
„Viața noastră unde e? / Viața noastră ce-ați făcut cu ea?” – e poate cel mai nimerit refren pentru România anului 2025. Era un cântec de George Nicolescu pe care-l ascultau la vinil bunicii mei și, chiar dacă azi nu știu să-l mai auzim la radio, îl fredonăm în gând în neștire, în timp ce facem calcule de subzistență între două facturi, renunțăm la planuri sau ezităm în fața unei călătorii scurte până la părinți. Sau a unei cărți noi în bibliotecă. Sau a unei zile libere după atâta oboseală.
Viața noastră a fost pusă pe pauză, dar nu și „ordinea de zi” a politicienilor, care merge ca unsă, prin tăieri contabile din pix. România nu mai e o țară, ci o schemă fiscală temporară în care se optimizează, se ajustează, se taie, însă niciodată de unde trebuie. Niciodată nu ajunge cu foarfeca în tenebrele acelea rușinoase. Se taie, așadar, în continuare, nu din privilegii, ci din viitor. Nu din grăsimea sistemului, ci din carnea vie a celor care îl țin în picioare de atâta amar de vreme. Asta nu e reformă, e dispreț organizat birocratic.
Pachetul de măsuri a guvernului Bolojan e vândut ca reformă, dar simțit ca amputare. Se taie de la bursele elevilor și sprijinul studenților, dar nu se umblă la pensiile speciale. Se închide robinetul pentru cercetare, dar nu pentru sinecuri. Se elimină sporurile de condiții grele, dar se păstrează sporurile „de prezență” pentru aleși. Cei cu limuzină de serviciu ne țin lecții de austeritate, în timp ce numărul vicepremierilor a crescut de la trei la cinci. Asta e reforma: mai mulți șefi pentru mai puțin popor.
România nu e în criză pentru că trăim noi peste posibilități. România e în criză pentru că e guvernată de oameni care trăiesc peste rușine. Muncim, dar nu o mai facem pentru noi. Muncim pentru o clasă politică parazitară care n-a coborât niciodată din turnul de fildeș al puterii. Care n-a fost trasă la răspundere nici pentru hoție, nici pentru prostie, nici pentru tăcere.
Nu mai suport să ni se spună, mie și generației mele, că „asta am votat – banane și blugi!”. Tocmai pentru că am votat, putem și trebuie să cerem socoteală. Nu ne-am dorit un stat care-și umilește copiii, își înfometează studenții, își umilește profesorii și își premiază impostorii în detrimentul celor care chiar muncesc, indiferent de cât de mult sau cât de puțin câștigă. Să fim clari: faptul că am votat nu ne dă dreptul, ci datoria să protestăm. Nu le-am dat un cec în alb – le-am legitimat un mandat. Nu pentru ca Ciolacu să-și betoneze beneficiile. Nu pentru ca Iohannis, Ciucă și acoliții lor abonați la furt.
Dacă nu guvernezi pentru cetățenii tăi, cetățenii vor vota cu furia. Și din calculele lor contabile și reci întru păstrarea sau ținerea de scaune vom aluneca – fără să vrem, dar poate fără să putem evita – în brațele populismului revanșard. Când guvernul fură din viața de zi cu zi a cetățeanului, nu fură bani – fură timp. Fură încredere. Fură demnitate. Fură sensul pentru care ne trezim dimineața.
România devine tot mai clar o țară în care supraviețuirea morală e o formă de revoltă. Te educi – ești penalizat. Muncești – ești umilit. Îți păstrezi cinstea – trăiești prost. Și tot ce ni se cere e să acceptăm. Să înghițim. Să ne conformăm unei ordini de zi scrise bine de tot, însă nu pentru noi, ci pentru altcineva.
Dar viața noastră nu e a lor. Viața noastră nu se negociază, nu se taie, nu se vinde pe nimic. Dar dacă ei n-o mai vor, ca să vegheze asupra ei, o vrem noi înapoi, cu toate riscurile. Viața noastră nu mai poate fi moneda de schimb a unei ordini de zi scrise în birourile celor care ne privesc de sus. Dacă ei nu pot sau nu vor să asigure un trai decent, atunci e datoria noastră să le cerem socoteală, să-i scoatem din această bulă a nepăsării și să construim altceva – o viață în care școala nu se face cu buzunarele goale, iar munca nu este o sursă de umilință, ci de demnitate. Pentru că altfel, singura ordine care ne va mai rămâne e aceea a revoltei — și, dacă nu o facem acum, mâine vom plăti cu tot mai multă sărăcie, cu tăcerea și cu lipsa de speranță. România trebuie să ne fie din nou casă, nu o povară pe umeri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
https://www.youtube.com/watch?v=gYtt8mzmp2Y
Privind retrospectiv, filmulețul e excelent (cel puțin din punctul meu de vedere). Ion Popescu-Gopo nu a apucat „revoluția” din 1989, dar vizionarismul său transcende vremurile în care a trăit.
Iarăși folosesc cuvinte pretențioase, băga-mi-aș! E de înțeles după o săptămână de roboteală...
Mulțam pentru link, Mircea!
Gopo a fost mare, a luat și Palme d'Or la Cannes. Noi, pe vremea aia aveam Rubin 102. Cele românești au venit ceva mai târziu.
În finalul filmulețului parcă se întrevede un viitor în care roboții vor face legea. Iar noi, ca niște maimuțici fără prea multă minte, vom fi puși la treabă în folosul lor (futu-le muma-n cur..). Bine, n-apucăm noi, dar orișicât..
Ieri am fost plecat cu treburi și după ore extenuante sub un soare nemilos, m-am gândit că merit și eu o răsplată, cât-de-cât.
Așa că am tras la o terasă care avea Heinken la halbă.
Mi-a plăcut atât de mult încât am continuat tratamentul și astăzi, la domiciliu (care nu mai e conjugal de ceva vreme, da nu-i bai..)
Ceea ce-ți urez și ție (partea cu halbele, desigur..:))
Chestia faină în „afacerea” asta e că bețivanii ca mine nu sunt credibili. Hai noroc și încă-o bere, că nu se știe ce ne așteaptă!
Been there, done that, nu-mi mai trebuie!
A propos (sau by the way, cum îți place) nu mai cobi acum cu cartela aia de pâine și punga de tacâmuri, că s-ar putea să ai gura pocită. La cum taie ăștia tot, s-ar putea să nu se știe :-) :-)
Sigur, situația este grea. Poate că vom ajunge să mergem cu roaba de bani la piață, ca nemții prin anii 20, însă pericolul unui partid naționalist e infinit mai mare. Nemții au simțit-o pe pielea lor. Să nu uităm că la noi admiratorii legionarilor sau cei care îl admiră pe Antonescu vin din zona naționalistă.
Să încercăm următoarea analogie: capitalismul și democrația îți dau niște pantofi rupți, cu care trebuie să umbli. Tirania îți taie picioarele. E de preferat să te chinui pe un drum pietros cu pantofi rupți decât să ți se taie picioarele.
În caz că nu știați, comunismul nu are sistem monetar. În comunism nu există bani (citiți Manifestul Comunist - autori Karl Marx și Friedrich Engels). Nu poate exista decât capitalism și socialism. Atenție, a nu se confunda socialismul cu social-democrația, seamănă dar nu sunt același lucru (bun, putem discuta și despre originea social-democrației).
Socialismul presupune naționalizare, dar presupune încă sistem monetar.
Înțeleg că nu vă place sistemul capitalist. Alternativa ar fi cel socialist. Personal prefer capitalismul. În capitalism, dacă o anumită instituție privată vrea să tragă cortina - cum a fost cazul băncilor, dacă ar fi venit la putere naționaliștii - atunci este liberă să o facă. Înțeleg că nu vă place, dar fiiind democrație o pot face. Și ar fi fost haos. Cred că sunteți singurul care realizați ce apocalipsă ar fi fost.
Vorba asta care vă revoltă acum, în sensul ”asta ați votat, asta aveți” este perfect legitimă și corectă. Ați crezut în populismul și minciunile așa-zișilor ”pro-europeni” și acum simțiți frustrare. GHINION, ce să zic? Ați crezut că lupii sunt altceva decât sunt și i-ați votat pentru a fi paznici la oi. DEGEABA le cereți acum socoteală. Ce socoteală să le cereți lupilor că sunt lupi? Trebuia ca ALȚII să fie în pozițiile de conducere. Cei de acum din conducere, TOȚI, începând cu Nicușor și până jos, sunt slugile intereselor străine României. Îi servesc pe alții și în contrapartidă li se oferă și alor noștri posibilitatea ca și ei să fure și să spolieze împreună cu străinii. E o mafie transnațională, cu șefii în afara țării. Ați crezut că aleșii Dvs sunt salvatorii nației? Bună dimineața.....
Ironic, legionarii pe care îi cita guru l-ar fi trimis în cel mai bun caz în lagărul de la Tg. Jiu pentru simpatii bolșevice...
Iar despre Trump ați înțeles greșit cum stă treaba. La noi, ca și în aproape tot restul Europei, nu prea mai e democrație în sensul ei curat, clasic. Regimurile de extremă stângă care sunt acum la butoane și la noi și în majoritatea țărilor europene, practic PERSECUTĂ opoziția lor politică. Așa e în Franța lui Macron cu Marine le Pen și așa e și la noi cu persecuția politică a lui Georgescu și a celor care îl susțin. Georgescu are dosare pur politice, în care e acuzat că e pro-legionari, dar ca dovezi se dau niște biete citate în care vorbește doar de patrie, neam, demnitate, chestii din aseta pe care le-am auzit cu toții, nimic special. Bogdan Peșchir e acuzat că a donat bani unor persoane care ulterior (și fără legătură cu banii primiți) au fost susținători ai lui Georgescu în campanie. Dar Peșchir e filantrop de felul său și s-a dovedit asta, cu multe donații făcute către cazuri sociale. Faptul că unele persoane beneficiare de donații la un moment dat au fost ulterior, întâmplător și susținători ai lui Georgescu e o acuzație mârșavă a procurorilor. La pariu că dacă acele persoane ar fi fost susținătoare ale lui Mucușor, atunci n-ar mai fi fost nicio problemă? Să trăiască dubla măsură. Oricum, să nu uităm că Mucușor chiar a avut sponsori ”grași” pe care NU i-a făcut publici, că cică săracii de ei sunt discreți, sensibili și nu vor să își dezvăluie identitatea. Dar asta nu e pe sensibilități, ci e ceva legal, care nu se îndeplinește. A zis Mucușor că o să îi dezvăluie, că o să-i treacă în declarația de avere publică. Ca la un semn apoi, CCR a dat decizia aia cu neobligativitatea publicării declarației de avere a demnitarilor. Deci tot îi nu știm și nici nu îi vom știi pe marii finanțatori ai lui Mucușor. De ce e important? Ca să vedem INTERESELE măcar a unora din spatele său. Dar văd că e secret mare acest lucru. În timp ce Peșchir a stat în arest preventiv pentru ceva nedovedit și oricum nimic ilegal, Mucușor zburdă liniștit și satul (paralel) îl protejează. Încă o dată să trăiască dubla măsură. Dar de ce am făcut paranteza asta lungă? Pentru a arăta lipsa de democrație de la noi. Exemple sunt foarte multe (de la anularea alegerilor la interzicerea celor 2 candidați, inclusiv Georgescu, plasat pe primul loc în turul 1 anul trecut) dar n-are rost să mai insităm acum. Dacă nu vedeți sau nu vă deranjează aceste lucruri, atunci nici pe viitor nu veți face asta. Dar revenind la Trump. Trump, așa cum e el de nesuferit, arogant, vanitos, voluntar, imprevizibil și fără inhibiții etc a rămas totuși cam ultimul bastion al democrației adevărate în lumea occidentală. Am zis deja că Europa e decadentă și autocratică. Astfel cei care năzuiesc către SUA o fac nu ca să devină sclavii SUA (în sensul în care suntem noi acum sclavii Franței lui Macron) ci ca SUA să ajute, măcar prin impuneri de respectare a democrației la noi în țară și în Europa. De fapt Vance și alții au dat semnale destul de clare prin discursuri în legătură cu deficitul de democrație menționând clar și anularea alegerilor și altele. Dar ai noștri se fac că nu aud, nu văd și nu pricep. A urmat și un semnal concret mai puternic, reprezentat de anularea programului de vize SUA. Ai noștri s-u făcut iar că plouă și că nu au înțeles adevăratele motive. Dar Trump, democrat fiind) și SUA nu se pot băga cu bocancii în politica internă românească, așa acum au făcut-o europenii lui Macron. Mai mult decât declarații diplomatice și anulări de facilități, plus o răcire a relațiilor, ce să facă? În final totul depinde de poporul român. De cum va înțelege el situația în care este și cum o va accepta. Sau NU. Trump poate doar să ne ofere un sprijin indirect, diplomatic, dar desigur binevenit. Americanilor nu le plac pămpălăii (sau altfel spus mămăliga). Ei apreciază oamenii și popoarele cu hotărâre, determinare și verticalitate. Trebuie deci să dovedim și noi că știm ce vrem și chiar vrem, fără a sta numai în așteptarea unui ajutor extern dintr-o parte sau din alta.... Dacă ne mișcăm și noi mai cu talent, va veni probabil și o susținere externă. Dacă însă stăm pasivi, vom rămâne de căruță.
În rest, chestia cu furtul n-am prea înțeles-o. Ideea că UE profită de corupția românească e HILARĂ!!!! Serios???? Uniunea Europeană a dat României tone de avertismente legate de efectele pe care le are această corupție. România a plătit și amenzi. Unde e furtul? Cum putem vorbi de furt când Uniunea Europeană a dat României fonduri masive pe care politicienii fie și le-au îndesat în buzunare, fie nu s-au atins de ele. Știți care rata de absorbție a fondurilor europene comparativ cu alte state din uniune?
Unde este furtul? Explicați-l. Da, sunt firme care ne-au tras clapa, după cum au dat tunuri și în alte țări. Unele sunt din Europa, altele sunt din alte părți ale lumii, cu mult în afara Europei. Faptul că o firmă e situată în Europa nu înseamnă că e reprezintă Uniunea Europeană. E ca și cum ai spune că, dacă a profitat de naivitatea noastră o firmă americană, sigur a fost mâna lui Trump!
Nu văd cum e chestia cu furatul, când UE a emis sute de avertismente și a dat tone de fonduri europene. Că n-au fost absorbite nu e vina uniunii. E vina politicienilor.
Tot aud aiureala aia cu Macron, bazată pe niște baliverne pe care Franța le-a dezimițit. Există vreo dovadă sau e doar o teorie a conspirației? Oficial, există vreo dovadă recunoscută de Franța? În afara unor declarații cum oferă până la urmă și Statele Unite? Teoria conspirației funcționeză, iar Franța e lucrată de ruși pentru un singur motiv: e singura țară europeană care deține arma nucleară. O Franță pro-Putin ar însemna o Europă lipsită de apărare, în bătaia rachetelor rusești. Cine știe, înțelege... Franța e singurul ghimpe din coasta lui Putin. Sau, mai corect spus, Putin nu doarme bine cu gândul la nuclearele franceze. Visează la o Europă fără arme nucleare. Și e posibil să îngenuncheze Franța la un moment dat, dar să sperăm că nu va reuși.
„Suveraniștii” sunt salvarea! Am pierdut trenul, asta e!
Data viitoare alegem alți „patrioți”, că lista e lungă...
Vă respect priceperea cu care potriviți cuvintele în propagandă. E foarte posibil să aveți dreptate. Chestia e că eu nu cred în vorbe frumos meșteșugite.
- În capitalism economicul dictează politicului. Firmele care fac spolieri sunt și în beneficiul țărilor lor de baștină. Iar restricțiile, normele, impunerile politice de la nivelul Comisiei Europene urmăresc interesele economice ale statelor puternice și ale companiilor puternice din acele state. Fondurile europene sunt din contribuțiile statelor, inclusiv statul român. Sunt banii NOȘTRI publici, așa cum și în România avem bani publici. Că ai noștri conducători nu profită de ei e altceva. Ține de furtișagurile lor la nivel național. Dar spolierea resurselor, din care noi nu ne alegem decât cu praful de pe tobă, e un furtișag la nivel european. Desigur, totul e legal, e perfect reglementat, dar rezultatul final ăsta e: o spoliere de resurse a țării în favoarea altora. Iar cei bogați au mai multe avantaje. De exemplu dacă ar vrea Franța sau Germania să facă afaceri cu China (și cred că vor și face) asta e ceva normal și OK. În schimb dacă noi am vrea să zburdăm la fel prin piața extracomunitară sunt sigur că ni se vor impune imediat interdicții. Dar obligații avem cu duiumul: trebuie să închidem termocentralele în timp ce Germania n-are nicio treabă cu asta. Trebuie să ne ducem cu orice măsură la Bruxelles să o aprobe. Mă întreb (retoric desigur) dacă așa fac și statele puternice din UE. Sunt multe aspecte, nu mă apuc acum să toc toate detaliile, dar ideea asta e: noi avem mai mult restricții și obligații iar alții au mai mult libertăți în comparație cu noi. Desigur, politicile cretine precum Green Deal îi afectează pe toți, dar pe total, cei puternici au mai multe grade de libertate. Există o Europă pentru dulăi și alta pentru căței, asta e evident. Iar dulăii profită cum pot de căței. Cu toate astea eu îi învinovățesc pe ai noștri, nu pe dulăii respectivi. Fiindcă dacă ei ar fi patrioți și responsabili, dacă ar negocia cum trebuie, dacă ar amenința cu dreptul de VETO, atunci altfel ar sta lucrurile. Dulăii fac ce e mai bine pentru ei, deci tot respectul pentru ei. În schimb NOI NU FACEM ce e bine pentru noi și ne gudurăm în schimb pe lângă dulăi. Astfel, la noi în țară, ideea de ”pro-europenism” a ajuns să însemne a fi de acord (și în acord) cu europenii care vor să te spolieze. Iar ei proști ar fi să nu profite. Azi a fi patriot adevărat e considerat trădare. În schimb a fi ”pro-european” în sensul de mai sus e cel mai bine...
- A! A dezmințit Macron că a contribuit la anularea alegerilor de la noi? Păi dacă a dezmințit e clar că așa e.... nu-i așa? De ce să avem vreun dubiu? Și a mai dezmințit că Franța e noua putere colonială în România, că l-a impulsionat (și impus) e Nicușor la vârful puterii? Iarăși de ce să nu-l credem? Dacă un om e acuzat de ceva și el neagă Dvs ce faceți? Îl credeți total, fără dubii? Sunteți simpatic. Păi eu zic să nu mai existe procese, că sunt lungi, chinuitoare, scumpe.... Zic să întrebăm de la început acuzatul: ai omorât pe cutare, așa cum ești acuzat? Nu. Păi atunci du-te acasă, că ești nevinovat :-) :-) Și acum redevenind serioși. Dovezi că Macron e stăpânul nostru colonial? Păi Dvs nu ați trăit tot în România zilelor noastre? Vă sare realitatea în ochi și vă strigă în jurechi iar Dvs n-ați văzut nimic deosebit până acum? Ce nu vreți să vedeți ascunzându-vă după deget catalogați ca fiind teoria conspirației? Dar că vin rușii peste noi nu e cumva tot o teorie a conspirației? Sau că suveraniștii sunt plătiți de la Moscova? Și ne-ar scoate din UE și NATO și ne-ar arunca în brațele Rusiei? Astea nu sunt gogonate și teorii ale conspirației? În schimb cum de nu vedeți alte lucruri evidente? Cum ar fi că au fost anulate niște alegeri pentru că nu convenea Sistemului rezultatul lor. Iar așa ceva drastic NU ar fi făcut ai noștri de capul lor. Ei care și dacă trag un pârț întreabă la Bruxelles dacă au voie.... Hai să fim serioși. Iar dacă Biden i-a încurajat pe ai noștri dând un comunicat că au fost - sanchi - interferențe rusești, nu e deci clar că ai noștri au primit SEMNALUL de anulare de la Biden? Apoi să vedem reacția europenilor. Cine a aplaudat anularea alegerilor? În primul rând Franța (Macron) și Ursula. Cine a aplaudat eliminarea lui Georgescu din cursă în mod NEDEMOCRATIC, fără temei legal? Franța, Germania, Spania și Olanda în primul rând. Adică țările cu regimurile cele mai progresiste. Apoi cine l-a susținut fățiș pe Nicușor în alegeri? Macron, care se conversa cu el într-o videoconferință. Ce șef de servicu secret venea în secret în România înainte de alegeri? Unul din Franța. Ce ambasador a venit să converseze cu Marian Enache de la CCR înainte de eliminarea lui Georgescu? Ambasadorul Franței. Asta înainte de alegeri. După alegeri unde se tot ducea, chemat fiind, Bolojan? În Franța. Pe cine a avut Bolojan consilier la Cotroceni? Pe Cioloș, omul Franței pe față. Acum de unde cumpărăm noi rachete pe bani grei? Din Franța. Dar ăsta e vârful icebergului. Ne putem imagina ce e dedesubtul acestor lucruri mai vizibile.
- Susțin și eu o Franță puternică, cu capacități nucleare. E foarte bine să avem la nivel European o cât mai mare forță militară. Ce mă deranjează grav e însă cealaltă Franță, Franța neocolonialistă, care s-a pus în cârca noastră. Nu s-ar putea numai una, fără cealaltă?
- Păi tocmai ce am zis și eu că tratatele de aderare NU prevăd o federație, nici măcar ca obiectiv. Dar acest lucru e DORIT implicit de regimul Ursulei. Am impresia deci că n-ați înțeles ce am zis eu. Deci se tinde către federalizare fără ca acest lucru să fie legitim iar de dorit, nici atât. Suntem forțați, împinși în această direcție nedorită și nefastă. Sper că acum e clar ce am zis.
- Tot îi dați cu Rusia. Bineînțeles că Rusia e un stat cu apucături rele pe plan mondial. Ne-a făcut rău așa cum ziceți după cel de-al doilea război mondial. Dar iadul închisorilor comuniste a fost nu numai un rău rusesc, ci și unul românesc. Prigoana comuniștilor a pornit de la vârf, de la ruși, dar a fost executată bucuros de către românii neaoși care au fost torționari. Răutatea din oameni s-a descătușat sălbatic atunci. Au fost vremuri negre pe care sperăm să nu le mai vedem, deși rațiunea ne contrazice. Dar de ce au ajuns rușii pe teritoriul nostru? Păi să nu uităm că România a fost aliată cu Germania hitleristă în război, până în 23 august 1944. Ne-am luptat pentru Basarabia ocupată de ruși dar atenție! NU ne-am oprit la Nistru, deși așa ar fi fost normal. Am trecut mai departe de Basarabia, pe teritoriul Rusiei care nu a fost niciodată al nostru. Deci cu alte cuvinte, oricât v-ar scandaliza acest adevăr, NOI i-am atacat atunci pe ruși, aliați fiind cu nemții. Apoi după ce am întors armele, rușii au luptat alături de noi, dar nu ca aliați de bună credință, ci oarecum ostili. Au rămas apoi cu trupe pe teritoriile țărilor europene din Est și și-au impus guverne și regimuri comuniste. Dar după un timp s-a reușit amiabil retragerea trupelor rusești din țara noastră (care nu era de fapt cucerită) dar comunismul a rămas bine implantat, din păcate, așa cum știm. Asta a fost toată istoria nefericită pe care am avut-o cu Rusia și ea nu poate fi scoasă din contextul celui de-al doilea război mondial, când noi înșine am fost o vreme de partea greșită a istoriei. În rest Rusia, deși a mârârit agresiv mereu la modul general, nu ne-a cucerit niciodată nimic dincolo de Basarabia. Rusia n-a trecut cu cuceririle dincoace de Prut, deși a avut trupe în țările estice după WW2, așa cum am zis. De ce zic toate astea? Fiindcă vă văd obsedat de pericolul rusesc. Înțeleg că nu îi agreați pe ruși și nici eu nu-i agreez ca stat (deși le apreciez cultura) dar asta nu înseamnă să fabulați în legătură cu un presupus pericol rusesc care NU EXISTĂ pentru noi, cel puțin nu în prezent și în viitorul apropiat. Rusia are ce are cu Ucraina. Ucrainenii sunt frații lor, așa cum moldovenii sunt frații noștri. Ce se întâmplă acolo e un război fratricid, urât, dramatic, oribil, dar care n-are nicio egătură cu noi europenii. Rusia lui Putin vrea să refacă vechiul URSS măcar ca influență și dacă e posibil și ca teritoriu înglobat. E ceva rău, evident, dar acest rău NU are legătură cu noi, care suntem în UE și NATO. Noi suntem altă lume, cu care n-are treabă Rusia. Cel puțin deocamdată și pe termen mediu. Toată spaima asta de Rusia e indusă de propagandă.
- În legătură cu opțiunea noastră Europa versus Rusia, asta e o tâmpenie cât casa, scuzați-mă. De unde și până unde o așa opțiune? Ce treabă avem noi cu Rusia și Rusia cu noi? Alegerea e alta, pe care propaganda o ocolește cu grație, vorbind ca o moară stricată numai de Rusia. Alegerea este una ideologică strategică dar ÎN INTERIORUL UE. E vorba de lupta dintre progresism / globalism și conservatorism / suveranism. Pare o joacă dar nu e așa. E o luptă cruntă, de armaghedon ideologic. Globaliștii sunt cei care aruncă imaginea acestei lupte înspre Rusia. Dar totul e în Europa și referitor la Europa viitorului. N-are Rusia nicio treabă cu asta. NU vrea nimeni să arunce țara în brațele Rusiei (orice o fi însemnând asta). Poate doar Șoșoacă, de ea nu pot zice nimic bun, e un personaj infect. Dar restul suveraniștilor sunt PATRIOȚI. Iar un patriot nu-și aruncă țara în brațele NIMĂNUI, deci nici în ale Rusiei.
- ”Taberele de antrenament din munți” (?!?) Dacă or fi unii câțiva exaltați care au mintea alunecată în extremism, asta nu neg că în orice stat sunt. Dar e ”meritul” propagandei abjecte de a exagera aiurea fenomenul și a lega așa ceva de Georgescu și suveraniștii onești. În plus cu siguranță propaganda a mai venit și cu multe fake news, pe care le-ați înghițit pe nemestecate. Deci vă speriați de fantome, de fapt de fantasme (ruși, legionari), dar sunteți incapabil să vedeți realitatea nealterată, dincolo de vălul propagandei.
- Franța de acum din păcate nu mai e Franța de mai demult. Și eu am fost fan al Franței ca stat și încă mai sunt fan al uriașei culturi și civilizații franceze. Dar Franța lui Macron e astăzi un stat cu regim de extremă stângă (globalist-progresistă) și care este în relația cu statul nostru fix așa cum v-am spus. Sper că acest lucru se va schimba la un moment dat și voi putea iubi Franța din nou, așa cum am iubit-o mai demult.
- lupta dintre democrație și naționalism nu are loc doar în interiorul Europei. Are loc la nivel global. Cum a avut și înainte, când Europa s-a umplut de naționalism: Hitler, Mussolini, Horthy etc.
- eu nu am legat nimic de cineva. Doar spun că am văzut aceste tabere de antrenament date la televizor. Poate că nu ați citit cu atenție textul meu.
-Franța e aceeași. Luați poeziile lui Eminescu, și veți vedea ce opinie avea despre francezi. Și când am iubit-o, a fost fix la fel.
Războiul expansionist de care vorbiți e în gena naționalismului. Naționalismul, în esența sa, e expansionist și bătăios. Unul vrea Canada. Altul vrea Ucraina. Altul vrea cutare teritoriu, după ce și-a amintit că l-a stăpânit pe vremea când mugeau dinozaurii. E drept că zgomot fac naționaliștii care au armate puternice; cei mici latră pe lângă masa stăpânilor, așteptând să le cadă câte un os. Dacă ar fi să refacem regatul lui Burebista, am avea mult de lucru. Din fericire suntem prea mici pentru un asemenea task.. Nu există naționalism fără expansiune teritorială.
Ar fi fost de așteptat ca, dacă luau puterea "suveranistii", mai devreme sau mai târziu, sa fi muscat din Ucraina (dacă tot este un hoit de lins pe lângă pradator) sau mai știu eu ce teritoriu pe care a dat o flegma Burebista. Întrebarea este de ce? Ce anume am fi avut de câștigat? Tara asta este o minunăție, avem din toate si de toate, am putea avea chiar mult mai mult dacă am fi gospodari. Este o problema de caracter, ceva ce am pierdut de mult, dacă l-am avut vreodată. Istoria ne învață că am fost predominant niște "curviștine" ce s-au refugiat in spatele peștelui mai mare al momentului.