Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Elvira Deatcu: Cred că azi o femeie trebuie să fie puternică, nu-și mai poate permite fragilitatea și vulnerabilitatea

Elvira Deatcu

Elvira Deatcu, actrița teatrului Odeon din București și mamă a doi băieți, a vorbit despre feminitate, actorie, frumusețe, strategii și întâlniri avute sau ratate.

Forța cu care vorbește și capacitatea ei de a căuta și de a afla lucruri noi despre sine m-au făcut să uit de timp și de trecerea lui…

Elvira… De unde vine numele tău? Cine ți l-a dat?

Ah… Bună întrebare… Tata mi-a pus numele ăsta. El și-a dorit ca primul născut să fie băiat… Și mama mi-a povestit că tata trebuia să plece din București înainte de a mă naște și atunci și-a programat cezariana pe 22 martie, deși trebuia să mă nasc un pic mai târziu.

Eu nu am fost împăcată multă vreme cu acest nume. Mi se părea, atunci când eram mică, că e un nume rece, care nu mă caracteriza. Mama se gândise la un nume de floare. Îi plăcuse și numele unei războinice dintr-o poveste, Galsuinda, și ar fi vrut și acest nume. Tata, când a venit la spital să mă vadă, medicul i-a spus că are o fetiță perfectă. Și, deși nu a fost prea fericit că avea fată, atunci când m-a văzut a fost dragoste la prima vedere și a decis că numele meu va fi Elvira Daniela, indiferent dacă mama e sau nu de acord. La un moment dat, o prietenă care studia originea numelor mi-a spus că exista în zona croată și sârbă o războinică cu acest nume.

În fine, în liceu am constatat că sunt singura Elvira și chestia asta mi-a plăcut… Mi se părea că sunt specială datorită acestui nume. În facultate am fost de asemenea singura Elvira din anul meu și iar mi-a plăcut și așa am început să-mi accept numele.

Multă vreme nu am știut cum să ies din situațiile astea stânjenitoare. Nu sunt lucruri pentru care eu am muncit, așa că mă simt stânjenită când mi se spune că am părul des sau ochii verzi. Acestea sunt date, așa m-am născut.

Care sunt cele mai solicitante roluri pentru tine?

Cele în care nu mă regăsesc, acelea sunt cele mai provocatoare pentru mine. E un efort să fac întâlnirea cu acest tip de personaj. Când ești mai tânăr și nu ai experiență de viață, întâlnirea cu niște personaje complexe este destul de dificilă. La admitere, de exemplu, la 19 ani, eu am ales-o la proba eliminatorie pe Nora a lui Ibsen.

Eram virgină, dar doream să joc o femeie cu o poveste teribilă, adulterină, cu frământări!… Cum să fac asta? Că nu o puteam conține! Și am avut noroc cu domnul Cojar care probabil că a simțit că există ceva la mine și, pe același monolog al Norei, mi-a dat alte teme, ca să mă scoată din femeia care voiam eu să fiu, dar nu aveam cum să fiu. Și am răspuns la temele acelea și așa am intrat la facultate!

Îți place să fii provocată?

Da, foarte tare. Și asta am conștientizat-o profesând, pentru că mi-am dat seama că mi-e teamă să joc lucruri pe care nu le-am trăit.

Care a fost cel mai frumos compliment care ți s-a făcut?

Complimentele care se fac în mod obișnuit… Nu știu… Multă vreme nu am știut cum să ies din situațiile astea stânjenitoare. Nu sunt lucruri pentru care eu am muncit, așa că mă simt stânjenită când mi se spune că am părul des sau ochii verzi. Acestea sunt date, așa m-am născut.

A, dacă îmi spune cineva că mă respectă, pentru că mă țin în formă, da, asta ține de munca mea și mă străduiesc să fac pilatesul vieții:) cât pot de mult! Chiar mă străduiesc! Când mi se face un compliment, deci, zic mulțumesc, și ies repede din situație.

Eu sunt o mamă căpușă și e greu de gestionat relația cu mine

Dar băieții tăi nu ți-au spus că ești cea mai frumoasă mamă din lume?

Cu aceste cuvinte, nu. Ei îmi spun tot timpul „te iubesc”. Și în momentele de conflict le aduc aminte că te iubesc rămân vorbe, dacă nu vin și faptele după ele. Îmi aduc aminte că veneam seara de la repetiții și vedeam maldăre de vase, sau haine peste tot și le spuneam că asta mă deranjează foarte tare!

Și acum?

Acum lucrurile sunt altfel desigur, le-am rezolvat! Eu sunt o mamă căpușă și e greu de gestionat relația cu mine. Dar simt real afecțiunea copiilor mei. Uite, băiatul cel mare, Luca, atunci când „coboară” de la 1,94 ai lui către mine și mă ia pe sus și mă pupă, mă transform într-o gelatină.

Și soțul?

Soțul meu vine din Cluj și partea asta de sud a țării a fost una de neînțeles pentru el… De exemplu, el nu înțelegea de ce trec pe la mama, mă pup cu ea, mai stau un sfert de oră în hol, iau două sufertașe și plec după ce o pup din nou. Și mă întreba de ce ne pupăm așa de mult?! Nu înțelegea. A devenit și el pupăcios între timp, dar tot nu înțelege…

Frumusețea este un atu în meseria asta?

Țin minte că un coleg mi-a spus la un moment dat ceva care mi-a rămas în minte. Mi-a spus „frumusețea ta te va încurca foarte tare. Nu vei face film în România din cauza frumuseții. Trebuie să aștepți să îmbătrînești.”

Și așa a fost?

Așa a fost. Nu știu dacă din cauza frumuseții sau că au existat întâlniri profesionale (și poate șanse) pe care le-am ratat pe mâna mea, dar așa a fost.

Frumusețea creează o tentație… Ai fost hărțuită?

Da, dar nu în breasla mea. În general, eu am adoptat o strategie: mă făceam că nu înțeleg aluziile. Preferam să par tâmpă și nu înțeleg direcția în care mergea discuția. Și am preferat ca persoana respectivă să rămână cu părerea că sunt o fată fără „lumină” și am acceptat să fiu catalogată așa. Florin Zamfirescu, când eram tânără, îmi spunea mereu să las nuanța de gri să existe. Să nu fie totul alb sau negru.

Mi-a spus cineva odată: „frumusețea ta te va încurca foarte tare. Nu vei face film în România din cauza frumuseții. Trebuie să aștepți să îmbătrînești.”

La ce se referea?

La tot ce înseamnă această profesie. Și peste ani îți aduci aminte de ce ți se spunea în tinerețe… Eu am ales să fiu categorică în viață. Prea categorică, excluzându-mă astfel din niște contexte în care poate că aș fi avut de câștigat profesional. Atunci am suferit, dar nu înțelegeam că eu pur și simplu nu puteam „duce” nuanța aia de gri. Acum pot, pentru că sunt foarte așezată, stăpână pe mine, atunci nu eram așa.

După atâția ani de actorie mai ții să primești indicații regizorale?

Sunt disperată dacă nu primesc. Și sunt pisăloagă, și pun întrebări, și am enervat de multe ori. Pun multe „de ce”-uri și țin ca regizorul să vină cu lecția învățată ca să pot să înțeleg ce gândește, unde vrea să ajung și ce vrea de la mine.

Cred că azi o femeie trebuie să fie puternică, nu-și mai poate permite fragilitatea și vulnerabilitatea

Care este cea mai frumoasă parte a meseriei tale?

Căutarea. Laboratorul. Dacă am aflat ceva despre mine în întâlnirea asta, chiar dacă e o întâlnire ratată, mă refer la cea cu personajul, cu regizorul, cu spectacolul, pentru mine este o partidă cîștigată.

Adică „drumul” e mai important decât spectacolul…

Uneori, da. Sigur că dacă și spectacolul e bine primit și publicul rezonează cu el, atunci este un adevărat miracol! Îmi aduc aminte de Gaițele, spectacolul care mi-a prilejuit întâlnirea cu Alexandru Dabija, o întâlnire după care tânjesc mereu în spațiul profesional. Din fericire, după 20 de ani am lucrat din nou cu el. Dar întâlnirile cu Sandu Dabija sunt o școală pe mai multe paliere. Nu știu cum să descriu cum este lucrul cu el, e ca atunci când coboară Doamne Doamne printre noi. Și asta e minunăția acestei meserii că, de fiecare dată ești parcă altcineva, la fiecare spectacol mai adaugi ceva la construcția ta personală…

Că și dacă am jucat ieri Gaițele și le joc și azi, eu nu am cum să fiu la fel. Publicul e altul, transferul de energie dintre noi e diferit, deci lucrurile nu sunt niciodată la fel.

Care sunt datele pe care trebuie să le aibă o femeie modernă?

Cred că trebuie să fie puternică, nu-și mai poate permite fragilitatea și vulnerabilitatea. Și nu știu dacă e bine sau rău. Eu admir femeile puternice, dar în același timp îmi plac și femeile fragile. Suntem încă privite diferit în societate față de bărbați. Uitem, dacă îmi pun blugii în fiecare zi, eu nu simt că-mi pierd feminitatea, dar când îmi iau o rochie, unul din băieții mei sigur spune, ia uite, azi ești fată! Pentru că așa este bărbatul, indiferent cât a citit, sau a studiat sau câte diplome are, dacă te găsește acasă, mestecând în ceva, cu părul lung (dacă se poate) împletit pe o parte, e fericit:)

Ai jucat pentru cei din casă? Ți-ai asumat în glumă roluri?

Oooo, da! Noi aveam obsesia asta cu culcatul la o anumită oră. Și îi culcam pe băieți, aveau paturi supraetajate. Și ne pupam, pa, noapte bună, da, noapte bună… Și ieșeam și mergeam la baie și îmi puneam un lighean în cap și luam nu știu ce în mână și intram peste ei și țipaaau!

Cred că i-am speriat așa de nenumărate ori! Dar ce le mai plăcea! Dansam, aveam tot felul de scenarii, le spuneam tot felul de lucruri, îi făceam să râdă! La masă îmi puneam portocale pe sub bluză, sau rodii, mă strâmbam, îmi cădea din gură, ei țipau, îmi spuneau mama, tu ești mama, tu trebuie să fii normală! Mi-am dorit atât de mult să fiu mamă, încât nu am vrut să ratez nimic din întâlnirile cu ei.

De ce-ți râd ochii tot timpul?

Ce mă bucur că-mi spui asta, că nu-mi râd tot timpul. Nu mai sunt așa de pozitivă ca înainte, că nu mă mai pot păcăli că e totul bine, că nu e. Și cred că vor veni vremuri sinistre pentru această breaslă, că se pare că nu are nimeni nevoie de noi. În plus, încă nu se înțelege că trebuie bani pentru cultură și dacă breasla noastră nu se trezește, atunci viitorul ei este sub semnul întrebării.

Citiți mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult