. (Foto: Ina Fassbender/ AFP/ Profimedia Images)

Ieri, întorcându-mă de la cumpărături, decid să opresc 5 minute la o stație de alimentare cu combustibili, una care are și ATM, mi-am adus aminte că voi avea nevoie să plătesc o comandă. Apare o decapotabilă germană, albă, trei persoane, 13 grade Celsius afară, pasagerii îmbrăcați în maiou, pantofi sport galbeni, lanțuri de aur și ochelari de soare, la orele 17:00. Au intrat, au cumpărat cafele, au plecat și au întors pe linia continuă. (Foto: Armend Nimani / AFP / Profimedia)

Mulți dintre cetățenii țării nu pot sta în aceste zile în izolare, chiar dacă și-ar dori, poate, acest lucru. Medicii, polițiștii pompierii, angajații din supermarketuri și farmaciștii sunt doar unii dintre cei care merg la serviciu pentru ca restul oamenilor să fie în siguranță, iar societatea să poată să funcționeze.

Vă mulțumim, Maria, Marius și Alin. Pentru sacrificiul vostru, pe care îl faceți în fiecare zi. (Foto: Profimedia Images)

Aici totul a început odată cu sfârșitul vacanței de iarnă, vacanță pe care norvegienii o petrec în mod deja tradițional, cu mic cu mare, pe pârtiile de pe toți versanții Alpilor. (Foto: Stian Lysberg Solum/ AFP/ Profimedia Images)

Astăzi, orice varianta de cooperare externă ar fi o gură de oxigen pentru tribul nostru, condamnat la izolare în propriile granițe, cu lideri corupți și management incompetent. (Foto: Profimedia Images)

Nu degeaba Pascal Bruckner a spus despre sudul Europei că este Lumea a Treia a luxului.

S-a propagat cu putere varianta că acest virus a fost fabricat de oamenii răi cu scopul de a lichida populația în vârstă a planetei care constituie astăzi o povara financiară. (Foto: Robert Ghement/ EPA/ Profimedia Images)

În poveștile următorilor ani, vom începe să folosim expresia „înainte de COVID”, așa cum spunem in mod curent „înainte de revoluție”, tocmai pentru a clarifica premisele ideologice ale istorisirii. (Foto: Valery Hache/ AFP/ Profimedia Images)

În Cehia, de exemplu, această regulă este impusă demult, sub sancțiunea unor amenzi usturătoare. (Foto: Cristian Gregoretti, blesk.cz)

Facebook s-a schimbat. Prietenii postează mai multă mâncare și poante decât de obicei. Și fotografii vechi; mai ales asta. Ne refugiem în amintiri parcă am îmbătrânit toți dintr-odată. Timpul se împarte în înainte și în timpul coronavirus. Puțini zic ce va fi după; spun doar că „va fi bine" cu o convingere oarbă intr-un viitor pe care nu-l știe nimeni. (Foto: Rouzbeh Fouladi/ Zuma Press/ Profimedia Images)

Dar mai avem o problemă și, foarte posibil, o problemă chiar mai mare... (Foto: MoiraM/ Alamy/ Profimedia)

Majoritatea cifrelor din ultimele zile nu sunt bune. Si nu e timpul ca adevărurile să fie spuse într-un mod liniștitor. Să le vedem și să tragem concluziile corecte. (Foto: Guliver Getty Images)

Trăim fără îndoială un moment de răscruce în istoria omenirii, a Europei și, poate, și a României. (Foto: Alberto Groșescu/ Inquam Photos)

Suntem conduși după modelul: una se zice, alta se face. Mulți cresc cu ideea că e în regulă să minți, să manipulezi, să fie scris în foaie, că apoi vedem noi cum o dregem. (Foto: Guliver Getty Images)

„Cum să ne apucăm să facem copii când nu avem casă, nu avem siguranța locului de muncă. În ziua de azi să crești un copil e foarte scump.” (Foto: Inquam Photos)

Restaurant. Ora prânzului. În diagonala mea, masă mare de 10 persoane în capul căreia stă un bătrân în costum și papion. Păr dat pe spate, nas coroiat, colțurile gurii lăsate. Lângă el o doamnă în vârstă, probabil soția, de cealaltă parte două locuri goale. Invitații, peste șaizeci de ani, oameni cu bani și stil - nu aud ce vorbesc, îmi sunt de-ajuns privirile și hainele pe care le poartă. Upper class.

Îmi place ziua de Sfântul Valentin, pentru că-mi place sfântul ocrotitor al îndrăgostiţilor (şi pe fiul meu l-am numit Valentin).
 (Foto: Guliver Getty Images)

Valentine's Day îmi amintește de controversele care apar de Sfânta Mărie mare pe 15 august. Când nu știi ce să faci. (Foto: Guliver Getty Images)

Ea, aplecată spre mine, „mai scurtăm perciunii ori e bine-așa?” și la ureche: „Televizorul lui e uzat maxim pe același program, pe ălelalte s-a pus prafu’”. (Foto: Guliver Getty Images)

Am vecini un cuplu de tineri care nu au abonament la cablu și nici televizor. (Foto: Guliver Getty Images)

”Oare blufează? Sau are cărți excepțional de bune?” Mă întrebam în mintea mea. Dacă celălalt nu merge cu valul, nu va ști niciodată. Va trăi cu întrebarea, cu nesiguranța, neștiind ce s-ar fi putut întâmpla. Câștiga oare dacă mergea mai departe? (Foto: Guliver/ Getty Images)

Mi-era teamă să nu-mi vadă defectul, să nu mă stigmatizeze, să nu mă alunge. Preferăm să mă mă alung singură. (Foto: Guliver Getty Images)

Știu ce gândiți: „eu fac niksen toată ziua”. (Foto: Guliver Getty Images)

Cum credeți că i-a numit autorul pe acei tineri programatori, băieți și fete?

Cȃnd faci o promisiune unor alegători, e moral să o ȋncalci dacă ea produce efecte negative asupra unei părți a populației mai numeroase decȃt cea care beneficiază de ea? (Foto: Guliver Getty Images)

Când eram mică mi se spunea să fii plăcută, să faci în așa fel încât să te iubească toată lumea. Să fii respectuoasă și cuminte, ascultătoare și prietenoasă, ca să fii iubită de toți. (Foto: Guliver Getty Images)

Ridic ochii la televizor și pe burtiere nu mai văd decât „bătaie între galerii”, „fetiță răpită și ucisă”, „imagini șocante în centrul Capitalei”. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Neamul prost de sorginte mioritică și-a dat aseară în petec. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

La un moment dat una dintre ele întreabă: „- Dar Alexandra trăieşte sau a murit, că nu îmi este clar?” (Foto: Bogdan Dănescu/ Inquam Photos)

Există o tiranie psihologică în societățile actuale care impune că fiecare dintre noi suntem unici și excepționali iar paradoxul se creează atunci când vedem în jurul nostru că de fapt nu suntem, în comparație cu alții. (Foto: Guliver Getty Images)

Am fost educat cu multă violență. Am fost educat cu bătaie, pedepse, urlete și amenințări. Ultimatumul reprezentat prin afișarea palmei, însoțită de întrebarea retorică de intimidare: „O vezi?” era decisiv. (Foto: Guliver Getty Images)

Am dat frâiele țării în mâinile hoților, tâlharilor, violatorilor, criminalilor. Și asta nu ne-a deranjat deloc.

Familiarizat cu acest beneficiu esențial al meseriei de antrenor, taică-meu nu ezita să ceară favoruri sportivilor deveniți celebri, pe care îi pregătise. (Foto: Guliver Getty Images)

„Vasi pleacă în mormânt cu principiile lui, cu valoroasă lui inteligență și nemărginita lui bunătate. Iar noi rămânem cu golanii, hoții, incompetenții și șmecherii care nu pățesc nimic, sfidează tot și nu plătesc pentru nimic. Atât voiam să vă zic”.

Tocmai această proprietate a obiectelor digitale – aceea de a fi bunuri non-rivale – va schimba fundamental lumea în care trăim. Fiindcă în momentul în care un bun devine non-rival, economia așa cum o știm își pierde sensul. (Foto: Guliver/Getty Images)

Teroarea începe din cărucior. Ați văzut cum se chinuie, până la umilință, o mamă ca să plimbe căruciorul prin oraș? (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Cum milenialii și generația Z nu au avut experiența comunismului, ci doar pe cea a tranziției (percepută mai degrabă ca traumatizantă, așa cum pentru generația X viața în comunism a fost percepută mai degrabă ca traumatizantă), membrii generațiilor Y și Z sunt mai degrabă sceptici cu privire la capitalism.

Păi da, cam așa e, comparativ cu cei 12 ani ai ei, e bătrână. Comparativ cu 41 ai mei, nu e… (Foto: Guliver Getty Images)

Radioul pe Kiss FM oferă confortul pe care nu-l regăsești în microbuzele  jalnice ce leagă orașul meu de satele învecinate și unde maneaua e la putere cu toți biții din dotare.

Religiile sunt de părere că lenea e un păcat de moarte, iar etica protestantă, bază morală pentru începuturile modelului economic capitalist, ridică munca la rangul de practică izbăvitoare care ne poate cumpăra biletul către rai: o muncă austeră și asiduă, cu scop moral ascetic, nu cu scopul huzurului frivol în lumea aceasta. (Foto: Guliver/Getty Images)

A început un torent de ţipete despre cum nu e treaba mea şi cum îmi permit o asemenea neobrăzare. Sunt obişnuită cu funcţionarii publici flegmatici sau răutăcioşi, dar nu cred că am mai auzit vreodată asemenea ţipete...

A funcționa permanent sau în majoritatea timpului pe bază de agresivitate și violență, manifestând și acceptând o atitudine totalitară și implicit abuzivă pentru tine, familia ta și societatea din care faci parte este dovada că pe de o parte te simți în permanent pericol și ai o stare de neputință, iar pe de altă parte este dovada că nu cunoști o formă mai bună de a ieși din situația de pericol decât agresivitatea. (Foto: Guliver/Getty Images)

Unii zic că ar fi fost actor, alții - poet sau dansator, dar cei mai mulți, cuprinși de griji pentru mulțime, susțin c-ar fi intrat într-un partid!

Nivelul la care au ajuns slugărnicia şi incompetenţa în administraţia şi în funcţia publică dau măsura fragilizării critice a întregii Românii, de la educaţie şi sănătate, trecând prin economie şi protecţie socială, până la securitate internă şi politică externă. (Foto: Inquam Photos)

L-am văzut pe cel pe care îl ajutasem. Era transformat. Cu zece ani mai tânăr. Era acum un bărbat puternic. Mai avea momente în care spunea nonsensuri, dar în principiu se bucura de liniștea locului și părea ancorat în prezent, în realitatea noastră, așa cum o știm noi. Nu consumase pic de alcool. Iar peste drum de centru era o casă cu o curte mare, cu o vale ce se ducea într-un pârâu, cu meri și peri, cu iarbă verde și multă.

Un alt domn ne privește ciudat, pe mine și colegul meu. Mă simt ca un soi de paria în acea mulțime. (Foto: Guliver Getty Images)

Altă dată, un alt șofer a oprit în fața unui notar și a intrat înăuntru să-și rezolve ceva, apoi ne-a explicat că nu are timp să meargă în afara serviciului. (Foto: Hotnews.ro)

O fată frumoasă mi-a spus, fără răutate, pe când mă aflam în drum spre o întâlnire importantă pentru mine, că am început să mă îmbrac „ca o tanti”. Dar asta şi sunt, o tanti! Sunt perechi de blugi, flenduriţi artistic, la care nu pot să renunţ, dar îndrăznesc să fac ochi dulci şi rochiilor de tanti. De la 50 cred că ar trebui să ne împopoţonăm cu precădere personalitatea, tinereţii îi stă perfect pe dinăuntru! (Foto: Guliver/Getty Images)

Ceea ce vedem desfăşurându-se cu frenezie în România, cu deosebire în ultimii ani, dar într-o evoluţie care a început cu mult timp înainte, este transformarea inteligenţei dintr-o resursă vitală în una aleatorie, auxiliară şi dispensabilă.

Ieșirea din „trecutul care nu trece” presupune o împăcare cu sine și cu timpul propriu, o ieșire sau o retragere „înainte” de a deveni ridicol și, de asemenea, presupune o extragere din trecutul comunist printr-o atitudine și voință colectivă.

Mie mi-a fost și rușine să le spun cât câștig. Iar eu nu am nici liceul. (Foto: Guliver Getty Images)

E nevoie să fim conștienți de adevărata situație a lumii, ca să conștientizăm că trebuie să căutăm, pe lângă soluții politice, sociale, economice, științifice, culturale și soluții spirituale de o etică universală acceptabilă la nivel global.

Ajung eu la mașină, ei după mine. În timpul acesta apucasem să decapotez mașina. Cei doi trec pe lângă mine, și dintr-o dată li s-au împietrit fețele când m-au văzut. (Foto: Răzvan Vasile)

Iau una şi mă uit în jur după vreun nene de la cfr-ul lor să-i zic de belea. Mărturisesc însă că primul gând a fost să le iau pe toate şi să văd pe unde le bag (îmi place energizantul ăla de mor), dar am zis nu, nu fi român, poartă-te ca atare. (Foto: Guliver/Getty Images)

- Fetelor!, care dintre voi nu e dispusă să mă urmeze la Costinești va pierde oportunitatea de a avea un iubit ce va ajunge un magnat celebru!, le explica Ion în timp ce fuma în compartiment împreună cu ele. (Foto: BizBrașov)

Ne place ori ba, locul de muncă are nevoie de noi exact așa cum și noi avem nevoie de el; iar primul pas pentru a reduce anxietatea este să ne reamintim la modul cel mai real task-urile profesionale și să respectăm regulile prestabilite. (Foto: Guliver Getty Images)

Am observat că, spre mirarea mea, nu doar românii, ci și străinii, adică expații, după ce petrec ceva timp în România, ajung să se comporte de aceeași manieră deprimantă pentru mine. Promisiuni neonorate, facturi întârziate sau neplătite, și câte altele. Surpriză! În loc să mă deprime și mai tare, într-un fel oarecum pervers, constatarea m-a înviorat. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Femeile nu ies în cluburi să agațe. Dac-ar îndrăzni cineva să le spună că, de fapt, ele ies noaptea în oraș, machiate şi aranjate, ca să-l cunoască pe „one & only”, l-ar hali cu fulgi cu tot. Nesimțitule! Nu ți-ar fi rușine să insinuezi că tȃnjesc după jumătatea predicată de uncheșul Platon? Eu am nevoie de-un bărbat cum are nevoie peștele de bicicletă… (Foto: Guliver Getty Images)

Mulți dintre cunoscuți îmi spun adesea că francezii, la fel ca și ungurii, sunt politicoși doar de suprafață – ceea ce pot accepta și înțelege. Dar nici nu am vreo altă așteptare de la oamenii care îmi oferă atenția lor atunci când sunt la cumpărături, când vreau să ajung din punctul A în punctul B sau atunci când vreau să îmi satisfac pofta de mâncare cu o cină bună. E vorba de civilitatea care la noi s-a deteriorat în ultimele zeci de ani. (Foto: Guliver Getty Images)

Unul dintre cele mai rele flageluri ale vieții este singurătatea. Când se depășește acea stare de izolare constructivă și chiar meditativă, singurătatea devine apăsătoare, rece, chiar generatoare de boală. (Foto: Guliver Getty Images)

La întoarcerea de la grădiniţă, acelaşi semafor, de această dată în sens invers. Două doamne şi un domn pornesc pe roşu, copilul se întreabă dacă va veni un poliţist să le dea amendă. Văd în ochii ei că efectiv aşteaptă să vadă efectele transgresiunii celorlalţi, după ce am venit cu explicaţia cu poliţistul. (Foto: Guliver Getty Images)

Am devenit oarecum nepopular în bula mea, suspectat de neconformitate ideologică, de miopie politică, de indulgență suspectă cu dușmanul valorilor democratice, liberale, europene. Am avut discuții dificile rezolvate doar prin suspendarea lor sine die într-un climat de nemulțumire reciprocă. (Foto: Guliver Getty Images)

Spre deosebire de alte cazuri de abuz sexual, în recentul caz nu există loc de a da vina pe victimă. În cazuri de pedofilie e imposibil. Dar în alte cazuri, de gravități similare sau chiar mai mari, s-a evitat adevărul inconfortabil prin învinuirea victimei.

Bărbații ajung să se priveze, mai mult sau mai puțin conștient, și de nevoia de îmbrățișare sau atingere, care face parte din categoria nevoilor umane de bază. Câți dintre bărbații zilelor noastre îndrăznesc să îmbrățișeze un prieten sau o rudă de gen masculin atunci când se întâlnesc? (Foto: Guliver Getty Images)

Trăiesc într-o țară în care unora le face efectiv plăcere să încalce legea, să ocolească normele să trăiască ca și cum nu ar exista nici un fel de regulă în societate. Discut doar despre acele mici încălcări ale legii pe care le văd zilnic, le văd repetitiv, le văd permanent. Ceea ce mă îngrijorează este acea bucurie pe care o au acei oameni care comit astfel de încălcări (Foto: Guliver Getty Images)

E permanent revoltat, nu înțelege cum a putut să ajungă în situația asta, nevasta patronului de la supermarket îl numește cerșetor. „Aircraft engineer”, îmi spune el cu tristețe în glas. Are nevoie de un RMN, nu știu dacă se droghează, îmi e rușine să-l întreb. (Foto: Guliver Getty Images)

Erotismul, sugestia, tentaţia s-au îngălat în vulgaritate. Universul nostru virtual e foarte aproape să se transforme într-un megasite porno. Dacă ceva cenzură încă mai funcţionează în registrul vizual, plăcerea e compensată în descriptiv. (Foto: Guliver Getty Images)

Cumpără sandvișul, îl pune pe masă și zice: „Ceapa ți-o scoți singură”. Vizibil enervată, cerșetoarea bombăne cu năduf în urma lui, într-o românească curată: „Căcat!” și alte câteva vorbe, care nu se mai aud bine...

Ce simți în momentul în care cineva îți fură telefonul? Cât de tare te enervezi? Înjuri sau clocotești fără să spui nimic? Cât de mare este starea de neputință, de frustrare și de revoltă că nu poți să faci nimic? (Foto: Guliver Getty Images)

Se numește Dana și are 31 de ani. Dana are o relație stabilă de 6 ani și nu-și dorește copii. Pe Dana o întreabă foarte des prieteni, cunoscuți, rude, când are de gând să-și bage mințile-n cap și să facă și ea un copil. (Foto: Guliver Getty Images)