Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Eurovisionul electoral dat peste cap de votul publicului. La final, a câștigat un interpret mistic, cu un refren în limba rusă

Alegeri prezidențiale 2024

Foto - Daniel Mihăilescu/ AFP/ Profimedia

Am stat azi-noapte până târziu și m-am uitat la finala Eurovision. Anul ăsta, concursul a fost foarte intens. Cântecele interpretate de concurenți au fost, ca de obicei, foarte slabe, nu mi-a plăcut niciunul în mod special. Nici efectele speciale nu m-au impresionat. Însă tensiunea din timpul jurizării, apoi schimbările și răsturnările din clasament au salvat un eveniment sărac în conținut artistic. Desigur, toată lumea știe, așa se întâmplă mai-mereu la Eurovision.

Favoritul caselor de pariuri era Marcel, manelistul celebru. Pentru acest concurs, Marcel a încercat o piesă caldă, pozitivă, pe ritmuri lente. A încercat un blouse. Însă, nefiind stilul său natural, interpretarea i-a ieșit prost, a falsat mult, iar publicul a simțit asta. La final, n-a putut să se abțină și și-a încheiat evoluția cu o strofă ridicolă, o manea de-a dreptul, despre viața de barosan de pe Coasta de Azur și lăfăiala prin avioane private. 

Al doilea favorit era George, cel mai în vogă folclorist local. Piesa interpretată de el a fost una solemnă, dar ritmată și sacadată, construită parcă pe acordurile unei galerii de fotbal. O piesă lungă, banală și fadă, nicidecum una memorabilă. Nici vocea nu l-a ajutat pe George, pe scenă a zbierat din nou mult și a răgușit, așa cum pățește la fiecare concert.

Nicu, generalul, a venit cu fanfara militară pe scenă și s-a făcut de râs. Nimeni nu mai ascultă așa ceva astăzi. Ne-a plictisit pe toți cu interpretarea lui placidă, fără inflexiuni și fără nuanțe, plină de stereotipuri și cu versuri extrase parcă din seva limbajului de lemn. Cred că abia aseară, când a ajuns pe scena de la Eurovision, Nicu a realizat, în sfârșit, cât de perimat e ca artist. Nu cred că va mai publica nicio odă de acum încolo.

Singura femeie de pe scena de aseară a fost Elena de la Câmpulung. Ea este o artistă simplă, fără fițe și fără cine știe ce talent. Seamănă cu vecina mea de la etajul 2. Elena a trebuit să muncească mult pentru că a ales o piesă modernă, veselă și optimistă, cam provocatoare pentru stilul ei, destul de prăfuit. Pe scenă a părut stângace și a făcut multe greșeli. Uneori era evident că nu-și mai amintea versurile melodiei. Însă mesajul piesei a fost corect și calitativ superior celorlalte cântece pe care le-am ascultat aseară. Și mai sincer.

A mai fost și Mircea aseară, un artist foarte cunoscut, unul care a cântat în multe formații celebre în ultimii ani. Ultima oară a cântat la formația NATO, dar nu a fost solist vocal. Acum, la Eurovision, a încercat o apariție solo. În melodia lui nu a făcut decât să se laude cu fosta lui carieră. A cântat despre el și despre fericirea de fi adjunct, dar nu a reușit să transmită această emoție și publicului.

A mai fost și un ungur care a cântat o piesă frumoasă, săltăreață și bine echilibrată. Un fel de Ozosep. Însă a insistat să cânte ungurește, deși se știe că oamenii nu prea votează piese în limba maghiară. Însă se mai știe și că ungurii participă la Eurovision, nu ca să câștige, ci doar ca să-și promoveze limba.

Pe Călin, profetul mistic, publicul abia îl remarcase. Majoritatea melomanilor îl știau doar de câteva zile. Iar specialiștii în muzică nu-i dădeau prea multe șanse, înaintea concursului. Piesa cu care a venit a fost una religioasă, plină de metafore profunde, fără conținut. O poezie cu meme în loc de versuri. Iar refrenul l-a cântat în limba rusă.

Așa cum se întâmplă deseori la Eurovision, votul juriului a fost contrazis grav de votul publicului. Asta demonstrează că juriile sunt demodate și ele habar nu mai au ce place publicului. Juriul se orientase către o finală între manelist și folclorist însă publicul a decis altfel. A fost cu emoții, pentru că pozițiile s-au schimbat de câteva ori în cursul nopții. La final, a câștigat profetul, iar Elena a intrat “la mustață” în finală.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Domnii Geoana - Spataru si Diaconescu - Temisan au venit cu melodii prafuite si cam fara versuri. Au strans impreuna 6 - 7% din sufragiile publicului Eurovision.
    Intrebarea e: in detrimentul carui concurent?
    • Like 0
  • andrei andrei check icon
    cand cel putin 45% dintre romani sunt analfabeti functional la ce sa ne asteptam? idiotii nu cunosc consecintele in general.
    • Like 1


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult