Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Eliberat din închisoare, Relu Fenechiu a ținut o cuvântare la zilele comunei Rediu, Iași: „Îmi permit, ca un om cu destulă experiență politică, să le recomand politicienilor să realizeze lucruri pentru oameni”

Relu Fenechiu

(Foto: reporteris.ro)

Relu Fenechiu, eliberat recent după ce a executat trei ani și jumătate de închisoare din cei cinci ani și jumătate în dosarul „Transformatorul”, a ținut duminică un discurs la zilele comunei Rediu, din județul Iași, în prezența mai multor lideri politici locali și județeni.

Într-o înregistrare video publicată de reporteris.ro Fenechiu apare salutându-se și îmbrățișându-se cu mai mulți lideri politici ieșeni.

„Ani de zile unii considerau că vin în fața dvs ca să cer niște voturi. Azi nu mai sunt om politic, nu vă mai cer voturi, sunt un om care a venit cu bucurie la invitația unui prieten, domnul Vasile Haidău (primarul liberal al comunei Rediu - n.n.), și vă spun sincer că sunt mulți ani de zile de când nu am mai trecut prin comuna dvs”, și-a început discursul Relu Fenechiu. 

„Îmi permit ca un om cu destulă experiență politică, dar care nu mai are interese politice, să recomand politicienilor care sunt aici de față, și celor care nu sunt de față, că cel mai important lucru este să realizeze lucruri pentru oameni, nu să se certe, nu să caute nod în papură unul împotriva altuia pentru a bloca proiecte”, a adăugat Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în dosarul „Transformatorul” în ianuarie 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că, prin firmele sale, a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un gunoi, un hoț bun, dar in realitate un cretin. Vorbește ca un tembel alaturi de un jeg de primar in fața unor hoți și a unor imbecili, fani ai a3, rtv, protv, si a altor laturi de televiziuni, special făcute pentru îndobitocirea maselor. Of, nemuritorul Caragiale!
    • Like 0
  • „Ani de zile unii considerau că vin în fața dvs ca să cer niște voturi. Azi nu mai sunt om politic, nu vă mai cer voturi,...” aici recunosc că îmi place faptul că nu neagă poziția de cerșetor de voturi de altă dată, poziție tactic adoptată de către orice politician aflat înainte de votare. După, 99% sau poate chiar mai mult dintre ei uită cu stupefacție mai tot din ce au promis în campanie. O altă chestiune delicată: „Îmi permit ca un om cu destulă experiență politică, dar care nu mai are interese politice, să recomand politicienilor care sunt aici de față, și celor care nu sunt de față, că cel mai important lucru este să realizeze lucruri pentru oameni, nu să se certe, nu să caute nod în papură unul împotriva altuia pentru a bloca proiecte”. Eee...ce frumos le zici cu Relule. Pai cum să nu te recomande experiența de ronțăit hălci și litrii de licori turnate cu canistra pe grumaz? Totuși, cine ești tu să vi în fața unui public și să afirmi că îți permiți să... păcat că nu și-au permis contribuabilii din fața ta să irosească niște ouă de curcă opărite pe fața ta. Era o risipă pe cinste. Acum după istoricul tău fabulos, plonjezi maiestuos cu recomandări pentru semenii tăi de breaslă ca să (atenție) realizeze lucruri pentru oameni. Dar tu Relule, tu, ce ai realizat pentru oameni? Cu ce realizări te detașezi de colegii tai de ogradă? Sau diferența o face experiența care îți permite să...? Trecem mai departe. Finalmente, nea Relu asta de la 4,îi îndeamnă pe foștii săi colaboratori să nu se mai certe între ei, căci cică nu mai dă bine la proiecte. Care proiecte d-le, că în România de 27 de ani singurele proiecte sunt făcute de elevi și studenți în sălile de clasă din școli. Dar ceea ce cred că nea Relu dorește cu ardoare să insinueze sunt următoarele: fraților, este pentru toți! Fiți cu răbdare căci contribuabilul plătește.

    Nu am vrut să acord acestui brutar nici 2 puncți, însă nu m-am putut abține. Păcat este că majoritatea politicienilor din interiorul granițelor noastre prezintă acest ADN de latro-furtare, dar și mai mare păcat este că sunt lăsați să împartă în/pe fața noastră/noi vomă de genul...
    • Like 0
  • Un tupeu incredibil ! Ca la noi, la nimenea... nu știu cum își mai poate arăta figura în public & încă pe o scenă (fie ea și una rurală) Fenechiu, darămite pentru a da lecții politicienilor - clasă de corupți din care el, Doamne ferește, nici nu ar putea face vreodată parte...! Ridicol individ ! Chiar crede că 3,5 ani de închisoare spală creierul populației și propria-i rușine, curățându-l de păcate și calificându-l drept înțelept al satului ??... lipsa de obraz & de bun simț nu are limite în politica românească... pardon - în rândurile "ex-politicienilor","pocăiții" mafiei noastre...
    • Like 1
  • Maricel Popa, marele reformator PSD, inamicul lui Chirica de la Iasi, pe scena cu un fost mare puscarias PNL.
    Fenechiu - o plavusca reprezentativa din politica romaneasca. Cursuri la universitatea de aparare (sa isi faca o relatie doua cu un SRIst sau ceva), master la universitatea ecologica (cea mai prestigioasa universitate din tara, unde intalnesti alte pile si relatii, parteneri de praduiala).
    Lasa, maica, sa fure, da sa mai si faca ceva..
    • Like 1
  • Normal! Si el a facut lucruri pentru oameni! pentru el, pentru ai lui ... Păi, ei nu sunt ... oameni?!!!!!!!!!!!!!!!
    • Like 1
  • A meditat asta ceva in puscarie...
    • Like 1
  • check icon
    Smecher baiatul! "Le recomand politicienilor sa realizeze lucruri pt.oameni" zice el.Pai ce fel de lucruri? Lucru manual? Transformatoare? La noi politicienii fac "lucruri"rele pt.oameni si legi bune pt.ei! Bine ar fi sa faca legile clare,fara tot felul de virgule si "usite" de scapare si atunci poate ar face "lucruri" bune.
    • Like 1
  • Anon check icon
    The wolf of Wall Street, versiunea romaneasca.
    • Like 0


Îți recomandăm

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult

Eoliene / sursa foto: Inquam Photos

Suntem într-un moment foarte dificil care nu mai poate fi rezolvat cu încă o rundă de împrumuturi și încă o rundă de consum în neștire. Vestea bună este că avem în sfârșit un prim ministru capabil, care pare decis să ia decizii dure care să ne scoată repede din criza. Întrebarea este: suntem în stare pentru prima oară după Revoluție să facem ceva pe termen lung?

Citește mai mult

Digital Nation / sursa foto: Facebook Florin Negrutiu

Trăim într-un paradox continuu. Ne plângem de calitatea sistemului de învățământ, arătăm cu degetul spre ministere și reforme eșuate, însă refuzăm să privim în oglindă. Săptămâna trecută, o întâlnire crucială despre viitorul educației în era AI, organizată de Digital Nation și moderată de Florin Negruțiu, a pus pe masă un adevăr incomod, dar necesar: nu doar statul este responsabil de educație.

Citește mai mult