Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Clic aici” și o să vedeți aur curat

Inițial trebuia să fie un reportaj despre călătoria noastră lungă, cu trenuri schimbate și fuga după avioanele din escale. O relatare a vitejiilor de pe drumul București-Herning și retur sau cum am lăsat în urmă o legătură de streaming pirat și am ajuns împreună cu Cătălin Striblea pe arena colosală din Herning, la finalele Campionatului mondial de handbal feminin.

Am pornit spre Danemarca încărcat nu doar de nerăbdarea de a le vedea live pe fete, în orice finală, ci și cu rugămintea lui Florin Negruțiu de a deveni un soi de corespondent la fața locului al acestei platforme.

Scriu aici despre handbal datorită emoțiilor și adrenalinei pe care ni le-au produs nu un joc, nu un sport, nu un scor, ci o atitudine și o echipă.


Un slogan nou în sportul românesc și nu numai s-a născut în Danemarca. „Pentru cine jucăm noi? Pentru noi”. Ce e frumos în acest slogan, la fel ca la „Probably the best beer in the World” e că are capacitatea de a asocia puternic marca de o valoare. Brandul în cazul de față este o echipă descătușată de patriotismul sterp al celor care au așteptări mari doar de la alții. Le-am văzut pe teren, am avut ocazia să le și cunosc pe câteva. Vă asigur că „fetele noastre” nu au jucat pentru ele, ci și pentru români, pentru bulgari, pentru mexicani, canadieni, australieni și chinezi. Să vadă toți o echipă.

Atunci când ceva e putred în România, niște români și un suedez au arătat că în Danemarca totul e solid și vertical ca o coloană care nu se îndoaie nici atunci când corpul are nevoie de elasticitate pentru a trimite o minge mică într-o poartă apărată chiar și de către arbitri mărunți.

„România a spulberat Polonia. Click aici să vezi grozăvia”, ăstă e titlul ce-l pohtește orice link online, asta-i ofranda clickului digital, atingerea degetului divin dintr-un Michelangelo modern, în drum spre vizitatorii unici care te duc instant în paradisul accesărilor.

Nu, nu am zdrobit Polonia, nu am făcut instrucție, nimic din toate clișeele astea pe care le-am văzut în presă. Pur și simplu, „fetele noastre” sunt greu de bătut, iar fetele lor au pierdut.

După ce s-a terminat meciul de bronz, Cătălin Striblea îmi spune hotărât: „Hai jos!” De ce jos, unde jos, habar n-aveam. M-am luat după el fără să pun întrebări, am gândit că știe el mai bine, doar e specialist. Așa am ajuns la mantinela terenului de handbal, in josul tribunei a doua, diameteral opus galeriei României.

Desfășurăm steagurile peste reclamele electronice și strigăm în continuare chestii de bine cu România.

În stânga noastră, galeria Poloniei a coborât, învinsă, să-și întâmpine jucătoarele. Vin și ele. În drum spre polonezii lor, trec pe lângă noi, una câte una, ca un mușuroi de furnici abătute. Simt nevoia să le încurajez și le aplaud pe fiecare în parte. Multă tristețe în privirile lor, asemenea danezelor după ce au pierdut cu româncele. Asemenea româncelor după ce au pierdut cu Norvegia. Nu doar succesul merită aplaudat, ci și dăruirea.

Suntem cinci în total, jos lângă teren, cu steaguri, zâmbete și tot ce trebuie. Eu și Cătălin, un tânăr român care lucrează la o multinațională, în Herning, ambasadorul României și fostul ministrul al Energiei, Răzvan Nicolescu (sufletul scadărilor și tunetul decibelilor).

Am stat la tribuna a doua pentru că acolo am găsit bilete. Toți am vrut în galerie. Nu se putea pentru că riscam să vedem meciul la fun zone, dacă veneau posesorii locurilor pe care le-am fi ocupat abuziv și patriotic. Nu erau mulți în galerie, dar cu tobe și răgușeală au reușit să acapereze fonic arena. Nici noi nu ne-am lăsat mai prejos. Am strigat ca nebunii, deși zona nu era de fani.

Nordicii sunt, însă, foarte toleranți. Chiar și o daneză pe care am molestat-o accidental cu vârful unui steag, fluturat prea energic. Mă prinde ușor de braț și imi spune aproape cerându-și iertare că e a două oară când o lovesc peste ochi cu varful steagului. Nu mă trimite spre zei, îmi zice doar, dacă se poate, să mă mut un spațiu mai în stânga, pentru a avea loc să fac toate lucrurile pe care le făceam fără să o rănesc.

Nu e superioritate condescendentă, ci doar solidaritate cu noi, dar și cu ea. Am grijă în continuare ca steagul celalalăt din dotare, care nu avea băț, deci nu putea produce daune la fluturare, să aibă vârful de jos prins în mâna mea. Râde ca la un banc bun când vede măsurile mele suplimentare de precauție.

Suntem jos, deci. Nu știam ce urma să se întâmple. După ce se îmbrățișează cu galeria fantastică, jucătoarele noastre vin și spre noi, orfanii mantinelei, din cealaltă emisferă, a terenului. Și rând pe rând palmele lor inimoase bat cuba cu palmele noastre aplaudace. Toate sportivele astea care cică joacă doar pentru ele sunt lângă noi și ne mulțumesc. Ce poți să le spui? Noi vă mulțumim.

Pe loc, mă trezesc spunând câteva banalități în care însă cred cu tărie: Voi sunteți campioanele!

După câteva ore, o voce daneză anunță în engleză: se află aici, alături de noi, naționala României de handbal. Zeci de voci exultă. Sunt glasuri de suporteri norvegieni, veniți pentru a sărbători victoria lor, într-un local din centrul unui oraș, Herning, de 50 000 de locuitori, care a găzduit un campionat mondial de handbal. Eu în spatele fetelor. Tocmai ieșisem la o țigară afară pe care am stins-o de îndată ce le-am văzut că intră. Alături de ele, fantasticul Tomas Ryde, împreună cu soția lui, preparatorul fizic, responsabil cu minunea de rezistență fizică a fetelor, Dragoș Luscan, și creativul director de marketing, Lorand Balint Boti.

Auzisem că echipa ar putea ajunge aici, dar nu știam dacă se va și întâmpla. Suporterii norvegieni sunt însă uluiți că Naționala României e lângă ei. Își dau coate, aplaudă, se îmbrâncesc. Toți vor să le vadă și să le spună ceva. Cristina Neagu le conduce. E un lider așa cum îmi imaginez că a fost Hagi pentru generația lui. La masa la care se așază echipa, se face un pelerinaj spontan. Nu e om care să nu vrea un autograf sau o poză.

Aceasta e imaginea României, asta e ceea ce a reușit o mâna de fete să facă într-un colț de lume. Vocea României sunt ele, cum spunea o prietenă pe Facebook.

Aș fi vrut și eu autografe de la ele. Și poze. Ne-am transformat însă, cu toții, în protectorii lor, preț de 30 de minute cât au stat acolo. Nu pentru că ar fi trebuit să le apărăm, ci pentru că simțeam nevoia să le protejăm. Doar sunt „fetele noastre”.

Până la urmă, ne-am încins românește la hore pe orice melodie. Și noi, și jucătoarele, și antrenorii, și restul. Norvegienii, la pândă, să prindă un moment kodak, noi vigilenți să le păstrăm doar pentru noi.

Nu am făcut selfie cu jucătoarele, ci doar cu „românul” Tomas Ryde. Nu am vrut să le mai obosim pe fete cu pornirile noastre de fani. Lui Thomas îi spun doar „Rămâi cu noi”. Zâmbește. Înțelege că nu mă refer la petrecere, ci la mandatul lui de antrenor.

Acum cîteva zile, când comentam meciul telefonic pentru Striblea, nu le știam numele jucătoarelor. Între timp, le-am învățat pe toate. Sunt toate aici.

„Fetele noastre” sunt modeste și cu un bun simț extraordinar. Diferența dintre a le vedea online și live este că în persoană sunt chiar mai frumoase decat la televizor și după ce le vezi nu mai scrii despre emoțiile tale de spectator, ci despre emoțiile lor.

Au luat bronz, dar „fetele noastre” sunt aur curat. Probably the best team in the world.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Good morning! Fetele noastre au fost si sunt fantastice. Nu cred ca meritau acest baraj prin care unii încercă să scape de ele. Mult succes. Merry Crismas. Respect, ne mîndrim cu voi, sunteți un exemplu.Rio 2016. Good lack
    • Like 0
  • Articolul acesta este o completare la ceea ce am vazul( cu nervi si intreruperi insuportabile)noi acasa .L-am citit cu emotie si m-a incantat.Le multumesc fetelor noastre dragi si le doresc noi si rasunatoare succese in ani ce vin.
    • Like 0
  • Nu e bine sa poti sa daruiesti si sa nu o faci, sa ratezi momentul chiar daca ai vrea sa daruiesti . Aceste minunate fete nu au ratat momentul, ne-au daruit emotii frumoase si o mare bucurie . Le multumesc si le admir , sunt o mare echipa si sunt foarte frumoase !
    • Like 1
  • Este tulburator sa vezi atata determinare si daruire,m-am simtit mai importanta,nu stiu de ce .N-am crezut nicio clipa ca n-au luptat si pentru noi.Sarbatori linistite.
    • Like 3
  • Felicitări pentru articol! Așa e: medalie de bronz, echipă de AUR! Ceea ce mi se pare ciudat e faptul că lumea nu a înțeles sensul sloganului fetelor. Păi, când ele spun „Pentru noi!” nu se referă la fiecare în parte, ci la echipă și la România. Acel „noi” are semnificații mai profunde decât pot unii să priceapă.
    • Like 3
  • Bravo Romania!
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult