Epidemia de ură are un leac

Foto: Profimedia

Epidemia de ură în care numeroși pacienți în stare de libertate comit în serie crime în efigie, calomniind, instigând la violență inițial verbală și la haotizare mentală, aruncând în spațiul public invective, informații și imagini falsificate, manipulatoare, desfigurând în fotografii trucate chipurile unor oameni onești care nu au făcut nimănui nici cel mai mic rău, scoțând din întunericul lăuntric tot ce e mai monstruos și proiectând mizeria particulară asupra celor ce nu se înregimentează în turma lor rinocerească, această maladie morală cu grave consecințe sociale și fără precedent după 1989 are cel puțin două focare.

Primul focar e cel apărut relativ recent în zona politicianismului ultranaționalist, deci anticreștin, antieuropean, deci antinațional, prorus, xenofob, antielitarist. 

„Suveranismul” emergent într-o țară constituțional suverană „îngenuncheată, umilită și furată” de dușmani imaginari, străini de neam și glie strămoșească, e nucleul acestui focar.

Mesajele lansate public din această zonă au fost/ sunt însușite fără discernământ, pe scară largă în societate, de cei ce, nu puțini, cred, conform celui mai recent sondaj INSCOP, că:

- omul nu a ajuns pe Lună (26% din populația României crede că evenimentul a fost o pură înscenare)

- vaccinurile sunt folosite pentru a controla populația (40% dintre români, supuși asaltului dezinformării, au ajuns să creadă acest periculos lucru)

- suntem manipulați crunt prin sistemul 5G al telefoanelor inteligente, altfel posedate și folosite compulsiv (55% dintre conaționali nu se îndoiesc de asta)

- pandemiile sau crizele economice sunt rezultatul planurilor unor grupuri de putere secrete (58% dintre cei măguliți că sunt „urmașii vlahilor din Valahala” știu asta prea bine).

75% la sută din populația „creștină” a României crede, în octombrie 2025, că „norocul” are o maximă importanță în viață. Hristos, pronia divină, efortul personal, disciplina, rigoarea sunt precedate astfel de zeul norocului care ne ocrotește ori de câte ori încălcăm legea și regulile. „Legea e făcută să o încalci” e o sentință sapiențială autohtonă.

Mesajele ultranaționaliste, care cultivă electoral un supralicitat excepționalism autohton, sunt, din perspectiva accentelor extremiste care nu lipsesc, polarizante social și catalizatoare ale resentimentelor față de cei ce nu le împărtășesc și, mai ales, față de străinii percepuți ca „inferiori”, „tolerați” sau chiar „indezirabili”.

Cum altfel, când noi suntem ținuți la curent seară de seară cu faptul că suntem „cei mai buni” și, tocmai de aceea, „cei mai sabotați” dintre pământeni?

Al doilea focar a apărut și s-a extins rapid în spațiul online, unde perfid invocata de unii libertate de exprimare e „confundată” cu „libertatea” de dezinformare, calomniere și manipulare, toate, contextual, în favoarea unui stat declarat ostil Europei și României.

Absența bunului-simț, a rațiunii oneste, a educației și a credinței reale în Dumnezeu deschide astfel larga cale a sordidului pe care se deversează în valuri „lăturile” unei propagande smintitoare, menite să șteargă reperele direcției natural pro-europene a României, să satanizeze Europa și să inocentizeze Rusia, dar și trecutul comunist plin de nostalgii pentru senili și de necunoscute seducătoare pentru tineri alfabetizați nefuncțional și netreziți încă la realitate.

Pseudo-jurnaliști propagandiști a tot ce poate paraliza atenția morală și intelectuală a „urmăritorilor” din online se declară pe față „pro-ruși în interes național” (elucubrația trece neobservată), „suveraniști” în slujba țărișoarei furate până și de apa de la Vidraru sau, pur și simplu, deși contraziși de realitate, „conservatori” cu piepturi de aramă ce vor lupta până la capăt cu „javrele” crescute la sânul „poporului” oropsit.

Această gravă dezordine mentală, morală și socială e consecința directă a urii insuflate, desigur, nu de Dumnezeu, hiperprezent pe buzele mincinoase ale năprasnicilor „iubitori de neam și țară” din studiourile unor televiziuni transformate în instrumente de agresivă propagandă politică, ci de diavolul ascuns în detaliile unei narațiuni politico-ideologice crescute în mijlocul nostru, ca orice rău real ivit cu masca binelui, pe nesimțite.

A o desluși corect, a da la o parte de pe ochi vălurile iluziilor țesute pe teme grave și sensibile precum cele ce țin de poporul nostru (lingușit, adică mințit), de țara noastră, devalizată timp de decenii din interior(!) de părinții naturali ai populiștilor de azi, de prezentul nostru, rezonabil și chiar foarte bun din esențiale puncte de vedere datorită prezenței României în Uniunea Europeană, nu în afara ei, de viitorul nostru, posibil încă mai bun datorită efortului, muncii, educației și discernământului fiecăruia dintre noi, nu lenei, chiulului, ignoranței și orbirii noastre colective,

este o datorie a cărei împlinire ne va scuti de catastrofa afundării pe calea cea largă, aparent comodă și scurtă a populismului care duce direct spre autoritarism și dictatură. O nefastă scurtătură. Cum altfel, de vreme ce modelul lăudat de populiștii „suveraniști” e Rusia putinistă a sărăciei, ortodoxismului militarizat și antieuropenismului scelerat?

Da, Europa, ca și America, e rănită azi de cristofobia unor nuclee ideologice care promovează, printre alte aberații, demonicul trans-sexualism care lovește chiar în inima antropologiei creștine, dar aceeași Europă este cea a democrației reale, a securității militare, a economiei prospere, a drepturilor și libertăților individuale în absența cărora o comunitate e grav amenințată, se atrofiază și se usucă economico-social. Lupta morală nu e treaba guvernelor, ea se dă responsabil strict personal, nu în grup, nu paușal. Creștinismul e riguros personalist, nu poporanist, nu „suveranist”.

Singura cale de urmat pentru un popor care se declară creștin e cea indicată de Hristos: calea cea strâmtă, dar dreaptă, calea îngustă, incomodă a înfrângerii cotidiene a orgoliului, calea străduinței în orice ne face mai buni, inclusiv în discernerea adevărului de minciună, calea seriozității, onestității, rigorii și rafinării relațiilor cu ceilalți. Calea educației, politeței, pe cât se poate a nobleței tăcute, manifestate în fapte, nu în cohorte mercenare de vorbe care ascund adevăratul chip al guralivilor „credincioși” de strajă țării noastre puși.

Cuvântul e mai mult decât vorba, mărturisirea publică a adevărului și dialogul onest mai mult decât vorbăria deșartă a „călăuzelor oarbe” care predică ura.

Epidemia de ură are un leac: deschiderea ochilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp