Erdogan, pe val înaintea turului al doilea al prezidenţialelor. Însă, dacă va câștiga un nou mandat, guvernarea se anunță una dificilă

Foto - Profimedia Images

Erdogan a dat peste cap previziunile privind dispariţia sa politică în alegerile din Turcia şi şi-a mobilizat alegătorii printr-o combinaţie puternică de conservatorism religios şi naţionalism care pare să-i propulseze guvernarea în cel de-al treilea deceniu, odată cu turul al doilea al prezidenţialelor, care are loc duminică.

Potrivit unei analize Reuters, deşi nu şi-a asigurat încă victoria, căci trebuie să-l învingă mai întâi pe opozantul Kemal Kilicdaroglu în turul doi, avântul electoral al președintelui turc nu a făcut decât să crească după ce la primul tur de scrutin, din 14 mai, a răsturnat sondajele de opinie şi s-a clasat pe locul întâi cu un avans solid.

Mulți analişti se aşteaptă acum la un succes deplin al lui Erdogan, unii spunând că victoria sa ar consolida dominaţia unui lider care a transformat Turcia, remodelând statul laic fondat acum 100 de ani pentru a se potrivi cu viziunea sa și concentrând în acelaşi timp puterea în mâinile sale, în ceea ce criticii consideră a fi o alunecare tot mai directă spre autocraţie.

Pe scena globală, Erdogan a făcut ca Turcia, membră NATO, să se îndepărteze de aliaţii săi occidentali tradiţionali, a creat legături cu Vladimir Putin şi a transformat Turcia într-o putere regională asertivă.

Scrutinul a subliniat puterea de rezistenţă a lui Erdogan

Criticii spun că actualul lider de la Ankara a polarizat tot mai mult naţiunea în timpul guvernării sale de 20 de ani, inclusiv în această campanie electorală. Votul la aceste alegeri a fost perceput ca fiind unul dintre cele mai importante de la înfiinţarea statului turc modern în urmă cu 100 de ani, opoziţia simţind că are cea mai bună şansă de până acum de a-l detrona pe Erdogan de la putere şi de a inversa multe dintre schimbările de anvergură pe care acesta le-a făcut în Turcia în cele două decenii de când are puterea.

În schimb, scrutinul a subliniat puterea de rezistenţă a lui Erdogan, punându-i în dificultate pe adversarii care se aşteptau ca acesta să sufere din cauza crizei costului vieţii şi a criticilor referitoare la răspunsul statului la cutremurele din februarie, în urma cărora au murit peste 50.000 de persoane.

Criticii şi supravieţuitorii cutremurului şi-au exprimat furia în legătură cu răspunsul iniţial lent al guvernului la cutremur şi cu aplicarea laxă a regulilor de construcţie, eşecuri care, potrivit acestora, au costat vieţi. Dar partidul lui Erdogan, AKP, cu rădăcini islamiste, a ieşit pe primul loc în 10 din cele 11 provincii afectate de cutremure, ceea ce l-a ajutat să obţină, împreună cu aliaţii săi, o majoritate parlamentară la votul din 14 mai.

Tot jurnaliștii de la Reuters scriu că mănuşile s-au dat jos în campania electorală, Erdogan încercând să îşi mobilizeze baza conservatoare şi numindu-şi adversarii „pro-LGBT”. Încercând să profite de naţionalismul profund al Turciei, Erdogan a profitat, de asemenea, de sprijinul kurzilor pentru Kilicdaroglu pentru a-l acuza pe rivalul său de apartenenţă la terorism şi de legături cu militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o afirmaţie pe care Kilicdaroglu a calificat-o drept calomnioasă. Erdogan a atras în mod repetat atenţia asupra unui videoclip trucat pentru a-l acuza pe Kilicdaroglu de legături cu PKK, mişcarea ce a dus o insurgenţă în care au fost ucise peste 40.000 de persoane.

Experții spun că doar pentru că are vântul în pânze nu înseamnă că va fi o navigaţie uşoară pentru Erogan în viitoarea guvernare, căci situația economiei va continua să se înrăutăţească, opoziţia nu va dispărea, iar o mulţime de lideri mondiali nu-l plac sau nu au încredere în el mai mult decât aveau ieri.

Criticii spun că alţi cinci ani de guvernare cu Erdogan riscă să aducă şi mai multe daune unei democraţii despre care spun că a fost subminată pe măsură ce a acumulat putere în jurul unei preşedinţii executive, a pus botniţă disidenţei, a întemniţat critici şi opozanţi şi a preluat controlul asupra presei, sistemului judiciar şi economiei.

Erdogan a inaugurat prima centrală nucleară a țării

Erdogan se prezintă ca un apărător al democraţiei care a ripostat împotriva interferenţei militare în politica turcă și care a supraviețuit unei tentative de lovitură de stat militară în 2016, când soldaţi rebeli au atacat parlamentul şi au ucis 250 de persoane. Ajutat de o presă turcă care îl sprijină în mare măsură, campania lui Erdogan a încercat să concentreze atenţia asupra succeselor economice şi să se îndepărteze de criza costului vieţii.

Luna de dinaintea votului a fost presărată cu sărbătorirea unor realizări industriale, inclusiv lansarea primei maşini electrice din Turcia şi inaugurarea primei sale nave de asalt amfibiu, construită la Istanbul pentru a transporta drone fabricate în Turcia. De asemenea, Erdogan a apăsat pe comutatorul primei livrări de gaze naturale din Turcia dintr-o rezervă din Marea Neagră, promiţând aprovizionarea gratuită a gospodăriilor. În plus, a inaugurat prima centrală nucleară a ţării în cadrul unei ceremonii la care a participat prin videoconferinţă şi Putin. 

Economia a fost unul dintre principalele puncte forte ale lui Erdogan în primul deceniu al guvernării sale, fiind realizate drumuri, spitale şi şcoli noi. Toate acestea au dus la creşterea nivelului de trai. Dar totul a devenit o problemă politică pe măsură ce guvernul turc s-a angajat într-o politică inoportună de reducere a ratelor dobânzilor în faţa inflaţiei în creştere. Menită să stimuleze creşterea, politica a prăbuşit lira turcească la sfârşitul anului 2021 şi a agravat inflaţia.

Kemal Kilicdaroglu este atât principalul candidat al opoziţiei, cât şi preşedintele CHP, partid care a fost înfiinţat de Mustafa Kemal Ataturk - fondatorul Turciei moderne.

Kilicdaroglu a oferit alegătorilor o platformă incluzivă şi a promis o resetare democratică, inclusiv revenirea la un sistem parlamentar de guvernare şi independenţa sistemului judiciar pe care criticii spun că Erdogan l-a folosit pentru a reprima disidenţa.

Cu toate acestea, după 14 mai, retorica sa a luat o turnură dură, adresându-se alegătorilor naţionalişti în încercarea sa de a-l depăşi pe Erdogan şi promiţând să trimită înapoi milioane de refugiaţi sirieni. Partidele pro-kurde din Turcia şi-au reafirmat sprijinul pentru Kilicdaroglu în turul doi la numai o zi după ce şi-au exprimat furia faţă de un acord pe care acesta l-a încheiat cu Partidul Victoriei (ZP), de extremă dreapta şi anti-imigranți. Votul de duminică va decide nu doar cine conduce Turcia, o ţară membră NATO cu 85 de milioane de locuitori, ci şi cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia sa, în contextul unei crize profunde a costului vieţii, dar şi forma politicii sale externe.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp